DECIZIE Nr. 14 din 8 martie 1994

Vasile Gionea – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorAntonie Iorgovan – judecătorIoan Muraru – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorAlexandru Grigorie – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent.Pe rol, pronunţarea asupra recursurilor declarate de Ministerul Public împotriva deciziilor Curţii Constituţionale nr. 30 şi nr.32 din 26 mai 1993 prin care s-au admis excepţiile de neconstituţionalitate vizind dispoziţiile art. 224 şi art. 223 din Codul penal. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 23 februarie 1994, în prezenta recurentului – Ministerul Public – şi a inculpatului Lungu Gheorghe, în lipsa inculpatului Lefterache Dumitru şi a părţilor civile Societatea Comercială "Agroindustriala – Dealu" Tulcea şi Secţia drumuri naţionale Tulcea, legal citate. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 8 martie 1994. La termenul din 14 iulie 1993 reprezentantul Ministerului Public propune conexarea dosarelor nr. 72 C/1992 şi nr. 11 C/1993 în care au fost declarate recursuri împotriva deciziilor Curţii Constituţionale nr. 30 şi nr. 32, ambele din 26 mai 1993, având în vedere ca dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale şi motivele de recurs sunt identice, precum şi precedentul creat prin conexarea altor dosare în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Codului penal referitoare la avutul obştesc. Faţa de concluziile favorabile conexarii exprimate şi de inculpatul intimaţi, pentru o mai buna administrare a justiţiei, Curtea a dispus conexarea, urmînd a se pronunţa asupra ambelor recursuri prin decizia de faţa. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, retine următoarele: În dosarul nr. 72 C/1992 inculpatul Lefterache Dumitru a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a art. 224 din Codul penal cu care Curtea a fost sesizată prin Încheierea din 20 octombrie 1992 a Tribunalului Tulcea, formulată de acesta în dosarul nr. 822/1992. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate inculpatul arata ca în cauza este vorba de proprietate privată, întrucît partea civilă este titulara de capital privat. Exprimindu-şi opinia, instanţa considera ca noţiunea juridică de domeniu public pe care o are în vedere teza neconstitutionalitatii susţinută de inculpat nu contravine Constituţiei. În dosarul nr. 11 C/1993 Curtea a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 223 din Codul penal, ridicată de inculpatul Lungu Gheorghe în dosarul nr. 673/1992 al Judecătoriei Tulcea, cu argumentarea ca bunurile obiect al infracţiunii reţinute în sarcina sa nu fac parte din categoria celor enumerate de art. 135 din Constituţie. Opinia instanţei este ca întregul titlu referitor la infracţiunile contra avutului obştesc, prin tratamentul penal diferenţiat faţă de celelalte infracţiuni incriminate de Codul penal, este în contradictie cu legea fundamentală a tarii, care nu mai reglementează diferenţiat cele doua forme de proprietate – publică şi privată. Prin deciziile nr. 30 şi nr. 32 din 26 mai 1993 Curtea Constituţională a admis excepţiile ridicate şi a constatat ca art. 224 şi art. 223 din Codul penal au fost abrogate parţial conform art. 150 alin. (1) din Constituţie şi, în consecinţa, art. 224 şi art. 223 din Codul penal urmează să se aplice numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituţie, ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Împotriva acestor decizii Ministerul Public a declarat recurs, susţinând, în esenta, ca, întrucît textul de lege este anterior Constituţiei, competenţa de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate revine exclusiv instanţelor judecătoreşti, nefiind o problemă de constituţionalitate, ci de aplicare a legii în timp, în sensul art. 150 alin. (1) din Constituţie. Pe fond, se apreciază ca dispoziţiile din Codul penal nu sunt neconstituţionale şi nici nu au fost abrogate de Constituţie. În acest sens se arata ca noţiunea de avut are un conţinut şi o sfera mai larga decît noţiunea de proprietate, similare cu aceea de patrimoniu din Codul civil, şi ca infracţiunile din Codul penal referitoare la avutul obştesc nu intră în categoria infracţiunilor contra proprietăţii, ci a acelora contra avutului, asemănător Codului penal din 1936 care se referea la infracţiunile contra patrimoniului. În consecinţa, se considera ca prevederile respective nu contravin Constituţiei, întrucît nu neagă existenta celor două tipuri de proprietate – publică şi privată – şi nici nu se referă la alte forme de proprietate decît cele menţionate în Constituţie. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd încheierile de sesizare, deciziile atacate, motivele recursurilor, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, punctele de vedere exprimate de Guvern, concluziile recurentului – Ministerul Public – susţinute în şedinţa publică din 23 februarie 1994, precum şi dispoziţiile legale atacate ca neconstituţionale, raportate la prevederile Constituţiei, ale Legii nr. 47/1992, ale regulamentului de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, retine următoarele în legătură cu recursurile declarate: Referitor la primul motiv de recurs – necompetentă Curţii de soluţionare a excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în privinta legilor anterioare adoptării Constituţiei – s-a statuat în mod constant prin deciziile Curţii ca dacă instanţa de judecată nu a reţinut ca un text legal este abrogat potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie şi sesizează Curtea cu soluţionarea excepţiei, aceasta este obligată să se pronunţe în virtutea dreptului constituţional al cetăţenilor de a invoca neconstituţionalitatea unui text pe care instanţa înţelege sa-l aplice. Competenţa de a se pronunţa asupra legilor anterioare Constituţiei rezultă şi din dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care sunt aplicabile exclusiv legilor anterioare Constituţiei. Pentru considerentele expuse, acest motiv de recurs urmează a fi înlăturat ca nefondat. Cel de-al doilea motiv de recurs, potrivit căruia prevederile Codului penal referitoare la avutul obştesc – deci şi cele ale art. 224 – furtul în paguba avutului obştesc -, cît şi cele ale art. 223 – delapidare – nu sunt neconstituţionale şi nici abrogate, deoarece noţiunea de avut obştesc din legea penală are un conţinut şi o sfera mai larga decît noţiunea de proprietate, urmează, de asemenea, a fi respins ca nefondat. Prin decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 7 septembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 232 din 27 septembrie 1993, obligatorie pentru completul de judecată, s-a statuat ca dispoziţiile Codului penal referitoare la avutul obştesc, deci şi infracţiunile prevăzute de art. 224 şi art. 223, sunt abrogate parţial, potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, deoarece: Noţiunea de avut obştesc, deşi nenominalizata de Constituţie, nu se confunda cu noţiunea de proprietate şi nu apare ca neconstitutionala cît timp desemnează un interes general al societăţii şi vizează proprietatea publică. Dispoziţiile constituţionale consacra doua forme de proprietate – proprietatea publică şi proprietatea privată. Proprietatea publică, potrivit art. 135 alin. (3) din Constituţie aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, iar alin. (4) al aceluiaşi articol enumera bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, cu precizarea ca şi alte bunuri prevăzute de lege pot intră în această categorie şi deci prevederile privind ocrotirea preferentiala a avutului obştesc se aplică numai acestor categorii de bunuri. Rezultă ca bunurile societăţilor comerciale şi ale regiilor autonome – potrivit art. 5 şi art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 şi, respectiv art. 35 din Legea nr. 31/1990 – sunt proprietate privată, ocrotită în mod egal, conform art. 41 alin. (2) din Constituţie, indiferent de titulari, în măsura în care nu fac parte din categoria celor aparţinând domeniului public. Deci, sustragerile din proprietatea privată, chiar dacă aparţine statului, nu mai pot fi calificate sustrageri din avutul obştesc. Referitor la art. 224 din Codul penal, prin rămînerea definitivă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33 din 26 mai 1993, ca urmare a respingerii recursului declarat în cauza de Ministerul Public, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 63 din 4 noiembrie 1993, art. 224 din Codul penal a fost în mod definitiv şi obligatoriu parţial abrogat, astfel ca, în prezent, atât excepţia de neconstituţionalitate cu privire la acest articol, ridicată de Lefterache Dumitru în faţa Tribunalului Tulcea, cît şi recursul Ministerului Public declarat împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 30 din 26 mai 1993 sunt lipsite de obiect. Cu privire la art. 223 din Codul penal, întrucît motivele de recurs sunt nefondate, urmează a fi respins recursul declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 32 din 26 mai 1993. Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c), art. 145 alin. (2) şi art. 150 alin. (1) din Constituţie, al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 25 şi art. 26 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Constata ca, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 33 din 26 mai 1993, rămasă definitivă, art. 224 din Codul penal este abrogat parţial, conform art. 150 alin. (1) din Constituţie, şi, în consecinţa, urmează a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute în art. 135 alin. (4) din Constituţie, bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, şi, prin urmare, Respinge ca lipsite de obiect excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Lefterache Dumitru în dosarul nr. 822/1992 al Tribunalului Tulcea, precum şi recursul Ministerului Public declarat împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 30 din 26 mai 1993. 2. Respinge recursul Ministerului Public declarat împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 32 din 26 mai 1993. Definitivă şi obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din 8 martie 1994. Decizia se comunică Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește