DECIZIE nr. 147 din 15 martie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorMarinela Mincă – procurorAfrodita Laura Tutunaru – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Marcel Stuparu în Dosarul nr. 3.054/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 10 martie 2005 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării la data de 15 martie 2005.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 19 noiembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 3.054/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^14 din Codul de procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Adrian Marcel Stuparu în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cauze penale aflate în recurs.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că, potrivit textului legal criticat, instanţa de judecată verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor, a materialului din dosar şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. Prin urmare, singura probă care poate fi administrată în calea de atac a recursului este proba cu înscrisuri, fiind imposibilă administrarea altora, cum ar fi proba cu martori. În consecinţă, se consideră că prin această reglementare este îngrădit dreptul la un proces echitabil.Autorul excepţiei mai susţine că art. 385^14 din Codul de procedură penală aduce atingere şi dreptului la apărare, întrucât în faza recursului constatările de fapt reţinute pe baza unor probe deja administrate nu pot fi înlăturate prin probe testimoniale. Cum textul legal criticat interzice administrarea unor astfel de probe, este evident că partea nemulţumită de hotărârile anterioare nu îşi poate exercita pe deplin dreptul la apărare.În esenţă, autorul excepţiei critică de fapt redactarea eliptică a textului care, în opinia sa, ar trebui completat, mai cu seamă pentru cauzele care se judecă doar în două grade de jurisdicţie.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală opinează că soluţionarea cauzei depinde de modul de interpretare a dispoziţiilor legale criticate în raport de prevederile constituţionale ale art. 21 şi 24. De asemenea, consideră că art. 385^14 din Codul de procedură penală nu contravine, ci este în concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate ca fiind încălcate.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul României apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece asupra dispoziţiilor legale criticate Curtea s-a mai pronunţat prin deciziile nr. 240 din 12 septembrie 2002 şi nr. 135 din 23 martie 2004, ocazie cu care s-a statuat că textul legal criticat oferă recurentului toate drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de lege.Cu ocazia judecării apelului, inculpatul a avut posibilitatea de a cere administrarea probelor necesare pentru apărare şi, în plus, potrivit art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, în cazul în care instanţa constată că sunt necesare probe noi, poate să admită recursul şi poate să dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs.Regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti sunt, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, de competenţa exclusivă a Parlamentului şi, prin urmare, legiuitorul are deplina libertate de a stabili competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată.Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate nu afectează dreptul părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime şi nici dreptul acestora la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Această soluţie rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", şi ale art. 129 din Constituţie, conform cărora, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".Nu poate fi primită nici critica potrivit căreia prevederile art. 385^14 din Codul de procedură penală aduc atingere dreptului la apărare, deoarece faptul că instanţa de recurs nu poate administra probe testimoniale noi nu constituie o încălcare a art. 24 din Legea fundamentală. Inculpatul are posibilitatea de a cere administrarea probelor considerate necesare cu ocazia judecării apelului, iar, potrivit art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 385^9 din acelaşi cod.Totodată, potrivit art. 385^15 alin. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, în cazul în care constată că sunt necesare probe noi, instanţa de judecată poate să admită recursul şi să dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^14 din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: "Instanţa, judecând recursul, verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanţa de recurs.Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor de recurs invocate de procuror şi de părţi."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că art. 385^14 din Codul de procedură penală se constituie în dispoziţii de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, intră în competenţa exclusivă de reglementare a legiuitorului, cu condiţia să nu aducă atingere altor principii constituţionale.Totodată se constată că nici o dispoziţie din Constituţie nu prevede obligativitatea existenţei mai multor grade de jurisdicţie şi a mai multor căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Potrivit art. 129 din Legea fundamentală, "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Prin urmare, legiuitorul constituant a lăsat legiuitorului ordinar libertatea de a stabili prin lege căile de atac.În situaţia în care autoritatea legislativă, în acord cu Constituţia şi cu celelalte prevederi convenţionale internaţionale, a înţeles să instituie doar o singură cale de atac materializată în recurs, aceasta din urmă instanţă joacă şi rolul instanţei de apel, fiind obligată să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept. Pe cale de consecinţă, inculpatul are posibilitatea de a cere administrarea probelor considerate necesare, cu ocazia judecării apelului, iar, potrivit art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 385^9 din acelaşi cod. Pe de altă parte, potrivit art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, în cazul în care constată că sunt necesare probe noi, instanţa poate să admită recursul şi să dispună rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs.Or, de vreme ce, în cadrul unui proces judiciar penal aflat în singura cale de atac a recursului, partea interesată poate să îşi formuleze apărarea, aşa cum crede de cuviinţă, nu se poate susţine că prevederile legale criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale referitoare la liberul acces la justiţie şi la dreptul la apărare.Aceasta, deoarece instanţa de judecată este obligată să analizeze apărarea formulată de partea interesată, potrivit cerinţei de a se pronunţa asupra tuturor aspectelor de fapt şi de drept, ceea ce implică şi o eventuală administrare a unei noi probe cu martori, în măsura în care, evident, aceasta slujeşte principiului aflării adevărului.Curtea mai constată că asupra dispoziţiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 240 din 12 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 11 octombrie 2002, prilej cu care a statuat că acestea sunt constituţionale. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele deciziei mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^14 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Adrian Marcel Stuparu în Dosarul nr. 3.054/2004 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 martie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește