Informatii Document
Emitent: SENATUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 573 din 12 august 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind convocarea Senatului în sesiune extraordinară
Având în vedere cererea formulată de Preşedintele României, precum şi hotărârea Biroului permanent al Senatului,în temeiul dispoziţiilor art. 66 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale art. 39 alin. (1) lit. a) şi ale art. 81 alin. (3) din Regulamentul Senatului, cu modificările ulterioare,Senatul se convoacă în sesiune extraordinară în perioada 16-24 august 2010, după următorul program:– 16-23 august 2010 – lucrări în comisiile permanente;– 24 august 2010, ora 9,00 – şedinţa Biroului permanent al Senatului;– 24 august 2010, ora 10,00 – lucrări în plenul Senatului,cu următorul proiect al ordinii de zi:1. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a Codului de procedură penală (L706 din 23 decembrie 2009);2. Proiectul de lege privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative – reexaminare (L270 din 16 august 2010);3. Proiectul de lege privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor (L475 din 10 august 2010);4. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii în vederea descentralizării (L423 din 15 iunie 2010);5. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar fiscale (L456 din 29 iunie 2010);6. Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru adoptarea unor măsuri financiare (L476 din 10 august 2010);7. Proiectul legii parteneriatului public-privat – reexaminare (L184 din 10 august 2010);8. Proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (L388 din 1 iunie 2010);9. Proiectul de lege pentru completarea Legii gazelor nr. 351/2004 (L308 din 11 mai 2010).PREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA-DAN GEOANĂBucureşti, 10 august 2010.Nr. 14.––-