DECIZIE nr. 149 din 23 februarie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorMarinela Mincă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Victor Mihai Stoica în Dosarul nr. 10.611/2005 al Judecătoriei Craiova.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.019 D/2005, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Lucian Ponoran, Alexandru Văduva, Nicuşor Moldoveanu, Bogdan Fota şi Valentin Tucureanu în Dosarul nr. 4.479/2004 al Judecătoriei Craiova.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.019 D/2005 la Dosarul nr. 931 D/2005, care a fost primul înregistrat.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:Prin încheierile din 15 noiembrie 2005 şi 29 noiembrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 10.611/2005 şi nr. 4.479/2004, Judecătoria Craiova a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Victor Mihai Stoica şi, respectiv, de Lucian Ponoran, Alexandru Văduva, Nicuşor Moldoveanu, Bogdan Fota şi Valentin Tucureanu în dosarele menţionate.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 45, referitoare la libertatea economică, şi ale art. 53, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. În acest sens se arată că "prin caracterul vag, de excesivă generalitate a reglementării, prin folosirea ambiguă a unor termeni sau expresii cu semnificaţii şi conotaţii deosebit de cuprinzătoare, în ordinea etică şi juridică (adevăr, minciună, folos material injust, pagubă, inducere în eroare), dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal aduc atingere liberei iniţiative economice". De asemenea, se susţine că textul de lege criticat încalcă şi dispoziţiile art. 1, 7, 17 şi 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu îndeplinesc condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate.Judecătoria Craiova consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, cu următorul conţinut: "Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.Înşelăciunea săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate."În susţinerea excepţiei, autorii acesteia consideră că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 45, referitoare la libertatea economică, şi ale art. 53, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, apreciază că prevederile legale criticate încalcă şi prevederile art. 1 (Obligaţia de a respecta drepturile omului), art. 7 (Nici o pedeapsă fără lege), art. 17 (Interzicerea abuzului de drept) şi art. 18 (Limitarea folosirii restrângerii drepturilor) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia, se constată că textul de lege criticat a mai format obiect al controlului exercitat de Curtea Constituţională, care a respins excepţiile de neconstituţionalitate cu acest obiect. Prin Decizia nr. 566 din 27 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 982 din 4 noiembrie 2005, Curtea a reţinut că incriminarea penală a faptei de înşelăciune nu reprezintă o încălcare a accesului liber al persoanei la activităţi economice şi libera iniţiativă garantate de art. 45 din Constituţie. În toate sistemele de drept înşelăciunea este incriminată şi sancţionată ca faptă de natură penală, pentru a asigura încrederea şi buna-credinţă pe care trebuie să se întemeieze relaţiile sociale cu caracter patrimonial, precum şi în scopul protejării celor care îşi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile economice, comerciale sau contractuale.Totodată, prin Decizia nr. 58 din 23 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 23 mai 2000, Curtea a stabilit că prin incriminarea ca infracţiune de înşelăciune a faptei de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, textul de lege criticat nu restrânge exerciţiul unui drept sau al unei libertăţi fundamentale. Pe cale de consecinţă, textul criticat nu contravine nici art. 18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat, de asemenea, în motivarea excepţiei, referitor la limitarea folosirii restrângerii drepturilor.În acelaşi timp, se constată că dispoziţiile din Codul penal privind infracţiunea de înşelăciune îndeplinesc condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a admis faptul că, datorită caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizare absolută, iar numeroase legi utilizează, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin precise, cu scopul evitării unei rigidităţi excesive şi al adaptării la noile situaţii sociale ce se pot ivi (cauza Cantoni împotriva Franţei, 1996). În aceste condiţii, prin incriminarea faptei de înşelăciune nu sunt încălcate dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate se invocă şi încălcarea art. 1 şi 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În legătură cu aceste susţineri, se constată că dispoziţiile din convenţie, care conţin prevederi referitoare la obligaţia de a respecta drepturile omului şi la interzicerea abuzului de drept, nu sunt incidente în cauză, critica urmând să fie respinsă.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Victor Mihai Stoica în Dosarul nr. 10.611/2005 al Judecătoriei Craiova şi de Lucian Ponoran, Alexandru Văduva, Nicuşor Moldoveanu, Bogdan Fota şi Valentin Tucureanu în Dosarul nr. 4.479/2004 al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește