DECIZIE nr. 151 din 23 februarie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIon Tiucă – procurorClaudia Margareta Niţă – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Ayas Ragab Hashim Abou Warda în Dosarul nr. 8.793/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limbă arabă, domnul Dalati Bassam, desemnat pentru a asigura traducerea în cauză.Magistratul-asistent referă Curţii faptul că partea Oficiul Naţional pentru Refugiaţi a transmis la dosarul cauzei note scrise prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale şi convenţionale pretins a fi încălcate.Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 septembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 8.793/2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţia a fost ridicată de Ayas Ragab Hashim Abou Warda într-o cauză având ca obiect plângerea formulată de acesta împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 încalcă prevederile art. 18, 20, 21, 25, 51, 52, 53, art. 126 alin. (6) şi ale art. 129 din Constituţie, ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art. 1 din Convenţia din 1951 de la Geneva privind statutul refugiaţilor, „precum şi paragrafele nr. 190, nr. 192, nr. 195-197, nr. 201 şi nr. 203-205 din Manualul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi”.În esenţă, autorul excepţiei susţine că termenul de 10 zile prevăzut de textul de lege criticat, pentru formularea plângerii împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi "determină o restrângere a dreptului la petiţionare", garantat prin Constituţie şi prin "tratatele şi convenţiile internaţionale în materie la care România este parte". De asemenea, contravine normelor constituţionale ale art. 18 referitoare la protecţia generală pe care Constituţia şi alte legi o acordă persoanelor şi averilor cetăţenilor străini şi apatrizilor, precum şi la dreptul de azil şi înlătură, totodată, garanţia conferită prin art. 126 din Constituţie, potrivit căreia actele administrative ale autorităţilor publice sunt supuse controlului judecătoresc.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. Prin stabilirea momentului de la care curge termenul de 10 zile înăuntrul căruia se poate formula plângere împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, legiuitorul nu a urmărit discriminarea petentului, ci instituirea "unui plus de certitudine" în ceea ce priveşte primirea dovezii de comunicare ori a documentului prin care se constată că petentul nu se mai află la ultima reşedinţă declarată de către Oficiul Naţional pentru Refugiaţi. Pe de altă parte, actul normativ criticat are caracter special şi derogator, fiind interpretat restrictiv şi aplicat cu prioritate faţă de normele procesuale de drept comun.În plus, menţionează că invocarea neconstituţionalităţii faţă de norme convenţionale şi internaţionale, cum sunt cele indicate de autorul excepţiei, este inadmisibilă, de vreme ce acestea excedează Constituţiei şi, mai mult, nu au forţă juridică obligatorie.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este neîntemeiată, deoarece acestea nu contravin prevederilor art. 18, 20, 21, 25, 52, 53 şi 126 din Constituţie şi nici prevederilor din Convenţia din 28 iulie 1951 privind statutul refugiaţilor.În esenţă, se arată că specificul domeniului de reglementare al ordonanţei, şi anume statutul şi regimul refugiaţilor în România, impune şi justifică adoptarea, în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, a unor reguli speciale de procedură, acestea fiind în concordanţă, totodată, cu legislaţia europeană în materia respectării unui minim de garanţii procedurale în ceea ce priveşte acordarea unei forme de protecţie umanitară. Astfel, dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere dreptului de acces liber la justiţie, dreptului la apărare, dreptului la un proces echitabil şi nici dreptului la liberă circulaţie, acesta din urmă fiind un drept garantat în contextul exercitării sale în condiţiile stabilite de lege. Totodată, textul criticat dă eficienţă şi art. 52 din Constituţie, referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a se adresa justiţiei, prin aceea că procedura soluţionării cererilor străinilor prevede exercitarea căii de atac în faţa unei instanţe de judecată, nemaifiind necesară procedura contenciosului administrativ.În sfârşit, termenul în interiorul căruia trebuie exercitată calea de atac începe să curgă numai din momentul în care există certitudinea că hotărârea a fost comunicată solicitantului sau acesta nu se mai află la ultima reşedinţă declarată. Termenul instituit duce la soluţionarea de urgenţă, printr-un proces rapid, a acestui tip de cauze în care celeritatea are o importanţă evidentă. Pe de altă parte, este în interesul solicitantului de a urmări stadiul procedurii acordării statutului de refugiat şi de a fi diligent în îndeplinirea obligaţiilor pe care le are în această perioadă.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România sunt constituţionale.Dispoziţiile de lege criticate reglementează o procedură specială prin care se dă posibilitatea străinului de a formula plângere împotriva hotărârii de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat. Aşadar, textul normativ se adresează unei categorii speciale de persoane şi priveşte o anumită categorie de cereri, care, prin natura lor, comportă o urgenţă evidentă. Aşa fiind, criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 21, 20 şi 129 din Constituţie, precum şi la cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu pot fi reţinute, întrucât dispoziţiile legale criticate constituie o garanţie a exercitării dreptului de acces la instanţă şi la un proces echitabil, iar în considerarea unor situaţii deosebite şi cu respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, legiuitorul poate adopta norme speciale ce privesc competenţa instanţelor de judecată şi procedura de judecată, inclusiv exercitarea căilor de atac.Totodată, dispoziţiile de lege criticate nu contravin sub nici un aspect nici prevederilor art. 18, 25 şi 53 din Constituţie.În sfârşit, apreciază că prevederile art. 52 şi ale art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală, pretins a fi încălcate, nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, având următorul cuprins:– Art. 16 alin. (1): "Împotriva hotărârii prevăzute la art. 15 alin. (3) se poate face plângere în termen de 10 zile de la data primirii dovezii de comunicare sau a documentului prin care se constată că solicitantul nu se mai află la ultima reşedinţă declarată. Introducerea plângerii în termenul menţionat suspendă executarea dispoziţiei de părăsire a teritoriului României."Textul de lege la care art. 16 alin. (1) face trimitere are următorul conţinut:– Art. 15 alin. (3): "Admiterea sau respingerea cererii de acordare a statutului de refugiat se face prin hotărâre, care se comunică de îndată, în scris, solicitantului, prin comunicare directă de către reprezentanţii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi sau prin trimitere poştală la ultima reşedinţă declarată a acestuia."În motivarea excepţiei se invocă încălcarea următoarelor prevederi din Constituţie: art. 18 – "Cetăţenii străini şi apatrizii", art. 20 – "Tratatele internaţionale privind drepturile omului", art. 21 – "Accesul liber la justiţie", art. 25 – "Libera circulaţie", art. 51 – "Dreptul la petiţionare", art. 52 – "Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică", art. 53 – "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi", art. 126 alin. (6) referitor la garantarea controlului judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, precum şi ale art. 129 – "Folosirea căilor de atac".De asemenea, autorul excepţiei invocă şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, precum şi ale art. 1 din Convenţia privind statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 17 iulie 1991, conţinând reglementări privind definiţia termenului de „refugiat”. În sfârşit, autorul invocă şi paragrafele nr. 190, nr. 192, nr. 195-197, nr. 201 şi nr. 203-205 din Manualul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, în baza Convenţiei din 1951 şi a Protocolului din 1967 privind statutul refugiaţilor, reeditat în 1992 de către Biroul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, şi care se referă, în ansamblu, la proceduri pentru determinarea statutului de refugiat.Analizând textul de lege criticat, raportat la prevederile din Legea fundamentală şi din instrumentele juridice internaţionale pretins a fi încălcate, Curtea Constituţională constată următoarele:Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, solicitantul statutului de refugiat poate formula plângere împotriva hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii sale în termen de 10 zile de la data primirii dovezii de comunicare a respectivei hotărâri sau a documentului prin care se constată că solicitantul nu se mai află la ultima reşedinţă.Din ansamblul dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 rezultă că procedura de acordare a statutului de refugiat a fost adaptată cerinţelor de celeritate şi eficienţă impuse de specificul domeniului de reglementare – statutul şi regimul refugiaţilor în România – precum şi de legislaţia europeană în materie, în sensul simplificării procedurilor pentru rezolvarea de îndată a cererilor privind acordarea unei forme de protecţie umanitară, cu respectarea minimului de garanţii procedurale prevăzute de documentele internaţionale privitoare la refugiaţi.Potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată se stabilesc prin lege.Aşadar, intră în atribuţia exclusivă a legiuitorului stabilirea normelor privind procedura de soluţionare a cererilor de acordare a statutului de refugiat, inclusiv a termenelor în care trebuie îndeplinite anumite acte procedurale. Ca atare, procedura de comunicare a hotărârii supuse căii de atac în termen de 10 zile în faţa instanţei de judecată respectă pe deplin atât dreptul la petiţionare, cât şi garanţiile procesuale şi exigenţele dreptului la un proces echitabil şi ale liberului acces la justiţie, aşa cum acestea rezultă din prevederile art. 51, 21, art. 126 alin. (6) şi ale art. 129 din Constituţie, precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Măsurile pe care organele competente le aplică pentru a asigura comunicarea hotărârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi sunt suficiente pentru ca, în condiţiile în care şi solicitantul statutului de refugiat este diligent şi îşi respectă obligaţiile, drepturile sale să se realizeze în mod efectiv. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 16 alin. (1) fraza a doua din ordonanţa criticată, potrivit cărora "Introducerea plângerii în termenul menţionat suspendă executarea dispoziţiei de părăsire a teritoriului României".În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate faţă de prevederile art. 18, 25, 52 şi 53 din Constituţie se constată că acestea nu au incidenţă în cauză, exercitarea dreptului de azil şi a liberei circulaţii nefiind în nici un fel afectate prin aplicarea unor norme de procedură cum sunt cele criticate în speţă. De asemenea, nici dispoziţiile art. 1 din Convenţia privind statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, nu au incidenţă în cauză, acestea cuprinzând definiţia termenului "refugiat" şi criteriile de identificare a acestei categorii de persoane.Cât priveşte pretinsa încălcare a unor prevederi cuprinse în "Manualul referitor la proceduri şi criterii de determinare a statutului de refugiat", se constată că acestea nu pot fi invocate în susţinerea neconstituţionalităţii unor dispoziţii legale. Acest "manual", redactat de Biroul Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, cuprinde recomandări şi explicaţii referitoare la prevederile Convenţiei privind statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, şi ale Protocolului privind statutul refugiaţilor, încheiat la New York la 31 ianuarie 1967, documente la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991, şi nu are forţă juridică obligatorie pentru statele contractante, constituindu-se, de fapt, „într-un ghid practic” pentru „îndrumarea funcţionarilor guvernamentali” cu atribuţii în materie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Ayas Ragab Hashim Abou Warda în Dosarul nr. 8.793/2005 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Claudia Margareta Niţă––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește