DECIZIE nr. 140 din 8 mai 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, precum şi a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorGabriela Ghita – procurorMarioara Prodan – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, precum şi a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Galeriile Dragomir” – S.R.L. în Dosarul nr. 1.617/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.La apelul nominal se prezintă avocat Mirela Elian, pentru autorul excepţiei, lipsind Ion Ciochina, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul autorului excepţiei solicita admiterea excepţiei şi constatarea neconstitutionalitatii dispoziţiilor art. IV alin. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999, precum şi ale art. 79 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, deoarece aceste dispoziţii legale încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), referitoare la neretroactivitatea legii civile, şi pe cele cuprinse în art. 128, referitoare la folosirea căilor de atac. În acest sens se arata ca aceste dispoziţii procedurale tranzitorii sunt retroactive, întrucât se aplică şi litigiilor aflate deja pe rolul instanţelor de control judiciar. Astfel, în speta, deşi recursul împotriva deciziei pronunţate în apel de Tribunalul Bucureşti a fost declarat la data de 3 noiembrie 1999, asadar anterior adoptării celor două acte normative, urmează ca, potrivit textelor legale criticate, acesta să fie soluţionat tot de tribunal, deci de instanţa care a soluţionat şi apelul, iar nu de curtea de apel, cum prevedeau dispoziţiile procedurale aplicabile la data depunerii recursului. Se invoca în sprijinul acestor sustineri Decizia Curţii Constituţionale nr. 9 din 7 martie 1994, prin care s-a statuat ca hotărârea judecătorească este supusă condiţiilor de fond şi forma existente la momentul pronunţării, fără ca legea noua să aibă vreo înrâurire asupra ei.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei, ca fiind neîntemeiată, menţionând ca textele de lege criticate au mai constituit obiectul controlului de constituţionalitate, ocazie cu care Curtea Constituţională a respins excepţiile de neconstituţionalitate. Se considera ca în speta excepţia priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor legale unor cauze concrete. În final se apreciază că nu sunt incalcate prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie, referitoare la neretroactivitatea legii civile, şi nici cele ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care se referă la "un recurs efectiv", condiţie care este îndeplinită de textele de lege criticate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, retine următoarele:Prin Încheierea din 8 iunie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 1.617/2000, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, precum şi a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă), excepţie ridicată de Societatea Comercială „Galeriile Dragomir” – S.R.L.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine în esenta ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, deoarece reglementează o situaţie tranzitorie în care "doua cai de atac diferite – apelul şi recursul – ambele fiind cai de atac de reformare, sunt judecate de către aceeaşi instanţa – tribunalul, ceea ce se traduce, practic, prin aplicarea retroactivă a celor două acte normative".Exprimandu-şi opinia asupra excepţiei, instanţa de judecată considera ca excepţia este intemeiata, apreciind ca "judecarea cauzelor de dreptul muncii în recurs de către acelaşi tribunal, care a judecat şi calea de atac a apelului, încalcă dreptul cetăţeanului de a fi judecat echitabil de o instanţa judecătorească superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată".În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece "situaţia care face obiectul excepţiei de faţa nu reprezintă o problemă de neconstituţionalitate, ci una ce tine de corecta aplicare a legii în situaţii tranzitorii".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. IV alin. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 17 noiembrie 1999, precum şi dispoziţiile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999, texte care au următorul conţinut:– Art. IV alin. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999: „Recursurile declarate sau aflate în curs de judecată vor fi trecute la secţiile care judeca conflicte de muncă şi litigii de muncă din cadrul tribunalelor.”;– Art. 79 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă: „Hotărârile instanţei de fond sunt definitive.”Textul constituţional invocat ca fiind încălcat este art. 15 alin. (2), care are următorul conţinut: "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile."În opinia autorului excepţiei dispoziţiile legale criticate (dispoziţii tranzitorii, determinate de apariţia noii reglementări a soluţionării conflictelor de muncă şi a litigiilor de muncă) încalcă principiul constituţional al neretroactivitatii legii civile, consacrat la art. 15 alin. (2), prin aceea ca prevăd ca recursurile declarate sau aflate în curs de judecată să fie soluţionate de secţiile care judeca conflicte de muncă şi litigii de muncă din cadrul tribunalelor. Se considera ca, potrivit "dispoziţiilor art. 2 pct. 3 şi art. 3 pct. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. 15 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 9/1994, aceasta hotărâre era supusă căilor de atac prevăzute de lege în momentul pronunţării, respectiv apelul şi recursul”.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca textele de lege criticate nu încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât nici unul dintre aceste texte nu conţine dispoziţii cu caracter retroactiv. Astfel, referitor la dispoziţiile art. IV alin. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999, Curtea observa ca, potrivit art. IX alin. (1) din ordonanţa, aceasta „[…] intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor pct. 6 al art. I, care se aplică după 90 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia” şi, prin urmare, dispoziţiile art. IV alin. 3 nu pot fi considerate ca fiind aplicabile anterior datei de 17 noiembrie 1999, data la care aceasta ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559. Totodată dispoziţiile Legii nr. 168/1999, inclusiv cele ale art. 79 alin. (1), au intrat „[…] în vigoare la data de 1 ianuarie 2000”, conform art. 90 din aceeaşi lege, deci ulterior publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 29 noiembrie 1999.De altfel asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă Curtea Constituţională s-a mai pronunţat prin mai multe decizii prin care a respins excepţiile de neconstituţionalitate (de exemplu, prin Decizia nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, precum şi prin Decizia nr. 53 din 20 februarie 2001 şi Decizia nr. 76 din 6 martie 2001, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 28 martie 2001). Prin aceste decizii s-a reţinut în esenta ca dispoziţiile legale criticate, fiind reguli procedurale, sunt de imediata aplicabilitate, fără a produce efecte retroactive.Aceste considerente, precum şi soluţia pronunţată îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, neintervenind elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.În sfârşit, invocarea de către autorul excepţiei a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 9 din 7 martie 1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 94 din 21 octombrie 1994, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 noiembrie 1994, referitoare la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate privind dispoziţiile Legii nr. 59/1993, nu are concludenta în cauza, deoarece dispoziţiile legale criticate [art. 79 alin. (1) din Legea nr. 168/1999], deşi elimina calea de atac a apelului, nu influenţează în nici un mod soluţionarea recursului deja declarat în cauza împotriva deciziei pronunţate de tribunal ca instanţa de apel.Faţa de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. IV alin. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, precum şi a dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Galeriile Dragomir” – S.R.L. în Dosarul nr. 1.617/2000 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a IV-a civilă.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Marioara Prodan─────────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește