Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 57 din 24 ianuarie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
pentru exercitarea de către domnul Daniel Chiţoiu, cu caracter temporar, a atribuţiilor care revin, potrivit legii, preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală
Având în vedere:– prevederile art. 33 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice şi a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare;– Decizia primului-ministru nr. 13/2007 pentru eliberarea domnului Sebastian Bodu din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;– scrisoarea Ministerului Finanţelor Publice nr. 3.189 din 22 ianuarie 2007 prin care se propune ca, până la numirea în funcţie a preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, atribuţiile care revin preşedintelui acestei instituţii să fie exercitate de către domnul Daniel Chiţoiu, care ocupă în prezent funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,în temeiul art. 19 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,primul-ministru emite prezenta decizie. +
Articolul UNICÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii şi până la numirea în funcţie a preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, atribuţiile care revin, potrivit legii, preşedintelui acestei instituţii vor fi exercitate de către domnul Daniel Chiţoiu.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:Şeful CancelarieiPrimului-Ministru,Ion-Mircea PlânguBucureşti, 23 ianuarie 2007.Nr. 14.––––