DECIZIE nr. 15 din 20 ianuarie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală



Ion Predescu – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorIuliana Nedelcu – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de David Lucian în Dosarul nr. 4.619/2004 al Curţii de Apel Suceava – Secţia penală.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 415 D/2004, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Dănilă Suciu în Dosarul nr. 4.618/2004 al Curţii de Apel Suceava – Secţia penală. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 415 D/2004 la Dosarul nr. 414D/2004, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, se dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei, întrucât apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 9 iulie 2004, pronunţate în dosarele nr. 4.618/2004 şi nr. 4.619/2004, Curtea de Apel Suceava – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală. Excepţiile au fost ridicate de David Lucian şi Dănilă Suciu în dosarele de mai sus, având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate de aceştia împotriva încheierilor nr. 202 şi nr. 203 din 6 iulie 2004, pronunţate de Tribunalul Suceava – Secţia penală în dosarele nr. 5.157/2004 şi nr. 5.158/2004, prin care au fost respinse, ca nefondate, cererile inculpaţilor de revocare a măsurii arestării preventive.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu prevăd posibilitatea declarării recursului şi împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive, încălcându-se prin aceasta prevederile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.Curtea de Apel Suceava – Secţia penală arată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 din Codul de procedură penală, faţă de art. 21 din Constituţie, este neîntemeiată. Totodată, instanţa consideră că textul legal criticat este în concordanţă cu prevederile art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile legale criticate nu îngrădesc, ci, dimpotrivă, permit accesul liber la justiţie, fiind în concordanţă cu dispoziţiile şi principiile Constituţiei şi ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Avocatul Poporului apreciază ca fiind neîntemeiată critica de neconstituţionalitate adusă dispoziţiilor art. 140^3 din Codul de procedură penală. Astfel, consideră că textul de lege criticat nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie, ci "asigură tocmai accesul la justiţie, în condiţiile în care, împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau prelungirea arestării preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore". De asemenea, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în legătură cu aplicarea art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, apreciază că dispoziţiile art. 140^3 din Codul de procedură penală dau expresie dreptului persoanei arestate de a se plânge înaintea unui tribunal competent asupra măsurii de arestare sau deţinere luate împotriva sa.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 281/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, şi, ulterior, modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 26 octombrie 2003, având următorul conţinut: „Împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau prelungirea arestării preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs la instanţa superioară în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.”În opinia autorilor excepţiei aceste dispoziţii de lege contravin prevederilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile de lege criticate, cu raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constată că folosirea căilor de atac se realizează în condiţiile legii, astfel cum prevede art. 129 din Constituţie. Prin urmare, este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a stabili care sunt căile de atac şi în ce condiţii pot fi exercitate, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, care prevede: "Competenţa […] şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (7) din Constituţie, "Încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege". Faptul că încheierea de şedinţă prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu este supusă separat căii de atac a recursului nu aduce atingere dreptului unei persoane de a se adresa justiţiei sau a posibilităţii de a se folosi căile de atac stabilite de legea procedurală.Lipsa reglementării privind exercitarea căii de atac a recursului împotriva unor atare încheieri se justifică prin nevoia de a se evita tergiversarea inutilă a soluţionării fondului cauzei.De asemenea, este de reţinut că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte. Accesul liber la justiţie nu înseamnă însă că el trebuie asigurat la toate căile de atac prevăzute de lege – apel, recurs etc. -, deoarece, astfel cum s-a arătat, competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite, sens în care s-a statuat prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994.Totodată, Curtea Constituţională a stabilit, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în legătură cu aplicarea art. 5 pct. 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că aceste prevederi dau expresie dreptului persoanei arestate de a se plânge înaintea unui tribunal competent asupra măsurii de arestare sau deţinere luate împotriva sa, neavând semnificaţia reglementării unei căi ulterioare îndreptate împotriva soluţiei date de instanţa competentă (Decizia nr. 179/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 23 august 2001).Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 140^3 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de David Lucian şi Dănilă Suciu în dosarele nr. 4.618/2004 şi nr. 4.619/2004 ale Curţii de Apel Suceava – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2005.PREŞEDINTE,ION PREDESCUMagistrat-asistent,Florentina Geangu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește