DECIZIE nr. 140 din 21 februarie 2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorMarilena Mincă – procurorFlorentina Geangu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie invocată de Marian Prodan în Dosarul nr. 3.750/44/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, asistat de apărătorul ales. Procedura este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prin apărător, solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, reiterând pe larg argumentele expuse în faţa instanţei de judecată. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 7 iunie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 3.750/44/2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, excepţie invocată de Marian Prodan într-o cauză privind soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 21/A/2007 a Curţii de Apel Galaţi prin care a fost desfiinţată Sentinţa penală nr. 258/2006 a Tribunalului Brăila şi, în rejudecare, s-a dispus înlăturarea dispoziţiilor privind aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d) şi e) din Codul penal. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Prin Sentinţa penală nr. 258/2006 a Tribunalului Brăila s-a dispus condamnarea inculpatului Marian Prodan pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. În baza art. 6^1 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, instanţa de fond a dispus obligarea inculpatului la restituirea sumelor de 35.000.000 lei, 1.000 euro şi 200 dolari sau contravaloarea acestor valute către denunţătorul Cojoc Jenică.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textele de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, precum şi art. 12 din Convenţia penală privind corupţia. Se arată că dispoziţiile art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 încalcă prevederile constituţionale invocate, deoarece „persoanele care iniţiază actul de corupere a unui funcţionar public şi care se autodenunţă beneficiază de un regim privilegiat faţă de persoanele care se presupune că au săvârşit aceeaşi faptă şi care refuză colaborarea cu anchetatorii, în sensul că făptuitorii din prima categorie sunt exoneraţi de răspundere penală, devenind martori în procesul penal, iar banii, valorile şi celelalte bunuri folosite pentru a-l determina pe funcţionarul public să-şi traficheze funcţia le sunt restituite”. De asemenea, se consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 12 din Convenţia penală privind corupţia, care au instituit un sistem unitar pentru statele semnatare privind faptele de corupţie.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală consideră că dispoziţiile art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 nu încalcă prevederile constituţionale invocate, întrucât legiuitorul, din raţiuni de politică penală, poate stabili anumite cauze de nepedepsire.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 6^1 din Legea nr. 78/2000 sunt conforme cu prevederile art. 12 şi art. 22 din Convenţia penală privind corupţia, reprezentând o transpunere a acestora în dreptul intern. De asemenea, arată că textul de lege criticat nu afectează imparţialitatea judecătorilor şi nici nu creează inegalităţi între cetăţeni.Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece faptul că legiuitorul a instituit o cauză de nepedepsire nu vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, faţă de prevederile art. 20 alin. (2) din Constituţie, raportat la art. 12 din Convenţia penală privind corupţia, consideră că aceasta nu poate fi reţinută, întrucât textul prevede incriminarea infracţiunii de trafic de influenţă, cu menţiunea expresă că fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare, conform dreptului său intern.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare. Textele criticate au următorul conţinut: „(2) Făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă. […](4) Banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2)." … În susţinerea excepţiei se invocă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei. Se invocă totodată prevederile art. 12 din Convenţia penală privind corupţia, potrivit cărora "Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a incrimina ca infracţiune, conform dreptului său intern, dacă s-a săvârşit cu intenţie, fapta de a propune, de a oferi sau de a da, direct ori indirect, orice folos necuvenit, cu titlu de remuneraţie, oricui afirmă sau confirmă că este capabil să exercite o influenţă în luarea unei decizii de către oricare dintre persoanele vizate de art. 2, art. 4-6 şi de art. 9-11, indiferent dacă folosul necuvenit este pentru sine sau pentru altcineva, precum şi fapta de a solicita, de a primi sau de a accepta oferta ori promisiunea, cu titlu de remuneraţie, pentru o astfel de influenţă, indiferent dacă influenţa este sau nu este exercitată ori dacă influenţa presupusă produce sau nu produce rezultatul dorit."Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea reţine următoarele:Parlamentului, în calitatea sa de unică autoritate legiuitoare a ţării conform art. 61 alin. (1) din Constituţie, îi revine îndatorirea de a stabili ce fapte constituie infracţiuni şi care este regimul sancţionator al acestora, precum şi care sunt cauzele de nepedepsire.Prin art. 6^1 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 se încriminează fapta celui care promite, oferă ori dă bani, daruri sau alte foloase, direct ori indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu. Prin încriminarea acestei fapte se realizează transpunerea în legislaţia internă a obligaţiei cuprinse în art. 12 din Convenţia penală privind corupţia.De asemenea, Convenţia penală privind corupţia, semnată la Strasbourg la data de 27 ianuarie 1999, care a fost ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 30 ianuarie 2002, prevede, la art. 22, intitulat „Protecţia colaboratorilor justiţiei şi a martorilor”, că „Fiecare parte adoptă măsurile legislative şi alte măsuri care se dovedesc necesare pentru a asigura o protecţie efectivă şi corespunzătoare:a) persoanelor care furnizează informaţii referitoare la infracţiunile stabilite în baza art. 2-14 sau colaborează în alt mod cu autorităţile însărcinate cu investigaţii sau urmăriri; … b) martorilor care fac o depoziţie privind astfel de infracţiuni." … Sintagma colaboratori ai justiţiei se referă la persoane care sunt de acord să coopereze cu organele judiciare penale, oferindu-le acestora informaţii despre aceste infracţiuni, astfel încât organele competente să poată investiga aceste fapte, iar cei responsabili să fie traşi la răspundere. Rezultă că art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, care stabileşte o cauză de nepedepsire în situaţia în care făptuitorul denunţă autorităţii acea faptă mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat, este conform cu dispoziţiile art. 22 din Convenţie, reprezentând o transpunere a acestuia în dreptul intern.Susţinerile autorului excepţiei în sensul că dispoziţiile legale atacate ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie privind egalitatea în drepturi sunt nefondate, deoarece nu implică un tratament diferenţiat faţă de persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică.Curtea nu poate reţine nici încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală, deoarece textele de lege criticate de autorul excepţiei sunt conforme cu prevederile acestei convenţii, astfel cum s-a arătat mai sus.De asemenea, art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 nu contravine nici art. 124 alin. (2) din Constituţie, pentru că nu afectează imparţialitatea judecătorilor şi nici nu creează inegalităţi între cetăţeni.Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6^1 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie invocată de Marian Prodan în Dosarul nr. 3.750/44/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Florentina Geangu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește