DECIZIE nr. 154 din 23 februarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoana Marilena Chiorean – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Florin Velicu în Dosarul nr. 45.599/3/2010 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.135D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.136D/2011, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Florentina Lucaciu în Dosarul nr. 50.435/3/2010 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării cauzelor.Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea Dosarului nr. 1.136D/2011 la Dosarul nr. 1.135D/2011, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.285/2011 şi nr. 1.587/2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 15 şi 22 septembrie 2011, pronunţate în dosarele nr. 45.599/3/2010 şi nr. 50.435/3/2010, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Florin Velicu şi de Florentina Lucaciu în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii la decizii de pensionare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile Legii nr. 119/2010 contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate, art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 65 alin. (2), conform căruia „Camerele îşi desfăşoară lucrările în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru: […] j) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora […]”, şi art. 73 alin. (3) lit. c), potrivit căruia „Prin lege organică se reglementează: […] c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora […]”.În Dosarul nr. 1.135D/2011, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată, în esenţă, că, întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 873/2010 s-au declarat neconstituţionale dispoziţiile Legii nr. 119/2010 referitoare la magistraţi, „s-a operat o profundă discriminare”, deoarece aceleaşi argumente erau valabile şi în ceea ce priveşte pensia acordată prin Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Or, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi trebuie să fie aplicată în mod nediscriminatoriu.Totodată, arată că modificarea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi se reglementează printr-o procedură specială şi extraordinară a Parlamentului, iar adoptarea Legii nr. 119/2010 nu a respectat această procedură constituţională. De asemenea, potrivit art. 73 alin. (3) din Constituţie, statutul deputaţilor şi al senatorilor se reglementează prin lege organică. Pe de-o parte, Guvernul nu avea drept de iniţiativă legislativă, iar, pe de altă parte, era necesară întrunirea votului majorităţii deputaţilor şi senatorilor aleşi, adică cel puţin 236 voturi. Or, Legea nr. 119/2010 pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea la 7 iunie 2010 a fost promovată prin respingerea moţiunii de cenzură, care nu a întrunit majoritatea cerută de Constituţie (228 de voturi faţă de 236 necesare). Prin urmare, voturile împotriva moţiunii şi deci pentru proiectul de lege au fost 197, legea fiind adoptată fără majoritatea cerută de Constituţie pentru a putea modifica o lege organică.De asemenea, susţine că Legea nr. 119/2010 încalcă principiul neretroactivităţii legii. În acest sens, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 120/2007 şi nr. 46/2002, potrivit cărora pensiile speciale sunt pensii ocupaţionale, care nu pot fi recalculate în baza unor legi noi, întrucât legea s-ar aplica retroactiv.În final, susţine că Legea nr. 119/2010 încalcă şi principiul neatingerii drepturilor câştigate, principiu recunoscut în sistemul nostru constituţional începând cu Constituţia din 1923 care l-a proclamat în mod expres. Astfel, pensia este un drept dobândit la momentul deciziei de pensionare, iar încălcarea acestui drept reprezintă o încălcare a principiului stabilităţii şi predictibilităţii. Prestaţia la care se obligă statul se execută fracţionat, în fiecare lună, pentru simplul argument că nu se poate cunoaşte durata vieţii pensionarului. Aceste prestaţii nu sunt diferite, nu au un scop diferit, astfel încât să poată fi separate. Deoarece dreptul la asigurări sociale se naşte în momentul deciziei de pensionare, statul nu poate interveni în a diminua prestaţiile sale de la un anumit moment, întrucât aceasta echivalează cu diminuarea dreptului însuşi şi prejudicierea dreptului de proprietate.În Dosarul nr. 1.136D/2011, autorul excepţiei de neconstituţionalitate arată, în esenţă, că dreptul la pensie este o creanţă împotriva statului, asumată de acesta prin actele normative emise şi prin deciziile de acordare a pensiei de serviciu. Atât titlul creanţei, respectiv categoria de pensie, cât mai ales cuantumul său ţin de esenţa creanţei, orice atingere adusă acestora fiind de natură să încalce principiul constituţional al garantării creanţelor asupra statului. Or, prin înlăturarea pensiei de serviciu se revine la inechităţile pe care legislaţia ultimilor ani a încercat să le repare.Susţine că Legea nr. 119/2010 este retroactivă, întrucât obligaţia asumată de către stat cu privire la pensia de serviciu este unică, executarea acesteia fiind periodică. Aşadar, prin schimbarea categoriei pensiei şi micşorarea cuantumului acesteia, este afectată obligaţia unică asumată de către stat.În final, invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 120/2007 şi nr. 874/2010, prin care Curtea Constituţională a hotărât în sensul imposibilităţii scăderii cuantumului pensiei.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate, art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 65 alin. (2), conform căruia "Camerele îşi desfăşoară lucrările în şedinţe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, pentru: […] j) stabilirea statutului deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora […]", şi art. 73 alin. (3) lit. c), potrivit căruia "Prin lege organică se reglementează: […] c) statutul deputaţilor şi al senatorilor, stabilirea indemnizaţiei şi a celorlalte drepturi ale acestora […]".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii excepţiei de neconstituţionalitate formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă privind Legea nr. 119/2010.Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale ca şi cele invocate în cauza de faţă, prin Decizia nr. 1.285 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 23 noiembrie 2011. Cu acel prilej, Curtea a observat că autorul excepţiei porneşte de la o ipoteză greşită, în sensul că în domeniul rezervat legilor organice se poate reglementa numai în condiţiile art. 75 şi art. 76 din Constituţie. Or, chiar Constituţia, la art. 114, oferă Guvernului competenţa de a-şi angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui proiect de lege cu consecinţa adoptării legii respective dacă nu a fost depusă o moţiune de cenzură sau dacă aceasta nu a fost votată în condiţiile art. 113 din Constituţie. Acest proiect de lege poate viza domenii care fac atât obiectul legii ordinare, cât şi obiectul legii organice, domeniile excluse fiind, spre exemplu, legile constituţionale sau legile pentru adoptarea cărora Constituţia prevede o anume procedură (a se vedea art. 138 din Constituţie). Astfel, Curtea a reţinut că, indiferent de materia în care intervine, cea a legii ordinare sau organice, un proiect de lege poate fi adoptat atât pe calea prevăzută de art. 75 şi 76, cât şi pe cea reglementată de art. 114 din Constituţie.Referitor la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.481 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 17 ianuarie 2012, constatând că dispoziţiile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, art. 47 alin. (2) privind dreptul la pensie şi art. 44 privind dreptul de proprietate. În acest sens, Curtea a reţinut că prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, s-a constatat, în esenţă, că „pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială”. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, „ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia”. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială „nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. […] Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă, nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita”.Totodată, Curtea a statuat că "partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de «bun», ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii".Referitor la critica privind instituirea unui tratament juridic diferenţiat aplicabil parlamentarilor pensionari în raport cu magistraţii care continuă să beneficieze de pensie de serviciu, ceea ce conduce, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate Florin Velicu la încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.359 din 13 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011. Cu acel prilej, Curtea a reţinut că cele două categorii socioprofesionale comparate se află în situaţii obiectiv diferite. Astfel, existenţa unor interdicţii sau incompatibilităţi asemănătoare nu este de natură să pună un semn de egalitate între activitatea şi statutul magistraţilor şi cele ale parlamentarilor. În timp ce magistratul, aflat în exerciţiul profesiei sale, dedicată înfăptuirii justiţiei, este ţinut de o serie de obligaţii care asigură imparţialitatea actului de justiţie, ca o trăsătură definitorie a acestuia, interdicţii care se extind pe întreaga carieră în justiţie, parlamentarul, chemat să reprezinte poporul în cadrul autorităţii legiuitoare, este ţinut, numai pe perioada exercitării mandatului, de anumite interdicţii care urmăresc asigurarea unui vot cât mai ferit de influenţa unor interese personale. În acest din urmă caz însă nu se poate vorbi de o imparţialitate absolută, aşa cum se cere în justiţie, amprenta politică fiind de esenţa opţiunii votului parlamentar. De altfel, chiar dispoziţiile constituţionale fac deosebiri între statutul magistraţilor şi cel al parlamentarilor. Astfel, dacă art. 125 alin. (3) din Constituţie prevede că „funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior”, potrivit art. 71 alin. (2) din acelaşi act normativ fundamental, „calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului”.Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauză privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.În final, Curtea constată că dispoziţiile de lege nu contravin nici prevederilor art. 53 din Constituţie, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care există o restrângere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de Florin Velicu şi de Florentina Lucaciu în dosarele nr. 45.599/3/2010 şi nr. 50.435/3/2010 ale Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioana Marilena Chiorean––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește