DECIZIE nr. 160 din 28 februarie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorAntonia Constantin – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Mobifon” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.121/2004 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, prin avocat Ana Diculescu-Şova, precum şi Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, prin directorul direcţiei juridice Vlad Mihai Cercel. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.Avocatul autorului excepţiei solicită admiterea acesteia, susţinând că prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 126 din Constituţie, deoarece Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii are competenţa de a stabili că anumite acţiuni sau inacţiuni ale operatorilor de telefonie mobilă constituie fapte ilicite, „arbitrar stabilite”, aplicând totodată sancţiuni pecuniare sub formă de amenzi administrative. Astfel, se încalcă principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat, prin imixtiunea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii în activitatea puterii judecătoreşti, or „declanşarea răspunderii judecătoreşti şi stabilirea condiţiilor cerute pentru antrenarea acesteia aparţin întotdeauna instanţelor de judecată”. Arată că răspunderea administrativă, ca formă a răspunderii juridice, se angajează numai în cazurile în care prin acţiunile lor subiecţii de drept administrativ săvârşesc o abatere administrativă sau contravenţională expres prevăzută de lege. Întotdeauna, atunci când legiuitorul a considerat, în raport de natura juridică a relaţiilor sociale reglementate, că refuzul subiecţilor de drept vizaţi de a da sau de a comunică informaţiile solicitate de către o autoritate de reglementare într-un domeniu are un caracter ilicit, a prevăzut în mod expres fapta şi a calificat-o drept contravenţie sau abatere administrativă. Or în cazul de faţă nu este vorba de constatarea şi sancţionarea unor fapte expres prevăzute de lege, ci de un veritabil act de jurisdicţie, lipsit de o procedură contradictorie, prin care Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii poate „în mod discreţionar să înfăptuiască justiţia”. De asemenea, susţine că prevederile de lege criticate aduc atingere şi principiului constituţional al legalităţii, întrucât modalităţile de judecată şi sancţionare a faptelor nu sunt prevăzute de lege, ci lăsate la „liberul arbitru al acestei autorităţi”. Şi, în fine, susţine că stabilirea unei răspunderi administrative, în mod nemijlocit, de către această autoritate, altfel decât prin reglementarea expresă a faptei incriminate, lipseşte de garanţii dreptul la apărare. În susţinerea celor de mai sus depune note scrise.Reprezentantul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând că aplicarea sancţiunii amenzii administrative, potrivit art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002, pentru nefurnizarea informaţiilor solicitate, nu constituie un act de înfăptuire a justiţiei, ci reprezintă o expresie a puterii publice prin care Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, ca organ al administraţiei publice centrale din domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale, asigură punerea în executare a legislaţiei în domeniu. Atunci când legiuitorul a dorit să confere atribuţii administrativ-jurisdicţionale unui organ al administraţiei publice, a menţionat acest lucru în mod expres. În ce priveşte susţinerea autorului excepţiei că prevederile de lege criticate ar contraveni principiului constituţional al legalităţii, arată că nici o dispoziţie constituţională nu interzice legiuitorului dreptul de a institui amenzi administrative. De altfel, aplicarea de amenzi administrative de către această autoritate nu constituie un caz singular, legislaţia românească reglementând şi alte situaţii când alte autorităţi ale administraţiei publice pot aplica amenzi administrative. În acest sens, dă ca exemplu Consiliul Concurenţei, care, în virtutea atribuţiilor ce îi revin potrivit Legii concurenţei nr. 21/1996, poate aplica amenzi administrative.Referitor la susţinerea autorului excepţiei că prevederile legale criticate ar încălca dreptul la apărare, arată că acest drept nu este îngrădit, deoarece, potrivit art. 38 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2002, decizia preşedintelui acestei autorităţi poate fi contestată în justiţie, astfel că persoana amendată are posibilitatea de a folosi toate mijloacele prevăzute de lege în susţinerea apărării sale. Depune note scrise.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii nu desfăşoară o activitate jurisdicţională, fiind un organ al administraţiei publice centrale, iar împotriva deciziei preşedintelui acestei autorităţi societatea comercială sancţionată poate formula plângere pe calea contenciosului administrativ. În consecinţă, arată că textul de lege criticat este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 30 mai 2005, pronunţată în Dosarul nr. 4.121/2004, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Mobifon” – S.A. din Bucureşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că stabilirea unei răspunderi administrative de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, instituţie aflată în subordinea Guvernului, în sarcina operatorilor de reţele de comunicaţii electronice, potrivit textului legal atacat, contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie, întrucât conferă acestei autorităţi competenţe jurisdicţionale. Calificarea acţiunilor sau inacţiunilor operatorilor drept acte ilicite, precum şi aplicarea unei amenzi administrative fără o procedură contradictorie contravin, în opinia sa, şi dispoziţiilor art. 24 din Constituţie. Şi, în fine, susţine autorul excepţiei, ori de câte ori legiuitorul a considerat, în raport de natura relaţiilor sociale reglementate, că anumite fapte au caracter ilicit, a prevăzut în mod expres care sunt acele fapte, precum şi sancţiunea pentru săvârşirea lor.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, deoarece prin aplicarea unei amenzi administrative Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii nu înfăptuieşte un act de justiţie, ea fiind o autoritate administrativă, care, în cadrul activităţii de punere în executare a legilor în domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale, are şi competenţa aplicării unor sancţiuni administrative şi contravenţionale.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia este neîntemeiată, arătând că este opţiunea legiuitorului de a stabili sancţiuni pentru încălcarea unor norme din domeniul comunicaţiilor, având în vedere că aceste norme reglementează obiectivele generale ale serviciilor de comunicaţii electronice.Avocatul Poporului consideră prevederile legale criticate ca fiind constituţionale. Sancţionarea cu amendă a refuzului de a furniza în mod complet şi corect informaţiile prevăzute de această ordonanţă reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 527/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 14 august 2002, prevederi care au următoarea redactare:– Art. 19 alin. (1) lit. a): "(1) Autoritatea de reglementare poate obliga, prin decizie, operatorii la plata unor amenzi administrative în sumă de până la 30.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data stabilită prin decizie, pentru a-i determina:a) să furnizeze în mod complet şi corect, în conformitate cu solicitarea scrisă a autorităţii de reglementare, informaţiile care le-au fost cerute conform prevederilor art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (3) sau ale art. 17 alin. (1), precum şi orice alte informaţii cerute în mod neechivoc de autoritatea de reglementare în aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe;" … Textele constituţionale considerate a fi încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (4) – separaţia şi echilibrul puterilor, art. 24 – dreptul la apărare şi art. 126 – instanţele judecătoreşti.Excepţia a fost ridicată într-un litigiu ce are ca obiect contestarea în contencios administrativ a unei decizii emise de Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii, prin care Societatea Comercială "Mobifon" – S.A. din Bucureşti a fost sancţionată cu o amendă administrativă în sumă de 15.000.000 lei pe zi întârziere, pentru neexecutarea obligaţiei de a transmite în mod complet şi corect documentaţia solicitată.Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că, datorită faptului că, potrivit textului de lege criticat, Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii poate aplica amenzi administrative, ar rezultă că aceasta desfăşoară o activitate jurisdicţională, substituindu-se instanţelor de judecată şi încălcându-se astfel principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:Textul de lege criticat reglementează dreptul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii de a obliga, prin decizie, operatorii la plata unei amenzi în sumă de până la 30.000.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculată de la data stabilită prin decizie, pentru a-i determina să furnizeze, în mod complet şi corect, în conformitate cu solicitarea scrisă a acestei autorităţi, informaţiile ce le-au fost cerute, conform art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (3) sau art. 17 alin. (1), de autoritatea de reglementare, în aplicarea prevederilor acestei ordonanţe.Potrivit art. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, Autoritatea Naţională de Reglementare în Comunicaţii este o instituţie publică cu personalitate juridică în subordinea Guvernului, care are rolul de a pune în aplicare politica naţională în domeniul comunicaţiilor electronice şi al serviciilor poştale. Pentru realizarea acestor obiective, prin Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 a fost stabilit cadrul de reglementare a raporturilor dintre operatori şi furnizori în privinţa accesului la reţelele de comunicaţii electronice şi a interconectării acestora. În exercitarea atribuţiilor sale în acest domeniu, autoritatea de reglementare poate lua, potrivit art. 5 din această ordonanţă, toate măsurile necesare pentru a asigura accesul şi interconectarea în condiţii adecvate, precum şi interoperabilitatea serviciilor, cu respectarea principiilor eficienţei economice şi promovării concurenţei. Astfel, această autoritate poate impune operatorilor şi furnizorilor de reţele anumite obligaţii, pentru a căror nerespectare poate aplica sancţiuni administrative.Examinând aceste prevederi, Curtea reţine că posibilitatea unei autorităţi a administraţiei publice de a aplica sancţiuni administrative nu contravine dispoziţiilor constituţionale, reprezentând o manifestare firească a autorităţii de care beneficiază aceasta. Raţiunea reglementării are în vedere modalitatea de constrângere a operatorilor de reţele de comunicaţii electronice de a respecta cadrul legislativ în care această autoritate are responsabilităţi.De altfel, legislaţia română mai prevede şi în alte situaţii posibilitatea aplicării unor amenzi administrative de către alte autorităţi ale administraţiei publice. Un exemplu îl constituie în acest sens Legea concurenţei nr. 21/1996, ce reglementează competenţa Consiliului Concurenţei de a aplica amenzi administrative agenţilor economici, pentru a-i obliga să furnizeze, în mod complet şi corect, informaţiile ce le-au fost cerute, în exercitarea atribuţiilor pe care le are. Or, potrivit textului de lege criticat, informaţiile la care sunt obligaţi operatorii de reţele şi de a căror nefurnizare completă şi corectă sunt vinovaţi sunt cele pe care Autoritatea de reglementare le poate solicita potrivit prevederilor art. 11 alin. (3), ale art. 13 alin. (3) sau ale art. 17 alin. (1) din această ordonanţă. Sancţionarea cu amendă pentru neîndeplinirea unor obligaţii de către operatorii de reţele de comunicaţii electronice dă expresie preocupării statului de a proteja interesele naţionale şi de a descuraja comportamentul contrar acestor interese, fără a aduce atingere principiilor proclamate de Legea fundamentală.Curtea constată că susţineri de neconstituţionalitate asemănătoare, cu privire la un regim sancţionator similar, au mai fost formulate în alte cauze, în legătură cu dispoziţii de lege ce instituiau astfel de sancţiuni şi care în opinia autorilor excepţiilor contraveneau dispoziţiilor constituţionale invocate şi în speţa de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 5 din 10 ianuarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2006, Curtea a decis că procedura prin care Consiliul Concurenţei îşi îndeplineşte atribuţiile stabilite de lege, în principal de a constata şi sancţiona practicile anticoncurenţiale, nu impune caracterizarea activităţii Consiliului ca o activitate jurisdicţională, căci prin aceasta Consiliul nu soluţionează un litigiu privind existenţa, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective ale unei persoane – atribuţii de esenţa activităţii jurisdicţionale – şi nici nu adoptă măsuri de tragere la răspundere juridică de competenţa instanţelor judiciare, ci efectuează operaţii tehnico-juridice de cercetare, deliberare şi decizie, specifice iniţierii şi adoptării oricărui act administrativ.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 34/2002 privind accesul la reţelele publice de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată, precum şi interconectarea acestora, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Mobifon” – S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.121/2004 al Curţii de apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Maria Bratu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește