DECIZIE nr. 161 din 22 mai 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal şi ale art. 4 şi art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorGabriela Ghita – procurorCristina Radu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal şi ale art. 4 şi art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Teofil Haica în Dosarul nr. 5.599/2000 al Judecătoriei Timişoara.La apelul nominal se prezintă autorul excepţiei, asistat de avocat Ionel Iordache, lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Avocatul autorului excepţiei de neconstituţionalitate pune concluzii de admitere a acesteia, arătând ca normele juridice prin care este reglementat statutul avocatului oferă o protecţie insuficienta în cadrul exercitării acestei profesii, deoarece comiterea unor infracţiuni împotriva demnităţii, în condiţiile admiterii probei verităţii, poate atrage "neagravarea răspunderii agresorului pentru fapta comisă în legătură cu modul în care avocatul îşi exercită profesia, dacă, în acel moment, partea vătămată este în timpul sau liber".Reprezentantul Ministerului Public considera ca se impune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocand în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 134 din 6 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 28 august 2000.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 20 septembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 5.599/2000, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal şi ale art. 4 şi art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Teofil Haica.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca este neconstitutional să fie admisibilă proba verităţii în cazul infracţiunilor de insulta şi calomnie, prevăzute la art. 205 şi 206 din Codul penal, infracţiuni săvârşite împotriva unui avocat, în timp ce funcţionarii publici, precum şi magistraţii sunt protejati de lege prin reglementarea infracţiunii de ultraj, prevăzută la art 239 din Codul penal, pentru care proba verităţii nu este admisibilă. Totodată autorul excepţiei arata ca protecţia acordată avocaţilor prin dispoziţiile art. 4 şi ale art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 dezavantajeaza corpul avocaţilor, întrucât, pentru antrenarea răspunderii în cazul infracţiunilor de insulta şi calomnie împotriva unui avocat, art. 33 prevede întrunirea cumulativa a condiţiilor ca infracţiunea să fie săvârşită „în timpul exercitării profesiei” şi „în legătură cu aceasta”, ceea ce marcheaza o alta deosebire faţă de funcţionarii publici, protejati prin dispoziţiile art. 239 din Codul penal, care reglementează infracţiunea de ultraj, în cazul căreia nu este necesară întrunirea cumulativa a celor două condiţii. Din acest punct de vedere se considera ca este neconstitutionala inegalitatea ocrotirii avocaţilor în raport cu funcţionarii publici şi magistraţii, constând în „neagravarea răspunderii persoanei care agreseaza psihic un avocat în timpul când acesta îşi exercită profesia, dar fapta nu are legătură cu prestaţia avocaţială şi, invers, neagravarea răspunderii agresorului pentru fapta comisă în legătură cu modul în care avocatul îşi exercită profesia dacă, în acel moment, partea vătămată este în timpul liber”. Se considera ca prevederile legale criticate încalcă dispoziţiile art. 26 alin. (1), art. 30 alin. (6), art. 51 şi ale art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.Judecătoria Timişoara, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând, în esenta, ca dispoziţiile legale care stabilesc protecţia diferita a avocaţilor în raport cu protecţia asigurata funcţionarilor publici nu încalcă prevederile Constituţiei.Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, are ca obiect dispoziţiile art. 207 din Codul penal şi ale art. 4 şi art. 33 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 9 iunie 1995). Ulterior sesizării Curţii Legea nr. 51/1995 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, ca urmare a modificării şi completării sale prin Legea nr. 231 din 4 decembrie 2000, astfel încât art. 33 alin. (1) şi (2) a devenit art. 37 alin. (1) şi (2), pastrandu-se însă acelaşi conţinut.Dispoziţiile art. 207 din Codul penal au următorul cuprins: "Proba verităţii celor afirmate sau imputate este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim. Fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii nu constituie infracţiunea de insulta sau calomnie."Dispoziţiile Legii nr. 51/1995, criticate ca fiind neconstituţionale, au următorul cuprins:– Art. 4: "În exercitarea profesiei şi în legătură cu aceasta, avocatul este protejat de lege.";– Art. 37 alin. (1) şi (2): "(1) În exercitarea profesiei avocaţii sunt ocrotiţi de lege, fără a putea fi asimilaţi funcţionarului public sau altui salariat.(2) Insulta, calomnia ori ameninţarea săvârşite împotriva avocatului în timpul exercitării profesiei şi în legătură cu aceasta se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă." … Textele constituţionale considerate de autorul excepţiei ca fiind incalcate au următorul cuprins:– Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege." … – Art. 26 alin. (1): "Autorităţile publice respecta şi ocrotesc viaţa intima, familială şi privată.";– Art. 30 alin. (6): "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.";– Art. 51: "Respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."Critica de neconstituţionalitate formulată de autorul excepţiei se bazează, în esenta, pe susţinerea conform căreia protecţia legală a avocaţilor este diferita, inferioară celei pe care legea (şi anume art. 239 din Codul penal, care sancţionează infracţiunea de ultraj) o asigura funcţionarilor publici şi magistraţilor, prin aceasta incalcandu-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi (2), referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Dispoziţiile legale invocate nu creează discriminări între cetăţeni pe criterii de rasa, naţionalitate, origine etnică, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţa politică, de avere sau de origine socială, criterii ale egalităţii în drepturi prevăzute atât la art. 4 alin. (2) din Constituţie, cat şi la art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pe de altă parte, Curtea retine ca în argumentarea excepţiei nu se tine seama de statutul complet diferit al funcţionarilor publici şi al magistraţilor faţă de statutul stabilit potrivit Legii nr. 51/1995 pentru avocaţi, care exercită o profesie liberala şi independenta, cu organizare şi funcţionare autonome. În speta, dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat exclud, fără echivoc, asimilarea profesiei de avocat, libera şi independenta, cu cea de funcţionar public. În acelaşi timp aceste dispoziţii legale indica expres sancţiunea aplicabilă în cazul comiterii de infracţiuni împotriva demnităţii, şi anume printr-o norma cu caracter special, derogatorie în raport cu norma juridică generală, de drept comun. În consecinţa, existenta unei reglementări distincte privind protecţia legală a celor ce exercita activitatea de avocat, care exclude aplicarea unui regim juridic general, altul decât cel specific profesiei respective, şi cu atât mai puţin un regim juridic aplicabil unei alte categorii profesionale, în raport cu care, printr-o prevedere legală expresă, se stabileşte ca avocaţii nu sunt asimilaţi cu funcţionarii publici, nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi.Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 26 alin. (1) din Constituţie, prin care se instituie obligaţia autorităţilor publice de a respecta şi de a ocroti viaţa intima, familială şi privată, Curtea constata ca aceste dispoziţii constituţionale nu au relevanta în cauza, întrucât în speta nu s-a ridicat problema dacă autorităţile publice îşi respecta sau nu îşi respecta aceasta îndatorire. Dimpotriva, legiuitorul a reglementat protecţia juridică a avocaţilor, iar instanţa judecătorească, potrivit temeiului juridic aplicabil în cauza, şi anume Legea nr. 51/1995, soluţionează un proces având ca obiect infracţiunile de insulta şi calomnie.De asemenea, nici art. 30 alin. (6) din Constituţie, care prevede că "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine", nu are legătură cu cauza, întrucât incriminarea infracţiunilor de insulta şi calomnie, precum şi reglementarea modului de pedepsire a acestora, în cazul în care sunt săvârşite împotriva avocaţilor, reprezintă tocmai forme de sancţionare a unor comportamente care încalcă limitele libertăţii de exprimare, prevăzute în textul constituţional respectiv.Curtea constata ca fiind neîntemeiat şi argumentul potrivit căruia prin textele de lege criticate s-ar aduce atingere principiului supremaţiei Constituţiei şi al respectării legilor, deoarece cu privire la textele legale criticate ca fiind neconstituţionale nu se poate retine în mod temeinic ca ar contraveni unor texte sau principii constituţionale.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 207 din Codul penal, în jurisprudenta Curţii Constituţionale s-a decis în mod constant ca aceste dispoziţii sunt constituţionale. În acest sens, de exemplu, prin Decizia nr. 134/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 august 2000, s-a reţinut ca "art. 207 din Codul penal, având titlul marginal «Proba verităţii», nu reglementează stabilirea vinovatiei în cazul infracţiunilor de insulta şi calomnie. În realitate, acest text de lege instituie posibilitatea inculpatului de a dovedi veridicitatea afirmaţiilor sau imputarilor făcute, acestea constituind un caz special de inlaturare a caracterului penal al faptei, prin lipsa pericolului social, dacă fapta a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim".Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum şi al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 207 din Codul penal şi ale art. 4 şi art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, excepţie ridicată de Teofil Haica în Dosarul nr. 5.599/2000 al Judecătoriei Timişoara.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 mai 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Cristina Radu──────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește