DECIZIE nr. 15 din 8 ianuarie 2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 2 şi art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarilena Mincă – procurorOana Cristina Puică – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 lit. d) şi ale art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Traian-Ion-Emilian Andreescu în Dosarul nr. 7.305/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi părţile Olimpiu Ghinulescu şi Sorin Hoştiuc. Lipsesc celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza se află în stare de judecată.Autorul excepţiei solicită admiterea acesteia pentru argumentele invocate în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Părţile Olimpiu Ghinulescu şi Sorin Hoştiuc lasă la aprecierea Curţii soluţionarea cauzei.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 9 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 7.305/2/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 34 lit. d) şi art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Traian-Ion-Emilian Andreescu cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva unei sentinţe penale pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, prin care a fost respinsă plângerea împotriva unei ordonanţe de neîncepere a urmăririi penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil prin limitarea mijloacelor de probă care pot fi administrate la soluţionarea plângerii împotriva actelor de netrimitere în judecată ale procurorului, precum şi prin împiedicarea reunirii cauzelor care nu se află în acelaşi stadiu de judecată, partea interesată fiind astfel în imposibilitate de a se folosi în toate cazurile de dovezile administrate în dosare care privesc săvârşirea unor infracţiuni între care există conexitate.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu aduc atingere principiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Face trimitere la jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în materie.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că textele de lege criticate sunt constituţionale, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 440/2004.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 34 lit. d) şi ale art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală. Din concluziile scrise ale autorului excepţiei reiese însă că acesta critică prevederile art. 37 alin. 2 din Codul de procedură penală, iar nu pe cele ale art. 34 lit. d) din acelaşi cod. Ca urmare, Curtea urmează a se pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 37 alin. 2 şi ale art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală. Aceste din urmă prevederi legale au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Textele de lege criticate au următorul cuprins:– Art. 37 alin. 2: "Cauzele se reunesc şi la instanţele de apel, precum şi la cele de recurs, de acelaşi grad, dacă se află în acelaşi stadiu de judecată.";– Art. 278^1 alin. 7: "Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate."În susţinerea neconstituţionalităţii acestor prevederi legale, autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor art. 21 din Legea fundamentală privind accesul liber la justiţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 770 din 1 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 25 iulie 2008, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 37 alin. 2 din Codul de procedură penală, potrivit cărora, în cazurile de indivizibilitate şi de conexitate prevăzute de lege, cauzele se reunesc şi la instanţele de apel, precum şi la cele de recurs, de acelaşi grad, dar numai dacă se află în acelaşi stadiu de judecată, acestea instituie norme de procedură care sunt atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit art. 126 din Constituţie. Nu poate fi reţinută critica formulată de autorul excepţiei, în sensul că textul de lege menţionat încalcă liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât prin această reglementare se realizează o mai bună soluţionare a cauzelor penale ce privesc infracţiuni între care există anumite legături. Pentru ca reunirea cauzelor în acelaşi dosar penal să conducă la operativitate şi economie în activitatea procesuală prin degrevarea unor organe judiciare, este esenţial însă ca respectivele cauze să se afle în acelaşi stadiu de judecată.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 2 şi art.278^1 alin. 7 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Traian-Ion-Emilian Andreescu în Dosarul nr. 7.305/2/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 ianuarie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Oana Cristina Puică––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește