DECIZIE nr. 145 din 10 aprilie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, ale art. 40 din lege, precum şi ale art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990



Costica Bulai – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, ale art. 40 din lege, precum şi ale art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, excepţie ridicată de Vlad Traian în Dosarul nr. 1.604/2002 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.La apelul nominal răspunde Consiliul Naţional al Audiovizualului, reprezentat de consilier juridic Corina Podaru, constatandu-se lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul părţii prezente solicita respingerea excepţiei. Astfel, în legătură cu neconstituţionalitatea prevederilor Legii nr. 504/2002 apreciază ca susţinerile formulate de autorul excepţiei sunt neintemeiate, întrucât existenta Consiliului Naţional al Audiovizualului este fundamentată pe prevederile Constituţiei, iar în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea art. 5 din Legea nr. 29/1990 arata ca această lege este o lege organică în deplina concordanta cu art. 48 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentală.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei, întrucât apreciază ca textele de lege criticate nu sunt contrare dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind incalcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 20 noiembrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 1.604/2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. m), n), p), art. 6 alin. (4), art. 10-20, art. 21 alin. (2) şi (3), art. 22 alin. (3) şi (4), art. 27 alin. (2), art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (5), art. 45 alin. (2), (3) şi (4), art. 49, 51, art. 52 alin. (1), (2) şi (3), art. 55 alin. (3), art. 56, art. 57 alin. (1) lit. a), b) şi c), art. 58 alin. (2), art. 66, 67, 68, 74, art. 75 alin. (3), art. 76, 78, 79, 81, art. 88 alin. (1) şi (3), art. 89, art. 90 alin. (3), art. 91, 92, 93, 95 şi 98 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, ale art. 40 din lege, precum şi ale art. 5 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. Excepţia a fost ridicată de Vlad Traian într-o cauza de contencios administrativ, formulată de acesta în contradictoriu cu Consiliul Naţional al Audiovizualului.În motivarea excepţiei se susţin următoarele:I. Cu privire la neconstituţionalitatea unor texte din Legea nr. 504/2002: art. 6 alin. (4) şi (5), „prin trimiterea la codurile de etica profesională, care nu sunt acte normative”, „permit oricărei grupări de jurnalisti, radiodifuzori, sa ceara anularea unei licenţe”, respectiv Consiliului Naţional al Audiovizualului sa restrângă libertatea de exprimare şi liberul acces la informaţii, ceea ce contravine art. 29, 30 şi 31 din Constituţie; art. 10, definind Consiliul Naţional al Audiovizualului ca „autoritate unica de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale”, plaseaza acest organism pe picior de egalitate cu autorităţile publice corespunzătoare celor trei puteri ale statului, dacă nu chiar deasupra lor, ceea ce contravine art. 58 din Constituţie, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare; art. 10 alin. (1) care defineste Consiliul Naţional al Audiovizualului drept „autoritate publică autonomă”, „nu-şi găseşte existenta în prevederile art. 115 alin. (2) sau art. 116 alin. (3) din Legea fundamentală”, acestea fiind singurele norme constituţionale care ar permite crearea prin lege de „autorităţi administrative autonome” şi nicidecum de „autorităţi publice autonome”; art. 10 alin. (3) lit. e), art. 17 alin. (1) lit. d) şi art. 95 alin. (1) lit. b) permit restrangerea unor drepturi şi libertăţi, astfel ca instituie, contrar art. 30 alin. (1) şi (2) din Constituţie, cenzura: „articolele atacate formează un ansamblu care creează un organ ce încalcă principiul separaţiei puterilor în stat”, astfel: art. 10 alin. (2), art. 15 alin. (7), art. 17 alin. (1) lit. d), art. 18, conferă Consiliului putere de legiuitor; art. 88 alin. (1), art. 90, 91 şi art. 95 alin. (1) investesc Consiliul cu putere executivă; art. 90 alin. (1), (3) şi (4) investesc Consiliul cu putere judecătorească; Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 investeste Consiliul Naţional al Audiovizualului şi cu atributul de a judeca o contestaţie îndreptată împotriva propriei sale decizii; din cuprinsul art. 91, potrivit căruia Consiliul poate sanctiona încălcarea propriilor sale decizii cu caracter de norme de reglementare, rezultă ca acesta cumulează toate cele trei funcţii ale puterii statale;II. Articolul 40 din lege, apreciat de către autorul excepţiei ca având legătură cu cauza, întrucât pe el se fundamentează Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 80/2002 privind protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine, "constituie cenzura", ceea ce contravine art. 30 alin. (2), (6) şi (7), art. 31 alin. (3), (4) şi art. 49 din Constituţie, care nu permit îngrădirea prin lege a libertăţii gandirii şi a opiniilor şi nici măsuri preventive în legătură cu libertatea de exprimare, cum sunt cele prevăzute, în special, de art. 40 şi art. 95 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002. De asemenea, considera ca sunt incalcate şi prevederile art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care, în temeiul art. 11 şi 20 din Constituţie, fac parte din dreptul intern. Mai arata ca „art. 30 alin. (7) din Constituţie vorbeşte de interzicerea unor fapte – de a defaima ţara, îndemnul la război etc. -, nu de interzicerea difuzării unui articol, emisiuni, care este cu totul altceva, deşi articolul ori emisiunea poate cuprinde elemente materiale ale faptelor în cauza”, precum şi ca dispoziţiile art. 49 din Constituţie stabilesc ca orice restrangere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi operează numai prin lege, astfel ca „măsura retragerii licenţei de emisie a unui post de radio sau Tv nu poate fi luată în baza art. 40 şi 95 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 504/2002„, iar Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 80/2002 este neconstitutionala.III. Cu privire la neconstituţionalitatea art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, care în opinia autorului excepţiei are legătură cu cauza, se arata ca acest text „conferă Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), calitatea de organ jurisdicţional, de vreme ce cetăţeanul este trimis întâi la acesta sa conteste o decizie a sa”, CNA fiind astfel şi judecător şi parte interesată. Se considera ca, în felul acesta, se încalcă prevederile constituţionale ale art. 21, art. 48 alin. (1) şi ale art. 125, din conţinutul cărora rezultă ca o autoritate administrativă nu poate să emita un act şi tot ea sa judece o contestaţie formulată împotriva actului.Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este nefondata.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. Mai întâi observa ca din încheierea de şedinţa nu rezultă care este obiectul dosarului dedus judecaţii, pentru a se putea analiza în ce măsura textele apreciate ca fiind neconstituţionale sunt incidente în cauza, iar autorul excepţiei nu precizează care sunt textele constituţionale incalcate, astfel ca în acest punct de vedere va analiza "în ce măsura dispoziţiile din Legea nr. 504/2002 referitoare la organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Audiovizualului sunt constituţionale, constituţionalitatea art. 40 din aceeaşi lege, precum şi art. 5 din Legea nr. 29/1990„. În acest sens, se arata următoarele: prevederea potrivit căreia Consiliul Naţional al Audiovizualului a fost înfiinţat ca „autoritate publică autonomă” este în conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (2) din Constituţie, care stabileşte ca alte organe de specialitate (în afară ministerelor) se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome; instituirea, prin art. 40, a interdicţiei de a difuza programe care incita la ura de rasa, religioasă, nu poate fi considerată cenzura, ci o aplicare a prevederilor art. 30 alin. (7) din Constituţie; art. 5 din Legea nr. 29/1990 instituie o procedură administrativă, prealabilă şi obligatorie sesizării instanţei, care da posibilitatea autorităţii administrative emitente de a reanaliza actul şi de a-l revoca, atunci când acesta este ilegal. Prin aceasta nu se încalcă şi nu se limitează nici accesul liber la justiţie şi nici dreptul persoanei vătămate printr-un act administrativ, de a obţine recunoaşterea, pe calea justiţiei, a dreptului pretins, anularea actului sau repararea pagubei.Avocatul Poporului apreciază ca dispoziţiile art. 1 lit. m), n) şi p), art. 19, 20, 21, art. 27 alin. (2), art. 43 alin. (5), art. 45, 52, 56, 57, 58, 66, 74, 75, 78, 79, 81, 88, 89, 91, 92, 93, 95 şi 98 din Legea nr. 504/2002 nu ridica probleme de constituţionalitate. Cu referire la susţinerile privind neconstituţionalitatea celorlalte texte de lege criticate, se arata: art. 10, 11, 13 şi 14 sunt în sensul dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 şi 116, potrivit cărora Guvernul poate crea autorităţi autonome şi organe de specialitate cu avizul Curţii de Conturi; art. 6 este o aplicare în domeniul audiovizualului a art. 30 alin. (2) din Constituţie; art. 15 şi 18 sunt în concordanta cu dispoziţiile din Legea fundamentală, întrucât actele emise de către Consiliul Naţional al Audiovizualului sunt acte administrative ce pot fi atacate în justiţie, potrivit Legii nr. 29/1990; art. 16 nu este contrar art. 137 alin. (5) din Constituţie, întrucât activitatea Consiliului este finanţată atât de la bugetul de stat, cat şi din venituri extrabugetare; art. 17 conferă Consiliului atribuţii conforme poziţiei acestuia în sistemul statal; art. 40, 57 şi 75 sunt în concordanta cu prevederile constituţionale ale art. 30 alin. (6) şi (7) şi ale art. 31 alin. (3) şi cu art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în legătură cu neconstituţionalitatea art. 5 din Legea nr. 29/1990, considera ca acesta este în concordanta cu dreptul de petiţionare şi urmăreşte decongestionarea activităţii instanţelor judecătoreşti.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, în redactarea formulată de autorul acesteia, îl constituie prevederile art. 1 lit. m), n), p), art. 6 alin. (4), art. 10-20, art. 21 alin. (2) şi (3), art. 22 alin. (3) şi (4), art. 27 alin. (2), art. 42 alin. (2), art. 43 alin. (5), art. 45 alin. (2), (3) şi (4), art. 49, 51, art. 52 alin. (1), (2) şi (3), art. 55 alin. (3), art. 56, art. 57 alin. (1) lit. a), b) şi c), art. 58 alin. (2), art. 66, 67, 68, 74, art. 75 alin. (3), art. 76, 78, 79, 81, art. 88 alin. (1) şi (3), art. 89, art. 90 alin. (3), art. 91, 92, 93, 95 şi 98 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, ale art. 40 din lege, precum şi ale art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. Autorul excepţiei considera ca autoritatea administrativă autonomă – Consiliul Naţional al Audiovizualului – nu are un statut constituţional şi se solicita Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra tuturor articolelor din legea criticata, care au legătură cu textele menţionate în mod expres. Întrucât Consiliul Naţional al Audiovizualului este autoritatea publică ce formează obiectul de reglementare al Legii nr. 504/2002, rezultă ca excepţia de neconstituţionalitate priveşte legea în întregul său, astfel ca prin prezenta decizie cu privire la aceasta Curtea urmează să se pronunţe, precum şi cu privire la art. 40 din lege, care are următorul cuprins: „Este interzisă difuzarea de programe care conţin orice formă de incitare la ura pe considerente de rasa, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală”.Totodată, excepţia de neconstituţionalitate priveşte şi dispoziţiile art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ 29/1992, al căror conţinut este următorul: "Înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considera vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului sau, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. 2, autorităţii emitente, care este obligată sa rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta".În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile de lege criticate contravin, în ordinea invocarii lor, următoarelor texte din Constituţie: art. 29, 30, 31, 58, art. 115 alin. (2), art. 116 alin. (3), art. 49, 21, art. 48 alin. (1) şi art. 125 alin. (1), care au următorul conţinut:– Art. 29: "(1) Libertatea gandirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns sa adopte o opinie ori sa adere la o credinţa religioasă, contrare convingerilor sale.(2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranta şi de respect reciproc. … (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. … (4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă. … (5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armata, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate. … (6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine." … – Art. 30: "(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.(2) Cenzura de orice fel este interzisă. … (3) Libertatea presei implica şi libertatea de a înfiinţa publicaţii. … (4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată. … (5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare în masa obligaţia de a face publică sursa finanţării. … (6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. … (7) Sunt interzise de lege defăimarea tarii şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naţionala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. … (8) Răspunderea civilă pentru informaţia sau pentru creaţia adusă la cunoştinţa publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege."; … – Art. 31: "(1) Dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit.(2) Autorităţile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corecta a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. … (3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau singuranta naţionala. … (4) Mijloacele de informare în masa, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corecta a opiniei publice. … (5) Serviciile publice de radio şi de televiziune sunt autonome. Ele trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice importante exercitarea dreptului la antena. Organizarea acestor servicii şi controlul parlamentar asupra activităţii lor se reglementează prin lege organică."; … – Art. 58: "(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a tarii.(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat"; … – Art. 115 alin. (2): Alte organe de specialitate se pot organiza în subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ca autorităţi administrative autonome.";– Art. 116 alin. (3): "Autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.";– Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 48 alin. (1): "Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.";– Art. 125 alin. (1): "Justiţia se realizează prin Curtea Suprema de Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională retine următoarele:I. În legătură cu neconstituţionalitatea Legii nr. 504/2002 în întregul său, în esenta, din conţinutul criticilor formulate reiese ca autorul excepţiei nu este de acord cu existenta Consiliului Naţional al Audiovizualului în sistemul autorităţilor publice din România, cu atribuţiile acestei autorităţi publice şi nici cu raporturile sale din domeniul comunicării audiovizuale şi, în consecinţa, apreciază ca prevederile legii sunt contrare art. 21, art. 29-31, art. 58, art. 115 alin. (2), art. 116 alin. (3) şi art. 125 din Constituţie.Consiliul Naţional al Audiovizualului, înfiinţat prin lege organică în temeiul art. 116 alin. (3) din Constituţie, este o autoritate administrativă autonomă, asa încât faptul ca din redactarea art. 10 din Legea nr. 504/2002, potrivit căruia „Consiliul Naţional al Audiovizualului, denumit în continuare Consiliu, este autoritate publică autonomă sub control parlamentar şi garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale”, lipseşte caracteristica „administrativă” nu rezultă, asa cum susţine autorul excepţiei, neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale care reglementează aceasta autoritate. Pentru determinarea naturii juridice a unei autorităţi publice este necesar să se observe nu doar aspectele formale, ci şi cele substanţiale, legate de atribuţiile pe care ea le exercita. Sub acest aspect, conform atribuţiilor stabilite prin Legea nr. 504/2002, Consiliul Naţional al Audiovizualului nu are, potrivit opiniei autorului excepţiei, calitate de „legiuitor”, ci este autoritatea unica de reglementare în domeniul serviciilor de programe audiovizuale, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor legii. De asemenea, nici atribuţiile Consiliului privitoare la supravegherea aplicării, controlul îndeplinirii obligaţiilor şi sancţionarea încălcării legii audiovizualului nu transforma aceasta autoritate într-o putere executivă, ci îi conferă competente specifice autorităţilor administraţiei publice, care realizează servicii publice pentru a apara interesul public, în consecinţa, nu se poate susţine ca aceasta autoritate administrativă autonomă cumulează „toate cele trei funcţii ale puterii statale”. Asa fiind, Curtea Constituţională urmează sa respingă ca neintemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la Legea nr. 504/2002, în întregul său.O critica distinctă vizează art. 40 din lege, care interzice difuzarea de programe care conţin orice formă de incitare la ura pe considerente de rasa, religie, naţionalitate, sex sau orientare sexuală. Acest text este considerat ca fiind neconstitutional deoarece ar introduce o cenzura, ceea ce ar contraveni art. 30 alin. (2) din Constituţie, care prevede că "Cenzura de orice fel este interzisă". Curtea constata ca nici aceasta sustinere nu poate fi reţinută, întrucât art. 40 din Legea nr. 504/2002 da expresie prevederilor constituţionale ale art. 30 alin. (7), potrivit cărora „Sunt interzise de lege defăimarea tarii şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ura naţionala, rasială, de clasa sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri”.II. În sfârşit, o ultima critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, referitoare la procedura administrativă prealabilă sesizării instanţei de judecată, procedura care, în opinia autorului excepţiei, conferă Consiliului Naţional al Audiovizualului „calitatea de organ jurisdicţional”, incalcand astfel prevederile constituţionale ale art. 21, art. 48 alin. (1) şi ale art. 125. Examinând aceste sustineri, Curtea constata ca prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin raportare la art. 21 şi 48 din Constituţie. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 21 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 94 din 23 februarie 2001, respingând excepţia, Curtea a reţinut ca prin conţinutul lor aceste dispoziţii nu împiedica persoana care se considera vătămată într-un drept al său de o autoritate publică sa sesizeze instanţele judecătoreşti, ci instituie o procedură prealabilă obligatorie, anterioară acestei sesizări, procedura care reprezintă pentru cetăţean încă o posibilitate în apărarea drepturilor sale. De asemenea, a mai reţinut ca Legea nr. 29/1990 este o lege organică, ale carei dispoziţii sunt în sensul art. 48 din Constituţie. Cele statuate prin aceasta decizie îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei anterioare.Totodată, Curtea nu poate retine nici încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 125 din Constituţie, referitoare la "Instanţele judecătoreşti", întrucât procedura prealabilă sesizării instanţei judecătoreşti, instituită în materia contenciosului administrativ, nu conferă nici unei autorităţi publice extrajudiciare şi nici Consiliului Naţional al Audiovizualului calitatea de instanţa judecătorească.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, ale art. 40 din lege, precum şi ale art. 5 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, excepţie ridicată de Vlad Traian în Dosarul nr. 1.604/2002 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie 2003.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. COSTICA BULAIMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește