DECIZIE nr. 16 din 9 februarie 1999

privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) şi ale art. 385^1 lit. c) din Codul de procedură penală



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorIon Bonini – procurorClaudia Miu – magistrat-asistent şefPe rol, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) şi ale art. 385 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mariana Stoian şi de Rodica-Maria Stanescu în Dosarul nr. 2.048/1997 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 21 ianuarie 1999, în prezenta avocaţilor Ilie-Iordanescu Ion şi Andrei Dumitru, reprezentanţi ai autoarei excepţiei Mariana Stoian, şi în lipsa celeilalte autoare a excepţiei, Rodica-Maria Stanescu. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 26 ianuarie 1999, apoi pentru data de 4 februarie 1999 şi, respectiv, pentru data de 9 februarie 1999.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 8 mai 1998 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2.048/1997 al acestei instanţe, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) şi ale art. 385 lit. c) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată în cadrul unui proces penal de Mariana Stoian, fost judecător, şi de Rodica-Maria Stanescu, fost avocat. Obiectul cauzei îl constituie recursurile declarate de inculpate şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 1 din 9 aprilie 1997 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia I penală, prin care inculpatele au fost condamnate pentru săvârşirea unor infracţiuni în legătură cu exercitarea profesiei lor. Curtea de Apel Bucureşti a judecat procesul penal în prima instanţa.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenta, ca decizia menţionată a Curţii de Apel Bucureşti, potrivit prevederilor art. 29 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, nu poate fi atacată cu apel, ci numai cu recurs, "în timp ce, pentru alte persoane, în cazul comiterii aceloraşi infracţiuni, reţinute în sarcina lor, aceasta cale de atac nu este exclusa". Codul de procedură penală, se susţine în continuare, asa cum a fost modificat prin Legea nr. 45/1993, instituie unele derogări de la regula potrivit căreia sentinţele prin care cauza a fost soluţionată în fond la prima instanţa sunt supuse numai recursului, nu şi apelului, cu doua justificări: gradul redus de pericol social al unor infracţiuni, prevăzute la art. 279 alin. 2 din Codul de procedură penală; „gradul de pregătire profesională şi competenţa judecătorilor ce funcţionează în cadrul instanţelor care au soluţionat cauza în prima instanţa”, situaţie ce se reflecta în art. 361 lit. c) şi în art. 385^1 lit. c) din Codul de procedură penală. Se mai susţine ca, pe lângă aceste derogări, apare şi „un alt criteriu legal de determinare a competentei, şi anume după calitatea pe care a avut-o făptuitorul, dar nici acesta nu poate încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi nici accesul liber la justiţie, drepturi prevăzute la art. 16 şi 21 din Constituţie. Accesul liber la justiţie, arata autoarele excepţiei, este în deplina concordanta cu prevederile art. 128 din Constituţie, potrivit cărora „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii”. Este neconstitutional, în opinia aceloraşi autoare, şi „criteriul legal” referitor la „competenţa personală”, care încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor prevăzută la art. 16 şi 21, raportate la dispoziţiile art. 125 şi 128 din Constituţie. Principiul unicitatii şi egalităţii justiţiei pentru toţi, consacrat în „dispoziţiile” art. 125 în strânsă legătură cu art. 16 din Constituţie, este în concordanta cu prevederile art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994.Tot în motivarea excepţiei este invocată practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale, care ar putea fi interpretată în sensul că "se respinge ideea unei discriminări în ce priveşte folosirea căilor de atac, deoarece şi prin asemenea restrictii se poate ajunge la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi la o discriminare în privinta accesului acestora la folosirea drepturilor lor legitime".Dispoziţiile legale atacate contravin şi prevederilor unor documente juridice internaţionale, cum este convenţia menţionată anterior, referitoare la posibilitatea unor restrangeri, prin legea naţionala, a drepturilor şi libertăţilor universale, însă asemenea restrictii trebuie să fie compatibile cu cerinţele unei societăţi democratice. Prin art. 49 din Constituţie este reglementată posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi, însă numai atunci când se impune pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav. Or, afirma autoarele excepţiei, "în reglementările menţionate nu se regaseste posibilitatea restrângerii dreptului de acces la justiţie".Potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanţa de judecată şi-a exprimat opinia în sensul că excepţia este intemeiata, fiindca reglementarea accesului parţial la justiţie nu respecta principiul potrivit căruia „justiţia este unica şi egala pentru toţi”, trebuind să se respingă existenta oricăror privilegii şi discriminări, astfel încât cetăţenii să poată beneficia de aceleaşi cai de atac şi de aceeaşi procedura în cauze similare. Astfel, este greu de susţinut, potrivit opiniei instanţei, ca legea asigura „egalitatea sanselor” justiţiabililor, „atâta timp cat o categorie dintre aceştia este exclusa de la posibilitatea folosirii aceloraşi cai de atac împotriva hotărârilor pronunţate de instanţa de fond, pe care le au toţi ceilalţi”. În sprijinul opiniei sale instanţa de judecată invoca Decizia nr. 60/1993 a Curţii Constituţionale, care „respinge ideea unei discriminări în folosirea căilor de atac, aducandu-se atingere dispoziţiilor art. 16 din Constituţie”. În final, se conchide ca „se impune o analiza a conţinutului legii sub aspectul principiilor şi libertăţilor invocate, pentru a se vedea dacă modul de organizare a competentei instanţelor de judecată după calitatea inculpatului este compatibil sau nu cu principiile unei societăţi democratice şi cu cele constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor, la tratarea lor nediscriminatorie în faţa legii”.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, au fost solicitate puncte de vedere preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca susţinerile autoarelor excepţiilor nu sunt întemeiate pentru următoarele motive:1. Cu privire la critica adusă prevederilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) şi ale art. 385^1 lit. c) din Codul de procedură penală, în sensul că se deroga de la regula ca justiţia se înfăptuieşte în trei grade de jurisdicţie, stabilind ca hotărârile penale pot fi atacate numai cu recurs atunci când ele sunt pronunţate în prima instanţa de curţile de apel şi de Curtea Militară de Apel, incalcandu-se dispoziţiile art. 16 din Constituţie, se susţine ca aceasta critica nu este fondată. În sprijinul sustinerii sale, apreciază ca autoarele excepţiei au dat o interpretare eronată principiului egalităţii consacrat în art. 16 din Constituţie, interpretare care este în vădită contradictie cu modul în care a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenta sa.2. Referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale atacate ar contraveni prevederilor art. 21, 125 şi 128 din Constituţie, se invoca practica jurisdicţională a Curţii Constituţionale, care a statuat în mod constant ca accesul liber la justiţie nu presupune ca în toate cazurile trebuie să fie asigurat accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, întrucât competenţa de judecată şi procedura sunt stabilite de legiuitor, care poate prevedea reguli deosebite, asigurând părţilor posibilitatea de a ajunge în faţa instanţelor judecătoreşti.3. Dispoziţiile legale atacate îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi sunt, asadar, compatibile cu prevederile acesteia.4. Critica vizând neconstituţionalitatea aceloraşi prevederi legale, întrucât ele se bazează pe ideea excluderii pentru anumite categorii de cetăţeni a caii de atac a apelului, ţinându-se seama de calitatea lor în procesele penale, este inexactă. Şi aceasta întrucât textele de lege menţionate privesc, în parte, infracţiuni săvârşite de anumite categorii de persoane, iar, în rest, se referă la anumite categorii de infracţiuni.5. În legislaţia tuturor statelor este concretizata necesitatea stabilirii de competente speciale în raport cu calitatea unor categorii de persoane; argumentul determinant în aceasta privinta îl constituie dispoziţiile constituţionale care stabilesc competente speciale pentru anumite categorii de demnitari.6. "Neprevederea caii de atac a apelului în cazul sentinţelor pronunţate, în prima instanţa, de Curtea de apel şi de Curtea Militară de Apel nu înseamnă ca în acele situaţii nu sunt garantate drepturile procesuale prevăzute pentru cazurile în care exista posibilitatea exercitării, în afară de recurs, şi a apelului."Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, susţinerile aparatorilor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Prin Încheierea din 8 mai 1998 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) şi ale art. 385 lit. c) din Codul de procedură penală. Atât din cuprinsul cererii pentru motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cat şi din cuprinsul citativului încheierii de sesizare, se constată că a fost atacată dispoziţia legală cuprinsă în art. 385^1 lit. c) din Codul de procedură penală, potrivit căreia sentinţele pronunţate de curţile de apel şi de Curtea Militară de Apel Bucureşti pot fi atacate numai cu recurs, care se judeca de Curtea Suprema de Justiţie.Deşi instanţa de judecată a luat în discuţie aceasta norma legală, totuşi, săvârşind o eroare materială, prin dispozitivul încheierii a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385 lit. c) din Codul de procedură penală, care reglementează limitele rejudecarii. Prin urmare, Curtea urmează sa examineze constituţionalitatea art. 385^1 lit. c) din Codul de procedură penală.Dispoziţiile legale atacate care fac obiectul controlului de constituţionalitate au următorul cuprins:– "Art. 29 – Curtea Suprema de Justiţie:………………………………………………………………………………2. ca instanţa de recurs, judeca:a) recursurile împotriva hotărârilor penale pronunţate, în prima instanţa, de curţile de apel şi de Curtea Militară de Apel;" … – "Art. 361 – Sentinţele pot fi atacate cu apel. Nu pot fi atacate cu apel:………………………………………………………………………………c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;" … – "Art. 385^1 – Pot fi atacate cu recurs:………………………………………………………………………………c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;" … Autoarele excepţiei, şi anume Mariana Stoian şi Maria-rodica Stanescu, fost judecător şi, respectiv, fost avocat, au fost judecate în prima instanţa de Curtea de Apel Bucureşti în temeiul dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, conform cărora Curtea de apel este competenţa sa judece în prima instanţa, între altele, infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale.Coroborand dispoziţiile legale procesuale penale, atacate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, se retine ca hotărârile pronunţate în prima instanţa de curţile de apel pot fi atacate numai cu recurs, nu şi cu apel.Se pretinde ca dispoziţiile legale atacate sunt neconstituţionale pentru ca, prin îngrădirea accesului unei categorii de justiţiabili la calea de atac a apelului, se limitează liberul acces la justiţie şi se încalcă principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, contravenind astfel prevederilor art. 16, 21, 125 şi 128 din Constituţie, precum şi prevederilor art. 6 şi 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În activitatea sa jurisdicţională anterioară Curtea Constituţională a examinat dacă liberul acces la justiţie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale pentru situaţii deosebite sau dacă el implica existenta unor proceduri unice chiar şi pentru situaţii deosebite, inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea căilor de atac. De asemenea, Curtea a analizat în ce condiţii existenta unor particularităţi procedurale, în special referitoare la exercitarea căilor de atac, este în concordanta cu principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituţie.Prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat ca liberul acces la justiţie presupune şi accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia. Instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti este de competenţa exclusiva a legiuitorului. Aceasta soluţie decurge din dispoziţiile constituţionale ale art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege", precum şi din cele ale art. 128, în conformitate cu care: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".În considerentele aceleiaşi decizii se retine ca semnificatia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia accesul la justiţie nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea ca nici o categorie sau grup social nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedura, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 92 din 11 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 20 noiembrie 1996.În legătură cu argumentul ca s-a încălcat principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legilor şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională a decis că nu este contrar acestui principiu "instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atâta timp cat ele asigura egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor". Principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul nu poate fi decât diferit. În acest sens s-a statuat prin deciziile nr. 70/1993, nr. 74/1994 şi nr. 85/1994, în concordanta cu practica constituţională din alte tari, precum şi cu jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului, iar prin Decizia nr. 44/1996 Curtea Constituţională a statuat că nu constituie o discriminare, incalcandu-se astfel un principiu constituţional, faptul ca prin aplicarea unor prevederi legale anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate ca atare prin prisma propriilor lor interese subiective.Curtea retine, de asemenea, ca legiuitorul constituant sau cel ordinar, prin dispoziţii constituţionale ori prin dispoziţii legale, a stabilit regimuri diferite în raport cu natura unor autorităţi şi cu atribuţiile acestora. Acest tratament priveşte chiar exercitarea unei singure cai de atac (recursul). Este cazul sentinţelor care privesc infracţiunile săvârşite de senatori, deputaţi, membrii Guvernului, judecătorii Curţii Constituţionale, consilierii de conturi, judecătorii, procurorii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi, preşedintele Consiliului Legislativ, maresalii, amiralii şi generalii, şefii cultelor religioase organizate potrivit legii şi ceilalţi membri ai Inaltului Cler care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalentul acestuia, judecătorii şi magistraţii-asistenţi de la Curtea Suprema de Justiţie, judecătorii de la curţile de apel şi de la Curtea Militară de Apel şi de procurorii de pe lângă aceste instanţe etc.Cu privire la exercitarea căilor de atac şi la concordanta legii procesuale româneşti cu art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacra dreptul persoanei la un proces echitabil, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuand ca, în sensul practicii europene, conceptul de "proces echitabil" nu implica în mod necesar "existenta mai multor grade de jurisdicţie, a unor cai de atac al hotărârilor judecătoreşti, inclusiv exercitarea acestor cai de atac de către toate părţile din proces".Întrucât nu au survenit elemente noi care să determine schimbarea practicii Curţii, urmează ca excepţia de neconstituţionalitate să fie respinsă.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (3), al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 pct. 2 lit. a), ale art. 361 lit. c) şi ale art. 385^1 lit. c) din Codul de procedură penală, ridicată de Mariana Stoian şi de Rodica-Maria Stanescu în Dosarul nr. 2.048/1997 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 februarie 1999.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent şef,Claudia Miu––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește