DECIZIE nr. 148 din 3 iunie 1997

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/1992 privind registrul agricol şi ale Legii nr. 68/1991 privind registrul agricol.



Ioan Muraru – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorNicolae Popa – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorVictor Dan Zlatescu – judecătorRaul Petrescu – procurorValer-Vasilie Bica – magistrat-asistentPe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Ilie Petre împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12 din 23 ianuarie 1997.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20 mai 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public şi în lipsa părţilor, legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 3 iunie 1997.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Decizia nr. 12 din 23 ianuarie 1997, Curtea Constituţională a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/1992 şi ale Legii nr. 68/1991, ambele privind registrul agricol.Pentru a ajunge la aceasta soluţie, instanţa de fond a stabilit, în esenta, următoarele:– Legea nr. 68/1991 nu contravine noii Constituţii, nefiind aplicabile deci dispoziţiile art. 150 alin. (1) din Constituţie:– Ordonanţa Guvernului nr. 1/1992 nu este altceva decât tot o hotărâre a Guvernului, prin care se poate modifica sau abroga o lege ordinară, dar nu şi una organică; cat priveşte supunerea ei spre aprobare Parlamentului, se retine ca regula de drept comun este aceea ca aceasta aprobare este necesară numai dacă legea de abilitare o cere, ceea ce nu este cazul în speta;– se mai considera, de asemenea, că nu poate fi vorba de retroactivitate, deoarece Ordonanţa Guvernului nr. 1/1992 nu prevede o dată anume pentru intrarea sa în vigoare, ci dispune doar ca registrul agricol existent se va înlocui pe o perioadă de 5 ani; or, de vreme ce ordonanţa Guvernului a intrat în vigoare de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, art. 78 din Constituţie nu a fost încălcat;– în fine, făcându-se aplicatia art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, se retine ca reclamantul a fost eliberat din funcţia de secretar al Consiliului Local al Municipiului Roman pentru încălcarea, cu vinovăţie, a obligaţiilor ce-i reveneau potrivit dispoziţiilor cuprinse şi în alte acte normative, nu numai în Legea nr. 68/1991 şi în Ordonanţa Guvernului nr. 1/1992, şi ca atare, sub acest aspect, excepţia invocată este irelevanta.Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul Ilie Petre, care, în motivarea acestuia, susţine, în esenta, următoarele:Adoptarea Legii nr. 68/1991 este rezultatul unei operaţiuni de delegare legislativă care are caracter neconstitutional, deoarece, în raport cu prevederile Constituţiei din anul 1965, „…delegarea legislativă putea aparea numai în favoarea Consiliului de Stat şi nu şi în beneficiul Consiliului de Miniştri”; potrivit art. 80 din Decretul-lege nr. 92/1990, s-a prevăzut ca Parlamentul îşi va desfăşura activitatea şi ca adunare legiuitoare, fără ca textul în cauza sa stabilească şi posibilitatea delegării legislative în favoarea Guvernului, „astfel încât acesta sa reglementeze primar relaţii sociale dintr-un domeniu sau altul”; Legea nr. 68/1991 nefiind o lege constituţională de revizuire a Constituţiei în vigoare nu putea sa modifice textele ce reglementau delegarea legislativă. Asa fiind, Constituţia din anul 1965 „…a fost şi a rămas în întregime abrogată la data de 8 decembrie 1991, când a fost aprobată prin referendum (noua Constituţie), iar delegarea legislativă continuta în Legea nr. 68/1991 era posibila în raport cu prevederile constituţionale în vigoare la data adoptării”.Legea nr. 68/1991 a fost emisă cu încălcarea principiului neretroactivitatii legilor, care, chiar dacă nu era înscris în Constituţia din anul 1965 sau în Decretul-lege nr. 92/1990, era prevăzut totuşi în art. 1 din Codul civil, gasindu-şi consacrarea în art. 15 din noua Constituţie; or, cum legea în cauza a intrat în vigoare la data de 28 noiembrie 1991, dar dispunea introducerea noului registru agricol cu data de 1 iulie 1991, contravenea flagrant aceluiaşi art. 15 din Constituţie. Ordonanţa Guvernului nr. 1/1992, intrand în vigoare la data publicării ei, nu putea sa conţină, sub raportul datei intrării ei în vigoare, prevederi contrare Legii nr. 68/1991 în virtutea căreia fusese emisă; or, potrivit art. 107 din noua Constituţie, ordonanţele se pot emite numai în limitele şi în condiţiile prevăzute de legea de abilitare.În consecinţa, cum Legea nr. 68/1991 conţinea prevederi cu caracter retroactiv, ea nu-şi mai putea produce efectele după intrarea în vigoare a noii Constituţii.Preambulul Ordonanţei Guvernului nr. 1/1992 prevede că aceasta a fost emisă în temeiul art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi al art. 1 din Legea nr. 68/1991, considerată deci ca lege de abilitare; cum însă, conform art. 114 din Constituţie, legea de abilitare trebuie să cuprindă domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe, iar Legea nr. 68/1991 nu a conţinut aceste elemente, rezultă ca ea „nu poate constitui temei legal pentru emiterea unei ordonanţe, contravenind şi prevederilor Constituţiei din 1991.” Ca atare, se impunea constatarea abrogării Legii nr. 68/1991 şi în temeiul art. 150 alin. (1) din actuala Constituţie, deoarece legile existente la data adoptării acesteia rămân în vigoare numai în măsura în care nu contravin noii legi fundamentale.Ordonanţa Guvernului nr. 1/1992 a fost şi ea adoptată cu încălcarea Constituţiei, fiindca a fost emisă în baza Legii nr. 68/1991 contrare Constituţiei şi conţine norme cu caracter retroactiv, deoarece a intrat în vigoare la 7 aprilie 1992, când a fost publicată în Monitorul Oficial al României, or, potrivit rubricatiei pe care o introduce, înscrierile în noile registre agricole se fac pentru o perioadă agricolă începând cu anul 1992, ordonanţa Guvernului prevăzând chiar obligaţii ce trebuiau îndeplinite înainte de data intrării în vigoare a ordonanţei.Apelantul nefiind citat, au fost incalcate prevederile art. 24 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 47/1992. Astfel, solicitandu-se punctele de vedere ale Camerelor Parlamentului şi Guvernului, citarea părţilor devenea obligatorie, procedura soluţionării cauzelor fără citare fiind legală doar când s-au solicitat aceste puncte de vedere.Cat priveşte lipsa de relevanta a excepţiei, se susţine de către recurent ca judecarea cauzei depinde şi de cele doua acte normative a căror constituţionalitate se contesta; relevanta lor în cauza este un atribut al instanţei de control judiciar.CURTEA,având în vedere decizia atacată, motivele de recurs, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile legale care fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:Cat priveşte neconstituţionalitatea Legii nr. 68/1991, este de reţinut faptul ca ideea avansată de recurent – Constituţia din anul 1965 şi-a produs efectele până la adoptarea noii Constituţii – nu poate fi primită.Este în afară de orice indoiala ca, urmare Revoluţiei din decembrie 1989, încă din Comunicatul către ţara al Frontului Salvării Naţionale din 22 decembrie 1989, toate structurile de putere ale fostului regim au fost abolite. Acest fapt şi-a găsit consacrarea şi în prevederile art. 10 din Decretul-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 27 decembrie 1989. Aceste prevederi statornicesc, în mod expres, ca "Sunt şi rămân dizolvate toate structurile de putere ale fostului regim dictatorial".În aceste condiţii, este de neconceput a se admite ca regimul juridic al delegării legislative, cuprins în Constituţia din anul 1965, mai putea fi aplicabil în anul 1991, de vreme ce vechile structuri de putere – Marea Adunare Naţionala şi Consiliul de Stat – nu mai existau.Cat priveşte Decretul-lege nr. 92/1990, art. 80 alin. 2 conţine o prevedere atotcuprinzatoare lipsită de orice circumstantiere: "Până la intrarea în vigoare a Constituţiei României, Parlamentul îşi va desfăşura activitatea şi ca adunare legiuitoare". Este recunoscut atât în doctrina, cat şi în practica Curţii Constituţionale prin Hotărârea nr. 1 din 8 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 septembrie 1996, ca atât Decretul-lege nr. 2/1989, cat şi Decretul-lege nr. 92/1990 "…au avut, neîndoielnic, caracterul unor acte cu valoare constituţională", deşi, desigur, ele nu au fost Constituţii.În consecinţa, competenţa nelimitată, ca putere legiuitoare, a Parlamentului nu poate fi pusă la indoiala, nici un text normativ cu valoare superioară neputându-se suprapune prevederilor Decretului-lege nr. 92/1990, inclusiv celor cuprinse în art. 80.Asa fiind, adoptarea unei legi, în speta Legea nr. 68/1991, prin care se abiliteaza Guvernul sa emita o hotărâre relativă la introducerea noului registru agricol, nu încalcă nici o prevedere constituţională, în raport de legislaţia existenta la data adoptării legii respective.Este adevărat ca Legea nr. 68/1991 nu a prevăzut un termen înlăuntrul căruia Guvernul urma sa emita hotărârea de aplicare, după cum apare ca retroactiv termenul de introducere a noului registru agricol, care, potrivit noii legi – adoptată în noiembrie 1991 – urma să fie 1 iulie 1991.Dar tot atât de adevărat este şi faptul ca nici o dispoziţie cu caracter constituţional, la data adoptării Legii nr. 68/1991, nu reglementa retroactivitatea sau obligaţia ca ordonanţa Guvernului să fie emisă până la un anumit termen. A aplica principiul neretroactivitatii instituit de art. 15 din Constituţie unor acte emise înainte de adoptarea ei este echivalent cu a promova tocmai retroactivitatea Constituţiei, ceea ce este inadmisibil.Rămâne în discuţie, din aceste prime motive de casare, analizarea posibilităţii ca Ordonanţa Guvernului nr. 1/1992 emisă de Guvern să poată conţine „dispoziţii modificatoare ale chiar legii speciale de abilitare’, şi dacă după intrarea în vigoare a Constituţiei se impunea constatarea ca Legea nr. 68/1991 a fost abrogată, în temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţie, fiind retroactivă, astfel cum arata recurentul, simpla retroactivitate conducand automat la neconstituţionalitate.Aceste sustineri necesita abordarea, în plan constituţional, a efectelor Legii nr. 68/1991, după 8 decembrie 1991, a regimului delegării legislative sub imperiul noii Constituţii şi, desigur, a implicatiilor sale în speta de faţa.Este cert ca în cazul în care Guvernul ar fi emis hotărârile de aplicare a Legii nr. 68/1991 înainte de adoptarea noii Constituţii prin referendumul din 8 decembrie 1991, în lumina celor desprinse din prevederile art. 80 din Decretul-lege nr. 92/1990, nu existau nici un fel de dificultăţi. Dar actul normativ de aplicare, Ordonanţa Guvernului nr. 1, a fost adoptat în martie 1992, fiind publicat în luna aprilie a aceluiaşi an.Analiza trebuie îndreptată asupra aplicabilitatii sau neaplicabilitatii art. 150 alin. (1) din Constituţie, relativ la modul în care s-a reglementat şi s-a realizat delegarea legislativă în cauza de faţa. Astfel, este incontestabil ca la data promulgării Legii nr. 68/1991 – 26 noiembrie 1991 – delegarea legislativă era perfect constituţională. Se impune a se cerceta dacă prevederile acestei legi pot fi sau nu considerate ca intrand sub incidenţa art. 150 alin. (1) din Constituţie, respectiv ca legea în discuţie ar contraveni noii legi, fundamentale a tarii.În consecinţa, determinant ar putea fi socotit modul în care legea de abilitare răspunde condiţiilor cerute de art. 107 şi 114 din Constituţia în vigoare, respectiv dacă actul de abilitare a Guvernului provine de la Parlament ca autoritate publică competenţa, dacă prin legea adoptată s-au stabilit anumite condiţii şi, în caz afirmativ, dacă ele au fost respectate şi, în sfârşit, dacă nu cumva obiectul ordonanţei îl constituie o materie de domeniul legii organice.Se constata ca nici una dintre aceste cerinţe nu a fost incalcata. Astfel abilitarea a fost aprobată de Parlament, prin Legea nr. 68/1991, votată de Senat la 17 iunie 1991 şi de Adunarea Deputaţilor la 20 noiembrie 1991. Legea nu a conţinut dispoziţii speciale pentru hotărârea ce urma a se emite, nici cu privire la termen, nici în legătură cu depunerea ei spre aprobare autorităţii legiuitoare a tarii potrivit art. 114 alin. (1) şi (3) din Constituţie, pentru ca astfel de obligaţii nu erau prevăzute de legislaţia în vigoare. Pe de altă parte, introducerea noului registru agricol nu este o problemă de domeniul legii organice.În legătură cu faptul ca art. 1 din Legea nr. 68/1991 stabileşte un termen de intrare în vigoare a noului registru agricol, anterior aprobării legii, acest lucru nu atrage automat consecinţa neconstitutionalitatii actului normativ respectiv, antrenand numai modificarea acestui termen în raport cu prevederile noii Constituţii, gasindu-şi perfect aplicatia dispoziţiile art. 78 din legea fundamentală.Cat priveşte neconstituţionalitatea Ordonanţei Guvernului nr. 1/1992, motivele de casare sunt intrinsec legate de cele relative la Legea nr. 68/1991, analizate mai sus. Deci nu s-ar putea considera, între altele, faptul ca retroactivitatea atrage după sine în mod neapărat neconstituţionalitatea; consecinţa directa a aplicării art. 78 din Constituţie – în situaţia în care în textul ordonanţei nu se prevede nici o dată a intrării sale în vigoare – o constituie faptul ca prevederile ei devin obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României, respectiv 7 aprilie 1992.În aceea ce priveşte calificarea categoriei juridice a actului: hotărâre, în Legea nr. 68/1991, ordonanţa, în realitate, în 1992. Pornind de la principiul conversiunii actelor juridice, în raport cu noile texte constituţionale în vigoare, se constată că, potrivit art. 107 alin. (2) din Constituţie, hotărârile Guvernului se puteau emite, după 8 decembrie 1991, numai pentru organizarea executării legilor, iar atunci când exista legi speciale de abilitare, actul guvernamental nu putea purta – potrivit art. 117 alin. (3) din legea fundamentală – decât denumirea de ordonanţa, astfel ca, sub acest aspect, motivul de recurs este neîntemeiat.Faptul ca la fond s-au cerut relaţii sau opinii din partea unor autorităţi publice şi după aceea s-a trecut la soluţionarea cauzei fără citarea părţilor – făcându-se aplicatia art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 – nu înseamnă, în mod necondiţionat, ca excepţia nu putea fi considerată ca vadit nefondata. De altfel, nici una dintre cele două Camere ale Parlamentului nu a comunicat punctul sau de vedere, iar Guvernul a apreciat chiar ca, într-o anumită măsura, s-ar putea considera ca excepţia ar putea fi socotită intemeiata. Asadar, instanţa, cu unanimitatea voturilor membrilor ei, şi-a format convingerea contrară, cu totul independent de punctele de vedere, solicitate, ele neavând, în aceasta cauza, nici o înrâurire asupra soluţiei la care completul a ajuns în întregul său.Este adevărat ca problema relevantei Legii nr. 68/1991 este de resortul instanţei de fond, dar considerentul criticat prin recurs nu a prezentat decât un aspect subsidiar, excepţia fiind respinsă ca vadit nefondata pentru temeiurile pe larg expuse în prima parte a motivarii deciziei, făcându-se aplicatia textelor constituţionale incidente în cauza.În consecinţa, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge recursul declarat de Ilie Petre împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12 din 23 ianuarie 1997.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din 3 iunie 1997.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARUMagistrat-asistent,Valer-Vasilie Bica––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește