DECIZIE nr. 148 din 27 octombrie 1998

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIoan Griga – procurorMaria Bratu – magistrat-asistentPe rol, soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, ridicată de Harea Paul Vladimir în Dosarul nr. 1.853/P/1998 al Tribunalului Timiş – Secţia penală.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 22 octombrie 1998, în prezenta reprezentantului părţii şi a Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 27 octombrie 1998.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 20 mai 1998, Tribunalul Timiş – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, ridicată de Harea Paul Vladimir în Dosarul nr. 1.853/P/1998 al acestei instanţe.Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile art. 146 din Codul penal sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte limita valorică pentru definirea agravantei decurgând din consecinţele deosebit de grave ale infracţiunii. În argumentarea excepţiei, acesta arata ca, în condiţiile unei inflatii galopante, o asemenea limita valorică împiedica realizarea unui proces echitabil, contravenind astfel prevederilor art. 20 din Constituţie, ale art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi ale art. 14 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.Cu ocazia dezbaterilor în fond, reprezentantul autorului excepţiei a mai adus în susţinerea excepţiei şi următoarele argumente:– noţiunea proces echitabil, prevăzută la art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se referă nu numai la cadrul procesual, ci şi la cel sanctionator, pentru a se asigura un tratament echitabil şi egal în faţa justiţiei, în concordanta cu prevederile art. 16 din Constituţie;– potrivit art. 140 din Codul penal, dispoziţiile cuprinse în titlul VIII al acestui cod constituie dispoziţii interpretative; doctrina juridică penală recunoaşte în mod unanim caracterul retroactiv al legii de interpretare, care face corp comun cu legea interpretată; legea interpretativa nu contravine prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, cu excepţia cazului în care conţine o adaugare la lege, care, prin efectul ei retroactiv, ar afecta raporturile juridice soluţionate cu autoritate de lucru judecat.Exprimandu-şi opinia cu privire la excepţia ridicată, instanţa apreciază "ca limita de 50 milioane stabilită prin Legea nr. 140/1996, pentru definirea agravantei – consecinţe deosebit de grave datorită procesului inflationist – nu mai asigura un tratament echitabil din punct de vedere sanctionator şi contravine dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, pactelor şi tratatelor privind drepturile fundamentale ale omului".În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia este neîntemeiată, întrucât stabilirea unei limite valorice ca agravantă în cazul unor infracţiuni este o chestiune ce tine de legislativ, atribuţiile Curţii Constituţionale fiind expres şi limitativ prevăzute la art. 144 din Constituţie şi de Legea nr. 47/1992. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerea reprezentantului părţii, concluziile procurorului, dispoziţia legală atacată, raportată la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea este competenţa să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate, fiind legal sesizată.Art. 146 din Codul penal prevede: "Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o paguba materială mai mare de 50.000.000 lei sau o perturbare deosebit de grava a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice."Prin excepţia ridicată se invoca neconstituţionalitatea articolului sus-citat, considerându-se ca o asemenea limita valorică împiedica realizarea unui proces echitabil, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 20 din Constituţie.Potrivit art. 20 din Constituţie, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte; dacă exista neconcordante între pactele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale. În cazul în speta autorul excepţiei face referire la prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi ale art. 14 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice.Art. 6 din convenţie prevede:"1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţa independenta şi impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţa poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durata a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratica, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţa atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natura sa aducă atingere intereselor justiţiei. 2. Orice persoană acuzata de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. 3. Orice acuzat are, în special, dreptul: a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse împotriva sa; b) sa dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; d) sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii; e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la audiere."Art. 14 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice prevede:"1. Toţi oamenii sunt egali în faţa tribunalelor şi curţilor de justiţie. Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se afla să fie examinat în mod echitabil şi public de către un tribunal competent, independent şi impartial, stabilit prin lege, care să decidă fie asupra temeiniciei oricărei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra contestaţiilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Şedinţa de judecată poate fi declarata secreta în totalitate sau pentru o parte a desfăşurării ei, fie în interesul bunelor moravuri, al ordinii publice sau al securităţii naţionale într-o societate democratica, fie, dacă interesele vieţii particulare a părţilor în cauza o cer, fie în măsura în care tribunalul ar socoti acest lucru ca absolut necesar, când datorită circumstanţelor speciale ale cauzei publicitatea ar dăuna intereselor justiţiei; cu toate acestea, pronunţarea oricărei hotărâri în materie penală sau civilă va fi publică, afară de cazurile când interesul minorilor cere să se procedeze altfel sau când procesul se referă la diferende matrimoniale ori la tutela copiilor.2. Orice persoană acuzata de comiterea unei infracţiuni penale este prezumată a fi nevinovată cat timp culpabilitatea sa nu a fost stabilită în mod legal.3. Orice persoană acuzata de comiterea unei infracţiuni penale are dreptul, în condiţii de deplina egalitate, la cel puţin următoarele garanţii:a) să fie informată în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înţelege, şi în mod detaliat, despre natura şi motivele acuzatiei ce i se aduc; … b) sa dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale şi sa comunice cu apărătorul pe care şi-l alege; … c) să fie judecata fără o întârziere excesiva; … d) să fie prezenta la proces şi să se apere ea însăşi sau să aibă asistenţa unui apărător ales de ea; dacă nu are apărător, să fie informată despre dreptul de a-l avea şi, ori de câte ori interesul justiţiei o cere, sa i se atribuie un apărător din oficiu, fără plata, dacă ea nu are mijloace pentru a-l remunera; … e) sa interogheze sau să facă a fi interogati martorii acuzarii şi să obţină înfăţişarea şi interogarea martorilor apărării, în aceleaşi condiţii cu cele ale martorilor acuzarii; … f) sa beneficieze de asistenţa gratuita a unui interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba folosită la şedinţa de judecată; … g) sa nu fie silită sa marturiseasca împotriva sa însăşi sau să se recunoască vinovata. … 4. Procedura aplicabilă tinerilor care nu sunt încă majori potrivit legii penale va ţine seama de vârsta lor şi de interesul reeducării lor.5. Orice persoană declarata vinovata de o infracţiune are dreptul de a obţine examinarea de către o jurisdicţie superioară, în conformitate cu legea, a declarării vinovatiei şi a condamnării sale.6. Când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau se acordă graţierea deoarece un fapt nou sau nou-descoperit dovedeşte ca s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă în urma acestei condamnări va primi o indemnizaţie în conformitate cu legea, afară de cazul când s-a dovedit ca nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut ei îi este imputabilă, în întregime sau în parte.7. Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit din pricina unei infracţiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă în conformitate cu legea şi cu procedura penală a fiecărei tari."Examinând susţinerea autorului excepţiei, Curtea Constituţională constata ca, într-adevăr, în condiţiile unei rate ridicate a inflaţiei, limita de 50.000.000 lei prevăzută la art. 146, care defineste agravantă "consecinţe deosebit de grave", nu mai reprezintă o valoare fixa faţă de care se impune regim sanctionator mai sever. Dar aceasta nu înseamnă ca dispoziţiile atacate contravin prevederilor art. 20 din Constituţie. Curtea Constituţională, potrivit competentei sale înscrise în art. 144 din Constituţie şi în Legea nr. 47/1992, verifica, în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.Asa fiind, deoarece Curtea Constituţională nu se poate substitui Parlamentului pentru modificarea limitei valorice prevăzute la art. 146 din Codul penal, angajamentele prezentate cu ocazia ridicării excepţiei nu pot fi acceptate.Cu privire la celelalte argumente, susţinute cu ocazia dezbaterilor în motivarea excepţiei, Curtea constata următoarele:Este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ar impune aplicarea cerinței "procesului echitabil" nu numai la procedura desfăşurării unui proces, ci şi la cadrul juridic sanctionar al faptelor, adică la materii din câmpul dreptului substanţial.Este adevărat ca în jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat frecvent şi constant ca "Într-o societate democratica, în sensul convenţiei, dreptul la o buna administrare a justiţiei ocupa un loc atât de important, încât o interpretare restrictiva a art. 6 paragraful 1 nu ar corespunde scopului şi obiectului acestei dispoziţii" (cazul Delcourt contra Belgiei – 1970). Pe de altă parte însă nici din cuprinsul art. 6 şi nici din jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia ca aplicarea extensiva a art. 6 ar trebui sa exceada necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, spre a se intră în materii din câmpul dreptului substanţial (astfel cum este, în prezenta speta, materia sancţiunilor aplicabile pentru săvârşirea unei infracţiuni). Aceasta idee a mai fost exprimată, de altfel, în jurisprudenta Curţii Constituţionale, în Decizia nr. 157 din 10 noiembrie 1998 şi în Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999. Prin aceste decizii, acceptandu-se ca noţiunea de "acuzaţie în materie penală" include, neîndoielnic, şi domeniul contraventional, s-a arătat ca totuşi scopul interpretării date de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului "a fost acela de a asigura aceleaşi garanţii procesuale celor învinuiţi de săvârşirea unei infracţiuni (cazul Lonroth contra Suediei – 1982; cazul Ozturk contra Germaniei – 1984, cazul Lutz contra Germaniei – 1987)".În sfârşit, cu privire la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile cuprinse în titlul VIII din Codul penal sunt dispoziţii interpretative care, potrivit doctrinei penale, pot avea caracter retroactiv, Curtea Constituţională retine ca, prin Decizia sa nr. 19 din 14 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 23 februarie 1995, s-a statuat ca, întrucât legea de interpretare nu modifica sau nu adauga nimic la legea interpretată, ci desluseste numai înţelesul acesteia, ascuns într-o redactare insuficient de clara, ea este constituţională în raport cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie.Faţa de toate aceste motive, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal urmează a fi respinsă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 58 alin. (1) şi al art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 3 alin. (3), al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, ridicată de Harea Paul Vladimir în Dosarul nr. 1.853/P/1998 al Tribunalului Timiş – Secţia penală.Definitivă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 octombrie 1998.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent, Maria Bratu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește