DECIZIE nr. 145 din 21 februarie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 şi 5^1 din Codul de procedură penală



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarinela Mincă – procurorMarieta Safta – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 şi 5^1 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost invocată de inculpatul Matei Mihali în Dosarul nr. 1.378/331/2007 al Judecătoriei Vălenii de Munte.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă Curţii că partea Viorel Roman a depus la dosar o cerere de judecare a cauzei în lipsă.Ministerul Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, pentru aceleaşi motive care fundamentează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 29 octombrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 1.378/331/2007, Judecătoria Vălenii de Munte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 şi 5^1 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Matei Mihali în dosarul menţionat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală "nu reuşeşte să asigure garanţiile necesare unui proces echitabil, înfrângând egalitatea de tratament care trebuie să existe între justiţiabili şi Ministerul Public", prin aceea că nu prevede obligativitatea ascultării persoanei care a formulat cererea de recuzare. Cu privire la art. 52 alin. 5^1 din Codul de procedură penală, se susţine că încalcă prevederile constituţionale, întrucât consecinţa acestuia este aceea că partea care formulează cererea de recuzare nu are la îndemână niciun mijloc procesual pentru a se asigura că cererea sa de recuzare va fi tratată cu imparţialitate. Se conchide în sensul că, în aceste condiţii, lipsa unei măsuri efective de control asupra imparţialităţii şi incompatibilităţii judecătorului chemat să soluţioneze cererea de recuzare face iluzorie, în anumite situaţii, formularea oricărei cereri de recuzare.Judecătoria Vălenii de Munte consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că, în cazul în care textul de lege criticat ar reglementa obligativitatea ascultării părţilor pentru soluţionarea cererii de recuzare, ar fi necesară acordarea de termene suplimentare. De asemenea, dacă s-ar admite recuzarea judecătorului chemat să decidă asupra recuzării, s-ar ajunge la amânarea cauzei în mod nejustificat.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate nu încalcă prevederile art. 21 şi 24 din Constituţie şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. 2 şi 5^1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în instanţă, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a cărei recuzare se cere.[…]Este inadmisibilă recuzarea judecătorului chemat să decidă asupra recuzării".Autorul excepţiei susţine că prevederile criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 privind dreptul la apărare.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.Reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri, iar textele de lege criticate dau expresie acestei preocupări. Astfel, potrivit art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală, examinarea cererii de recuzare se face "de îndată", iar părţile sunt ascultate numai "dacă se găseşte necesar", în vederea împiedicării tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi implicit a cauzei în care aceasta a fost formulată. Nu poate fi reţinută critica art. 52 alin. 2 şi 5^1 din Codul de procedură penală în raport de prevederile art. 21 din Constituţie care consacră liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, deoarece încheierea prin care este respinsă cererea de recuzare poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat fondul cauzei. De asemenea, normele criticate nu aduc atingere dreptului persoanei ca, în tot cursul procesului, să fie asistată de un avocat, ales sau numit din oficiu, şi de a se prevala, neîngrădit, de toate garanţiile pe care le presupune un proces echitabil, astfel încât nu poate fi reţinută nici încălcarea prevederilor art. 24 din Constituţie privind dreptul la apărare.De altfel, în acelaşi sens, Curtea s-a mai pronunţat în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 290 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 589 din 7 iulie 2005, şi Decizia nr. 565 din 11 iulie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 9 august 2006, statuând că dispoziţiile art. 52 alin. 2 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 21 şi 24 din Legea fundamentală.Soluţia şi considerentele deciziilor mai sus amintite sunt valabile şi în prezenta cauză, inclusiv în ceea ce priveşte art. 52 alin. 5^1 din Codul de procedură penală, criticat în raport de aceleaşi dispoziţii constituţionale, deoarece nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe.Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 2 şi 5^1 din Codul de procedură penală, excepţie invocată de Matei Mihali în Dosarul nr. 1.378/331/2007 al Judecătoriei Vălenii de Munte.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Marieta Safta–-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește