DECIZIE nr. 141 din 23 martie 2004

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. 1, art. 449, art. 516 pct. 8 şi ale art. 518-522 din Codul de procedură civilă



Nicolae Popa – preşedinteCostică Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorLucian Stângu – judecătorIoan Vida – judecătorFlorentina Baltă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. 1, art. 449, art. 516 pct. 8 şi ale art. 518-522 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Şălariu şi Lucia Şălariu în Dosarul nr. 6.461/2003 al Tribunalului Iaşi.La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, în acest sens existând o constantă jurisprudenţă a Curţii. Întrucât nu au apărut elemente noi de natură a justifica schimbarea acestei jurisprudenţe, se apreciază că excepţia este neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 2 octombrie 2003, pronunţată în Dosarul nr. 6.461/2003, Tribunalul Iaşi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 449, art. 516 pct. 8 şi ale art. 520-522 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Şălariu şi Lucia Şălariu.Or, din examinarea concluziilor scrise ale autorilor excepţiei, aşa cum acestea au fost formulate în faţa Tribunalului Iaşi, Curtea constată că autorii au înţeles să critice, pe lângă dispoziţiile reţinute de instanţa judecătorească, şi prevederile art. 401 alin. 1, art. 518 şi 519 din Codul de procedură civilă, asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat prin dispozitivul încheierii de sesizare a Curţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 401 alin. 1 din Codul de procedură civilă, debitorul nu mai poate formula contestaţie la executare dacă a depăşit termenul de 15 zile, care începe să curgă de la primul act de executare, chiar dacă ulterior au fost efectuate şi alte acte de executare care l-au vătămat, în acest mod fiindu-i îngrădit liberul acces la justiţie.De asemenea, se consideră că şi prevederile art. 449, art. 516 pct. 8, precum şi cele ale art. 518-522 din Codul de procedură civilă încalcă art. 21 din Constituţie. Astfel, potrivit art. 516 pct. 8, actul de adjudecare, considerat titlu de proprietate pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu dacă imobilul se află în posesia debitorului. Împotriva acestui act, dispoziţiile Codului de procedură civilă nu prevăd nici o cale de atac, restrângând nejustificat posibilitatea de a solicita desfiinţarea vânzării împotriva terţului adjudecatar doar la cazul de fraudă, oricare alte cereri, chiar dacă există temei de nulitate, fiind inadmisibile. Mai mult, textele de lege menţionate sunt considerate a contraveni dispoziţiilor constituţionale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, precum şi celor referitoare la nediscriminare, întrucât, pe de o parte, art. 449 alin. 2 din Codul de procedură civilă dispune că numai atunci când adjudecatar a fost creditorul vânzarea va putea fi desfiinţată, dacă există motive de nulitate, iar pe de altă parte, art. 520-522 conferă dreptul la o cerere de evicţiune, totală sau parţială, privind imobilul adjudecat numai adjudecatarului împotriva debitorului sau creditorului, iar nu şi debitorului sau altor participanţi la executarea silită.Se arată că prevederile art. 449, art. 516 pct. 8 şi art. 518-522 din Codul de procedură civilă încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţie, cele ale art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, precum şi cele ale art. 1 alin. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece admit înstrăinarea unei proprietăţi printr-un act de executare silită, fără a garanta proprietarului dreptul la acţiune în justiţie împotriva acestui act. Or, potrivit art. 44 din Constituţie, averea fiecărui cetăţean este garantată şi nimeni nu poate fi lipsit de ea decât pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile expres prevăzute de lege, fiind exclusă orice dispoziţie arbitrară a unei autorităţi publice referitoare la proprietatea privată.Se mai arată că, sub aspectul efectelor pe care le produce, actul de adjudecare este un act de autoritate publică, ce trebuie echivalat cu o hotărâre judecătorească, şi, prin urmare, poate fi atacat în justiţie, în condiţiile prevăzute de lege. Însă textele de lege criticate lipsesc debitorul de orice cale de atac împotriva actului de adjudecare, ceea ce contravine prevederilor art. 126 şi 129 din Constituţie, republicată.Autorii excepţiei consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 6 pct. 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cele ale art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, deoarece textele de lege criticate nu respectă dreptul persoanei la un proces echitabil, care implică egalitatea de arme a părţilor, şi le împiedică să promoveze un recurs efectiv împotriva unui act procedural.În final, se apreciază că dispoziţiile criticate contravin şi prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, republicată, întrucât au fost introduse printr-o ordonanţă de urgenţă, în situaţia în care nu exista un caz excepţional în vederea salvgardării unui interes public care să facă necesară modificarea în regim de urgenţă a Codului de procedură civilă. În motivarea acestei critici se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 83/1998.Tribunalul Iaşi apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind întemeiată, arătând că dispoziţiile art. 401 alin. 1, art. 449, art. 516 pct. 8 şi art. 520-522 din Codul de procedură civilă încalcă dispoziţiile art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 126 alin. (1), (2) şi (5) şi ale art. 129 din Constituţia României, republicată, şi dispoziţiile art. 6 pct. 1 şi ale art. 13 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, deoarece îl lipsesc pe debitorul garant de orice cale de atac împotriva actului de adjudecare.De asemenea, instanţa consideră că, întrucât nu poate fi reţinută existenţa unei situaţii excepţionale sau necesitatea instituirii de urgenţă a unor măsuri pentru salvgardarea interesului public, nu se justifică modificarea Codului de procedură civilă printr-o ordonanţă de urgenţă, în acest fel încălcându-se prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie, republicată.Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 18^1 din Legea nr. 35/1997, cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.Guvernul apreciază că textele de lege criticate nu încalcă principiile constituţionale enunţate, ci, din contră, constituie expresia aplicării acestora, procedura de judecată a contestaţiei la executare şi a ordonanţei preşedinţiale întemeindu-se pe dispoziţiile art. 126 şi ale art. 129 din Constituţie, republicată, potrivit cărora legiuitorul este unica autoritate în măsură să reglementeze competenţa, procedura, precum şi căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti. Normele referitoare la procedura de judecată a contestaţiei la executare sunt considerate a fi concepute de legiuitor ca o măsură de evitare a abuzului procesual, care însă nu îngrădeşte exercitarea drepturilor procesuale ale părţilor.De asemenea, se arată că, în practica judiciară a Curţii Constituţionale, s-a decis în mod constant că accesul la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reguli deosebite în considerarea unor situaţii diferite. Aşa fiind, dispoziţiile procedurale în discuţie nu creează discriminări între cetăţeni pe criteriile stabilite de art. 4 alin. (2) din Constituţie, republicată, şi de art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, normele cuprinse în textele de lege criticate fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie. Astfel, nu există nici o contradicţie între prevederile constituţionale invocate şi reglementările din Codul de procedură civilă privind executarea silită, tratamentul diferenţiat aplicabil părţilor raportului procesual civil decurgând din situaţiile diferite în care se află acestea, una în calitate de creditor, cealaltă în calitate de debitor.Se apreciază în acelaşi timp că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, republicată, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, aşa încât regulile precise ale executării silite garantează drepturile recunoscute ale creditorului.De asemenea, este nefondată critica de neconstituţionalitate motivată prin lipsa caracterului excepţional şi urgent al măsurii emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă. În speţă, cazul excepţional a constat în necesitatea adoptării urgente a unor măsuri care să ducă la îmbunătăţirea cadrului legislativ privind activitatea de înfăptuire a justiţiei, sporirea şi modernizarea mijloacelor procesuale ale părţilor, sancţionarea corespunzătoare a abuzului de drept şi a tendinţelor de tergiversare a judecăţii, ceea ce determină o economie de timp şi de bani pentru cetăţenii care se adresează justiţiei.Se apreciază, în consecinţă, că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. 1, art. 449, art. 516 pct. 8 şi art. 518-522 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.Avocatul Poporului apreciază că reglementarea unor căi procedurale în favoarea creditorului nu reprezintă o încălcare a principiului egalităţii în drepturi, ci o măsură de protecţie a drepturilor acestuia. De altfel, egalitatea de tratament se justifică doar atunci când subiectele de drept se găsesc în situaţii similare, situaţiile diferite impunând soluţii legislative diferite.Se apreciază că prin procedurile instituite de textele de lege criticate nu se aduce îngrădire liberului acces la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor legitime, ci, dimpotrivă, se creează posibilitatea părţilor interesate de a se adresa justiţiei, pe calea contestaţiei la executare sau a cererii de evicţiune. Se arată că instituirea unor termene de exercitare a contestaţiei la executare nu constituie o restrângere a exerciţiului dreptului, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi.Prevederile legale criticate sunt considerate a fi în concordanţă cu dispoziţiile art. 126 şi 129 din Constituţie, republicată, întrucât legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi corespunzătoare de exercitare a drepturilor procedurale.De asemenea, nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, textele legale criticate fiind în deplină concordanţă cu principiul fundamental privind dreptul persoanei la un proces echitabil.În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor legale criticate faţă de dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, republicată, se apreciază că numai Curtea Constituţională are posibilitatea de a stabili dacă Ordonanţa Guvernului nr. 138/2002 a fost adoptată în condiţiile prevăzute de Constituţie.În concluzie, se apreciază că dispoziţiile art. 401 alin. 1, art. 449, art. 516 pct. 8 şi ale art. 518-522 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum acesta a fost formulat de autori, îl constituie art. 401 alin. 1, art. 449, art. 516 pct. 8 şi art. 518-522 din Codul de procedură civilă, cu modificările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, precum şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 27 aprilie 2001. Textele legale criticate au următorul conţinut:– Art. 401 alin. 1: "Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când:a) contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care-l contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare; … b) cel interesat a primit, după caz, comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul poprit; … c) debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţă de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fără somaţie."; … – Art. 449: "În cazul vânzărilor făcute în condiţiile prezentei secţiuni nu este admisibilă nici o cerere de desfiinţare a vânzării împotriva terţului adjudecatar care a plătit preţul, în afară de cazul în care a existat fraudă din partea acestuia.Când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi desfiinţată, dacă există temei de nulitate.";– Art. 516: "După plata integrală a preţului sau a avansului prevăzut de art. 515, dacă imobilul a fost vândut cu plata în rate, executorul, pe baza procesului-verbal de licitaţie, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde următoarele menţiuni: […]8. menţiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate şi că poate fi înscris în cartea funciară, precum şi faptul că, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesiunea acestuia din urmă.";– Art. 518: "Prin actul de adjudecare proprietatea imobilului sau, după caz, un alt drept real care a făcut obiectul urmăririi silite se transmite de la debitor la adjudecatar. De la această dată adjudecatarul are dreptul la fructe şi venituri, datorează dobânzile până la plata integrală a preţului şi suportă toate sarcinile imobilului.Prin intabulare adjudecatarul dobândeşte dreptul de a dispune de imobilul vândut, potrivit regulilor de carte funciară.De la data intabulării imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanţă, creditorii putându-şi realiza aceste drepturi numai din preţul obţinut. Dacă preţul de adjudecare se plăteşte în rate, sarcinile se sting la plata ultimei rate.Ipotecile şi celelalte sarcini reale se vor radia din oficiu, afară de cele pentru care adjudecatarul ar conveni să fie menţinute; de asemenea, vor fi radiate din oficiu drepturile reale intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, dacă vânzarea s-a făcut în condiţiile prevăzute de art. 509 alin. 4, toate notările făcute cu urmărirea silită, precum şi interdicţia de înstrăinare sau de grevare, dacă există.Dacă imobilul a fost cumpărat cu plata preţului în rate, cumpărătorul nu îl va putea înstrăina sau greva, fără încuviinţarea creditorilor urmăritori, înainte de plată integrală a preţului.";– Art. 519: "Locaţiunea şi celelalte acte juridice privitoare la imobil rămân în fiinţă sau, după caz, încetează, potrivit legii.Plăţile făcute înainte de scadenţă de către locatar sau alte persoane interesate sunt supuse dispoziţiilor art. 498 alin. 3.";– Art. 520: "Orice cerere de evicţiune, totală sau parţială, privind imobilul adjudecat se va prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii actului de adjudecare în cartea funciară. Această prescripţie curge şi împotriva dispăruţilor, minorilor şi persoanelor puse sub interdicţie.";– Art. 521: "În cazul în care cererea de evicţiune este introdusă înainte de împărţeala preţului de adjudecare, instanţa de executare, la solicitarea adjudecatarului, va putea să suspende, cu sau fără cauţiune, împărţeala preţului până la judecarea definitivă a cererii de evicţiune.";– Art. 522: "Dacă a fost evins total sau parţial, adjudecatarul îl poate acţiona pe debitorul urmărit pentru a fi despăgubit.În măsura în care nu se poate îndestula de la debitor, adjudecatarul îi poate acţiona pe creditorii care au încasat preţul de adjudecare, în limita sumei încasate de aceştia."Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 4 alin. (2), art. 11, art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 44 alin. (1), (2) şi (3), art. 53, art. 115 alin. (4), art. 126 şi art. 129 din Constituţia României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din data de 31 octombrie 2003. Textele constituţionale invocate au următorul conţinut:– Art. 4 alin. (2): "România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.";– Art. 11: "(1) Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte.(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. … (3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziţii contrare Constituţiei, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituţiei."; … – Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege."; … – Art. 20 alin. (2): "Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";– Art. 21 alin. (1) şi (2): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 44 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. … (3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire."; … – Art. 53 alin. (1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.";– Art. 115 alin. (4): "Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora."– Art. 126 alin. (1), (2) şi (5): "(1) Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.(2) Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. […] … (5) Este interzisă înfiinţarea de instanţe extraordinare. Prin lege organică pot fi înfiinţate instanţe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii."; … – Art. 129: "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."Autorii excepţiei consideră că textele de lege criticate încalcă şi următoarele prevederi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale:– Art. 6 paragraful 1: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.";– Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de prezenta convenţie au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanţe naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor lor oficiale."În acelaşi timp, autorii excepţiei consideră că textele de lege criticate încalcă şi dispoziţiile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, care au următorul conţinut: "(1) Orice persoană are dreptul la proprietate atât singură, cât şi în asociaţie cu alţii.(2) Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa." … Se apreciază că se încalcă şi prevederile art. 1 alin. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care are următorul cuprins: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional."Autorii excepţiei consideră că textele de lege criticate încalcă şi art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, care are următorul conţinut: "Toţi oamenii sunt egali în faţă tribunalelor şi curţilor de justiţie. Orice persoană are dreptul ca litigiul în care se află să fie examinat în mod echitabil şi public de către un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege, care să decidă fie asupra temeiniciei oricărei învinuiri penale îndreptate împotriva ei, fie asupra contestaţiilor privind drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil. Şedinţa de judecată poate fi declarată secretă în totalitate sau pentru o parte a desfăşurării ei, fie în interesul bunelor moravuri, al ordinii publice sau al securităţii naţionale într-o societate democratică, fie, dacă interesele vieţii particulare ale părţilor în cauză o cer, fie în măsura în care tribunalul ar socoti acest lucru ca absolut necesar, când datorită circumstanţelor speciale ale cauzei publicitatea ar dăuna intereselor justiţiei; cu toate acestea, pronunţarea oricărei hotărâri în materie penală sau civilă va fi publică, afară de cazurile când interesul minorilor cere să se procedeze altfel sau când procesul se referă la diferende matrimoniale ori la tutela copiilor."Examinând excepţia de neconstituţionalitate a art. 401 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că textul de lege criticat dă pe deplin expresie prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21, reţinând că reglementarea de către legiuitor, în limitele stabilite de Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept – subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 449, art. 516 pct. 8 şi art. 518-522 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii textelor de lege criticate de aceiaşi autori, prin Decizia nr. 56/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 11 martie 2004, raţiunile care au stat la baza adoptării soluţiei anterioare păstrându-şi valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinută.Cu privire la critica de neconstituţionalitate motivată prin lipsa caracterului excepţional şi urgent al măsurii emiterii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, Curtea reţine că, aşa cum rezultă şi din punctul de vedere al Guvernului, cazul excepţional a constat în necesitatea adoptării urgente a unor măsuri care să ducă la îmbunătăţirea cadrului legislativ privind activitatea de înfăptuire a justiţiei, la creşterea calităţii actului de justiţie şi la degrevarea instanţelor de judecată, în special prin asigurarea celerităţii în soluţionarea procesului civil, respectiv prin simplificarea şi accelerarea executării silite.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicată, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. 1, art. 449, art. 516 pct. 8 şi ale art. 518-522 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Vasile Şălariu şi Lucia Şălariu în Dosarul nr. 6.461/2003 al Tribunalului Iaşi.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2004.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește