Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 563 din 14 noiembrie 2000
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990
Lucian Mihai – preşedinteKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorMariana Trofimescu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, excepţie ridicată de primarul municipiului Baia Mare în Dosarul nr. 775/2000 al Tribunalului Maramures – Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi prefectul judetulului Maramures, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca prevederile art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 nu contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 120 şi ale art. 135 alin. (3) din Legea fundamentală.CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 29 martie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 775/2000, Tribunalul Maramures – Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, excepţie ridicată de primarul municipiului Baia Mare, Cristian Anghel.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca textul de lege criticat încalcă dispoziţiile art. 135 alin. (3) şi ale art. 120 din Constituţie în sensul că restrânge numai în favoarea statului – ca persoana juridică – posibilitatea de a se prevala de exceptarea de la controlul, pe calea contenciosului administrativ, al actelor de gestiune, fără sa prevadă acest drept şi pentru unităţile administrativ-teritoriale.Tribunalul Maramures, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât dispoziţiile legale criticate nu contravin textelor constituţionale invocate de autorul excepţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, text care are următorul conţinut: „Nu pot fi atacate în justiţie: […]d) actele de gestiune săvârşite de stat în calitate de persoana juridică şi pentru administrarea patrimoniului sau." … Autorul excepţiei de neconstituţionalitate critica textul de lege menţionat pe motiv ca restrânge numai în favoarea statului – ca persoana juridică – posibilitatea de a se prevala de exceptarea de la controlul, pe calea contenciosului administrativ, al actelor de gestiune, fără sa prevadă acest drept şi pentru unităţile administrativ-teritoriale, incalcandu-se astfel dispoziţiile art. 135 alin. (3) şi ale art. 120 din Legea fundamentală.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca litigiul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia are ca obiect o acţiune civilă formulată în cadrul contenciosului administrativ, prin care prefectul judeţului Maramures a solicitat anularea dispoziţiilor nr. 1/2000, nr. 10/2000, nr. 11/2000, nr. 27/2000 şi nr. 34/2000, emise de primarul municipiului Baia Mare, referitoare la organizarea concursului pentru ocuparea unor posturi vacante. În aceasta situaţie Curtea constata ca art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, care se referă la actele de gestiune şi care este invocat prin excepţie ca fiind neconstitutional, nu are legătură cu cauza dedusă judecaţii.Având în vedere prevederile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţa în vigoare, de care depinde soluţionarea cauzei”, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă, ca fiind inadmisibila, în conformitate cu alin. (6) din acelaşi text de lege.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, excepţie ridicată de primarul municipiului Baia Mare în Dosarul nr. 775/2000 al Tribunalului Maramures – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 septembrie 2000.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Florentina Geangu──────────────────