DECIZIE nr. 141 din 8 aprilie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 şi ale art. 109 din Codul familiei



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 şi ale art. 109 din Codul familiei, excepţie ridicată de Carmen Neacsu în Dosarul nr. 6.446/C/2002 al Tribunalului Timiş – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca textul de lege criticat nu contravine accesului liber la justiţie, dreptul la viaţa intima, familială şi privată sau prevederilor constituţionale privind protecţia copiilor şi a tinerilor, întrucât dreptul părintelui de a avea legături personale cu copilul sau reprezintă mijlocul prin intermediul căruia părintele îşi îndeplineşte obligaţiile care îi incumba faţă de minor, atâta vreme cat nu este decăzut din drepturile părinteşti. În ceea ce priveşte calitatea procesuala activa exclusiva a autorităţii tutelare la promovarea acţiunii în decădere din drepturile părinteşti, se apreciază ca, datorită efectelor majore pe care le are admiterea unei astfel de acţiuni, s-a impus reglementarea unui regim juridic special.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 22 octombrie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 6.446/C/2002, Tribunalul Timiş – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 şi ale art. 109 din Codul familiei, excepţie ridicată de Carmen Neacsu.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca art. 43 alin. 3 din Codul familiei, care permite părintelui divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, de a avea legături personale cu acesta, chiar dacă nu este în interesul copilului sau minorul, implinind 10 ani, nu doreşte să aibă legături cu unul dintre părinţi, contravine prevederilor constituţionale ale art. 22 referitor la dreptul la viaţa şi la integritate fizica şi psihică şi ale art. 45 privind protecţia copiilor şi a tinerilor. În ceea ce priveşte art. 109 din Codul familiei, care statuează calitatea procesuala activa exclusiva a autorităţii tutelare de a solicita decăderea din drepturile părinteşti dacă sănătatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita, autoarea excepţiei susţine ca aceasta prevedere contravine art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie al oricărei persoane pentru apărarea intereselor sale legitime.Tribunalul Timiş – Secţia civilă, exprimandu-şi punctul de vedere, considera excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. Se arata ca atâta timp cat părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, nu este decăzut din drepturile părinteşti, printr-o hotărâre judecătorească, nu poate fi acceptată ideea ca dreptul sau de a avea legături cu minorul să fie îngrădit. În ceea ce priveşte critica art. 109 din Codul familiei, instanţa apreciază ca exista deplina compatibilitate între textul de lege şi art. 21 din Constituţie referitor la accesul liber la justiţie.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.Guvernul arata ca părinţii divortati păstrează drepturile şi îndatoririle părinteşti, însă exerciţiul acestora de către părintele divorţat, căruia nu i-a fost încredinţat copilul, suferă "anumite limitări şi particularităţi". Însă acest părinte continua a avea dreptul şi a fi ţinut de îndatorirea de a creşte copilul, dreptul la păstrarea legăturilor personale dintre părinte şi copil fiind expresia principiului constituţional al respectării dreptului la viaţa de familie, precum şi principiului protecţiei speciale a drepturilor copiilor. Dispoziţiile art. 43 alin. 3 din Codul familiei reprezintă tocmai mijlocul pus la dispoziţia acestui părinte pentru a-şi putea îndeplini îndatoririle părinteşti. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate cu privire la acest text de lege este considerată ca fiind neîntemeiată.Referitor la critica art. 109 din Codul familiei, Guvernul arata ca, "pornind de la conţinutul notiunii de calitate procesuala activa, şi anume identitatea între persoana reclamanta şi persoana care este titulara a dreptului în raportul juridic dedus judecaţii, trebuie admis ca, dacă pentru recunoaşterea calităţii procesuale active – adică indreptatirea de a sta în proces ca reclamant – este necesar sa existe un interes, atunci cea mai indreptatita persoana de a i se recunoaşte calitatea procesuala activa într-o acţiune care vizează protejarea drepturilor şi intereselor minorului este titularul acestui drept, respectiv părintele copilului. De aceea, în situaţia în care art. 109 din Codul familiei este interpretat în sensul că atribuie calitatea procesuala activa în cererea de decădere din drepturile părinteşti exclusiv autorităţii tutelare, se încalcă prevederile art. 21, art. 22 alin. (1), precum şi ale art. 44 alin. (1), partea finala, din Constituţie". Prin urmare, art. 109 din Codul familiei este considerat ca fiind neconstitutional în măsura în care nu permite şi părintelui copilului să solicite instanţei decăderea celuilalt părinte din drepturile părinteşti.Avocatul Poporului apreciază ca art. 43 alin. 3 din Codul familiei prevede dreptul părintelui divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, de a avea legături personale cu minorul şi de a veghea la educarea, creşterea, învăţătura şi pregătirea lui profesională. Interesul copilului este apreciat de instanţa de judecată în funcţie de mai multe criterii, astfel încât materializarea dreptului consacrat de art. 43 alin. 3 din Codul familiei nu poate contraveni dispoziţiilor constituţionale prevăzute de art. 22 şi 44.În ceea ce priveşte art. 109 din Codul familiei, Avocatul Poporului arata ca motivele pentru decăderea din drepturile părinteşti sunt limitativ prevăzute de lege, textul fiind de stricta interpretare, iar autoritatea tutelara este obligată sa exercite un control efectiv şi continuu asupra modului în care părinţii îşi îndeplinesc îndatoririle privitoare la persoana şi bunurile copilului, pe baza constatărilor efectuate stabilind măsurile ce se impun a fi luate în interesul minorului. Prin urmare, textul de lege criticat nu încalcă prevederile Constituţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 43 alin. 3 şi art. 109 din Codul familiei, text de lege care are următorul conţinut:– Art. 43 alin. 3: "Părintele divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională.";– Art. 109: "Dacă sănătatea sau dezvoltarea fizica a copilului este primejduita prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtare abuzivă sau prin neglijenţa grava în îndeplinirea îndatoririlor de părinte ori dacă educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de România, instanţa judecătorească, la cererea autorităţii tutelare, va pronunţa decăderea părintelui din drepturile părinteşti. Citarea părinţilor şi a autorităţii tutelare este obligatorie."Textele constituţionale invocate de autorul excepţiei ca fiind incalcate au următoarea redactare:– Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 22: "(1) Dreptul la viaţa, precum şi dreptul la integritate fizica şi psihică ale persoanei sunt garantate.(2) Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman ori degradant. … (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă."; … – Art. 45: "(1) Copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenţa în realizarea drepturilor lor.(2) Statul acorda alocaţii de stat pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori handicapat. Alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege. … (3) Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise. … (4) Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi. … (5) Autorităţile publice au obligaţia să contribuie la asigurarea condiţiilor pentru participarea liberă a tinerilor la viaţa politica, socială, economică, culturală şi sportiva a tarii." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca art. 43 alin. 3 din Codul familiei a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 82 din 25 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 26 martie 2003, Curtea Constituţională respingând excepţia ca fiind neîntemeiată. Cu acel prilej s-a reţinut ca dreptul părintelui divorţat, căruia nu i s-a încredinţat copilul, de a avea legături personale cu acesta şi de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională, prin derogare de la regula potrivit căreia orice drept da expresie unui interes legitim, este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului. S-a arătat ca excepţia nu este intemeiata, cu atât mai mult cu cat reglementarea criticata instituie o modalitate prin care autorităţile publice îşi îndeplinesc obligaţiile de a respecta şi a ocroti viaţa intima, familială şi privată, constituind, totodată, o componenta a regimului special de protecţie şi asistenţa a copiilor şi tinerilor în realizarea drepturilor lor.În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 109 din Codul familiei în raport cu principiul liberului acces la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţie, Curtea retine ca sancţiunea decăderii din drepturile părinteşti reprezintă o sancţiune civilă care se dispune în cazurile în care părinţii, prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti sau prin purtarea lor abuzivă, ori prin abateri grave în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, pun în primejdie sănătatea sau dezvoltarea fizica a copilului.Pe de altă parte, din economia reglementării, autoritatea tutelara apare a fi concepută ca un factor de echilibru în acele situaţii în care între părinţi exista o stare conflictuala exacerbata, care a dus la desfacerea căsătoriei şi, pe al carei fond aceştia au tendinta sa recurgă la orice mijloace pe care legea le oferă pentru a se sicana reciproc, ajungând până la dispute cu privire la situaţia copiilor, care, doar aparent, dau expresie interesului acestora din urma.În considerarea unor asemenea ratiuni, legiuitorul a înţeles sa recunoască calitate procesuala activa exclusiv autorităţii tutelare, într-o acţiune cu consecinţe deosebit de severe, cum este aceea prin care se solicita decăderea unui părinte din drepturile părinteşti.Faptul ca o asemenea calitate nu este recunoscută şi părintelui nu constituie o încălcare a liberului acces la justiţie, care, în aceasta materie, nu este negat, ci se realizează însă doar mediat, pe calea sesizării autorităţii tutelare, singura care are posibilitatea sa verifice cu obiectivitate şi simt de răspundere măsura în care exigenţele de fond pentru promovarea unei acţiuni în decădere din drepturile părinteşti sunt satisfacute, actionand astfel ca un filtru în prevenirea unor eventuale abuzuri, degrevand totodată instanţele judecătoreşti de procese cu un atare obiect, fără suport real.De altfel, reglementarea instituită prin art. 109 din Codul familiei nu face decât sa dea expresie specificului acestui domeniu constând în aceea ca drepturile părinteşti se exercită, asa cum prevede art. 97 alin. 2 din Codul familiei, numai în interesul copiilor. Or, nefiind vorba despre un interes propriu al titularului dreptului, recte al părintelui, era normal ca valorificarea dreptului sau, în situaţia extrema în care tinde la anihilarea drepturilor celuilalt părinte, să fie supusă unui regim restrictiv, cu implicarea autorităţii de stat, în deplina concordanta cu cele prevăzute de art. 45 alin. (1) din Constituţie.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 alin. 3 şi ale art. 109 din Codul familiei, excepţie ridicată de Carmen Neacsu în Dosarul nr. 6.446/C/2002 al Tribunalului Timiş – Secţia civilă.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 aprilie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește