DECIZIE nr. 150 din 8 mai 2001

referitoare la excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 2, 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, cu modificările ulterioare



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorGabriela Ghita – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 2, 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, cu modificările ulterioare, excepţii ridicate de Societatea Comercială „American Shoe Prod” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 11.058/2000 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, precum şi de Societatea Comercială „Elvimex Internaţional” S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.091/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 10 aprilie 2001 şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 26 aprilie 2001 şi, apoi, la 3 mai 2001 şi la 8 mai 2001.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 31 octombrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 11.058/2000, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, excepţie ridicată de Societatea Comercială „American Shoe Prod” – S.R.L. din Bucureşti, iar prin Încheierea din 6 decembrie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 8.091/2000, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. IV pct. 2, 3 şi 7 din aceeaşi ordonanţa, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Elvimex Internaţional” – S.R.L. din Bucureşti. Excepţiile au fost ridicate în cauze având ca obiect soluţionarea plangerilor formulate de aceste societăţi comerciale împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor încheiate de Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat a municipiului Bucureşti.În temeiul dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, Dosarul nr. 58 C/2001 a fost conexat la Dosarul nr. 412 C/2000, urmând să se pronunţe o singura decizie.În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se susţine ca prin aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. IV pct. 2, 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 se încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 49 şi ale art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b).Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, exprimandu-şi opinia în Dosarul nr. 11.058/2000, apreciază ca textele criticate nu contravin Constituţiei.Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, exprimandu-şi opinia în Dosarul nr. 8.091/2000, considera ca dispoziţiile art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2-4 şi pct. 7 din ordonanţa sunt constituţionale. Instanţa apreciază ca sintagma "dar nu mai târziu de 90 de zile" din cuprinsul pct. 3 alin. 1 al art. IV este contrară prevederilor constituţionale referitoare la economia de piaţa şi libertatea comerţului.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţiile de neconstituţionalitate sunt neintemeiate. Se arata ca art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995, reglementează, în esenta, repatrierea de către agenţii economici a valutei ce rezultă din activitatea de comerţ internaţional pe care aceştia o desfăşoară. Ca urmare, se apreciază ca „susţinerile petentilor nu pot fi reţinute, fiind vorba de săvârşirea unei contravenţii prin care se încalcă norme ce urmăresc consolidarea regimului valutar şi întărirea disciplinei financiare privind disponibilităţile în conturile valutare”. De asemenea, este menţionată jurisprudenta Curţii Constituţionale referitoare la constituţionalitatea prevederilor art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995. Guvernul nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la dispoziţiile pct. 2 al art. IV din ordonanţa.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţiile de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Din motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate rezultă ca obiectul acestora îl constituie dispoziţiile art. IV pct. 2, 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 28 ianuarie 1994), aprobată cu modificări prin Legea nr. 12/1995 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995), dispoziţii al căror conţinut este următorul:– Art. IV pct. 2: "Persoanele juridice şi fizice prevăzute la art. 1 sunt obligate sa încaseze sumele în valută aferente exporturilor de mărfuri, executarilor de lucrări şi prestărilor de servicii în străinătate, precum şi din orice alte operaţiuni şi tranzacţii externe, prin conturile deschise în România la bănci autorizate.";– Art. IV pct. 3: "În cazul operaţiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerţ internaţional se va face în maximum 5 zile de la data încasării, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestării documentare a trecerii mărfii prin frontiera română, sau, după caz, a executării lucrărilor şi prestării serviciilor în străinătate, în funcţie de zona geografică a partenerului extern.Pentru operaţiunile cu încasare la termen între 90 şi 360 de zile, cat şi pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerţului a eliberat licenţe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Naţionala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plăţii, stabilite conform clauzelor contractuale.În cazul plăţilor în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plătit, se aplică aceeaşi perioadă de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual.Ministerul Comerţului, în raport cu obiectivele politicii comerciale, va propune Guvernului, în vederea aprobării, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata până la 90 de zile calendaristice de la data livrării, precum şi lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrării, produsele necuprinse în cele două categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 şi 360 de zile calendaristice.";– Art. IV pct. 7: "În cazul constatării nerespectării termenelor menţionate la pct. 3, 5 şi 6, precum şi a celor menţionate în autorizaţia Băncii Naţionale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenţionale reprezentând:– 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;– 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 şi 60 de zile calendaristice;– 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depăşeşte primele 60 de zile de întârziere.În toate situaţiile se menţine obligaţia repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenţiei.În cazul depăşirii termenului de la alineatul precedent, penalităţile stabilite la art. 7 din Legea nr. 76/1992, astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanţă, se majorează cu 50%.”Autorii excepţiilor de neconstituţionalitate susţin ca aceste dispoziţii legale contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 49, precum şi ale art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b), texte care prevăd:– Art. 16 alin. (1): "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.";– Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b): "(1) Economia României este economie de piaţa.(2) Statul trebuie să asigure: … a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; … b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară." … I. Prin Decizia nr. 123 din 28 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 1 noiembrie 1999, s-a reţinut ca Legea nr. 76/1992 privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plăţilor agenţilor economici, prevenirea incapacităţii de plată şi a blocajului financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 28 iulie 1992, la care face referire alineatul final al pct. 7 al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, a fost abrogată în întregime prin art. 11 lit. c) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 10/1997 cu privire la diminuarea blocajului financiar şi a pierderilor din economie (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997), aprobată şi modificată prin Legea nr. 151/1997 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 iulie 1997). Dispoziţiile acestui act normativ referitoare la sancţiuni nu au mai fost preluate în noul act normativ. Drept urmare, în cazul depăşirii termenului prevăzut la alineatul final al pct. 7 al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, nu se vor mai putea aplica sancţiunile reglementate de Legea nr. 76/1992, la care să se adauge o majorare de 50%, deoarece un text legal care face trimitere la o norma care între timp a ieşit din vigoare nu mai produce efecte juridice.Rezultă ca, în temeiul art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţiile de neconstituţionalitate privind prevederile alineatului final al pct. 7 al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 urmează să fie respinse ca inadmisibile.II. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor pct. 2 al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, care instituie obligaţia persoanelor fizice şi juridice ce executa lucrări şi prestează servicii în străinătate sa încaseze sumele în valută din orice operaţiuni şi tranzacţii externe prin conturi deschise în România la bănci autorizate, Curtea constata ca litigiul aflat în faţa instanţei judecătoreşti are ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie pentru întârzierea repatrierii unor sume în valută, contravenţie prevăzută la pct. 7 al art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, text care face trimitere numai la pct. 3, 5 şi 6 ale art. IV, asadar nu şi la pct. 2. Pe de altă parte, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea poate fi sesizată de instanţele judecătoreşti numai asupra unor prevederi din legi sau ordonanţe de care depinde soluţionarea cauzei. În speta soluţionarea cauzei de către instanţa de judecată nu depinde de textul de lege criticat, astfel ca excepţia privind dispoziţiile art. IV pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 urmează să fie respinsă, ca fiind inadmisibila, în temeiul art. 23 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992, republicată.III. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. IV pct. 3 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, Curtea retine ca acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate în baza art. 144 lit. c) din Constituţie, ca urmare a ridicării unor excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prin susţinerea încălcării mai multor dispoziţii constituţionale, inclusiv a dispoziţiilor art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b), care sunt invocate şi în cadrul dosarelor ce fac obiectul prezentei decizii.Prin deciziile pronunţate anterior Curtea Constituţională a respins toate aceste excepţii de neconstituţionalitate.Astfel, în ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora dispoziţiile criticate încalcă art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Constituţie, Curtea a reţinut ca "[…] în contextul interpretării sistematice a prevederilor art. 134 din Constituţie, obligaţia de repatriere a valutei nu este contrară economiei de piaţa şi libertăţii comerţului, ci corespunde indatoririi statului de a asigura protejarea intereselor naţionale în activitatea economică şi financiară" (Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999, în cadrul căreia se face referire, deopotrivă, la Decizia nr. 15 din 28 ianuarie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 149 din 3 iunie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 24 septembrie 1997, precum şi la Decizia nr. 16 din 28 ianuarie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 116 din 21 mai 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 28 octombrie 1997).De asemenea, prin Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998 s-a mai reţinut: "În sfârşit, nu este intemeiata nici susţinerea potrivit căreia prin textul criticat se instituie o răspundere obiectivă. Într-adevăr, în cauza nici nu s-ar putea pune problema unei raspunderi obiective, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de săvârşirea unei contravenţii, elementul vinovatiei este de esenta acestuia şi, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodată o sancţiune contravenţională. Desigur, existenta sau inexistenta acesteia este un element al stării de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecată."Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate anterior prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa.IV. Analizând critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Constituţie, Curtea constata ca obligaţia de repatriere a valutei şi de efectuare a operaţiunilor prin conturi deschise în România la bănci autorizate nu încalcă aceste dispoziţii constituţionale, deoarece art. 49 este aplicabil numai în ipoteza în care exista o restrangere a exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, restrangere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.V. În sfârşit, Curtea urmează sa respingă şi susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, text care stabileşte egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Curtea constata ca nici aceste dispoziţii constituţionale nu sunt incidente în cauza, deoarece prevederile art. 16 alin. (1) sunt aplicabile cetăţenilor, iar nu societăţilor comerciale, asa cum este cazul în speta.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi privind art. IV pct. 7 alin. 1,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca fiind inadmisibile, excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 2 şi 7 alineatul final din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, cu modificările ulterioare, excepţii ridicate de Societatea Comercială „American Shoe Prod” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 11.058/2000 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, precum şi de Societatea Comercială „Elvimex Internaţional” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 8.091/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.2. Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 3 şi pct. 7 alin. 1 şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, invocate de aceiaşi autori în aceleaşi dosare.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Florentina GeanguOPINIE SEPARATĂSuntem de acord cu soluţia pronunţată sub aspectul dispoziţiilor pct. 2, pct. 3 şi pct. 7 alin. 2 şi alin. final din art. IV al Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, modificată.Pe de altă parte, consideram ca prin decizia pronunţată trebuia să se admită în parte excepţia de neconstituţionalitate, constatandu-se ca dispoziţiile art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, modificată, sunt neconstituţionale, în măsura în care prin aceste dispoziţii legale a fost instituită răspunderea contravenţională obiectivă a persoanelor juridice şi fizice care nu respecta termenele prevăzute de reglementările juridice aplicabile pentru repatrierea încasărilor în valută.I. Astfel cum s-a reţinut în considerentele deciziei la care se referă prezenta opinie separată, prevederile pct. 7 din art. IV al Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994, modificată, au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate în baza art. 144 lit. c) din Constituţie, ca urmare a ridicării unor excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecătoreşti, prin invocarea încălcării mai multor dispoziţii constituţionale, inclusiv a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) şi lit. b), ce sunt invocate şi în cauza de faţa.Prin deciziile pronunţate anterior Curtea Constituţională a respins toate aceste excepţii de neconstituţionalitate.În vederea fundamentarii soluţiei de respingere, prin considerentele Deciziei nr. 161 din 10 noiembrie 1998 s-a statuat: „În sfârşit, nu este intemeiata nici susţinerea potrivit căreia prin textul de lege atacat se instituie o răspundere obiectivă. Într-adevăr, în cauza nici nu s-ar putea pune problema unei raspunderi obiective, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de săvârşirea unei contravenţii, elementul vinovatiei este de esenta acesteia şi, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodată o sancţiune contravenţională. Desigur, existenta sau inexistenta acesteia este un element al stării de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecată.”II. Se retine însă de către semnatarii prezentei opinii separate ca aceste din urma considerente nu sunt întotdeauna avute în vedere de organele – inclusiv de către instanţele judecătoreşti – cărora le revine atributia de a face aplicarea dispoziţiilor art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, modificată. Sub acest aspect, aceste organe procedează la aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute de textul legal menţionat pe baza simplei constatări a existenţei unei situaţii de fapt: nerespectarea termenelor, stabilite prin reglementările relevante aplicabile, pentru repatrierea încasărilor în valută; aceasta situaţie de fapt fiind dovedită, nu se mai examinează nici o alta împrejurare, excluzandu-se, de plano, posibilitatea ca fapta constând în nerespectarea termenelor menţionate sa nu fi fost săvârşită cu vinovăţie. Procedându-se în acest fel, se instituie o răspundere contravenţională obiectivă, fiind înlăturată aplicarea în integralitate a dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor (publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 148 din 14 noiembrie 1968), text din care rezultă ca poate fi calificată drept contravenţie numai „[…] fapta care este săvârşită cu vinovăţie […]”.III. Aceasta modalitate de aplicare a prevederilor art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, modificată, poate fi examinata din două perspective diferite.III.1. Cea dintâi perspectiva de examinare este aceea cuprinsă în considerentele – reproduse anterior – din cadrul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 161 din 10 noiembrie 1998, în sensul că este vorba despre o problemă de aplicare corecta sau incorectă a legii (mai precis, o problemă de aplicare ori de neaplicare sistematica a tuturor normelor juridice referitoare la răspunderea contravenţională). În măsura în care se adoptă aceasta perspectiva de examinare, se ajunge, pe cale de consecinţa, la concluzia ca excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, modificată, urmează să fie respinsă, întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992, republicată, „[…] Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei”.III.2. Cea de-a doua perspectiva de examinare este însă aceea care poate fundamenta din punct de vedere legal procedeul organelor ce ajung la soluţia răspunderii contravenţionale obiective. Sub acest aspect autorii prezentei opinii separate reţin ca prevederile art. 1 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor (prevederi care instituie cerinţa existenţei cumulative a celor 3 elemente ale răspunderii contravenţionale: fapta prevăzută de lege; vinovăţia; periculozitatea socială mai redusă decât aceea a infracţiunii) constituie norme juridice generale („legea generală”) în materie de răspundere contravenţională; în aceste condiţii nimic nu interzice însă legiuitorului ca prin norme juridice speciale („lege specială”) şi ulterioare (asa cum sunt, de exemplu, normele cuprinse în art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, modificată) sa instituie derogări de la „legea generală”, în sensul statuarii unei raspunderi contravenţionale obiective (fără elementul „vinovăţie”) într-un anumit domeniu (bunaoara, în domeniul valutar). Asa fiind, în procesul de aplicare a legii organele abilitate (inclusiv instanţele judecătoreşti) ar putea recurge la principiul lex specialia generalibus derogant, ceea ce ar conduce la o consistenta fundamentare juridică a răspunderii contravenţionale obiective în materia reglementată prin art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, modificată.Se poate considera ca şi cea de-a doua perspectiva de examinare determina plasarea problemei ce face obiectul prezentei decizii în domeniul conceptului de aplicare a legii, asadar într-un domeniu care excede competentei jurisdicţiei constituţionale, ceea ce, mai departe, ar atrage soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind inadmisibila.De altminteri, o asemenea concluzie de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate s-ar impune şi pentru aceea ca noţiunea de răspundere contravenţională obiectivă nu este în sine neconstitutionala. Diversele ramuri ale dreptului cunosc asemenea categorii de răspundere obiectivă, fără ca în privinta acestora să se fi susţinut ca ar încalcă dispoziţii ori principii constituţionale.IV. Cu toate acestea autorii prezentei opinii separate observa ca, în măsura în care în procesul de aplicare a legii de organele de stat abilitate dispoziţiile art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, modificată, sunt interpretate în sensul că prin acestea a fost instituită o răspundere contravenţională obiectivă (fără „vinovăţie”) a persoanelor juridice sau fizice care nu respecta termenele reglementate prin normele juridice relevante pentru repatrierea încasărilor în valută, dispoziţiile legale menţionate au un înţeles contrar prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, conform cărora: „Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerţului, […], crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;”Într-adevăr, în condiţiile în care, pe de o parte, este cert ca prin ansamblul prevederilor art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, modificată, statul a dat curs obligaţiei sale, prevăzute de art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituţie, de „protejare a intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară”, este tot atât de cert, pe de altă parte, ca instituirea unei sanctionari contravenţionale obiective prin alin. 1 al pct. 7 din articolul menţionat (constând, de altfel, în amenzi al căror cuantum ajunge uneori la sume deosebit de mari) nu este de natura să contribuie nici la asigurarea „libertăţii comerţului” şi nici la „crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”. O asemenea reglementare juridică impune comercianţilor o extrema prudenta în selectarea partenerilor de afaceri, ceea ce este contrar naturii intrinseci a comerţului, caracterizat, între altele, prin dinamism, precum şi prin iniţiativa, asadar prin asumarea riscului. Realitatile actuale ale activităţii comerciale fac, adesea, deosebit de dificila luarea tuturor măsurilor de prevenire a insolvabilitatii partenerilor de afaceri, cu atât mai mult cu cat au devenit extrem de numeroase situaţiile în care nu mai exista un contact direct între comercianţi în timpul negocierii (de exemplu, în cadrul comerţului electronic). Tot astfel, globalizarea economiei, caracterizată prin interconexiuni complexe, determina influente imprevizibile în derularea raporturilor comerciale dintr-o zona a lumii ca urmare a unor evolutii economice negative dintr-o zona geografică extrem de îndepărtată. Acestea, precum şi alte asemenea aspecte care configureaza specificul comerţului şi al producţiei economice sunt elemente de care statul trebuie în permanenta sa ţină seama atunci când adopta reglementări în materii precum cea care face obiectul prevederilor art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, modificată.V. Faţa de cele de mai sus rezultă ca dispoziţiile art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, modificată, sunt neconstituţionale în măsura în care prin aceste dispoziţii legale a fost instituită răspunderea contravenţională obiectivă a persoanelor juridice şi fizice care nu respecta termenele prevăzute de reglementările juridice aplicabile pentru repatrierea încasărilor în valută.În consecinţa, organele de stat – inclusiv instanţele judecătoreşti – cărora le revine atributia de a face aplicarea dispoziţiilor art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, modificată, nu pot proceda la aplicarea amenzilor contravenţionale prevăzute de acest text legal pe baza simplei constatări a existenţei unei situaţii de fapt: nerespectarea termenelor stabilite prin reglementările relevante aplicabile, pentru repatrierea încasărilor în valută. Chiar dacă este dovedită existenta unei asemenea situaţii de fapt, este necesar să fie examinata, pe bază de probe administrate potrivit legii, şi posibilitatea ca fapta constând în nerespectarea termenelor menţionate sa nu fi fost săvârşită cu vinovăţie.VI. De altfel, aceasta din urma obligaţie a organelor de stat abilitate să facă aplicarea dispoziţiilor legale examinate este recunoscută, indirect, şi de către majoritatea membrilor Curţii Constituţionale, întrucât în motivarea deciziei la care se referă prezenta opinie separată sunt reluate următoarele considerente ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 161 din 10 noiembrie 1998: „În sfârşit, nu este intemeiata nici susţinerea potrivit căreia prin textul de lege atacat se instituie o răspundere obiectivă. Într-adevăr, în cauza nici nu s-ar putea pune problema unei raspunderi obiective, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de săvârşirea unei contravenţii, elementul vinovatiei este de esenta acesteia şi, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodată o sancţiune contravenţională. Desigur, existenta sau inexistenta acesteia este un element al stării de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecată.”Asa fiind, rezultă ca membrii Curţii Constituţionale reţin – în unanimitate, dar prin modalităţi diferite de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate -, ca este inadmisibila aplicarea sancţiunii contravenţionale prevăzute de art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, modificată, atunci când fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţie.Lucian MihaiRomul Petru VonicaNicolae PopaKozsokar Gabor──────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește