DECIZIE nr. 151 din 22 februarie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor bunuri preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIon Tiucă – procurorIrina Loredana Gulie – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Paule Nicole Fianu şi Elene Jeanine Dobriceanu în Dosarul nr. 26.419/1/2005 (număr vechi 9.956/2005) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.La apelul nominal răspunde partea Ion Andrei Rizescu, personal. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.Având cuvântul pe fond, partea Ion Andrei Rizescu învederează Curţii Constituţionale, în principal, aspecte practice ce ţin de fondul cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 octombrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 26.419/1/2005 (număr vechi 9.956/2005), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicată de Paule Nicole Fianu şi Elene Jeanine Dobriceanu într-o cauză având ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de respingere a notificării pentru restituirea în natură a unor imobile-construcţii.În motivarea excepţiei autorii acesteia susţin că textul de lege criticat este neconstituţional în măsura în care exclude din noţiunea de "unitate deţinătoare" acea societate comercială la care statul, o autoritate publică, organizaţie cooperatistă sau orice persoană juridică de drept public, fie nu mai este acţionar sau asociat, fie este acţionar sau asociat minoritar, cu o valoare a acţiunilor sau părţilor sociale mai mică decât valoarea imobilului preluat fără titlu valabil, a cărui restituire se cere. Se mai arată că, în acest mod, a fost restrânsă posibilitatea persoanelor îndreptăţite de a obţine restituirea în natură a unui imobil preluat fără titlu valabil şi care se află în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, potrivit cărora: „(1) Imobilele – terenuri şi construcţii – preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare.(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizaţie cooperatistă este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută." … În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza întâi privind garantarea dreptului de proprietate şi a creanţelor asupra statului.Analizând aceste susţineri, Curtea constată următoarele:Prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 instituie, pe de o parte, obligativitatea de a restitui numai în natură imobilele respective, iar pe de altă parte, condiţionează restituirea în natură de împrejurarea ca statul să fie acţionar sau asociat majoritar al unităţii ce deţine imobilul a cărui restituire se cere sau cel puţin valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute să fie mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului, în cazul când este asociat sau acţionar minoritar.Aşadar, numai în această ipoteză legea impune obligativitatea restituirii în natură, iar în caz contrar, respectiv când valoarea acţiunilor sau părţilor sociale este mai mică decât valoarea bunului solicitat a fi restituit în natură, măsurile reparatorii se vor stabili prin echivalent.În acest sens şi în acord cu caracterul reparator al Legii nr. 10/2001, dispoziţiile art. 26 alin. (1) din acest act normativ prevăd că: „(1) Dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 25 alin. (1), să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită.”Prin urmare, Curtea constată că susţinerile autorului excepţiei referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală nu sunt întemeiate.De altfel, prevederile art. 21 alin. (1) au mai fost analizate de Curtea Constituţională, prin raportare la dispoziţiile din Legea fundamentală referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private. Astfel, prin Decizia nr. 549 din 18 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.024 din 18 noiembrie 2005, Curtea a respins excepţia şi a statuat că scopul Legii nr. 10/2001 a fost acela de a institui măsuri reparatorii în interesul proprietarilor ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv, nu numai prin restituirea în natură a acestora, atunci când este posibil, ci şi prin stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent. Prin urmare, textul de lege criticat este în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.Atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Paule Nicole Fianu şi Elene Jeanine Dobriceanu în Dosarul nr. 26.419/1/2005 (număr vechi 9.956/2005) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia civilă şi de proprietate intelectuală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 februarie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Irina Loredana Gulie––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește