DECIZIE nr. 142 din 5 octombrie 1999

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat



Ioan Muraru – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, excepţie ridicată din oficiu de Judecătoria Barlad în Dosarul nr. 899/1999 privind pe Ioan Alexa.Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 30 septembrie 1999, în lipsa părţilor şi în prezenta reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 5 octombrie 1999. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 7 aprilie 1999 Judecătoria Barlad, judeţul Vaslui, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, republicat, excepţie ridicată din oficiu de instanţa de judecată, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, în Dosarul nr. 899/1999. Cauza priveşte pe inculpatul Ioan Alexa, trimis în judecata pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice, prevăzută de art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, republicat.În motivarea excepţiei instanţa, deşi recunoaşte necesitatea, pentru siguranţa circulaţiei rutiere, de a stabili alcoolemia sau starea de ebrietate a conducătorilor de autovehicule, considera ca operaţiunea de recoltare a sângelui la care este supus conducătorul auto, sub ameninţarea sancţiunii penale, în caz de sustragere, îl lezeaza atât fizic, prin violarea integrităţii corporale, cat şi psihic, prin considerarea sa ca potenţial infractor, lipsit de libertate şi aflat în imposibilitate de a-şi apara integritatea fizica. Instanţa considera totodată ca, prin dispoziţiile art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, republicat, se încalcă prezumţia de nevinovatie prevăzută la art. 23 alin. (8) din Constituţie, instituindu-se o prezumţie de vinovăţie în cazul refuzului conducătorului auto de a se supune recoltarii de probe biologice. În plus, se apreciază ca textul de lege criticat contravine şi prevederilor constituţionale cuprinse în art. 22, referitoare la dreptul la viaţa şi la integritate fizica şi psihică, în art. 23, referitoare la libertatea individuală, şi în art. 49, referitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, dispoziţii ce trebuie să fie interpretate şi aplicate, astfel cum se prevede la art. 20 alin. (1) din Constituţie, în concordanta cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994. În opinia instanţei conducerea în stare de ebrietate a unui autovehicul nu poate constitui o situaţie de natura sa atragă restrangeri ale dreptului la integritate fizica şi psihică şi ale dreptului la libertate, deoarece exista şi alte modalităţi de stabilire a unei eventuale stări de ebrietate, şi anume prin obligarea conducătorului auto de a se supune unei expertize de testare a capacităţilor de conducere. În esenta, instanţa considera ca, deşi restrangerea unor drepturi pe care o implica dispoziţiile art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, republicat, este justificată de necesitatea apărării ordinii publice şi pentru desfăşurarea instrucţiei penale, totuşi ea nu este proporţională cu scopul legitim urmărit şi nu este absolut necesară instrucţiei penale. De asemenea, se apreciază ca alcoolemia poate fi stabilită şi prin alte probe biologice (în afară probelor de sânge) prin care nu este incalcata integritatea fizica a conducătorului auto. Tot în opinia instanţei dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 22 din Constituţie şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care sunt garantate dreptul la viaţa şi dreptul la integritate fizica şi psihică şi prin care este interzisă tortura, pedeapsa sau tratamentul inuman ori degradant. Or, apreciază instanţa, prin dispoziţiile art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, republicat, este pedepsit tocmai refuzul conducătorului auto de a se supune unui tratament degradant, de vreme ce îl obliga sa acţioneze împotriva propriei voinţe. Totodată se apreciază ca posibilitatea ingreunarii administrării probelor pentru dovedirea săvârşirii infracţiunii de conducere în stare de ebrietate, prevăzută la alin. 1 al art. 37 din acelaşi decret, nu constituie un motiv suficient pentru justificarea încălcării unui drept fundamental, şi anume dreptul la libertate. Autorul excepţiei considera ca dispoziţiile art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, republicat, sunt constituţionale numai în măsura în care elementul material al infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice nu priveşte doar refuzul conducătorului auto de a i se recolta sânge, ci şi o sustragere fizica efectivă, după pornirea unei proceduri judiciare, iar recoltarea probelor biologice se referă doar la acele mijloace care nu aduc atingere integrităţii fizice.În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a transmite punctele lor de vedere.În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, este neîntemeiată. Se arata ca din analiza conţinutului infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice rezultă ca existenta acestei infracţiuni este caracterizată de prezenta a doua elemente, şi anume: cererea adresată conducătorului auto de către organele de poliţie de a se supune recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi refuzul conducătorului auto de a da curs acestei cereri, prin sustragerea sa de la aceasta recoltare. Infracţiunea se consuma în momentul în care conducătorul auto se sustrage de la recoltarea probelor biologice. Guvernul considera ca obligaţia legală impusa conducătorilor de autovehicule nu are un conţinut degradant sau umilitor, astfel cum susţine instanţa, şi nici nu constituie un temei de supunere a persoanei unui asemenea tratament. Prin incriminarea sustragerii conducătorului auto de la recoltarea probelor biologice legiuitorul a urmărit sa prevină producerea unor accidente de circulaţie, adesea cu urmări deosebit de grave, motiv pentru care a considerat ca alcoolemia trebuie constatată. Desigur, imposibilitatea constatării pe cale clinica a alcoolemiei, creata prin refuzul conducătorului auto de a se supune recoltarii probelor biologice, nu împiedica instanţa sa stabilească, prin orice alt mijloc de proba, dacă conducătorul auto se afla în stare de ebrietate sau dacă avea o alcoolemie peste limita legală în momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice. Aceasta nu inlatura însă caracterul infractional al sustragerii de la recoltarea probelor biologice. Guvernul considera că nu au fost incalcate, prin dispoziţiile textului legal criticat, prevederile art. 49 din Constituţie referitoare la restrangerea prin lege a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece obligaţiei de a se supune la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei îi corespunde o nevoie socială proporţională, şi anume asigurarea circulaţiei rutiere, protecţia dreptului la o libera şi în siguranţa circulaţie a celorlalţi participanţi la traficul rutier. Or, garantarea prin lege a unor drepturi şi libertăţi nu poate aduce atingere drepturilor şi libertăţilor celorlalte persoane. De asemenea, se apreciază că nu sunt incalcate nici drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei căreia i se solicită să se prezinte la recoltarea probelor biologice, aceasta nefiind privată de libertate în alte condiţii decât cele prevăzute de lege şi neactionandu-se împotriva voinţei ei prin forta sau prin alte mijloace, pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Guvernul considera ca recoltarea probelor de sânge nu are drept consecinţa vătămarea integrităţii fizice şi psihice a persoanei, astfel cum susţine instanţa. Dimpotriva, prin reglementarea recoltarii probelor biologice legiuitorul a urmărit eliminarea oricărui abuz şi a oricăror situaţii degradante sau umilitoare. Sanctionand în mod expres sustragerea de la recoltarea acestora, legiuitorul nu a instituit o prezumţie de vinovăţie a persoanei care se sustrage, pentru ca numai instanţa de judecată este aceea care stabileşte, pe baza probelor administrate, dacă conduita inculpatului corespunde acţiunii de sustragere avute în vedere de legiuitor. În final, Guvernul apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate parţială a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, republicat, este neîntemeiată.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituţională este competenţa să soluţioneze excepţia cu care a fost legal sesizată.Excepţia de neconstituţionalitate are ca obiect dispoziţiile art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, cu următorul conţinut: „Sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani.” Aceste dispoziţii nu pot fi însă examinate, inclusiv sub aspectul constituţionalităţii lor, decât în corelatie cu cele ale alin. 1 al aceluiaşi articol, potrivit cărora „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală sau care se afla în stare de ebrietate se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani”, precum şi cu cele ale alin. 2, conform cărora „Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute la alineatul precedent conduce un autovehicul care transporta persoane în comun ori transporta materii ce pot produce pericol public, pedeapsa este închisoare de la 2 ani la 7 ani”. De asemenea, toate dispoziţiile art. 37 din Decretul nr. 328/1966, republicat, se afla în corelatie cu cele din art. 52 din acelaşi act normativ, potrivit cărora „Imbibatia alcoolică în sânge atrage răspunderea penală a conducătorilor de autovehicule când este de cel puţin 1 %.”.Dispoziţiile art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, republicat, sunt considerate de Judecătoria Barlad, care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate, ca fiind neconstituţionale sub mai multe aspecte. Astfel, instanţa considera ca obligarea conducătorului unui autovehicul, suspectat ca se afla în stare de ebrietate, de a se supune, sub sancţiune penală, recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei este contrară prevederilor art. 22 şi 23 din Constituţie, privitoare la dreptul persoanei la viaţa şi la integritate fizica şi psihică, şi, respectiv, la libertate individuală. Se face referire la dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Constituţie, care prevăd ca nimeni nu poate fi supus torturii sau unui tratament inuman ori degradant. Aceasta obligare a conducătorului de autovehicul de a se supune recoltarii probelor biologice constituie totodată o încălcare a dispoziţiilor art. 23 alin. (8) din Constituţie, privitoare la prezumţia de nevinovatie. De asemenea, în opinia instanţei, dispoziţiile legale criticate sunt contrare şi prevederilor art. 49 din Constituţie, privitoare la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece recoltarea de probe de sânge nu este absolut necesară pentru stabilirea alcoolemiei, câtă vreme pot fi recoltate alte probe biologice, şi nici proporţională cu situaţia care a determinat restrangerea libertăţii individuale sau a dreptului la integritate fizica şi psihică. În fine, instanţa considera ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare şi prevederilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la drepturile şi libertăţile menţionate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, republicat, sub toate aspectele semnalate de autorul excepţiei, Curtea Constituţională constata ca aceasta nu este intemeiata. Afirmatia instanţei, în sensul că dispoziţiile criticate aduc atingere dreptului la integritate fizica şi psihică şi la libertatea conducătorilor de autovehicule cărora li se solicită să se prezinte la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, nu poate fi primită. Conducătorul de autovehicul, suspectat ca a condus autovehiculul sub influenţa băuturilor alcoolice, nu este constrâns fizic sau psihic să se supună recoltarii probelor biologice, ci este invitat să se prezinte în acest scop la o instituţie de specialitate, indeplinindu-şi astfel o obligaţie legală. În ceea ce priveşte recoltarea probei de sânge, la care instanţa se referă în mod deosebit, se constată că textul de lege criticat ca fiind neconstitutional nu o prevede în mod explicit, ci are în vedere "probele biologice" în general. De aceea, dacă, indiferent din ce motive, persoanei în cauza, care s-a prezentat la autoritatea competentă, nu i se poate preleva sânge, alcoolemia acesteia urmează să fie stabilită totuşi pe baza altor probe biologice, şi deci nu poate exista infracţiunea.Recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei nu poate fi considerată ca o supunere la tortura, la un tratament inuman sau degradant, astfel cum afirma instanţa. Potrivit art. 1 din Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, convenţie ratificată de România prin Legea nr. 19/1990, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 10 octombrie 1990, "termenul lt; lt;tortura gt; gt; înseamnă orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obţine de la aceasta persoana sau de la o persoană terta informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terta persoana l-a comis ori este banuita ca l-a comis, de a o intimida […] sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial […]". Nici unul dintre aceste criterii nu este însă realizat în speta, întrucât prin recoltarea probelor biologice nu i se poate provoca conducătorului auto o durere sau suferinţe puternice, de natura fizica sau psihică, în scopul de a se obţine mărturisiri sau informaţii. Operaţiunea de recoltare a probelor biologice nu se face de un agent al autorităţii publice, respectiv de organul de poliţie, ci de către personal medical de specialitate, în instituţii spitaliceşti dotate cu mijloace medicale.Nu este intemeiata nici afirmatia potrivit căreia prin textul de lege criticat sunt lezate libertatea individuală şi siguranţa persoanei care se sustrage de la recoltarea probelor biologice, ceea ce ar fi contrar dispoziţiilor art. 23 din Constituţie referitoare la libertatea individuală. Obligaţia conducătorului auto de a se prezenta în vederea recoltarii probelor biologice decurge, asa cum s-a arătat, din lege şi nu din dispoziţia organului de poliţie care aplica legea.De asemenea, nu este reală nici susţinerea instanţei referitoare la încălcarea alin. (8) al art. 23 din Constituţie, referitor la prezumţia de nevinovatie, deoarece nu se instituie prin textul de lege criticat nici o prezumţie de vinovăţie.Incriminarea sustragerii de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, precum şi a altor fapte care pun în pericol siguranţa circulaţiei rutiere reprezintă incriminari "obstacol", prin care este sancţionată penal simpla nerespectare a unor reguli de circulaţie, în scopul preintampinarii unor grave vătămări ale valorilor angajate în traficul rutier, ca de exemplu: pierderi de vieţi omeneşti, vătămări ale integrităţii corporale şi ale sănătăţii persoanei, distrugeri de valori materiale însemnate cauzate prin "accidente de circulaţie".Prin urmare, pentru constatarea la timp şi sancţionarea imediata şi corecta a faptei de conducere în stare de ebrietate, pedepsita prin dispoziţiile alin. 1 şi 2 ale art. 37 din Decretul nr. 328/1966, republicat, s-a impus incriminarea cuprinsă în alin. 3 al art. 37 din acelaşi decret, legiuitorul fiind preocupat sa prevină astfel de fapte şi prin sancţionarea împiedicării constatării faptei de conducere sub influenţa alcoolului, împiedicare realizată prin sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Deoarece starea de intoxicatie alcoolică trebuie constatată într-un termen cat mai scurt şi înainte de dispariţia alcoolemiei, legiuitorul a incriminat refuzul conducătorului auto, suspectat ca s-ar afla sub influenţa alcoolului, de a se prezenta la unitatea spitaliceasca indicată de organul de poliţie rutiera, pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Curtea constata ca incriminarea cuprinsă în art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, republicat, nu reprezintă o restrangere a drepturilor şi libertăţilor persoanei, deoarece are ca finalitate apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii, precum şi a altor importante valori angajate în traficul rutier. Prin urmare, nu poate fi vorba de o încălcare a prevederilor art. 49 din Constituţie, care se referă la restrangerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, astfel cum pretinde instanţa, autoare a excepţiei.În plus, dispoziţiile criticate sunt de natura sa îl protejeze chiar pe conducătorul auto care se sustrage de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, care, în absenta incriminării cuprinse în aceste dispoziţii, ar putea deveni nu numai autor al unor infracţiuni mult mai grave, dar chiar propria sa victima.În final, Curtea constata ca prin dispoziţiile menţionate nu au fost incalcate prevederile constituţionale cuprinse în art. 22, 23 şi 49, interpretate şi aplicate în concordanta cu Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform art. 20 din Constituţia României.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE :Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, excepţie ridicată, din oficiu, de Judecătoria Barlad în Dosarul nr. 899/1999.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 5 octombrie 1999.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Ioan MuraruMagistrat-asistent,Marioara ProdanOPINIE SEPARATĂContrar constatării majorităţii membrilor Curţii Constituţionale, apreciez ca sesizarea Judecătoriei Barlad, care a ridicat din oficiu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice, republicat, este intemeiata pentru mai multe motive. Astfel:1. Textul de lege criticat, potrivit căruia "Sustragerea de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 5 ani", deşi nu prevede în mod expres, totuşi are în vedere, în primul rând, recoltarea sângelui. Principala proba în stabilirea existenţei faptelor incriminate prin art. 37 din Decretul nr. 328/1966, republicat, o constituie rezultatul analizei de laborator privind concentraţia alcoolică în sânge. Singurul rezultat cert şi concludent în stabilirea alcoolemiei, cel puţin dintre mijloacele utilizate până în prezent în România, îl da analiza de laborator a sângelui. Eventuala recoltare şi analiza şi a altor probe biologice sunt doar complementare.Aceasta concluzie rezultă şi din textul alin. 1 al art. 37 din Decretul nr. 328/1966, republicat, care incrimineaza fapta persoanei care conduce un autovehicul pe drumurile publice în doua ipoteze distincte: a) dacă „are în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală”; sau b) dacă „se afla în stare de ebrietate”. De altfel, şi art. 52 din acelaşi decret prevede că răspunderea penală a conducătorilor de autovehicule o atrage „imbibatia alcoolică în sânge […] de cel puţin 1%.”. Or, stabilirea existenţei imbibatiei alcoolice în sânge şi a nivelului acesteia nu se poate face decât prin prelevarea şi analiza de laborator a sângelui.2. Prelevarea sângelui lezeaza, în mod evident, integritatea fizica şi psihică a persoanei, contravenind astfel garanţiei prevăzute de art. 22 alin. (1) din Constituţie. Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante defineste termenul tortura ca fiind "orice act prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obţine de la aceasta persoana sau de la o persoană terta informaţii sau mărturisiri", cu condiţia ca acea durere sau suferinta sa fi fost "aplicată de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial".Gradul de durere sau de suferinta provocată prin prelevarea sângelui este un fapt relativ şi diferă de la persoana la persoana. Pentru unele persoane aceasta reprezintă un fapt banal, care nu provoacă nici măcar o emotie semnificativă, iar pentru altele, chiar şi simpla administrare a unei injectii reprezintă un adevărat chin fizic, dar, mai ales, psihic. Este de observat ca textul art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, republicat, nu distinge în aceasta privinta şi nu condiţioneaza incriminarea de caracterul nejustificat al „sustragerii”. În cele mai multe cazuri „sustragerea” se materializeaza în refuzul persoanei de a se supune prelevarii de sânge. Potrivit textului de lege criticat, nu are semnificaţie dacă persoana respectiva, prin refuzul sau de a se supune recoltarii sângelui, s-a aparat faţă de iminenta provocarii unor dureri ori suferinţe fizice sau psihice ori a urmărit un alt scop.Este adevărat ca recoltarea sângelui nu se efectuează de un agent al autorităţii publice, dar nu mai puţin adevărat este şi faptul ca agentul de circulaţie sau un alt lucrator de poliţie îl obliga pe conducătorul auto, sub ameninţarea aplicabilitatii unei pedepse privative de libertate, să se supună recoltarii sângelui şi tot el solicita personalului medical, în virtutea calităţii sale oficiale, să execute aceasta operaţiune.3. Nici textul art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, republicat, şi nici un alt text al actului normativ respectiv nu cer ca solicitarea supunerii la prelevarea de sânge să se bazeze pe existenta unor date sau indicii temeinice ca persoana controlată ar fi condus autovehiculul în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. În atare condiţii, solicitarea poate fi adresată unor conducatori auto care au consumat băuturi alcoolice, dar şi altora, care înainte de a conduce nu au consumat nici un fel de băuturi alcoolice. Pentru o persoană care ştie că nu a consumat băuturi alcoolice şi nu a încălcat nici o regulă de circulaţie suspectarea sa în public ca un potenţial infractor şi supunerea sa, pe acest temei, testului de gradare a alcoolemiei apar ca fiind un tratament degradant. Prin urmare, textul de lege criticat permite încălcarea dreptului fundamental consacrat prin art. 22 alin. (2) din Constituţie.4. În scopul recoltarii sângelui în vederea stabilirii alcoolemiei, conducătorul auto este condus la instituţia sanitară de către agentul de poliţie. Chiar dacă aceasta "conducere" nu se realizează prin constrângere fizica, punerea în vedere prin textul de lege criticat ca, în caz de refuz, va suporta pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani reprezintă o constrângere tot atât de puternica. O asemenea reglementare violeaza libertatea individuală a persoanei, contrar prevederilor art. 23 alin. (1) din Constituţie.Restrangerea exerciţiului libertăţii individuale nu se realizează în condiţiile prevăzute la art. 49 din Constituţie, nu este o măsura necesară şi nici proporţională cu situaţia care o determina. Săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se afla în stare de ebrietate se poate stabili şi prin numeroase alte probe, dacă persoana respectiva, din motive întemeiate, refuza să se supună recoltarii sângelui. De altfel, în momentul solicitării recoltarii sângelui şi al refuzului instructia penală nu este încă declansata, iar textul de lege incriminator nu cere existenta nici măcar a unor indicii cu privire la săvârşirea vreunei fapte penale.5. Greşit se retine ca recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei constituie o măsura de prevenire, în scopul apărării siguranţei circulaţiei rutiere. În realitate această măsură urmăreşte obţinerea de probe pentru dovedirea unei fapte consumate, prezumată a fi fost comisă de persoana supusă testului. Prevenirea pericolului asupra siguranţei circulaţiei rutiere se poate realiza prin interzicerea sau împiedicarea persoanei banuite, în mod întemeiat, ca se afla sub influenţa băuturilor alcoolice de a mai conduce autovehiculul şi nu prin strângerea de dovezi cu privire la o faptă comisă anterior.6. Obligaţia conducătorului auto de a se supune recoltarii probelor biologice de orice fel decurge, într-adevăr, din lege, dar tocmai pentru aceasta consider textul de lege respectiv ca fiind neconstitutional. Persoana care solicită eliberarea permisului de conducere îşi asuma răspunderea de a respecta regulile de circulaţie rutiera, conştienţă fiind ca în cazul încălcării acestora va fi pasibila de sancţiunile prevăzute de lege, dar nu şi obligaţia de a se supune oricând, chiar şi fără existenta unor motive întemeiate, recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.7. Cel mai important motiv de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. 3 din Decretul nr. 328/1966, republicat, mi se pare a fi încălcarea prin aceste dispoziţii a principiului prezumţiei de nevinovatie consacrat în art. 23 alin. (8) din Constituţie. Obligarea persoanei de a se supune recoltarii probelor biologice şi pedepsirea sa în caz de refuz se bazează pe prezumţia, formulată chiar anterior începerii urmăririi penale, ca aceasta a condus autovehiculul pe drumurile publice în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Cu alte cuvinte, textul de lege criticat priveşte pe toţi conducătorii auto ca potenţiali infractori. Şi mai semnificativ este faptul ca dispoziţiile legale criticate obliga conducătorul auto, sub ameninţarea cu pedeapsa privativă de libertate, sa producă probe cu privire la propria-i vinovăţie. Aceasta echivaleaza cu scopul prevăzut de Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, în definitia termenului „tortura”, acela de a obţine o „mărturisire”. Constrângerea unei persoane de a face mărturisiri sau de a produce dovezi cu privire la propria-i vinovăţie semnifica tot violarea principiului prezumţiei de nevinovatie.Aceasta apreciere are în vedere şi jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, de exemplu Curtea Europeană a statuat, în cazul Barbera, Massegne şi Jabardo împotriva Frantei, ca paragraful 2 al art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, "care consacra principiul prezumţiei de nevinovatie, reclama, între altele, ca sarcina probelor sa revină acuzarii şi ca dubiul sa profite acuzatului". În cazul Miailhe împotriva Frantei aceeaşi Curte a reţinut violarea art. 6 din convenţie, atunci când o "atingere adusă dreptului, pentru orice lt; lt;acuzat gt; gt;, în sensul […] de a păstra tacerea şi de a nu contribui deloc la propria sa incriminare". În cazul Minelli împotriva Elvetiei Curtea Europeană a reţinut, de asemenea, ca "prezumţia de nevinovatie nu este respectata dacă, fără stabilirea legală prealabilă a culpabilitatii unui invinuit […], o decizie judiciară care îl priveşte reflecta sentimentul ca este vinovat".Judecător,Kozsokar Gabor––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește