DECIZIE nr. 158 din 30 mai 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 4, art. 313 alin. 2 teza a doua şi art. 318 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 4, art. 313 alin. 2 teza a doua şi art. 318 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţie ridicată de Marin Frunza în Dosarul nr. 829/P/2001 al Tribunalului Galaţi – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, arătând ca textele de lege criticate nu au caracter discriminatoriu, situaţiile diferite în care se afla inculpatii, în stare de libertate, respectiv, în stare de detenţie, justificând aplicarea unor tratamente diferite, fără a se contraveni în acest mod art. 16 din Constituţie referitor la egalitatea în drepturi.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 12 noiembrie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 829/P/2001, Tribunalul Galaţi – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 4, art. 313 alin. 2 teza a doua şi art. 318 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţie ridicată de Marin Frunza în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare. În opinia sa dispoziţiile legale criticate instituie o discriminare pozitiva în favoarea inculpatului aflat în stare de detenţie în raport cu cel aflat în stare de libertate şi implicit nu i se asigura acestuia dreptul constituţional la apărare.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, acestea sunt considerate ca fiind neconstituţionale, deoarece dau dreptul instanţelor judecătoreşti sa respingă excepţia de neconstituţionalitate, contravenind prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie, care atribuie în competenţa exclusiva a Curţii Constituţionale soluţionarea acestor excepţii.Instanţa de judecată în faţa căreia s-a ridicat excepţia arata ca aceasta este neîntemeiată. Toate drepturile recunoscute inculpatului arestat sunt expresia voinţei legiuitorului de a ocroti persoanele private de libertate şi deci lipsite de posibilitatea de a-şi organiza o buna apărare în cadrul procesului penal. S-a avut în vedere faptul ca inculpatul aflat în stare de libertate poate oricând, chiar până la primul termen de judecată, sa ia cunoştinţa de conţinutul rechizitoriului. Nu se poate susţine ca inculpatul arestat ar avea un drept în plus, ci doar ca este ajutat să îşi pregătească apărarea, pe cat posibil, în aceeaşi măsura ca inculpatul aflat în stare de libertate.Cu privire la critica dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, instanţa judecătorească apreciază ca şi aceasta este neîntemeiată, deoarece instanţa nu se poate pronunţa decât asupra admisibilităţii excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa ei şi să constate dacă cererea unei părţi sau a procurorului de ridicare a unei asemenea excepţii este „admisibilă” sau „inadmisibila”. Prin urmare, posibilitatea instanţelor judecătoreşti de a respinge ca fiind inadmisibile excepţiile care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu contravine prevederilor art. 144 lit. c) din Constituţie.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în cauza.Preşedintele Camerei Deputaţilor arata ca regulile referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată, la actele de urmărire penală, la judecata, la termenele în care trebuie sau pot fi îndeplinite anumite acte reprezintă norme procedurale a căror stabilire revine exclusiv în competenţa legiuitorului, în sensul dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie. Pe de altă parte, se considera ca situaţia inculpatului aflat în stare de deţinere, căruia i se comunică rechizitoriul, nu poate fi apreciată ca fiind mai favorabilă faţă de cea a inculpatului aflat în libertate, întrucât acesta din urma, fiind citat pentru termenul de judecată, are posibilitatea sa ia cunoştinţa de rechizitoriu de la arhiva instanţei la care se găseşte dosarul.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, se apreciază ca legea permite instanţelor de judecată să se pronunţe numai asupra admisibilităţii excepţiilor de neconstituţionalitate, conform art. 23 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, asupra temeiniciei unor astfel de excepţii Curtea Constituţională fiind unica autoritate care poate decide.Guvernul considera ca excepţia este neîntemeiată sub toate aspectele, astfel încât nu poate fi pusă în discuţie încălcarea prevederilor constituţionale invocate. Se menţionează că textele de lege criticate nu instituie o discriminare între persoanele aflate în stare de libertate şi cele aflate în stare de deţinere, întrucât existenta unor norme derogatorii de la dreptul comun nu infirma principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece, asa cum s-a pronunţat şi Plenul Curţii Constituţionale în Decizia nr. 1/1994, "nu este contrară acestui principiu instituirea unor reguli speciale […], cat timp ele asigura egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotriva, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite".Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 264 alin. 4, art. 313 alin. 2 teza a doua şi ale art. 318 alin. 1 din Codul de procedură penală, precum şi dispoziţiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997. Textele de lege criticate din Codul de procedură penală au următorul conţinut:– Art. 264 alin. 4: "În termen de 24 de ore de la darea sau, după caz, confirmarea rechizitoriului, procurorul înaintează instanţei competente dosarul împreună cu numărul necesar de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere.";– Art. 313 alin. 2 teza a doua: "[…] O dată cu citaţia, inculpatului aflat în stare de deţinere i se comunică şi copia actului de sesizare a instanţei.";– Art. 318 alin. 1: "La termenul de judecată, după strigarea cauzei şi apelul părţilor, preşedintele verifica identitatea inculpatului. În cazul când inculpatul se afla în stare de deţinere, preşedintele se încredinţează dacă a primit în termenul prevăzut în art. 313 alin. 2 copia actului de sesizare a instanţei. Când actul nu a fost comunicat, dacă inculpatul cere, judecata se amana, iar preşedintele îi înmânează copia de pe actul de sesizare a instanţei, făcându-se menţiune despre aceasta în încheierea de şedinţa."Dispoziţia legală criticata din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede:– Art. 23. alin. (6): "Dacă excepţia este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa o respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituţională."Dispoziţiile constituţionale invocate de autorii excepţiei ca fiind incalcate sunt următoarele:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."; … – Art. 144 alin. (1) lit. c): "Curtea Constituţională are următoarele atribuţii: […]c) hotărăşte asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor." … I. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 4, art. 313 alin. 2 teza a doua şi art. 318 alin. 1 din Codul de procedură penală, susţinerile autorului excepţiei sunt neintemeiate. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca autorul excepţiei critica prevederile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală, potrivit cărora comunicarea actului de inculpare s-ar realiza exclusiv către inculpatii aflaţi în stare de deţinere, iar nu şi către cei aflaţi în stare de libertate. În realitate, textul invocat prevede obligaţia procurorului de a inainta dosarul către instanţa de judecată împreună cu un număr necesar de copii de pe rechizitoriu, iar nu comunicarea de copii de pe rechizitoriu numai inculpaţilor aflaţi în stare de deţinere. Întrucât dispoziţiile art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală reglementează o procedură administrativă de inaintare a dosarului la instanţa competenţa după darea sau confirmarea rechizitoriului, nu se poate susţine ca situaţia inculpatului aflat în stare de deţinere, căruia i se comunică rechizitoriul, este mai favorabilă faţă de cea a inculpatului aflat în stare de libertate. Dispoziţiile legale criticate nu numai că nu creează discriminări, ci, dimpotriva, urmăresc evitarea unei discriminări, asigurând posibilitatea inculpatului aflat în stare de detenţie de a-şi organiza apărarea în condiţii cat mai apropiate de acelea ale inculpatului aflat în stare de libertate. Dreptul la apărare al acestuia din urma nu este cu nimic afectat, deoarece, fiind chemat prin citaţie procedurala, el are dreptul de a lua cunoştinţa oricând, direct sau prin apărător, de actul de sesizare a instanţei şi îşi poate organiza apărarea utilizând toate mijloacele prevăzute de lege.Asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 4 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 132 din 26 aprilie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 11 iulie 2001. Respingând aceasta excepţie de neconstituţionalitate, pe care a considerat-o ca neîntemeiată, Curtea Constituţională a arătat ca dispoziţiile legale criticate nu sunt contrare prevederilor art. 24 din Constituţie, iar situaţia inculpatului aflat în stare de deţinere nu poate fi apreciată ca fiind mai favorabilă decât a celui aflat în stare de libertate.Pentru motivele expuse mai sus, nu se poate susţine nici neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 313 alin. 2 teza a doua şi art. 318 alin. 1 din Codul de procedură penală.II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea constata ca textul de lege ce reglementează posibilitatea instanţei judecătoreşti de a respinge ca fiind inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 23 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu au legătură cu soluţionarea cauzei de către instanţa judecătorească. Asa fiind, nu este îndeplinită condiţia prevăzută la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit căruia „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei”. În aceasta situaţie excepţia de neconstituţionalitate ridicată urmează să fie respinsă ca inadmisibila, în temeiul alin. (6) al aceluiaşi articol.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. 4, art. 313 alin. 2 teza a doua şi art. 318 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marin Frunza în Dosarul nr. 829/P/2001 al Tribunalului Galaţi – Secţia penală.2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 30 mai 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește