DECIZIE nr. 162 din 22 martie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIon Tiucă – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, excepţie ridicată de Marian Ureche din Bucureşti în Dosarul nr. 1/S/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin avocat Florian Andreescu, cu delegaţie depusă la dosar, constatându-se lipsa Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, întrucât consideră că textele de lege criticate, care definesc noţiunile de "agent" şi "colaborator" ai organelor de securitate ca poliţie politică, conduc la învinovăţirea unor categorii de persoane printr-o decizie a unei autorităţi autonome – Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – fără o judecată prealabilă, ceea ce suprimă sau îngrădeşte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prevăzute de Constituţie.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât consideră că textele de lege criticate nu contravin prevederilor art. 21, art. 23 alin. (11) şi ale art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 octombrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1/S/2004, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică. Excepţia a fost ridicată de Marian Ureche într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată de acesta împotriva deciziei Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pronunţată în temeiul Legii nr. 187/1999.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999, care defineşte organele de securitate ca poliţie politică prin noţiunile de „agent”, „colaborator” sau asimilaţi ai colaboratorilor, încalcă prevederile art. 23 alin. (8) din Constituţie prin aceea că persoanele astfel definite sunt considerate, „fără putinţă de tăgadă […]”, „aprioric vinovate datorită simplei lor apartenenţe la una din structurile securităţii”, iar în acţiunile pornite împotriva acestora „cauza este prejudecată”. Se consideră că, de altfel, alin. (2)-(5) ale art. 5 se abat chiar de la prevederile alin. (1) ale aceluiaşi articol, potrivit cărora organe de securitate ca poliţie politică sunt, între altele, cele create pentru suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; aşadar, textele de lege criticate trebuie interpretate „doar prin prisma consecinţelor” asupra acestor drepturi şi libertăţi. Se mai susţine că prevederile menţionate încalcă art. 21 şi art. 38 alin. (1) teza întâi din Constituţie „prin maniera în care sunt concepute” şi „datorită modului de prejudecare a cauzei”.În continuare, autorul excepţiei susţine că şi art. 3 din lege încalcă dispoziţiile Constituţiei. În acest sens, arată că, "potrivit art. 3 din Legea nr. 187/1999, toate persoanele prevăzute la art. 2 sunt obligate să dea declaraţii autentificate privind apartenenţa sau neapartenenţa la organele de securitate, ca poliţie politică, sub anumite consecinţe pentru declaraţia pe proprie răspundere, precum şi cu publicarea acestor persoane în Monitorul Oficial, fără a se cunoaşte: cine stabileşte care sunt structurile considerate ca fiind de natura poliţiei politice cu consecinţe negative asupra acestor persoane; dacă persoana în cauză are o anumită vinovăţie prin faptul că s-a aflat o scurtă perioadă ca lucrător activ şi a fost dată afară pentru lipsă de activitate, sau pentru că era suspect, sau pentru că avea rude în străinătate, sau dacă, şi mai rău, s-a aflat pe listele de colaboratori fără să cunoască […]”.În concluzie, consideră că Legea nr. 187/1999, în ansamblul său, conţine dispoziţii neconstituţionale, iar Curtea Constituţională ar trebui să „aprecieze din iniţiativă proprie, urmare unei analize cât mai obiective, că unele din textele menţionate” pot încălca şi alte prevederi din Constituţie, scopul analizei fiind evitarea unei noi încălcări a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.Excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, priveşte şi dispoziţiile art. 16 lit. c) din Hotărârea Parlamentului nr. 17/2000 pentru adoptarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ca Poliţie Politică, însă din încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale rezultă că autorul acesteia a renunţat la susţinerea ei, iar Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă, a reţinut numai excepţia cu privire la dispoziţiile art. 3 şi ale art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă apreciază că art. 5 alin. (2)-(5) şi art. 3 din Legea nr. 187/1999 nu încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (2), art. 21, art. 22 alin. (2), art. 23 alin. (8) şi ale art. 30-31. Aceasta, deoarece art. 5 alin. (2)-(5) din lege „cuprinde reglementări de ordin terminologic”, iar art. 3 „reglementează obligaţia depunerii, de către persoanele care candidează spre a fi alese sau numite într-o demnitate sau funcţie din cele prevăzute la art. 2 din lege, a unor declaraţii privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, determinată de natura şi importanţa funcţiei publice avute în vedere de legiuitor”.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că adoptarea Legii nr. 187/1999 a fost determinată de voinţa legiuitorului „de a oferi societăţii româneşti o bază instituţională credibilă pentru a putea duce la bun sfârşit dificilul proces de clarificare a trecutului comunist”, iar Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este, contrar susţinerilor autorului excepţiei, „o autoritate autonomă a Administraţiei Publice Centrale de Specialitate” ce îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului. Prin activitatea sa, Consiliul asigură dreptul de acces la informaţiile de interes public, verificând din oficiu persoanele care candidează pentru a fi alese sau numite în demnităţi ori funcţii publice. În legătură cu susţinerile referitoare la neconstituţionalitatea art. 5 din lege, se arată că acesta cuprinde reglementări de ordin terminologic, ceea ce reprezintă o opţiune a legiuitorului privind condiţiile de a căror îndeplinire depinde „catalogarea unor persoane ca făcând parte din fostele organe ale securităţii, precum şi modul în care sunt stabilite criteriile de apreciere ale unei persoane ca fiind agent/colaborator al organelor de securitate”.Referitor la criticile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 5 alin. (2)-(5) din lege, prin raportare la art. 21, art. 23 alin. (11) şi art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituţie, se arată că: accesul liber la justiţie nu este încălcat atâta vreme cât, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, decizia Colegiului Consiliului poate fi atacată în termen de 30 de zile de la data comunicării la Curtea de Apel – Secţia civilă în competenţa căreia îşi are domiciliul cel care o contestă; Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu este o autoritate judecătorească care să pronunţe o hotărâre judecătorească de condamnare, în înţelesul legii penale, astfel că nu se poate reţine încălcarea art. 23 alin. (11), privind prezumţia de nevinovăţie, iar accesul la informaţiile din domeniul de reglementare al legii ce face obiectul controlului „permite publicului să aibă o imagine adecvată şi să-şi formeze o opinie critică cu privire la societatea în care trăieşte şi la autorităţile care îl guvernează”; depunerea de către persoanele care urmează a fi alese sau numite într-o funcţie sau demnitate publică a declaraţiilor de apartenenţă sau neapartenenţă ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, este determinată de natura şi importanţa funcţiei sau demnităţii publice, care primează interesului personal, aşa încât nu se încalcă art. 41 alin. (1) teza întâi din Constituţie, privind dreptul la muncă.Se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 203 din 29 noiembrie 1999, prin care aceasta a constatat că nu se poate pronunţa asupra eficienţei şi oportunităţii adoptării unei legi.Avocatul Poporului, în punctul său de vedere transmis cu adresa nr. 9.232 din 10 decembrie 2004, apreciază că dispoziţiile art. 3 şi ale art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 sunt constituţionale, iar excepţia de neconstituţionalitate referitoare la art. 17 lit. c) din Hotărârea Parlamentului nr. 17/2000 este inadmisibilă. Astfel, în legătură cu neconstituţionalitatea textelor menţionate din legea criticată, se arată că acestea nu contravin: dreptului de acces la justiţie de vreme ce decizia Colegiului Consiliului poate fi atacată la curtea de apel competentă; egalităţii în drepturi a cetăţenilor, întrucât obligaţia de a depune o declaraţie pe proprie răspundere, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, revine tuturor categoriilor de personal „prevăzute în ipoteza normei legale, fără nici o discriminare pe criterii arbitrare”. Cât priveşte invocarea încălcării art. 30 şi 31, referitoare la libertatea de exprimare şi dreptul la informaţie, se menţionează că prevederile de lege criticate se fundamentează chiar pe aceste dispoziţii constituţionale.În sfârşit, se arată că dispoziţiile constituţionale ale art. 22 alin. (2) şi ale art. 23 alin. (11), invocate ca fiind încălcate, nu au relevanţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 şi ale art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică. Aceste prevederi au următorul cuprins:– Art. 3: "(1) Persoanele care candidează spre a fi alese sau numite în una dintre demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 2 sunt obligate să facă o declaraţie autentică, pe propria răspundere, potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică. Înainte de alegere sau de numire verificarea se face din oficiu, pentru persoanele care candidează pentru a fi alese sau numite în demnităţile ori în funcţiile prevăzute la art. 2 lit. a)-c); de asemenea, verificarea este obligatorie şi pentru persoanele care au fost alese sau numite în respectivele demnităţi ori funcţii publice, inclusiv pentru cele aflate în exerciţiul respectivelor demnităţi sau funcţii la data intrării în vigoare a prezentei legi, în cazul în care aceasta nu s-a făcut în timpul candidaturii.(2) Declaraţia prevăzută la alin. (1) se va depune o dată cu cererea de numire sau cu declaraţia de acceptare a candidaturii. … (3) Verificările se sistează dacă persoana care exercită una dintre demnităţile sau funcţiile enumerate la art. 2 demisionează sau, după caz, renunţă la candidatură ori la numire în termen de 15 zile de la data comunicării sau solicitării acestor verificări. … (4) Pentru candidaţi verificarea se face, în mod obligatoriu, în ordinea prezenţei pe listă. Rezultatele verificării vor fi publicate imediat în Monitorul Oficial al României şi vor fi puse la dispoziţie mijloacelor de informare în masă. … (5) În vederea verificării, Biroul Electoral Central sau local, după caz, va comunică în termen de 24 de ore listele cuprinzând candidaţii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care va transmite rezultatul în termen de 7 zile."; … – Art. 5 alin. (2)-(5): "(2) Este agent al organelor de securitate, ca poliţie politică, în sensul prezentei legi, orice persoană care a îndeplinit calitatea de lucrător operativ, inclusiv acoperit, al organelor de securitate în perioada 1945-1989.(3) Este colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, în sensul prezentei legi, persoana care: … a) a fost retribuită sau recompensată în alt mod pentru activitatea desfăşurată în această calitate; … b) a fost deţinător de locuinţă conspirativă sau de casă de întâlnire; … c) a fost rezident al securităţii, în sensul prezentei legi; … d) orice altă persoană care a dat informaţii securităţii, prin care s-a adus atingere, nemijlocit sau prin alte organe, drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Informaţiile cuprinse în declaraţiile date în timpul anchetei de către persoana reţinută sau arestată pentru motive politice privind cauza pentru care a fost cercetată, judecată şi condamnată nu fac obiectul acestei prevederi. … (4) Se consideră colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică, şi persoana care a transmis sau a înlesnit transmiterea de informaţii, note, rapoarte sau alte acte, prin care se denunţau activitatea sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. … (5) Sunt asimilaţi colaboratorilor prevăzuţi la alin. (3) persoanele care au avut competenţe decizionale, juridice ori politice sau care prin abuz de putere politică au luat decizii la nivel central sau local, cu privire la activitatea securităţii sau cu privire la activitatea altor structuri de represiune ale regimului totalitar comunist." … În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 21, art. 23 alin. (8) [devenit alin. (11)] şi art. 38 [devenit art. 41] alin. (1) teza întâi din Constituţie, texte care prevăd:– Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. … (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite."; … – Art. 23 alin. (11): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată";– Art. 41 alin. (1) teza întâi: "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă."De asemenea, din încheierea de sesizare rezultă că autorul excepţiei a mai invocat şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 22 alin. (2), ale art. 30 şi 31, fără a arată însă în ce constă această încălcare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională reţine următoarele:În temeiul prevederilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, precum şi a Hotărârii Parlamentului nr. 17/2000, Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a adoptat procedura de deconspirare şi publicare în Monitorul Oficial al României a ofiţerilor şi subofiţerilor, activi sau acoperiţi, implicaţi în activităţi de poliţie politică. Ca urmare, în prezenta cauză, potrivit probelor examinate, Colegiul Consiliului a stabilit că în activitatea desfăşurată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, în calitatea sa de ofiţer cu diferite grade, între anii 1965-1984, „se regăsesc elemente de poliţie politică aşa cum sunt definite de art. 5 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 187/1999„, astfel că a emis Decizia nr. 44 din 29 martie 2004, în vederea aplicării prevederilor art. 17 alin. (2) din legea menţionată, respectiv publicarea acestor constatări în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Împotriva deciziei Marian Ureche a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Decizia Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nr. 70 din 4 mai 2004. Potrivit Legii nr. 187/1999, această decizie a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia civilă, instanţă de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999.În esenţă, autorul excepţiei consideră că, potrivit prevederilor art. 5 alin. (2)-(5) din lege, persoanele definite prin noţiunile de "agent", "colaborator" sau "asimilaţi ai colaboratorilor" ai organelor de securitate, ca poliţie politică, sunt considerate, "fără putinţă de tăgadă […]", "aprioric vinovate datorită simplei lor apartenenţe la una din structurile societăţii", iar în acţiunile pornite împotriva lor "cauza este prejudecată", ceea ce încalcă art. 23 alin. (8) [devenit alin. 11] din Constituţie, referitor la prezumţia de nevinovăţie. Tot astfel, se consideră că, "prin maniera în care sunt concepute" şi "datorită modului de prejudecare a cauzei", textele de lege criticate încalcă şi dispoziţiile constituţionale ale art. 21, privind "Accesul liber la justiţie", şi ale art. 38 alin. (1) teza întâi [devenit art. 41], potrivit cărora "Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit".În legătură cu invocarea încălcării art. 23 alin. (11) din Constituţie, Curtea constată că prezumţia de nevinovăţie consacrată de textul constituţional este proprie procesului penal şi ca atare irelevantă într-o cauză civilă cum este aceasta. Curtea nu poate reţine nici invocarea încălcării accesului liber la justiţie, de vreme ce litigiul a ajuns în faţa unei instanţe judecătoreşti, şi nici cea referitoare la îngrădirea dreptului la muncă, întrucât prevederile art. 5 alin. (2)-(5) din legea criticată nu fac decât să definească noţiunile de agent sau de colaborator al organelor de securitate ca poliţie politică şi nu cuprind vreo dispoziţie privind dreptul la muncă.De altfel, criticile potrivit cărora art. 5 alin. (2)-(5) din lege sunt contrare prevederilor din Constituţie menţionate "prin maniera în care sunt concepute" şi "datorită modului de prejudecare a cauzei" nu reprezintă aspecte de constituţionalitate, ci aprecieri personale ale autorului excepţiei, asupra cărora Curtea nu este competentă să se pronunţe.Tot astfel, Curtea nu are competenţa de a se pronunţa în legătură cu susţinerea referitoare la eventuala contrarietate dintre prevederile alin. (2)-(5) ale art. 5 şi cele ale alin. (1) al aceluiaşi articol din lege, întrucât nu intră în atribuţiile sale examinarea conformităţii dintre diferite dispoziţii legale, ci numai concordanţa acestora cu principiile şi normele constituţionale.În opinia autorului excepţiei, art. 3 din Legea nr. 187/1999, potrivit căruia „toate persoanele prevăzute la art. 2 sunt obligate să dea declaraţii autentificate privind apartenenţa sau neapartenenţa la organele de securitate ca poliţie politică […], precum şi publicarea acestor persoane în Monitorul Oficial”, este neconstituţional deoarece nu prevede „cine stabileşte care sunt structurile considerate ca fiind de natura poliţiei politice cu consecinţe negative asupra acestor persoane; dacă persoana în cauză are o anumită vinovăţie prin faptul că s-a aflat o scurtă perioadă ca lucrător activ şi a fost dată afară pentru lipsă de activitate, sau pentru că era suspect, sau pentru că avea rude în străinătate, sau dacă, şi mai rău, s-a aflat pe listele de colaboratori fără să cunoască […]”.Examinând aceste susţineri, Curtea constată că ele urmează a fi respinse. Art. 3 alin. (1) din lege dispune că "Persoanele care candidează spre a fi alese sau numite în una dintre demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 2 sunt obligate să facă o declaraţie autentică, pe proprie răspundere, potrivit legii penale, privind apartenenţa sau neapartenenţa ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliţie politică […]", iar art. 2 stabileşte demnităţile sau funcţiile pentru care persoanele care le ocupă sau candidează trebuie să facă această declaraţie. Or, aşa cum s-a arătat, prezenta excepţie a fost ridicată într-o cauză civilă în care se contestă deciziile Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, prin care s-a reţinut că Marian Ureche "a desfăşurat activităţi de poliţie politică, aşa cum sunt definite acestea prin art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/1999„, ceea ce determină aplicarea prevederilor art. 17 alin. (2) din lege, şi anume publicarea celor constatate în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.În ceea ce priveşte art. 3 din lege, criticat de asemenea ca fiind neconstituţional, Curtea constată că, având în vedere obiectul dosarului, prevederile acestui text nu au legătură cu cauza. Aşadar, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora aceasta decide „[…] asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei […]”, şi excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. 3 din Legea nr. 187/1999 urmează a fi respinsă.În sfârşit, solicitarea adresată Curţii Constituţionale de a aprecia "din iniţiativă proprie, urmare unei analize cât mai obiective, că unele din textele menţionate" pot încălca şi alte prevederi din Constituţie, scopul analizei fiind evitarea unei noi încălcări a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, precum şi de a constata că legea în ansamblul său conţine dispoziţii neconstituţionale, nu poate fi primită. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, neindicarea dispoziţiilor din Constituţie în raport de care textul de lege criticat este considerat neconstituţional constituie un motiv de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. Aceasta deoarece, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sunt neconstituţionale numai prevederile legale care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei. De asemenea, conform art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege, sesizările adresate Curţii trebuie motivate, iar potrivit art. 146 lit. d) din Legea fundamentală şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competentă să se pronunţe numai în limitele sesizării. Prin urmare, neindicarea de către autorul excepţiei a normelor constituţionale în raport cu care consideră că sunt neconstituţionale dispoziţiile legale criticate constituie un motiv de respingere, întrucât excepţia ridicată nu este, în sensul constituţional al termenului, o excepţie de neconstituţionalitate. Dacă instanţa de contencios constituţional s-ar socoti competentă să se pronunţe asupra unei asemenea excepţii, ea s-ar substitui părţii în ceea ce priveşte invocarea motivului de neconstituţionalitate ridicat, exercitând astfel din oficiu controlul de constituţionalitate, ceea ce este inadmisibil.Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi ale art. 5 alin. (2)-(5) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, excepţie ridicată de Marian Ureche din Bucureşti în Dosarul nr. 1/S/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 martie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește