DECIZIE nr. 143 din 25 februarie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, art. 33, art. 42 alin. (1) şi art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, art. 33, art. 42 alin. (1) şi art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Zen Pharm” – S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 16.694/63/2008 al Tribunalului Dolj – Secţia comercială.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin încheierile din 4 martie 2009 şi 24 iunie 2009, pronunţate în Dosarul nr. 16.694/63/2008, Tribunalul Dolj – Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, art. 33, art. 42 alin. (1) şi art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Zen Pharm” – S.R.L. din Craiova într-o cauză având ca obiect cereri ale creditorilor pentru deschiderea procedurii insolvenţei.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciază că art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 sunt neconstituţionale, întrucât, prin instituirea unei prezumţii de insolvenţă, se creează o situaţie nefavorabilă debitorului în raport cu creditorul, debitorul fiind cel care trebuie să probeze inexistenţa stării de insolvenţă. Cu privire la prevederile art. 3 pct. 6 din lege, se apreciază că derogă de la dispoziţiile dreptului comun din materia recuperării creanţelor, astfel încât, chiar dacă societatea comercială în cauză deţine în patrimoniu bunuri care pot acoperi valoarea creanţei, creditorul va putea cere deschiderea procedurii insolvenţei faţă de aceasta.Se susţine că art. 33 din lege "îngrădeşte accesul liber la justiţie al debitorului care contestă starea de insolvenţă prin exercitarea dreptului de a formula contestaţie în temeiul art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006„.În raport cu dispoziţiile art. 42 alin. (1) din lege, se susţine că sunt contrare principiului egalităţii în drepturi, întrucât interzic doar administratorului debitoarei, persoană juridică, să înstrăineze fără acordul judecătorului-sindic acţiunile sau părţile sociale deţinute de acesta la societatea debitoare, nu şi celorlalţi asociaţi care nu îndeplinesc funcţia de administrator.În fine, se mai apreciază că art. 47 alin. (1) şi (3) din lege este contrar prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, întrucât măsura ridicării dreptului de administrare poate fi dispusă de judecătorul-sindic în tot sau în parte. Prin urmare, dreptul de proprietate privată nu este ocrotit în mod egal în raport cu diverşi debitori aflaţi în procedura insolvenţei.Tribunalul Dolj – Secţia comercială apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6, art. 33, art. 42 alin. (1) şi art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins:– Art. 3 pct. 1 lit. a): "a) insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori;";– Art. 3 pct. 6: "Prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 30 de zile;";– Art. 33: "(1) În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei, judecătorul-sindic va comunică cererea, în copie, debitorului.(2) În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă. Dacă debitorul contestă starea de insolvenţă, iar contestaţia sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară. … (3) La cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 15 zile, la o bancă, o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauţiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea introductivă va fi respinsă. … (4) Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, îi va respinge contestaţia şi va deschide, printr-o sentinţă, procedura generală, situaţie în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către creditorii deţinând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale şi numai dacă aceştia îşi exprimă intenţia de a depune un plan în termenul prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2). … (5) Dacă judecătorul-sindic stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă, respinge cererea creditorilor, care va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei. … (6) Dacă debitorul nu contestă, în termenul prevăzut la alin. (2), că ar fi în stare de insolvenţă şi îşi exprimă intenţia de a-şi reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va da o sentinţă de deschidere a procedurii generale. În cazul în care, din declaraţia debitorului, făcută până la data pronunţării sentinţei, rezultă că acesta se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2) sau a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va pronunţa o sentinţă de deschidere a procedurii simplificate. … (7) Prin sentinţa de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau lichidatorului, după caz, să efectueze notificările prevăzute la art. 61."; … – Art. 42 alin. (1): "(1) După ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 33, este interzis administratorilor debitorilor, persoane juridice, sub sancţiunea nulităţii, să înstrăineze, fără acordul judecătorului-sindic, acţiunile ori părţile lor sociale sau de interes deţinute de debitorul care face obiectul acestei proceduri.";– Art. 47 alin. (1) şi (3): "(1) Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare – constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacă acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 28 alin. (1) lit. h) sau, după caz, art. 33 alin. (6), intenţia de reorganizare.[…](3) Judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată şi condiţia de exercitare a conducerii debitorului de către acesta." … Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 45 privind libertatea economică.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele:I. Sub aspectul admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, se constată că acestea nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate în mod expres prin art. I pct. 9 din Legea nr. 277/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009.În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate ce priveşte prevederile art. 42 alin. (1) urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.II. Sub aspectul admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate ce priveşte art. 33 şi art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006, Curtea observă că dispoziţiile art. 33 din lege vizează deschiderea procedurii insolvenţei, pe când art. 47 alin. (1) şi (3) reprezintă un efect al unei proceduri deja deschise.Curtea reţine că, la data sesizării sale, excepţia ce priveşte art. 33 din lege era admisibilă, întrucât nu fusese deschisă încă procedura insolvenţei, pe rol fiind judecarea cererii de deschidere; în aceste condiţii excepţia ce priveşte art. 47 alin. (1) şi (3) din lege nu avea legătură cu soluţionarea cauzei. Instanţa de judecată a sesizat Curtea Constituţională, însă, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (7) din lege, nu a dispus suspendarea judecării cauzei. După sesizarea Curţii, şi anume prin Sentinţa nr. 941 din 21 octombrie 2009, a fost dispusă deschiderea procedurii insolvenţei, astfel încât art. 47 alin. (1) şi (3) din lege în momentul de faţă are legătură cu soluţionarea cauzei. Astfel, excepţia ce priveşte art. 47 alin. (1) şi (3) nu avea legătură cu soluţionarea cauzei la data sesizării Curţii Constituţionale, însă, în momentul de faţă, datorită parcursului procesual al cauzei, aceasta are legătură cu cauza. Legătura cu cauza şi-o menţine şi excepţia ce privea art. 33 din lege, întrucât la data sesizării Curţii aceasta îndeplinea condiţiile cerute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În consecinţă, relevanţa excepţiei ce priveşte cele două texte de lege este indubitabilă pentru soluţionarea cauzei.În aceste condiţii, se constată că legătura cu soluţionarea cauzei şi-o păstrează şi excepţia ce priveşte art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6 din lege, texte cu valoare de principiu pentru deschiderea procedurii insolvenţei.De asemenea, tot sub aspectul admisibilităţii excepţiei ce priveşte art. 33 din lege, Curtea constată că aceasta nu este motivată în sensul exigenţelor stabilite prin art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Această cauză de inadmisibilitate poate fi constatată numai de Curtea Constituţională, nefiind o competenţă partajată cu cea a instanţelor judecătoreşti, şi, în legătură cu aceasta, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că o excepţie este inadmisibilă în cazul în care autorul acesteia „se mărgineşte numai la a invoca în susţinerea acesteia o prevedere constituţională, precum şi o afirmaţie cu caracter absolut generic […]. Simpla enumerare în susţinerea excepţiei a unor prevederi constituţionale pretins încălcate nu este de natură să satisfacă exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992„. De altfel, în acest sens, Curtea s-a mai pronunţat prin numeroase decizii, cu titlu exemplificativ, reţinându-se: Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 517 din 8 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008, Decizia nr. 245 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 17 martie 2009, sau Decizia nr. 588 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2009.III. Pe fondul excepţiei ce priveşte dispoziţiile art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6 şi ale art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006, Curtea reţine că sunt neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate.Astfel, prin Decizia nr. 954 din 30 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, Curtea a statuat, cu privire la art. 3 pct. 1 lit. a), că acesta „instituie o prezumţie de insolvenţă pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibilă după 30 de zile de la scadenţă. Instituirea acestei prezumţii este justificată de necesitatea asigurării celerităţii în desfăşurarea procedurii insolvenţei, principiu recunoscut pentru desfăşurarea raporturilor de drept comercial, cât şi de nevoia de a se evita obligaţia creditorului de a dovedi starea de insolvenţă, fapt ce ar fi imposibil în condiţiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului şi la datele privind disponibilităţile băneşti ale acestuia.Cu toate acestea, contrar celor susţinute de autorul excepţiei, prezumţia instituită de art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 nu are caracter absolut. Astfel, debitorul are posibilitatea, potrivit art. 33 alin. (2) din aceeaşi lege, să conteste existenţa stării de insolvenţă, dovedind că, în realitate, nu sunt întrunite condiţiile pentru constatarea existenţei acesteia”.Cât priveşte critica art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006, Curtea, prin Decizia nr. 1.138 din 4 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, a stabilit că, „potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situaţii deosebite. O situaţie deosebită o reprezintă şi starea de insolvenţa cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile şi care, sub imperiul celerităţii specifice soluţionării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în acelaşi timp, valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor.Acest mod de reglementare este în perfect acord cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi, care, după cum s-a statuat în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, nu presupune omogenitate, astfel încât situaţii diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat".În fine, Curtea, prin Decizia nr. 780 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, sau Decizia nr. 388 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2007, cu privire la art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006, a stabilit că „limitarea prin lege a exerciţiului dreptului de proprietate al debitorului asupra averii sale este determinată de constatarea că acesta s-a dovedit a fi un administrator nepriceput, nechibzuit ori neglijent, din care cauză a ajuns în stare de insolvenţă, lezând în mod direct drepturile şi interesele legitime ale creditorilor săi. Ridicarea dreptului de administrare şi încredinţarea acestuia unui administrator judiciar calificat are ca scop prevenirea unor noi pierderi şi reîntregirea patrimoniului debitorului, ori valorificarea cât mai avantajoasă a activelor acestuia în interesul ocrotirii proprietăţii sale, dar şi a creanţelor legale ale creditorilor.În consecinţă, restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate apare nu doar ca justificată, dar chiar necesară pentru o bună administrare a averii debitorului, astfel că nu se aduce atingere dreptului de proprietate şi nici nu sunt înfrânte dispoziţiile art. 53 din Constituţie.În acelaşi timp, Curtea reţine că principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune un tratament egal pentru situaţii identice, or, în situaţia debitorului împotriva căruia s-a deschis procedura insolvenţei, nu se poate susţine că se află în aceeaşi situaţie cu cea a altor persoane care desfăşoară o activitate economică, astfel că tratamentul juridic special instituit de lege este justificat".Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În aceste condiţii, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 din Legea nr. 85/2006 urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, a celor ale art. 42 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 ca devenită inadmisibilă, iar a celor ale art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6 şi ale art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006 ca neîntemeiată.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:I. Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Zen Pharm” – S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 16.694/63/2008 al Tribunalului Dolj – Secţia comercială.II. Respinge ca devenită inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.III. Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 6 şi ale art. 47 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 februarie 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Benke Karoly––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește