DECIZIE nr. 146 din 8 februarie 2011

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, 5, 6, 11 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorIoniţa Cochinţu – magistrat-asistentCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, 5, 6, 11 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, excepţie ridicată de Panait Lucian şi Panait Elena în Dosarul nr. 3.273/300/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal răspunde, pentru autorii excepţiei, domnul avocat Adrian Neguţiu, cu delegaţie depusă la dosar, lipsă fiind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, expunând, pe larg, considerentele care fundamentează temeinicia acesteia.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere faptul că autorul excepţiei solicită modificarea prevederilor legale privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 6 aprilie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 3.273/300/2005, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, 5, 6, 11 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Panait Lucian şi Panait Elena.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, următoarele:1. Instituţiile medico-legale aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii sau a Ministerului Justiţiei nu sunt independente, statul fiind parte în aceste proceduri, situaţie reţinută constant în deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-au pronunţat hotărâri împotriva României în cazurile în care s-a pus problema efectuării de expertize medico-legale, făcându-se şi recomandări în ceea ce priveşte modificarea acestei reglementări.2. Neacordarea unor drepturi egale ale expertului parte medico-legal cu cele ale expertului oficial încalcă atât dreptul la apărare, cât şi dreptul la un proces echitabil.3. Contradicţiile dintre sistemul de expertiză medico-legală din România, care este exclusiv oficial, şi sistemul de expertiză medico-legală din unele state din Uniunea Europeană, unde este obligatorie existenţa unui corp de experţi medico-legali independenţi, reprezintă "de fapt diferenţa dintre sistemul expertizei în colegiu, în care singurul act care se poate intitula Raport de Expertiză Medico-legală este cel întocmit de expertul oficial, toţi experţii medico-legali fiind oficiali şi subordonaţi autorităţilor şi sistemul expertizei plurale, (…) în care fiecare din experţii desemnaţi pentru efectuarea unei expertize îşi întocmeşte un raport de expertiză propriu".4. Dispoziţiile de lege criticate "nu dau dreptul părţii de a solicita efectuarea unei noi expertize medico-legale în cadrul unei instituţii medico-legale independente, alta decât o instituţie medico-legală aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii". Consideră, de asemenea, că s-a instituit "monopolul experţilor medico-legali ai statului asupra activităţii medico-legale, atât timp cât numai instituţiile de medicină legală aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii au dreptul de a efectua constatări şi expertize sau alte lucrări medico-legale", care nu sunt independente, "statul fiind parte în aceste proceduri".5. De asemenea, autorii consideră că "este necesară o modificare substanţială a dispoziţiilor legale mai sus menţionate, accesul liber la un sistem de probaţiune medico-legală care să reprezinte un sprijin real pentru judecători în soluţionarea unor astfel de cazuri".Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă opinează în sensul că textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale.Nu reprezintă o încălcare a normelor constituţionale privind dreptul părţilor la un proces echitabil împrejurarea că acestea nu au posibilitatea legală de a efectua, într-un proces penal sau civil, o expertiză medico-legală într-o instituţie privată sau de către un expert independent, expertiza medico-legală reglementată de dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 fiind obligatoriu a fi efectuată în una dintre instituţiile de medicină legală prevăzute de acest act normativ. Această dispoziţie se justifică prin caracterul strict specializat al expertizelor medicolegale, mai ales al celor medico-legale psihiatrice, care au ca obiectiv principal stabilirea capacităţii psihice pentru o anumită faptă sau circumstanţă.Nici coordonarea, sub aspect ştiinţific şi metodologic, a activităţii de medicină legală de către Consiliul superior de medicină legală nu reprezintă o îngrădire a drepturilor procedurale ale părţilor. Astfel, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 instituie posibilitatea exercitării unui control asupra expertizelor medico-legale efectuate de institutele de medicină legală, prin avizarea de către Comisia superioară medico-legală a concluziilor contradictorii. Împrejurarea că, în cazul de faţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000, nu reprezintă o încălcare a dreptului părţii la un proces echitabil, deoarece nu se poate susţine lipsa de obiectivitate, determinată de subordonarea instituţiilor de medicină legală, coordonarea activităţii acestora fiind realizată de Ministerul Sănătăţii numai din punct de vedere administrativ.De asemenea, constată că nu contravine prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil neacordarea de drepturi egale expertului parte medico-legal şi expertului oficial, atât timp cât şi în privinţa celorlalte expertize judiciare Codul de procedură civilă conţine prevederi în acelaşi sens. În ceea ce priveşte experţii oficiali, obiectivismul este prezumat, iar aceasta constituie tocmai o garanţie a dreptului părţii la un proces echitabil, expertul parte având posibilitatea să îşi exprime opinia, iar instanţa are în vedere la soluţionarea cauzei întregului material probator administrat, inclusiv existenţa unor eventuale neconcordanţe între opiniile experţilor, proba cu expertiză medico-legală neavând caracter obligatoriu.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, întrucât nu conţin norme care să aducă atingere dreptului părţilor interesate la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, exercitarea dreptului la apărare nefiind limitată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Avocatului Poporului, susţinerile avocatului autorilor excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4, 5, 6, 11 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 996 din 10 noiembrie 2005, care au următorul cuprins:Art. 4. – "Instituţiile de medicină legală sunt singurele unităţi sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale.";Art. 5. – "(1) Activitatea de medicină legală se realizează prin următoarele instituţii sanitare cu caracter public:a) Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti, unitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii; … b) institutele de medicină legală din centrele medicale universitare, unităţi cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Sănătăţii; … c) serviciile de medicină legală judeţene şi cabinetele de medicină legală din oraşele nereşedinţă de judeţ, aflate în structura organizatorică a serviciilor de medicină legală judeţene, subordonate, din punct de vedere administrativ, direcţiilor de sănătate publică. … (2) Pe lângă Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti funcţionează Comisia superioară medicolegală, cu sediul la acest institut. … (3) În cadrul institutelor de medicină legală din centrele medicale universitare, precum şi în cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti funcţionează comisii de avizare şi control al actelor medico-legale."; … Art. 6. – "(1) Activitatea instituţiilor de medicină legală este coordonată, din punct de vedere administrativ, de Ministerul Sănătăţii.(2) Activitatea de medicină legală este coordonată, sub raport ştiinţific şi metodologic, de Ministerul Sănătăţii şi de Consiliul superior de medicină legală, cu sediul la Institutul Naţional de Medicină Legală «Mina Minovici» Bucureşti."; … Art. 11. – "Angajarea, transferul şi desfacerea contractului individual de muncă al personalului cu pregătire superioară din instituţiile de medicină legală se fac de organele competente, potrivit legii, cu acordul Consiliului superior de medicină legală.";Art. 19. – "Examinările medico-legale cerute de persoanele interesate se asigură de un medic legist al serviciului de medicină legală sau al cabinetului de medicină legală din raza teritorială de activitate, o singură dată aceleiaşi persoane, pentru aceeaşi faptă."Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că Ordonanţa Guvernului nr. 1/2001 reglementează organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, care constă în efectuarea de expertize, examinări, constatări, examene de laborator şi alte lucrări medico-legale asupra persoanelor în viaţă, cadavrelor, produselor biologice şi corpurilor delicte, în vederea stabilirii adevărului în cauzele privind infracţiunile contra vieţii, integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor ori în alte situaţii prevăzute de lege, precum şi în efectuarea de expertize medico-legale psihiatrice şi de cercetare a filiaţiei. Activitatea de medicină legală asigură mijloace de probă cu caracter ştiinţific organelor de urmărire penală, instanţelor judecătoreşti, precum şi la cererea persoanelor interesate, în soluţionarea cauzelor penale, civile sau de altă natură, contribuind prin mijloace specifice, prevăzute de lege, la stabilirea adevărului.Curtea constată, de asemenea, că dispoziţiile criticate prevăd exclusivitatea instituţiilor de medicină legală, ca singure unităţi sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale, fiind nominalizate instituţiile sanitare cu caracter public care realizează activitatea de medicină legală, şi coordonarea activităţii acestora, din punct de vedere administrativ. Această exclusivitate se justifică prin caracterul strict specializat al expertizelor, în principal al expertizelor medico-legale, mai ales al celor medico-legale psihiatrice, care au ca obiectiv principal stabilirea capacităţii psihice pentru o anumită faptă sau circumstanţă.În ceea ce priveşte critica referitoare la neacordarea de drepturi egale expertului parte medico-legal şi expertului oficial, Curtea reţine că expertul parte are posibilitatea să îşi exprime opinia, iar instanţa are în vedere la soluţionarea cauzei întregul material probator administrat, inclusiv existenţa unor eventuale neconcordanţe între opiniile experţilor, proba cu expertiză neavând un caracter absolut.Curtea constată, de asemenea, că susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate vizează în principal o omisiune a textului de lege criticat, autorul solicitând chiar expres o modificare şi o completare legislativă a textului, în sensul acordării, în favoarea părţilor, a dreptului de a beneficia de efectuarea unei expertize medico-legale în cadrul unei instituţii medico-legale independente, alta decât cea prevăzută de dispoziţiile de lege criticate.Curtea reţine că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului de constituţionalitate. De asemenea, potrivit prevederilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării”, astfel încât instanţa de control constituţional nu se poate substitui acestuia pentru adăugarea unor noi prevederi celor deja instituite. Dacă ar proceda la modificarea sau completarea textelor de lege criticate, Curtea şi-ar depăşi competenţa stabilită de Constituţie şi de Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, astfel că, în prezenta cauză, critica de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, 5, 6, 11 şi 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, excepţie ridicată de Panait Lucian şi Panait Elena în Dosarul nr. 3.273/300/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 februarie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ioniţa Cochinţu–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește