DECIZIE nr. 142 din 13 iulie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societăţilor comerciale din turism



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorPaula C. Pantea – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societăţilor comerciale din turism, excepţie ridicată de Societatea de Investiţii Financiare „Transilvania” – S.A. din Braşov în Dosarul nr. 7.348/1999 al Curţii de Apel Ploiesti – Secţia contencios administrativ şi comercial. La apelul nominal răspund Romulus Petrescu, Ion Badea, Angela Doia şi Dragos Mosor, personal şi asistaţi de avocat Ion Matei, constatandu-se lipsa Societăţii de Investiţii Financiare „Transilvania” – S.A. din Braşov, a Fondului Proprietăţii de Stat Bucureşti şi a Societăţii Comerciale „Valahia” – S.A. din Targoviste, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Magistratul-asistent informează asupra cererii de amânare a judecării cauzei, cerere formulată în scris şi depusa la dosar de avocat Marta Adriana, apărătorul Societăţii Comerciale "Valahia" – S.A. din Targoviste, cu motivarea ca se afla în concediu de odihnă. Părţile prezente se opun acordării unui nou termen de judecată, avocatul acestora depunând la dosar o adresa emisă de Societatea Comercială "Valahia" – S.A. din Targoviste, prin care aceasta solicita Curţii Constituţionale respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de Societatea de Investiţii Financiare "Transilvania" – S.A. din Braşov, deoarece Curtea s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 prin Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2000. Reprezentantul Ministerului Public nu se opune acordării unui nou termen de judecată, cererea de amânare fiind formulată în temeiul art. 156 din Codul de procedură civilă.Curtea Constituţională, deliberând, constata că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 156 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi, în consecinţa, respinge cererea de amânare a judecării cauzei.Cauza fiind în stare de judecată, avocatul părţilor prezente solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arătând ca, în legătură cu constituţionalitatea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2000 şi nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenţei. În sensul celor arătate, se depun concluzii scrise.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât prin Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2000 Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 şi, între timp, nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea soluţiei adoptate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 13 decembrie 1999, pronunţată în Dosarul nr. 7.348/1999, Curtea de Apel Ploiesti – Secţia contencios administrativ şi comercial a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societăţilor comerciale din turism, excepţie ridicată de Societatea de Investiţii Financiare „Transilvania” – S.A. din Braşov într-un litigiu având ca obiect anularea, pentru frauda la lege, a actului de cesiune a unor acţiuni nominative.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca soluţia adoptată prin ordonanţa criticata ca fiind neconstitutionala, şi anume de a se da "o reglementare specială şi derogatorie numai pentru un anumit sector economic supus privatizării, nu se justifica nici practic şi nici teoretic, de vreme ce exista Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, modificată şi completată prin titlul I al Legii nr. 99/1999, care reglementează privatizarea societăţilor comerciale din toate domeniile”. Se mai arata ca Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 32/1998, în ansamblul ei, cat şi prevederile art. 11 din aceasta încalcă art. 41, 49, 134 şi 135 din Constituţie, precum şi dispoziţiile constituţionale ale art. 114 alin. (4), întrucât nu este îndeplinită nici una din condiţiile prevăzute de acest text pentru adoptarea ordonanţei de urgenta. Se susţine ca dispoziţiile art. 11 din ordonanţa de urgenţă (care prevede că „În termen de maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, societăţile de investiţii financiare sunt obligate sa vândă acţiunile pe care le deţin la societăţile comerciale din turism peste limita de 10% din totalul acţiunilor emise de fiecare dintre societăţile comerciale din turism, potrivit dispoziţiilor legale”) nesocotesc principiul garantarii dreptului de proprietate şi al ocrotirii egale a proprietăţii private, principiu prevăzut de art. 41 din Constituţie. Se arata ca inviolabilitatea proprietăţii poate fi înlăturată „numai pentru cauza de utilitate publică, ca temei al exproprierii sau pentru realizarea unor lucrări de interes general, ca temei pentru folosirea de către o autoritate publică a subsolului unei proprietăţi”, iar limitele proprietăţii nu pot fi stabilite decât prin lege. Textul criticat este contrar, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, şi prevederilor art. 11 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1998 privind constituirea şi funcţionarea fondurilor cu capital de risc, articol care prevede că „Un fond cu capital de risc nu va putea investi mai mult de 20% din activele sale într-o singura societate comercială sau în mai multe societăţi comerciale controlate de către aceeaşi persoana”. Cu privire la încălcarea prevederilor art. 49 din Constituţie, se apreciază ca „prin plafonarea la cota de 10% din capitalul social al unei societăţi comerciale se încalcă liberul exerciţiu al unor drepturi, în speta dreptul de a deţine orice cota din capitalul social al unei societăţi, aceasta şi prin raportare la principiul libertăţii contractuale ca expresie a libertăţii de asociere şi a libertăţii comerţului, principiu prevăzut în art. 134 alin. (2) lit. a) al Constituţiei”. Ordonanţa criticata încalcă, în opinia autorului excepţiei, şi principiul consensualismului prevăzut de art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, text constituţional din care deriva libertatea de a contracta şi libertatea de a stabili condiţiile de fond şi de forma ale contractului.Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 114 alin. (4) din Constituţie, se arata ca, în conformitate cu acest text constituţional, delegarea legislativă sub forma ordonanţelor de urgenta emise de Guvern este condiţionată de existenta situaţiilor excepţionale, "când, în mod obiectiv, nu a fost posibila adoptarea unei legi de abilitare sau a unei legi în procedura de urgenta, nici chiar prin modalitatea angajării răspunderii Guvernului cu privire la un proiect de lege […]", iar "Ordonanţa de urgenta nr. 32/1998 este neconstitutionala, neintrunind nici o condiţie reglementată de art. 114 alin. (4) din Constituţie”.Instanţa de judecată, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 este nefondata, întrucât „Guvernul este abilitat de Parlament sa emita ordonanţe de urgenţă în domenii ce necesita o reglementare urgenta pentru a stabili condiţiile privatizării”.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca "Din încheierile pronunţate de către instanţa judecătorească la 6 şi, respectiv, 13 decembrie 1999 nu rezultă care sunt motivele invocate de către apelanta-parata în susţinerea excepţiei şi nici care sunt dispoziţiile constituţionale ce se pretinde a fi fost incalcate de dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenta nr. 32/1998” şi, în consecinţa, „în lipsa acestor elemente, care nu rezultă nici din opinia formulată de instanţa cu privire la excepţia de neconstituţionalitate”, Guvernul apreciază că nu se poate formula un punct de vedere.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societăţilor comerciale din turism. Acest act normativ conţine dispoziţii privind: organele administraţiei publice centrale abilitate în domeniul privatizării societăţilor comerciale din turism, procedura prealabilă privatizării societăţilor comerciale din turism, modalităţile de privatizare a societăţilor comerciale din turism, obligaţii şi sancţiuni.Dispoziţiile art. 11, criticate în mod special, au următorul cuprins: "În termen de maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, societăţile de investiţii financiare sunt obligate sa vândă acţiunile pe care le deţin la societăţile comerciale din turism peste limita de 10% din totalul acţiunilor emise de fiecare dintre societăţile comerciale din turism, potrivit dispoziţiilor legale."Curtea Constituţională constata ca unele dintre argumentele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate privesc ansamblul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998, iar altele se referă, în mod special, la dispoziţiile art. 11 din aceasta.I. Astfel, prima critica de neconstituţionalitate priveşte ansamblul Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998, pe care autorul excepţiei o apreciază ca fiind neconstitutionala, prin aceea că nu a existat o stare excepţionala care să justifice adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în domeniul privatizării societăţilor comerciale din turism.Cu privire la aceasta critica, Curtea Constituţională retine ca art. 114 alin. (4) din Constituţie prevede: "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu."Din cuprinsul textului rezultă ca în Constituţie nu se precizează conţinutul notiunii de "cazuri excepţionale". De aceea, prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, Curtea Constituţională a statuat ca "prin lt; lt;cazuri excepţionale gt; gt;, în sensul art. 114 alin. (4) din Constituţie, se înţelege acele situaţii care nu se pot încadra în cele avute în vedere expres de lege. În consecinţa, dacă legiuitorul nu a instituit o norma specifică unei circumstanţe excepţionale, ar fi contrar insesi voinţei acestuia ca regulile existente să fie aplicate cazurilor excepţionale la care se referă art. 114 alin. (4) din Constituţie". Prin aceeaşi decizie s-a mai arătat ca, în considerarea unor asemenea situaţii extreme, intervenţia Guvernului pe calea ordonanţei de urgenta, în temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie, este justificată de interesul public lezat de caracterul anormal şi excesiv al cazurilor excepţionale şi, de aceea, "o astfel de măsura se poate fundamenta numai pe necesitatea şi urgenta reglementării unei situaţii care, datorită circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". Tot astfel, prin Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998, Curtea Constituţională a subliniat caracterul obiectiv al cazului excepţional, "în sensul că existenta sa nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns sa reactioneze prompt pentru apărarea unui interes public, pe calea ordonanţei de urgenta", ci depinde de necesitatea sau de existenta unor împrejurări care să justifice cazul excepţional, iar urgenta reglementării să rezulte din nota de fundamentare a ordonanţei de urgenta ori din justificările prezentate de Guvern la dezbaterile parlamentare privind proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenta. În consecinţa, ordonanţa de urgenţă a Guvernului nu este condiţionată de posibilitatea utilizării altor mijloace constituţionale, cum ar fi adoptarea iniţiativei legislative în procedura legislativă obişnuită.În prezenta speta, examinând nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998, Curtea Constituţională constata ca, prin adoptarea acesteia, Guvernul a avut în vedere îmbunătăţirea activităţii societăţilor în turism, obiectiv ce se poate realiza numai printr-o procedură specială de accelerare a privatizării acestor societăţi, privatizare care să-şi atinga scopul chiar începând din anul 1999.Asa fiind, Curtea observa ca acest ansamblu de motive este suficient pentru a retine ca împrejurările concrete avute în vedere de Guvern reprezintă un "caz excepţional" ce impunea măsuri cu caracter de urgenta pentru privatizarea societăţilor comerciale din turism, după o procedură accelerata, astfel încât acest motiv de neconstituţionalitate nu poate fi reţinut. Prin urmare, sub acest aspect, excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă.De altfel, la aceeaşi soluţie de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate se ajunge şi pe baza argumentelor înfăţişate în opinia separată formulată la Decizia Curţii Constituţionale nr. 15 din 25 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000, opinie pe care autorii acesteia o menţin şi în cauza de faţa.II. Celelalte critici de neconstituţionalitate privesc dispoziţiile art. 11 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 32/1998, care stabilesc obligaţia pentru societăţile de investiţii financiare de a vinde, în termen de 3 luni, acţiunile pe care le deţin la societăţile comerciale din turism peste limita de 10%, dispoziţii despre care se susţine ca încalcă prevederile constituţionale ale art. 23, 41, 49, ale art. 134 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi ale art. 135 din Constituţie.Textele constituţionale invocate ca fiind incalcate prin art. 11 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 prevăd:– Art. 23 alin. (1): "Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile";– Art. 41: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor. … (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta şi prealabilă despăgubire. … (4) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autorităţii. … (5) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiţie. … (6) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. … (7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma. … (8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii"; … – Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii"; … – Art. 134 alin. (1): "Economia României este economie de piaţa.(2) Statul trebuie să asigure: … a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; … b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară; … c) stimularea cercetării ştiinţifice naţionale; … d) exploatarea resurselor naturale, în concordanta cu interesul naţional; … e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic; … f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii." … Examinând argumentele formulate în susţinerea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. 11 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 32/1998, precum şi textele din Constituţie pe care aceste dispoziţii le-ar încalcă, Curtea Constituţională constata ca art. 23 din Constituţie care reglementează „Libertatea individuală”, şi nicidecum libertatea contractuală pe care o are în vedere autorul excepţiei, nu are nici o legătură cu cauza şi, în consecinţa, aceasta motivare urmează a fi respinsă.În legătură cu susţinerea potrivit căreia prin art. 11 al Ordonanţei de urgenta sunt incalcate dispoziţiile art. 41 din Constituţie, Curtea Constituţională retine ca textul criticat cuprinde doar o limitare a numărului de acţiuni ce pot fi deţinute de societăţile de investiţii financiare şi obligaţia acestor societăţi de a vinde ceea ce depăşeşte 10% din numărul acţiunilor la societăţile de turism. Asemenea limitări sunt prevăzute şi în Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993 privind reglementarea constituirii şi funcţionarii fondurilor deschise de investiţii şi a societăţilor de investiţii ca instituţii de intermediere financiară, limitări ce nu pot fi considerate încălcări ale dispoziţiilor art. 41 din Constituţie care consacra protecţia proprietăţii private, ci reprezintă o „opţiune a politicii statului în domeniul reformei economice şi al strategiei de privatizare”. În acest sens a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 26 mai 2000, decizie prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 32/1998.Prin aceeaşi decizie, Curtea Constituţională a înlăturat, ca fiind neintemeiate, şi susţinerile privind încălcarea prin textul criticat a prevederilor art. 49 din Constituţie. Astfel, s-a reţinut ca limitarea dreptului de a deţine acţiuni la societăţile comerciale din turism la 10% se înscrie în dreptul statului de a asigura crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, prevăzut de art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie. S-a mai reţinut ca prevederile art. 49 din Constituţie se referă la restrangerea drepturilor sau libertăţilor înscrise în titlul II, capitolele I şi II din Constituţie, între care nu figurează şi dreptul de a deţine acţiuni la o societate comercială, drept care nu este de natura constituţională, precum şi ca dispoziţiile "art. 11 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 nu constituie o restrangere a exerciţiului dreptului de proprietate privată, ci reprezintă reglementarea prin lege a conţinutului şi a limitelor acestui tip de drept, în temeiul art. 41 alin. (1) din Constituţie”.Cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 4/2000 îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţa, deoarece nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenţei.Curtea Constituţională nu poate retine nici critica de neconstituţionalitate intemeiata pe infrangerea dispoziţiilor art. 134 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât, asa cum s-a arătat deja, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 reprezintă o opţiune legislativă privind modalităţile de privatizare a societăţilor comerciale din turism la care statul este acţionar, opţiune care corespunde prerogativelor pe care le are statul în virtutea textelor constituţionale menţionate.Din examinarea dispoziţiilor art. 11 al Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998, Curtea Constituţională retine ca acestea nu contravin nici prevederilor cuprinse în art. 135 din Constituţie privind inviolabilitatea proprietăţii, private şi nici egalităţii de tratament a ocrotirii proprietăţii, consacrată de art. 41 alin. (2) din Constituţie. Asa cum s-a mai arătat, acţiunile nu creează pentru titularii lor un drept de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul societăţii comerciale, ci numai un drept de creanta, iar limitarea numărului lor, prin lege, constituie o practica în anumite situaţii, care nu lezeaza dreptul de proprietate. Pe de altă parte, măsura prevăzută de textul criticat nu este de natura sa diminueze patrimoniul societăţilor de investiţii, întrucât acţiunile ce depăşesc limita prevăzută pot fi vândute.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 32/1998 privind privatizarea societăţilor comerciale din turism, excepţie ridicată de Societatea de Investiţii Financiare „Transilvania” – S.A. din Braşov în Dosarul nr. 7.348/1999 al Curţii de Apel Ploiesti – Secţia contencios administrativ şi comercial.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iulie 2000.PREŞEDINTELE CURŢIICONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește