DECIZIE nr. 14 din 12 ianuarie 2010

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului



Acsinte Gaspar – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorTudorel Toader – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorCarmen-Cătălina Gliga – procurorMihaela Ionescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Răzvan-Adrian Ghilea în Dosarul nr. 8.923/4/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 29 aprilie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 8.923/4/2007, Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Excepţia a fost ridicată de Răzvan-Adrian Ghilea într-o acţiune civilă ce are ca obiect stabilirea unui program de vizitare minor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţă, că prevederile criticate dau posibilitatea ca, prin obţinerea unui program de vizitare, persoane străine să poată interveni direct în viaţa de familie şi domiciliul părinţilor. Totodată, consideră că se aduce atingere şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 29, în măsura în care se permite unei persoane să găzduiască copilul într-o locuinţă situată la o distanţă suficient de mare de domiciliul minorului.Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a civilă apreciază că prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor din Legea fundamentală invocate. În acest sens, arată că autorul nu contestă dreptul copilului de a avea relaţii personale cu rudele pe linie maternă, ci doar modalitatea de realizare a acestora. Totodată, instanţa reţine că "viaţa de familie", potrivit art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este o noţiune autonomă ale cărei conţinut şi aplicabilitate au fost circumstanţiate pe cale pretoriană de către instanţa europeană, având semnificaţia de "viaţă de familie extinsă", adică de o legătură biologică şi/sau juridică peste care se suprapune o relaţie personală reală şi efectivă. În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o astfel de viaţă de familie există inclusiv între bunici şi nepoţi, unchi şi nepoţi. Reţine că prevederile de lege criticate asigură cadrul legal pentru realizarea eficientă şi efectivă a vieţii de familie între copil şi familia extinsă.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 15 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004, care au următorul conţinut: „În sensul prezentei legi, relaţiile personale se pot realiza prin:a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul; … b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; … c) găzduirea copilului pe perioadă determinată de către părintele sau de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit." … Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 26 alin. (1) privind viaţa intimă, familială şi privată şi ale art. 29 alin. (6) privind dreptul părinţilor şi al tutorilor de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine. Totodată, se invocă şi dispoziţiile art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, privind protecţia vieţii private şi de familie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:Art. 15 face parte din cap. II – Drepturile copilului, secţiunea I – Drepturi şi libertăţi civile din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului şi reglementează o enumerare, fără caracter exhaustiv, a modalităţilor de realizare a relaţiilor personale între copil şi părinţi, rude, precum şi alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament. Potrivit art. 14 alin. (1) din aceeaşi lege, copilul „are dreptul de a menţine relaţii personale” cu persoanele menţionate anterior, alin. (3) al aceluiaşi articol reglementând faptul că „părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu […] alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului”. Curtea reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, „prezenta lege reglementează cadrul legal privind respectarea, promovarea şi garantarea drepturilor copilului” şi se subordonează cu prioritate interesului superior al acestuia. Potrivit art. 2 din lege, principiul interesului superior al copilului este impus inclusiv în legătură cu drepturile şi obligaţiile ce revin părinţilor sau altor reprezentanţi legali şi prevalează în toate demersurile şi deciziile ce privesc copiii, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.Aceste din urmă prevederi sunt expresia dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, potrivit cărora „În toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala”.Având în vedere cele menţionate, Curtea nu poate reţine motivele de neconstituţionalitate invocate de autor, prevederile de lege criticate fiind în acord cu dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora „Autorităţile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată”.Curtea reţine faptul că soluţia legislativă criticată asigură respectarea "vieţii de familie", eventuale măsuri legislative care ar împiedica relaţia dintre minor şi rudele acestuia constituind o ingerinţă în dreptul la viaţa familială. De altfel, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în cadrul noţiunii de "viaţă familială", în sensul art. 8 din Convenţie, au fost incluse şi raporturile dintre rude apropiate "care pot avea un rol considerabil în materie […], ceea ce implică pentru stat obligaţia de a acţiona în aşa fel încât să asigure rezolvarea normală a acestor raporturi". (Cauza Marckx vs. Belgia, 1979)Mai mult, atât Convenţia cu privire la drepturile copilului, cât şi Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii au fost ratificate prin Legea nr. 18/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 13 iunie 2001, respectiv prin Legea nr. 87/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2007. Potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţie, „Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”, statul român fiind obligat să îndeplinească cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte, aplicându-se cu prioritate reglementările internaţionale, dacă există neconcordanţe între actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, conform art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală. În aceste condiţii, instanţa de judecată, în soluţionarea litigiilor în materie de relaţii personale care privesc copiii, va face aplicarea directă a dispoziţiilor din actele internaţionale privind drepturile copilului, în condiţiile dispoziţiilor constituţionale invocate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de Răzvan-Adrian Ghilea în Dosarul nr. 8.923/4/2007 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2010.PREŞEDINTE,ACSINTE GASPARMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește