referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorAurelia Popa – procurorDaniela Ramona Mariţiu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Georgeta Ion în Dosarul nr. 1.287/2004 al Tribunalului Ialomiţa – Secţia civilă.La apelul nominal este prezentă personal Georgeta Ion, lipsind partea Mihail Vinţeanu, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei solicită admiterea excepţiei, deoarece dispoziţiile de lege criticate vin în contradicţie cu prevederile art. 21 din Constituţie referitoare la liberul acces la justiţie. Astfel, plata unor taxe judiciare, precum şi faptul că acestea trebuie să fie achitate anticipat, fără a se ţine seama de circumstanţele speciale ale cauzei, încalcă dreptul de liber acces la justiţie garantat de art. 21 din Constituţie.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată că dispoziţiile de lege criticate au mai făcut obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională statuând, de exemplu, prin Decizia nr. 87 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 1 aprilie 2003, şi Decizia nr. 499 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 31 ianuarie 2005, că acestea sunt constituţionale. Nici o dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit Constituţiei, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 22 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.287/2004, Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost ridicată de Georgeta Ion prin procurator Liga Democratică pentru Dreptate din România, cu prilejul soluţionării unei acţiuni civile.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că nivelul ridicat al unor taxe judiciare, precum şi faptul că acestea trebuie să fie achitate anticipat, fără a se ţine seama de circumstanţele speciale ale cauzei, încalcă dreptul de liber acces la justiţie garantat de art. 21 din Constituţie. Totodată, nu se menţine un just echilibru între interesul statului de a colecta taxele judiciare de timbru şi interesul particularilor aflaţi în situaţii deosebite din punct de vedere financiar de a introduce o acţiune în faţa instanţei. Perioada de plată a acestor taxe fiind foarte scurtă, impunerea lor constituie o restrângere disproporţionată adusă însuşi dreptului de acces la judecată, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens invocă şi hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din cauza Kreuz contra Poloniei din 19 iunie 2001.Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă apreciază că, deşi autorul excepţiei se referă la art. 21 din Legea nr. 146/1997, motivarea în fapt a excepţiei are în vedere dispoziţiile art. 20 din aceeaşi lege, articol asupra căruia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 372 din 28 septembrie 2004, statuând că liberul acces la justiţie nu înseamnă gratuitatea proceselor.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Guvernul apreciază că, deşi autorul excepţiei a invocat neconstituţionalitatea art. 21 din Legea nr. 146/1997, motivarea în fapt a excepţiei se referă la prevederile art. 20 din acelaşi act normativ, privitoare la modul de plată a taxei judiciare de timbru. Pe fondul excepţiei, consideră că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Astfel, după cum s-a pronunţat şi Curtea Constituţională în repetate rânduri, accesul liber la justiţie nu înseamnă gratuitate, iar Constituţia nu interzice stabilirea taxelor judiciare de timbru. Plata acestor taxe reprezintă contribuţia justiţiabililor la înfăptuirea actului de justiţie, iar pe de altă parte, valoarea lor se poate recupera la sfârşitul procesului, fiind integrată în valoarea cheltuielilor de judecată.Avocatul Poporului arată că reglementarea prin dispoziţiile legale indicate a modului de acordare a înlesnirilor la plata taxelor judiciare de timbru nu contravine sub nici un aspect principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor prevăzut în art. 16 din Constituţie, ci, dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, materializând preocuparea legiuitorului de a complini insuficienţa posibilităţilor materiale ale celor care apelează la justiţie. Consideră că nici critica faţă de art. 21 din Constituţie nu poate fi reţinută, deoarece dreptul părţilor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil nu interzic stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Autorul excepţiei critică, în faţa instanţei de judecată, prevederile art. 21 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, însă motivarea în fapt a excepţiei priveşte stabilirea nivelului taxelor de timbru şi modul de plată al acestora, la care se referă art. 20 din acelaşi act normativ. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, aşadar, dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997. Alineatul (5) al acestui articol a fost modificat în mai multe rânduri, cea mai recentă modificare fiind adusă prin Ordonanţa Guvernului nr. 34/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 28 august 2001, aprobată prin Legea nr. 742/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 17 decembrie 2001. În urma acestor modificări, dispoziţiile criticate au următoarea redactare:– Art. 20: "(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.(2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micşorează valoarea pretenţiilor formulate în acţiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea iniţială, fără a se ţine seama de reducerea ulterioară. … (3) Neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii. … (4) Dacă în momentul înregistrării sale acţiunea sau cererea a fost taxată corespunzător obiectului său iniţial, dar a fost modificată ulterior, ea nu va putea fi anulată integral, ci va trebui soluţionată, în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal. … (5) În situaţia în care instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea unei căi de atac ordinare sau extraordinare constată că în fazele procesuale anterioare taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, va dispune obligarea părţii la plata taxelor judiciare de timbru aferente, dispozitivul hotărârii constituind titlu executoriu. Executarea silită a hotărârii se va efectua prin organele de executare ale unităţilor teritoriale subordonate Ministerului Finanţelor Publice în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislaţiei privind executarea silită a creanţelor bugetare." … Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2) şi ale art. 21 din Constituţie, potrivit cărora:– Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";– Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – Art. 20 alin. (2): "Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";– Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. … (4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, nu înseamnă gratuitate. Nici o dispoziţie constituţională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor.Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 alin. (1) din Constituţie, cetăţenii sunt obligaţi să contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii. Atât obligaţia de plată a taxelor judiciare, cât şi excepţiile stabilite de lege se aplică deopotrivă tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşi natură, neexistând discriminări sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiţie legală pentru începerea proceselor civile, obligaţia la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecătorească) este justificată, ca şi sancţiunea anulării acţiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora.De altfel, Legea nr. 146/1997 prevede în art. 21 alin. (1) că „Instanţa judecătorească poate acorda scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru în condiţiile art. 74-81 din Codul de procedură civilă”, eliminând astfel restrângerea accesului la justiţie din lipsa ori din puţinătatea mijloacelor băneşti. Pe de altă parte, la finalul procesului judiciar, sarcina suportării cheltuielilor judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor de timbru, revine persoanei care a căzut în pretenţii sau care, în cauzele nelitigioase, a beneficiat de prestaţiile efectuate, în condiţiile legii, de organele de justiţie.În sensul celor expuse mai sus, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 499 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 31 ianuarie 2005, Decizia nr. 372 din 28 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 13 octombrie 2004, Decizia nr. 473 din 4 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 10 ianuarie 2005, Decizia nr. 87 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 1 aprilie 2003, Decizia nr. 65 din 11 aprilie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 13 septembrie 2000 şi Decizia nr. 245 din 23 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 29 martie 2001.Soluţia adoptată şi considerentele deciziilor citate sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei a prevederilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 20 din Constituţie, Curtea reţine că aceste dispoziţii constituţionale nu au relevanţă în cauza dedusă controlului.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Georgeta Ion în Dosarul nr. 1.287/2004 al Tribunalului Ialomiţa – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 martie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu–-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Vă rugăm să vă autentificați pentru a comenta
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nouCele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
wpDiscuz
0
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.