DECIZIE nr. 152 din 10 mai 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol se afla pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Marta Toader şi Oprea Voinea în Dosarul nr. 1.184/2000 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public arata ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor criticate Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 210/2000 şi prin Decizia nr. 192/2000, respingând excepţiile ridicate. În consecinţa, se solicita respingerea excepţiei, având în vedere jurisprudenta Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 7 august 2000, pronunţată în Dosarul nr. 1.184/2000, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Marta Toader şi Oprea Voinea într-o cauza penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arata ca dispoziţiile art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală nu asigura persoanelor cercetate, în faza efectuării actelor premergătoare începerii urmăririi penale, exercitarea dreptului la apărare, incalcandu-se astfel art. 24 alin. (1) şi art. 20 din Constituţie, precum şi prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, se arata ca prevederile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal contravin art. 72 alin. (3) lit. i) din Legea fundamentală. În motivarea acestor sustineri se arata ca "în faza actelor premergătoare se pot administra orice mijloace de proba în secret, fără ca acuzatul sa ia la cunoştinţa oficial despre faptele ce i se imputa", precum şi ca în aceeaşi faza "persoanei cercetate, împotriva căreia se administrează probe în acuzare, nu-i este garantat dreptul la apărare, întrucât formal nu are calitatea de invinuit şi nici de inculpat".Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală, exprimandu-şi opinia, apreciază ca dispoziţiile art. 6 alin. 1 şi ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală în corelatie cu cele ale art. 224 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale în măsura în care, în cadrul actelor premergătoare, persoanelor cu privire la care se efectuează aceste acte nu le este garantat dreptul la apărare. Aceasta pentru ca alin. (1) al art. 24 din Constituţie nu cuprinde distincţii referitoare la existenta vreunui proces sau la vreo calitate procesuala a persoanei. Aceasta din urma ipoteza formează obiectul de reglementare al alin. (2) din articolul precizat, care cuprinde însă accepţiunea restrânsă a dreptului la apărare (circumscris la existenta unui "proces" şi la calitatea de "parte" a persoanei). În opinia instanţei art. 224 din Codul de procedură penală contravine prevederilor constituţionale şi reglementărilor internaţionale invocate, în măsura în care actele premergătoare efectuate "în vederea începerii urmăririi penale" devin componente, sub aspect probator, ale procesului penal (mai precis ale fazei de urmărire penală) şi au fost nesocotite dispoziţiile constituţionale privind garantarea dreptului la apărare. Prin urmare, conchide instanţa, "accepţiunea constituţională a art. 224 alin. 3 din Codul de procedură penală nu poate fi decât aceea potrivit căreia procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba în procesul penal doar în măsura în care a fost garantat dreptul la apărare, în sensul larg al sintagmei, care include şi posibilitatea folosirii avocatului".Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal instanţa arata ca lt; lt;Legea fundamentală reglementează prin lege organică "statutul funcţionarilor publici" [art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie] şi "regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială" [art. 72 alin. (3) lit. e) din Constituţie]. Normele juridice ale art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal nu anulează aceasta distincţie. La rândul lor, ele sunt cuprinse într-o lege organică – Codul penal în acord cu art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie gt; gt;. În concluzie apreciază excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal ca fiind neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând ca "art. 24 din Constituţie, astfel cum este formulat, exprima conţinutul dreptului la apărare, în cele doua acceptiuni ale sale: dreptul la apărare care cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale care oferă persoanei posibilitatea de a se apara împotriva acuzatiilor ce i se aduc şi posibilitatea folosirii unui avocat. Atât art. 6 alin. 1, cat şi art. 172 nu fac altceva decât sa transpuna în Codul de procedură penală garanţiile constituţionale menţionate mai sus, prin acordarea posibilităţii părţilor de a avea garantat, pe tot parcursul procesului penal, dreptul de apărare şi de a beneficia, în cursul urmăririi penale, de un avocat. În ceea ce priveşte art. 224 din Codul de procedură penală, simpla instituire a posibilităţii efectuării, în vederea începerii urmăririi penale, a unor acte premergătoare nu este de natura a aduce atingere dreptului la apărare, atâta timp cat acesta este pe deplin respectat în cursul procesului penal – actele premergătoare efectuandu-se în vederea începerii urmăririi penale, deci înaintea începerii procesului penal".Prin urmare, arata Guvernul, art. 6 alin. 1, art. 172 şi art. 224 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 24 din Constituţie.În ceea ce priveşte concordanta cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale se arata ca "art. 6 pct. 3 lit. a)-d) acorda dreptul oricărui acuzat de a fi informat, în termenul cel mai scurt, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse împotriva sa". Astfel, considera Guvernul, noţiunea de "acuzaţie" trebuie definită conform convenţiei mai mult în sens material decât formal şi se referă la "existenta unei notificări din partea autorităţilor cu privire la impunerea săvârşirii unei infracţiuni". În acest sens este suficienta luarea unor măsuri care să presupună existenta unei astfel de imputari şi care să antreneze consecinţe importante cu privire la situaţia persoanei suspectate (cazurile Deweer împotriva Belgiei, 1980, Foti şi alţii împotriva Italiei, 1982).Ceea ce este important pentru existenta unei "acuzatii", se arata în continuare, este momentul în care autoritatea competentă exprima în mod neechivoc opinia ca persoana vizata este autorul faptei în cauza. Determinarea acestui moment este importanţa atât pentru calcularea "termenului rezonabil" în care trebuie soluţionată o cauza, cat şi pentru determinarea timpului necesar unei persoane acuzate de a-i pregati apărarea. Prin urmare, arata Guvernul, art. 6 alin. 1, art. 172 şi art. 224 din Codul de procedură penală nu încalcă art. 6 pct. 3 lit. a) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, pe cale de consecinţa, nici art. 20 alin. (1) din Constituţie.Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi art. 258 din Codul penal se arata ca reglementările art. 246-250 din Codul penal referitoare la "funcţionari publici" se aplică şi celorlalţi funcţionari. În acest sens face referire la practica Curţii Constituţionale care, prin numeroase decizii, dintre care se menţionează Decizia nr. 35/1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 108/1994, Decizia nr. 130/1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 28/1995, şi Decizia nr. 81/1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 76/1997, a statuat ca reglementările referitoare la notiunile de "funcţionar public" şi "funcţionar", inclusiv cele legate de infracţiunile săvârşite de aceştia, sunt de nivelul legii.În subsidiar, raspunzandu-se criticilor aduse de autorul excepţiei, se arata ca atât Codul penal, cat şi Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt legi organice, iar neconcordanta care se susţine ca ar exista între art. 147 din Codul penal şi dispoziţiile din Legea nr. 188/1999 nu ridica o problemă de ordin constituţional, ci o problemă de interpretare juridică.În concluzie, se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 raportat la art. 258 din Codul penal este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit.c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal, al căror conţinut este următorul:– Art. 6 alin. 1 din Codul de procedură penală: "Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal.";– Art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală: "În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa aparatorului nu împiedica efectuarea actului de urmărire penală, dacă exista dovada ca apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului.";– Art. 224 din Codul de procedură penală: "În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.De asemenea, în vederea strangerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale.Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba.";– Art. 147 alin. 2 din Codul penal: "Prin lt; lt;funcţionar gt; gt; se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.";– Art. 258 din Codul penal: Dispoziţiile art. 246-250 privitoare la funcţionarii publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime."Textele constituţionale care se susţine ca ar fi incalcate sunt cele cuprinse în art. 20, art. 24 alin. (1) şi în art. 72 alin. (3) lit. i) şi l):– Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.(2) Dacă exista neconcordante între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale."; … – Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";– Art. 72 alin. (3): "Prin lege organică se reglementează:[…]i) statutul funcţionarilor publici; […] … l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială;". … Totodată se arata ca sunt incalcate şi dispoziţiile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, potrivit cărora: "Orice acuzat are, în special, dreptul:a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse împotriva sa; … b) sa dispună de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; … c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; … d) sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii […]". … Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constata ca, în esenta, autorii excepţiei de neconstituţionalitate critica dispoziţiile art. 6 alin. 1 şi ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală, întrucât acestea limitează exerciţiul dreptului la apărare al învinuitului şi al inculpatului, asigurându-l doar pe parcursul procesului penal, iar nu şi în faza premergătoare procesului, deşi, în temeiul art. 224 din acelaşi cod, organul de urmărire penală efectuează numeroase acte de cercetare anterior declanşării procesului penal. Se susţine ca organul de urmărire penală nu este obligat sa încunoştinţeze persoana cercetata în legătură cu actele premergătoare şi nici să asigure acesteia exercitarea dreptului la apărare şi asistarea aparatorului la efectuarea acestor acte. În consecinţa, se apreciază ca aceste texte din Codul de procedură penală contravin art. 24 alin. (1) din Constituţie şi art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi art. 258 din Codul penal autorii excepţiei considera ca aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, deoarece, potrivit art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituţie, regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială se stabileşte tot prin lege organică. Or, susţin aceştia, faţă de aceasta diferentiere stabilită de Constituţie în regimul juridic al "Funcţionarilor publici" şi în regimul general privind raporturile de muncă, este evident ca dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, care anulează distincţia facuta de Legea fundamentală, sunt neconstituţionale.I. În legătură cu susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 6 alin. 1, cat şi cele ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală încalcă prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie, Curtea Constituţională constata ca, dimpotriva, aceste dispoziţii transpun în norme procedurale, pentru inculpat, invinuit şi celelalte părţi ale procesului penal, pe tot parcursul acestuia, principiul constituţional al dreptului la apărare, precum şi dreptul acestora de a fi asistaţi de apărător.Curtea constata, de asemenea, ca, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedură penală, "Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale, cat şi în cursul judecaţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege". Art. 224 din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea efectuării unor acte premergătoare începerii procesului penal. Faza actelor premergătoare nu este parte componenta a procesului penal şi, într-adevăr, pentru aceasta faza nu este reglementată asigurarea exercitării dreptului la apărare. Este de observat însă ca, potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedură penală, actele premergătoare se efectuează "în vederea începerii urmăririi penale".Începerea urmăririi penale se dispune, de principiu, în rem, atunci când exista date cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b1)". Începerea urmăririi penale se dispune în personam numai dacă exista în acelaşi timp suficiente date şi cu privire la persoana autorului infracţiunii.Totodată alin. 3 al art. 224 din Codul de procedură penală prevede că "Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba". Rezultă deci ca în aceasta faza, cu excepţia procesului-verbal menţionat în textul citat, nu pot fi efectuate acte care să constituie mijloace de proba în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedură penală şi care să vizeze o anumită persoana, banuita ca fiind autorul infracţiunii. Asadar, sub acest aspect excepţia este neîntemeiată.II. Curtea Constituţională constata ca este neîntemeiată şi cea de-a doua critica de neconstituţionalitate, referitoare la încălcarea prevederilor art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând aceasta critica, Curtea retine ca art. 6 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale reglementează "drepturile acuzatului". În sensul acestui articol noţiunea de "acuzat" priveşte persoana căreia i se imputa, formal şi explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmărire penală îndreptate împotriva sa, săvârşirea unei infracţiuni. Asa cum s-a arătat şi anterior, potrivit regulilor procedurii penale române, asemenea acte se efectuează doar în cursul procesului penal, în condiţiile asigurării exercitării dreptului la apărare prevăzut la art. 24 din Constituţie.Faţa de cele arătate Curtea retine ca textele de lege criticate nu contravin art. 24 din Legea fundamentală nici prin raportarea lor la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, prevederi aplicabile potrivit dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, excepţia de neconstituţionalitate urmând să fie respinsă şi sub acest aspect.De altfel, asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001. Prin aceasta decizie Curtea a respins, cu majoritate de voturi, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi art. 224 din Codul de procedură penală, prin raportare la art. 24 din Constituţie, precum şi la art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Atât considerentele, cat şi soluţia din decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţa. Asa fiind, întrucât nu au intervenit împrejurări noi de natura sa modifice aceasta jurisprudenta, Curtea Constituţională urmează sa respingă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală.III. De asemenea, Curtea observa ca şi cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal s-a mai pronunţat. Astfel, prin Decizia nr. 192 din 12 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 ianuarie 2001, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 1 şi 2 şi ale art. 258 din Codul penal. În considerentele acestei decizii Curtea a reţinut ca: "Prin art. 258 din Codul penal se prevede incriminarea faptelor prevăzute de art. 246-250 şi în cazurile în care autorul nu are calitatea de lt; lt;funcţionar public gt; gt;, ci este un alt lt; lt;funcţionar gt; gt;, făcând distincţie doar sub aspectul limitelor pedepsei aplicabile. Stabilirea condiţiilor pentru îndeplinirea cerinței de subiect activ calificat în cazul anumitor infracţiuni intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. Curtea Constituţională, în jurisprudenta sa, a reţinut în mod constant ca noţiunea generală de lt; lt;funcţionar gt; gt; nu este de nivel constituţional, iar reglementările referitoare la lt; lt;funcţionar gt; gt;, inclusiv cele legate de infracţiunile săvârşite de funcţionari, sunt de nivelul legii. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 81 din 15 iulie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 76 din 22 aprilie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 septembrie 1997. De altfel, prin Decizia nr. 178 din 17 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, Curtea Constituţională a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 147 alături de cele ale art. 145, 248 şi 248^1 din Codul penal."Considerentele care au stat la baza soluţiilor anterioare, privind aceste dispoziţii legale, sunt valabile şi în prezenta cauza, neexistand motive sau elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii. Asa fiind, urmează să fie respinsă şi critica referitoare la dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Marta Toader şi Oprea Voinea în Dosarul nr. 1.184/2000 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2001.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Maria Bratu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește