DECIZIE nr. 164 din 4 iunie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorLucian Stangu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Petrosanu Ionel împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 18 din 29 ianuarie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 21 mai 1997, în prezenta recurentului Petrosanu Ionel, a reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte părţi, legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data.Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 4 iunie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Decizia nr. 18 din 29 ianuarie 1997, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a depozitiilor Ordonanţei Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, invocată de Petrosanu Ionel în Dosarul nr. 784/1996 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia contencios administrativ.Împotriva acestei decizii, Petrosanu Ionel a declarat recurs, în esenta, pentru următoarele motive:– art. 260 din Codul de procedură civilă stabileşte ca pronunţarea nu se poate amana decât pentru maximum 7 zile, iar Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale prevede un termen de 10 zile, text care trebuie anulat;– potrivit art. 264 din Codul de procedură civilă, motivarea hotărârii trebuie să se facă în cel mult 15 zile de la pronunţare, regulamentul sus-menţionat stabilind însă un termen de doua luni, iar decizia atacată a fost redactată după 35 de zile, ceea ce, de asemenea, conduce la anularea Deciziei nr. 18/1997;– necomunicarea încheierii de la filele 31-34 – prin care s-a respins cererea de recuzare – constituie infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor obşteşti şi fals intelectual;– potrivit art. 301 alin. 1 din Codul de procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, chiar dacă prin legi speciale s-ar fi dispus altfel, or Legea nr. 47/1992 a limitat termenul de recurs la 10 zile;– instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii recurentului privind abrogarea Hotărârii Guvernului nr. 1.295/1990, a carei valabilitate a expirat la 13 iunie 1991 potrivit Legii de abilitare nr. 36 din 7 decembrie 1990, care abilitase Guvernul sa emita numai ordonanţe, iar nu şi hotărâri;– decizia atacată nu se pronunţa asupra sustinerii ca intimatul a fost obligat la plata taxei de timbru pentru transmiterea cauzei de la un complet de judecată la altul, ba chiar i s-a pretins taxa de timbru pentru judecarea recursului de faţa;– Decizia nr. 18/1997 este lipsită de temei legal şi data cu încălcarea şi aplicarea gresita a legilor, deoarece precizează ca accesul la justiţie, care presupune o cerere adresată instanţei, nu este identic cu dreptul de petiţionare, întrucât petiţia se rezolva în cadrul unei proceduri administrative, având o anumită specificitate de natura necontencioasă;– instanţa de fond s-a pronunţat în lipsa punctelor de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.În temeiul art. 304^1 din Codul de procedură civilă se invoca şi alte motive de casare, în care recurentul formulează sugestia ca Decizia nr. 18/1997 este rezultanta unor "negocieri întreprinse pentru un trafic de constiinta în vederea nesocotirii unor motive contrare propriilor convingeri autorilor acestor hotărâri ilegale, sprijinite pe o infrastructura putreda". Se reiau în acest context susţinerile formulate de recurent în motivele dezvoltate mai sus.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 32/1995, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Motivele de recurs prin care se susţine că nu au fost respectate termene şi condiţii prevăzute de Codul de procedură civilă sunt neintemeiate. Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992 "procedura jurisdicţională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii Constituţionale. Compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de Curte". Rezultă ca procedura contenciosului constituţional este derogatorie de la procedura civilă. Astfel, dacă textul Legii nr. 47/1992 cuprinde dispoziţii diferite de cele ale dreptului comun, se vor aplica cele dintâi, iar dacă nu exista o dispoziţie expresă, compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de Curte, fie prin regulamentul sau de organizare şi funcţionare, fie în mod individual, la speta.Nici motivul de recurs privind necomunicarea încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare nu este întemeiat. Comunicarea unui act de procedura se face numai când este necesar pentru exercitarea unei cai de atac. Or, chiar admiţând ca şi în faţa Curţii Constituţionale s-ar aplica dispoziţiile referitoare la recurs, încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare poate fi atacată numai o dată cu fondul.În legătură cu susţinerea ca instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra abrogării Hotărârii Guvernului nr. 1.295/1990, privitoare la taxa de timbru, se constată că excepţia de neconstituţionalitate invocată se referă la Ordonanţa Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, astfel încât, în mod întemeiat, la judecata în fond s-a analizat numai constituţionalitatea acestuia.Susţinerile potrivit cărora intimatul a fost obligat la plata taxei de timbru pentru transmiterea cauzei de la un complet la altul nu sunt cenzurabile de către Curtea Constituţională, iar afirmatia ca pentru promovarea recursului de faţa i s-a perceput taxa de timbru nu corespunde realităţii, conform art. 15 din Legea nr. 47/1992, cererile adresate Curţii Constituţionale fiind scutite de taxa de timbru.Decizia atacată nu face nici o confuzie între dreptul constituţional la petiţie şi reglementarea accesului la justiţie, retinand ca, dacă primul este într-adevăr scutit de taxe, sesizarea instanţei se face, în anumite cazuri expres prevăzute de lege, cu plata unei taxe de timbru, ceea ce nu încalcă prevederile art. 138 din Constituţie, ele stabilindu-se prin lege.Motivul de recurs, potrivit căruia excepţia de neconstituţionalitate a fost soluţionată în lipsa punctelor de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, care au fost solicitate în temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, este neîntemeiat. Potrivit dispoziţiilor legale, Curtea Constituţională este obligată, în cazul în care nu sunt aplicabile prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sa ceara punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului şi al Guvernului, dar este indreptatita sa judece dacă aceste autorităţi nu au comunicat punctul lor de vedere până la judecarea cauzei.În temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Petrosanu Ionel împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 18 din 29 ianuarie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 4 iunie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof.univ.dr. Ioan MuraruMagistrat-asistent,Florentina Geangu––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește