DECIZIE nr. 145 din 25 februarie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Alexandrina Diaconescu în Dosarul nr. 7.992/121/2007 al Tribunalului Galaţi – Secţia civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 5 iunie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 7.992/121/2007, Tribunalul Galaţi – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Alexandrina Diaconescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui litigiu de muncă.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul legal criticat este neconstituţional, întrucât îngrădeşte accesul femeilor la muncă. Prevederea unei vârste de pensionare diminuate în raport cu cea a bărbaţilor este o măsură de protecţie a femeilor, care, însă, nu trebuie aplicată în mod obligatoriu împotriva acestora atunci când femeia doreşte să îşi exercite în continuare dreptul la muncă, şi nu să beneficieze de favoarea acordată de legiuitor.Tribunalul Galaţi – Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este întemeiată în măsura în care rezultă dreptul angajatorului de a refuza în mod discreţionar ca angajatul să îşi continue activitatea şi după împlinirea vârstei standard de pensionare.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000. În realitate, autorul excepţiei critică numai teza întâi a art. 41 alin. (2) de lege, astfel încât Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei art. 41 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 19/2000, care are următorul cuprins:"(2) Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, se constată următoarele:Cu titlu de principiu, Curtea, spre exemplu, prin Decizia nr. 1.100 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 657 din 2 octombrie 2009, Decizia nr. 888 din 30 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 24 ianuarie 2007, Decizia nr. 191 din 28 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial la României, nr. 260 din 2 aprilie 2008, şi Decizia nr. 1.007 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I nr. 777 din 20 noiembrie 2008, a stabilit că „tratamentul juridic diferenţiat a fost considerat ca o măsură de protecţie specială a femeilor, întemeiată nu pe deosebirea de sex, ci pe situaţia socială care decurge din această deosebire”. Cu aceeaşi ocazie, Curtea, citând considerentele hotărârilor pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Stec şi alţii contra Regatului Unit (2006) şi Walker contra Regatului Unit (2006) a arătat „că diferenţele dintre vârstele de pensionare au continuat să fie justificate până la acel moment când condiţiile sociale s-au schimbat. De asemenea, a arătat şi că schimbările, în sensul egalizării vârstelor de pensionare, trebuie să fie prin însăşi natura lor graduale şi că este dificil dacă nu chiar imposibil să se stabilească precis un moment anume când nedreptatea cauzată bărbaţilor prin instituirea unor vârste diferite de pensionare va începe să depăşească necesitatea de a corecta dezavantajele situaţiei femeilor”.Raportat la critica de neconstituţionalitate ce vizează încălcarea dreptului la muncă al femeii, Curtea constată că, din moment ce instanţa constituţională a stabilit că există o raţiune obiectivă şi justificată a existenţei unei vârste mai mici de pensionare la femei decât la bărbaţi, înseamnă că aceeaşi raţiune subzistă şi pentru încetarea de drept a contractului de muncă în condiţiile art. 56 lit. d) din Codul muncii, articol ce se aplică în egală măsură şi bărbaţilor. Însă, desigur, făcându-se aplicarea art. 41 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, cu acordul angajatorului, persoana în cauză îşi poate continua activitatea. Dar aceasta este o problemă ce ţine de interpretarea şi aplicarea legii.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 41 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, excepţie ridicată de Alexandrina Diaconescu în Dosarul nr. 7.992/121/2007 al Tribunalului Galaţi – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 februarie 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Benke Karoly–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește