DECIZIE nr. 142 din 20 februarie 2007

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorIon Tiucă – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Laurenţiu Tăiatu şi Bogdan Ştefan Basalic din Bucureşti în Dosarul nr. 18.742/3/CA/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate ca fiind încălcate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 15 septembrie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 18.742/3/CA/2006, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Excepţia a fost ridicată de Laurenţiu Tăiatu şi Bogdan Ştefan Basalic din Bucureşti într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.În motivarea excepţiei se susţine că textul de lege criticat, care permite emiterea unei autorizaţii de construire pentru (în cauză) un teren aflat în litigiu, contravine prevederilor constituţionale ale: art. 21 alin. (3) teza întâi, privind dreptul la un proces echitabil, întrucât "creează un statut preferenţial uneia din părţile litigiului"; art. 44 alin. (1) privind garantarea dreptului de proprietate privată în limitele şi condiţiile stabilite de lege şi art. 136 alin. (5), care consacră inviolabilitatea proprietăţii private, deoarece şi solicitantul care nu este titularul dreptului de proprietate poate obţine autorizaţie de construire, ceea ce provoacă şi perpetuează o "stare de incertitudine şi nesiguranţă în circuitul civil" şi o abatere de la scopul general al reglementării. În acest sens, se invocă cauza Vasilescu împotriva României, 1998 prin care s-a statuat că violare a dreptului de proprietate există şi atunci când unei persoane nu i se acordă dreptul de a se folosi în mod normal de proprietatea sa; art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deşi restrângerea nu este justificată de niciunul din cazurile expres prevăzute de acesta; art. 52 referitor la vătămarea dreptului persoanei de o autoritate publică, constând în "înlăturarea oricărei forme de răspundere a autorităţii publice" pentru o "autorizaţie de construcţie care nu poate produce efectele juridice în vederea căreia a fost emisă".Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal apreciază că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. În esenţă, în opinia instanţei de judecată, textul de lege criticat "este o aplicare a principiului răspunderii civile delictuale", care instituie "o exonerare de răspundere a autorităţii emitente a autorizaţiei de construire sub condiţia îndeplinirii cerinţelor" principului menţionat. Aşa fiind, consideră că nu sunt încălcate prevederile constituţionale invocate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 7 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările ulterioare, sunt constituţionale, nefiind contrare prevederilor din Constituţie invocate ca fiind încălcate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 7 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 50/1991, în redactarea cuprinsă în articolul unic pct. 9 din Legea nr. 119/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 122/2004 pentru modificarea art. 4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 16 mai 2005, care prevede: „[…] Autoritatea emitentă a autorizaţiei nu este responsabilă pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenţa, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti privind imobilul – teren şi/sau construcţii – aparţinând exclusiv solicitantului.”În opinia autorului excepţiei, textul de lege criticat contravine, în ordinea invocării lor, prevederilor constituţionale ale: art. 21 alin. (3) teza întâi – "Părţile au dreptul la un proces echitabil", art. 44 alin. (1) teza întâi – "Dreptul la proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate", art. 136 alin. (5) – "Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice", art. 53 – "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi" şi art. 52 – "Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică".Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:În legătură cu susţinerile privind încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, Curtea constată că textul criticat nu este de natură să îngrădească dreptul părţilor interesate de a apela la instanţele judecătoreşti şi de a beneficia de toate drepturile şi garanţiile menite să le asigure acest drept. Aceasta, deoarece autorizaţia de construire emisă de autoritatea administraţiei publice, sub rezerva lipsei responsabilităţii pentru eventualele prejudicii ulterioare cauzate de existenţa, la momentul emiterii actului, a unor litigii aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, este supusă controlului judecătoresc al instanţei de contencios administrativ. Aşadar, critica referitoare la contradicţia cu prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) nu poate fi reţinută.De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica privind încălcarea art. 44 alin. (1) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, întrucât emiterea autorizaţiei de construire după îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de lege nu este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate. În măsura în care dobândirea dreptului de proprietate are loc fără respectarea condiţiilor legale, titularul dreptului va suporta sancţiunile stabilite prin lege. Totodată, invocarea în sprijinul acestor susţineri a Cauzei Vasilescu împotriva României, 1998, care are ca obiect nelegalitatea confiscării unor bunuri proprietatea reclamantului, nu are relevanţă în prezentul dosar, prin care se solicită "rectificarea cadastrală a proprietăţii", "stabilirea corectă a graniţelor terenurilor" şi, în mod corespunzător, anularea autorizaţiei de construire emise de Primăria Sectorului 1, până la soluţionarea definitivă a litigiului.Cu referire la invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 52, Curtea constată că legea criticată prevede suficiente garanţii în vederea asigurării dreptului persoanei vătămate de o autoritate publică, prin reglementarea, în cuprinsul art. 12 din aceeaşi lege, a posibilităţii de anulare de către instanţele de contencios administrativ a autorizaţiilor de construire emise cu încălcarea prevederilor legale. Aşa fiind, şi această critică urmează a fi înlăturată.În sfârşit, Curtea constată că, prin cuprinsul lor, dispoziţiile art. 7 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 50/1991 nu restrâng exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale, astfel că nici raportarea criticii la art. 53 din Constituţie nu poate fi reţinută.Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (9) teza a doua din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Laurenţiu Tăiatu şi Bogdan Ştefan Basalic din Bucureşti în Dosarul nr. 18.742/3/CA/2006 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 februarie 2007.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește