DECIZIE nr. 151 din 8 mai 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, cu modificările ulterioare



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorCristina Radu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „STELSIM COM” – S.R.L. din Ernei, judeţul Mures, în Dosarul nr. 3.118/2000 al Judecătoriei Targu Mures.La apelul nominal se constata lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, invocand în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 104 din 6 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 16 august 2000.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 27 octombrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 3.118/2000, Judecătoria Targu Mures a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „STELSIM COM” – S.R.L. din Ernei, judeţul Mures.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca dispoziţiile legale invocate sunt contrare prevederilor art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b), ale art. 135 alin. (6) şi ale art. 49 alin. (1) din Constituţie, sustinandu-se ca aceste dispoziţii legale aduc o restrangere exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, fără să fie îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 49 din Constituţie. De asemenea, autorul excepţiei considera ca răspunderea contravenţională, stabilită în temeiul art. IV din ordonanţa criticata, este consecinţa neexecutării unei obligaţii contractuale "fără intervenţia statului". Or, în aceste condiţii, executarea sau neexecutarea unei clauze stipulate în contract nici nu poate fi sancţionată de stat, care nu este parte în acel contract, ci numai de părţile contractante, care au la indemana mijloacele procedurale de executare a contractului sau de sancţionare a neexecutării acestuia. În opinia autorului excepţiei ordonanţa aduce atingere şi prevederilor art. 135 alin. (6) din Constituţie, deoarece sumele obţinute sau pe cale de a fi obţinute prin aceste operaţiuni de import-export intră în patrimoniul unei societăţi comerciale cu capital privat, în a carei ordine juridică nu se poate interveni fortat, din afară, de către stat, prin măsuri administrative. În acest mod proprietatea privată nu mai este inviolabilă, iar statul se imbogateste fără just temei prin "confiscare".Judecătoria Targu Mures, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia este neîntemeiată, deoarece obligaţia de repatriere a valutei şi efectuarea operaţiunilor prin conturile deschise în România la băncile autorizate nu încalcă prevederile art. 49 alin. (1) din Constituţie, care reglementează situaţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi. Instanţa de judecată considera ca dispoziţiile legale criticate nu încalcă nici prevederile art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) şi nici pe cele ale art. 135 alin. (6) din Constituţie, referitoare la inviolabilitatea proprietăţii private, care nu poate fi opusă cerinţelor apărării intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară. Economia de piaţa şi libertatea comerţului nu justifica încălcarea obligaţiei de repatriere a valutei, a termenului maxim de repatriere, întrucât de constituirea fondurilor valutare depinde însăşi funcţionarea sistemului economic. În final, instanţa considera ca desfăşurarea activităţii agenţilor economici trebuie să se realizeze în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994, aprobată prin Legea nr. 12/1995, şi în privinta încasării sumelor în valută aferente importurilor de mărfuri, executării de lucrări şi prestaţiilor de servicii în străinătate, prin conturile deschise în România la bănci autorizate.Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca excepţia este neîntemeiată, deoarece, pe de o parte, activitatea de comerţ internaţional a agenţilor economici se desfăşoară pe baza autonomiei lor juridice, iar pe de altă parte, este necesar ca aceasta activitate să fie în concordanta cu interesul naţional, economia de piaţa şi libertatea comerţului nejustificand încălcarea obligaţiei de repatriere a valutei, precum şi a termenului maxim de repatriere a acesteia, legea neprevazand alternative de stingere a obligaţiilor de plată cu partenerii contractuali externi. Se considera, de asemenea, ca în politica sa economică statul român este ţinut sa apere şi sa promoveze interesul public în cadrul economiei naţionale, având îndatorirea de a interveni în activităţile economice, politica legislativă constituind una dintre parghiile specifice de intervenţie a statului în economie.Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 28 ianuarie 1994), aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995). Acest text legal are următoarea redactare: „În vederea consolidării regimului valutar în vigoare şi intaririi disciplinei financiare privind disponibilităţile în conturile valutare, se stabilesc următoarele: […]7. În cazul constatării nerespectării termenelor menţionate la pct. 3, 5 şi 6, precum şi a celor menţionate în autorizaţia Băncii Naţionale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenţionale reprezentând:– 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;– 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 şi 60 de zile calendaristice;– 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depăşeşte primele 60 de zile de întârziere.În toate situaţiile se menţine obligaţia repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenţiei.În cazul depăşirii termenului de la alineatul precedent, penalităţile stabilite la art. 7 din Legea nr. 76/1992, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanţă, se majorează cu 50%.”Textele constituţionale, invocate de autorul excepţiei ca fiind incalcate, sunt:– Art. 49 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.";– Art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b): "(1) Economia României este economie de piaţa.(2) Statul trebuie să asigure: … a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; … b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;"; … – Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."I. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca alineatul final al textului legal supus controlului de constituţionalitate face referire la Legea nr. 76/1992, lege abrogată expres prin art. 11 lit. c) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar şi a pierderilor din economie (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 iulie 1997). Ca urmare, în cazul depăşirii termenului prevăzut la alineatul final al pct. 7 al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 nu se vor mai putea aplica sancţiunile reglementate prin Legea nr. 76/1992, la care se adauga o majorare de 50%, deoarece un text legal, care face trimitere la o norma care, între timp, a ieşit din vigoare, nu mai produce efecte juridice.În consecinţa, prevederile alineatului final al pct. 7 al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 nu pot constitui obiectul controlului de neconstituţionalitate, având în vedere ca, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională are competenţa de a decide numai asupra normelor juridice în vigoare. Prin urmare, în temeiul alin. (6) al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia de neconstituţionalitate a alineatului final al pct. 7 al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 este inadmisibila, urmând să fie respinsă.II. În legătură cu susţinerea potrivit căreia dispoziţiile alin. 1 şi 2 ale pct. 7 al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 ar încalcă prevederile art. 135 alin. (6) din Constituţie, referitoare la dreptul de proprietate privată, Curtea constata ca principiul inviolabilitatii proprietăţii private nu justifica utilizarea bunurilor obiect al acestei categorii de proprietate, indiferent de natura lor, pentru încălcarea unui interes naţional, asa cum este acela al asigurării disponibilităţilor valutare necesare în vederea efectuării obligaţiilor externe de plată ale economiei. În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat, de altfel, şi prin Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999.Referitor la încălcarea prin textul de lege criticat a prevederilor art. 49 din Constituţie Curtea observa ca acestea nu au incidenţa în cauza, deoarece se referă la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, iar nu la restrangerea drepturilor unor societăţi comerciale, precum în speta.Curtea constata că nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cărora prin art. IV pct. 7 alin. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 sunt incalcate prevederile art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, ci, dimpotriva, retine ca acestea sunt respectate, deoarece tocmai în temeiul art. 134 alin. (2) lit. b) „Statul trebuie să asigure: […]b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară". Într-adevăr, Curtea observa ca ordonanţa criticata are ca scop însăşi protejarea intereselor naţionale prin consolidarea regimului valutar, asigurarea disponibilităţilor valutare necesare în vederea îndeplinirii obligaţiilor externe de plată ale economiei. Nici economia de piaţa şi nici libertatea comerţului nu justifica încălcarea obligaţiei de repatriere a valutei şi a termenului legal maxim de repatriere, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde însăşi funcţionarea sistemului economic, astfel încât autonomia juridică a agenţilor economici în activitatea de comerţ exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligaţii. … În acest sens Curtea Constituţională s-a pronunţat, de altfel, şi prin Decizia nr. 209 din 25 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 15 februarie 2001, respingând excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, modificată. Cu acel prilej Curtea a reţinut, în esenta, ca inviolabilitatea, în condiţiile legii, a proprietăţii private nu poate fi opusă cerinţelor apărării intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară, în stadiul actual de dezvoltare a economiei de piaţa. Nici economia de piaţa şi nici libertatea comerţului nu justifica încălcarea obligaţiei de repatriere a valutei şi a termenului legal maxim de repatriere, deoarece de constituirea fondurilor valutare depinde funcţionarea însăşi a sistemului economic, astfel ca autonomia juridică a agenţilor economici în activitatea de comerţ exterior nu se poate realiza decât cu respectarea acestor obligaţii. De asemenea, prin Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999, s-a statuat: „În sfârşit, nu este intemeiata nici susţinerea potrivit căreia prin textul de lege atacat se instituie o răspundere obiectivă. Într-adevăr, în cauza nici nu s-ar putea pune problema unei raspunderi obiective, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de săvârşirea unei contravenţii, elementul vinovatiei este de esenta acesteia şi, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodată o sancţiune contravenţională. Desigur, existenta sau inexistenta acesteia este un element al stării de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecată.”Întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine o schimbare a jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele deciziei amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauza.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în privinta art. IV pct. 7 alin 1,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor alineatului final al pct. 7 al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, cu modificările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „STELSIM COM” – S.R.L. din Ernei, judeţul Mures, în Dosarul nr. 3.118/2000 al Judecătoriei Targu Mures.2. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 7 alin. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, excepţie invocată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Cristina RaduOPINIE SEPARATĂSuntem de acord cu soluţia pronunţată sub aspectul dispoziţiilor art. IV pct. 7 alin. 2 şi alineatul final din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, modificată.Pe de altă parte, consideram ca prin decizia pronunţată trebuia să se admită în parte excepţia de neconstituţionalitate, constatandu-se ca dispoziţiile art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, modificată, sunt neconstituţionale, în măsura în care prin aceste dispoziţii legale a fost instituită răspunderea contravenţională obiectivă a persoanelor juridice şi fizice care nu respecta termenele prevăzute de reglementările juridice aplicabile pentru repatrierea încasărilor în valută.Motivele pentru care apreciem ca se impunea aceasta soluţie sunt cuprinse în considerentele opiniei separate pe care am formulat-o la Decizia nr. 150 din 8 mai 2001.Cu acel prilej, în finalul considerentelor, am arătat ca organele de stat – inclusiv instanţele judecătoreşti cărora le revine atributia de a face aplicarea dispoziţiilor art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, modificată, nu pot proceda la aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute de acest text legal pe baza simplei constatări a existenţei unei situaţii de fapt: nerespectarea termenelor, stabilite prin reglementările relevante aplicabile, pentru repatrierea încasărilor în valută. Chiar dacă este dovedită existenta unei asemenea situaţii de fapt, este necesar să fie examinata, pe bază de probe administrate potrivit legii, şi posibilitatea ca fapta constând în nerespectarea termenelor menţionate sa nu fi fost săvârşită cu vinovăţie.De altfel, aceasta din urma obligaţie a organelor de stat abilitate să facă aplicarea dispoziţiilor legale examinate este recunoscută, indirect, şi de către majoritatea membrilor Curţii Constituţionale, întrucât atât în motivarea Deciziei nr. 150 din 8 mai 2001, cat şi în aceea a deciziei la care se referă prezenta opinie separată sunt reluate următoarele considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 161 din 10 noiembrie 1998: „În sfârşit, nu este intemeiata nici susţinerea potrivit căreia prin textul de lege atacat se instituie o răspundere obiectivă. Într-adevăr, în cauza nici nu s-ar putea pune problema unei raspunderi obiective, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de săvârşirea unei contravenţii, elementul vinovatiei este de esenta acesteia şi, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodată o sancţiune contravenţională. Desigur, existenta sau inexistenta acesteia este un element al stării de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecată.”Asa fiind, rezultă ca membrii Curţii Constituţionale reţin – în unanimitate, dar prin modalităţi diferite de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate – ca este inadmisibila aplicarea sancţiunii contravenţionale prevăzute la art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, modificată, atunci când fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţie.Lucian MihaiRomul Petru VonicaNicolae PopaKozsokar Gabor──────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește