DECIZIE nr. 149 din 3 iunie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 3, 5, 6 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18 din 21 ianuarie 1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată prin Legea nr. 12 din 3 februarie 1995



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorViorel Mihai Ciobanu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorRaul Petrescu – procurorValer-Vasilie Bica – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Societatea Comercială "Eurocable" – S.R.L. Oradea împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 15 din 28 ianuarie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 22 aprilie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor, legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru 30 aprilie 1997 şi apoi – ţinând seama de faptul ca, la termenul din 22 aprilie 1997, cererea recurentei de amânare a judecaţii a fost refuzată, pentru a se da acesteia posibilitatea, în temeiul art. 156 alin. 2 din Codul de procedură civilă, de a formula şi comunică concluzii scrise – pentru data de 3 iunie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Decizia nr. 15 din 28 ianuarie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV pct. 3, 5, 6 şi 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18 din 21 ianuarie 1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici, aprobată prin Legea nr. 12 din 3 februarie 1995, invocată de Societatea Comercială „Eurocable” – S.R.L. Oradea în Dosarul nr. 4.378/1996 al Judecătoriei Oradea.Pentru a decide astfel, completul de judecată a reţinut, în esenta, ca, faţă de obiectul litigiului cu ocazia căruia s-a invocat excepţia, au relevanta numai prevederile pct. 3 alin. 3 şi ale pct. 7 din art. IV al Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994, iar acestea, raportate la dispoziţiile art. 134, art. 29, art. 30 şi ale art. 41 alin. (7) din Constituţie, nu contravin acestora.Curtea a statuat ca art. IV pct. 3 alin. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, potrivit căruia, în cazul plăţilor în avans pentru importuri, avansul plătit trebuie restituit într-un termen de 15 zile calendaristice, calculate de la data ultimului termen de livrare contractual, este conform cerinţelor economiei de piaţa, în stadiul ei actual de dezvoltare, ca şi regulilor necesare pentru asigurarea, în ansamblul economiei, a libertăţii comerţului, nefiind contrar dispoziţiilor art. 134 alin. (1) şi (2) din Constituţie, privind economia de piaţa şi libertatea comerţului, şi nici celor ale art. 29 şi 30 din aceeaşi lege, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor neputând fi opuse cerinţelor apărării intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară. În ceea ce priveşte art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, instanţa de fond a stabilit ca invocarea, prin excepţie, a prevederilor art. 41 alin. (7) din Constituţie, potrivit cărora averea dobandita licit nu poate fi confiscată, nu este concludenta, deoarece, în speta, nu provenienţă valutei formează obiectul litigiului, ci folosirea ei, sub forma de avans, pentru efectuarea unei operaţiuni de import, cu încălcarea termenului de repatriere, având drept consecinţa săvârşirea faptei contravenţionale prevăzute în acest articol.Împotriva acestei decizii, Societatea Comercială "Eurocable" – S.R.L. Oradea a declarat recurs.Au fost formulate doua motive de recurs. Potrivit primului dintre ele, instituirea termenelor limita obligatorii pentru plata unor produse sau servicii ar contraveni dispoziţiilor art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie, incalcand şi principiul libertăţii contractuale, iar susţinerea ca art. IV pct. 3 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 este conform cerinţelor economiei de piaţa, în stadiul actual de dezvoltare, conduce la concluzia ca, în alte stadii de dezvoltare a economiei de piaţa, ar putea exista alte termene obligatorii pentru plata produselor şi a serviciilor prestate, ceea ce este contrar principiului libertăţii contractuale, ca expresie a libertăţii comerţului.În cel de-al doilea motiv de recurs se susţine ca art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 instituie o răspundere fără culpa, aceasta rezultând şi din Instrucţiunile Ministerului Finanţelor şi ale Ministerului Comerţului nr. 1/15.086 din 20 octombrie 1995, care, prin art. 7 lit. a), stabileşte că nu se supun sancţiunilor prevăzute la art. IV pct. 7 din ordonanţa sumele aflate în litigii, pentru care urmează sa înceapă, în termenele stabilite de organul de control, sau pentru care au început procedurile judiciare, imposibilitatea pornirii acestor proceduri din cauze neimputabile agentului economic conducand la concluzia vinovatiei acestuia, „deci la existenta contravenţiei”, chiar dacă o astfel de situaţie ar fi imputabilă partenerului extern.Recurenta nu a depus concluzii scrise.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:Constituţia, prin art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a), statuează ca economia României este economie de piaţa şi ca statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.Alin. 3 al pct. 3 din art. IV al Ordonanţei Guvernului nr. 18/1994 prevede că, în cazul plăţilor în avans pentru importuri, avansul achitat trebuie restituit într-un termen de 15 zile calendaristice, calculate de la ultimul termen de livrare contractual.Stabilirea de către stat, în exercitarea obligaţiilor sale de asigurare a intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară, a unor reguli privind circulaţia valutei din ţara către exterior nu contravine principiilor economiei de piaţa şi nici nu încalcă libertatea contractuală, agenţii economici nefiind constransi de lege la a opta pentru o modalitate anume de a face afaceri.Motivarea instanţei de fond, potrivit căreia prevederile art. IV pct. 3 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 sunt conforme cu cerinţele economiei de piaţa, în stadiul ei actual de dezvoltare, este justa şi se referă la necesitatea asigurării intereselor naţionale în activitatea financiară şi valutară la un moment dat, prin întărirea disciplinei financiare a agenţilor economici. Concluzia recurentei ca, „în alte stadii de dezvoltare a economiei de piaţa, ar putea exista alte termene obligatorii pentru plata produselor şi serviciilor prestate” n-ar fi singura, pentru ca ar putea exista şi ipoteza ca astfel de termene nu vor fi necesare. Însă astfel de speculatii nu au vreo legătură cu aprecierea constituţionalităţii art. IV pct. 3 alin. 3 din ordonanţa.În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit căruia art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994 ar institui o răspundere fără culpa, întemeiat pe prevederile instrucţiunilor de aplicare a acesteia, completul de fond, în mod corect, a reţinut ca este de competenţa exclusiva a instanţei judecătoreşti constatarea existenţei su inexistentei culpei. Este de reţinut ca agentul economic, în momentul în care a subscris la clauza contractuală a plăţii în avans a importului, a acceptat şi rigorile impuse de lege cu privire la termenul de încasare prin repatrierea avansului pentru care nu s-a efectuat importul. Încălcarea, în aceste condiţii, a prevederilor ordonanţei privitoare la termen n-ar putea fi considerată ca fiind lipsită de culpa.Aprecierea argumentelor în susţinerea celui de-al doilea motiv de recurs, bazate pe Instrucţiunile Ministerului Finanţelor şi Ministerului Comerţului nr. 1/15.086 din 20 octombrie 1995, depăşeşte atribuţiile contenciosului constituţional, astfel ca punctul de vedere al instanţei de fond, privitor la neconcordanta invocarii neconstitutionalitatii art. IV pct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/1994, raportat la art. 41 alin. (7) din Constituţie, este singurul just şi în legătură cu competenţa materială a Curţii.În consecinţa, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Eurocable" – S.R.L. Oradea împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 15 din 28 ianuarie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 3 iunie 1997.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,prof.univ.dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Valer-Vasilie Bica–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește