DECIZIE nr. 150 din 3 iunie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă



Ioan Muraru – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procuror Gabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Apostolescu Irina-Alice împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 ianuarie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20 mai 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa celorlalte părţi, legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 3 iunie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Curtea Suprema de Justiţie – Secţia civilă, prin Încheierea din 30 octombrie 1996, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicată de Apostolescu Irina-Alice.Prin Decizia nr. 2 din 9 ianuarie 1997 Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluţie s-a fundamentat pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică hotărârilor pronunţate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.Împotriva Deciziei nr. 2 din 9 ianuarie 1996 a declarat recurs, în termen legal, Apostolescu Irina-Alice, pentru următoarele motive: prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă aduc o grava atingere inviolabilitatii şi neprescriptibilitatii dreptului de proprietate, astfel cum este reglementat prin Constituţie, de vreme ce se recunoaşte procurorului general posibilitatea de a declara oricând recurs în anulare împotriva unei hotărâri judecătoreşti; prevederile art. 330 din acelaşi cod infrang principiul egalităţii părţilor în procesul civil, deoarece numai procurorul general poate promova recursul în anulare, ceea ce introduce un element de nesiguranta asupra hotărârilor judecătoreşti.Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.Senatul, prin Comisia juridică, de numiri, disciplina, imunităţi şi validari, apreciază ca excepţia este nefondata.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca, urmare modificării dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă prin Legea nr. 17/1997, în sensul stabilirii unui termen de 6 luni în care procurorul general poate declara recurs în anulare, Curtea nu este competenţa să soluţioneze. Invoca în sprijinul acestei sustineri dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea hotărăşte doar asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti referitoare la neconstituţionalitatea legilor şi ordonanţelor. Invoca, de asemenea, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III din 31 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, prin care s-a statuat ca, în situaţia modificării prevederilor legale supuse controlului de constituţionalitate, Curtea se pronunţa numai dacă noua soluţie legislativă este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificării.Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Senatului şi Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:Motivul de recurs, referitor la neconstituţionalitatea art. 330^1 din Codul de procedură civilă datorată nelimitarii în timp a dreptului procurorului general de a declara recursul în anulare, este întemeiat şi urmează a fi admis. Curtea constata ca, prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, prevederile acestui articol au fost modificate, instituindu-se un termen de 6 luni pentru exercitarea recursului în anulare. În aceste condiţii, se admite recursul privind dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se modifica Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 şi, pe fond, se respinge excepţia invocată, întrucât, prin instituirea termenului de 6 luni, aceasta a rămas fără obiect.Motivul de recurs, referitor la neconstituţionalitatea art. 330 din Codul de procedură civilă, urmează a fi respins, deoarece excepţia de neconstituţionalitate a acestui text este invocată pentru prima data în faţa Curţii, în recurs. Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţională hotărăşte "asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea legilor şi a ordonanţelor".Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct în faţa ei. Soluţia contrară nu putea fi primită şi pentru faptul ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în faţa instanţei judecătoreşti, părţile sunt în drept sa dezbata excepţia, depunând dovezile şi probele pe care le cred de cuviinţă şi exercitandu-şi astfel drepturile procesuale ce le aparţin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanţe judecătoreşti. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanţa însăşi este obligată să-şi exprime opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituţională. Dacă aceste reguli se referă la condiţiile în care poate fi sesizată Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluţionează pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitării caii de atac a recursului.Admiterea posibilităţii de a invoca excepţia de neconstituţionalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituţională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de acela care, nesocotind legea, ar pune instanţa în situaţia de a se pronunţa în legătură cu noi probleme litigioase ce nu au fost avute în vedere la judecata în fond.În sensul celor arătate sunt şi deciziile Curţii Constituţionale nr. 97 din 24 octombrie 1995 şi nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996 şi, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996.Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Admite recursul declarat de Apostolescu Irina-Alice privind dispoziţiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă şi modifica Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 9 ianuarie 1997, în sensul că respinge excepţia de neconstituţionalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ca fiind lipsită de obiect.Respinge recursul declarat cu privire la dispoziţiile art. 330 din Codul de procedură civilă.Definitivă.Pronunţată în şedinţa din 3 iunie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește