DECIZIE nr. 139 din 13 iulie 2000

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ileana Nicoleta Rata în Dosarul nr. 2.355/1999 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.La apelul nominal răspund Ileana Nicoleta Rata, personal şi asistată de avocat Gabriela Ghita, şi Dora Andriu, personal şi asistată de avocat Nicoleta Stan.Cauza fiind în stare de judecată, Ileana Nicoleta Rata, prin avocat, solicita admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Se arata ca art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, limitand drepturile părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente de a declara apel numai cu privire la latura civilă a procesului penal, încalcă art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie. Se apreciază ca, în temeiul acestor dispoziţii constituţionale, toate părţile din procesul penal au drepturi egale în apărarea intereselor lor, orice restrangere a drepturilor fiind posibila doar potrivit art. 49 din Constituţie. Se mai arata ca împiedicarea părţii civile de a dovedi întinderea vinovatiei inculpatului conduce la imposibilitatea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi de drept reale, iar faptul ca titularul acţiunii penale este statul, prin Ministerul Public, nu este suficient pentru ocrotirea intereselor legitime ale părţii vătămate sau părţii civile, deoarece Parchetul poate comite erori de apreciere din cauze obiective şi subiective.Avocatul inculpatei Dora Andriu solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. Se apreciază ca prevederile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală nu încalcă art. 21 şi 49 din Constituţie, deoarece părţile interesate pot exercita toate căile de atac pentru apărarea drepturilor lor. Se considera ca prevederile criticate ca neconstituţionale sunt în concordanta cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un "proces echitabil".Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei, arătând ca asupra constituţionalităţii art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000 şi că nu exista motive care să justifice schimbarea acestei jurisprudente.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 10 martie 2000, pronunţată în Dosarul nr. 2.355/1999, Curtea Suprema de Justiţie – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ileana Nicoleta Rata, parte civilă în recursul declarat împotriva Deciziei penale nr. 161/A din 20 aprilie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, care prevede dreptul părţii civile, în procesul penal, de a declara apel şi, respectiv, recurs numai în ceea ce priveşte latura civilă, iar nu şi în ceea ce priveşte latura penală, este contrar art. 21 din Constituţie, potrivit căruia orice persoană, indiferent de calitatea ei, are dreptul de a se adresa justiţiei. În consecinţa, se apreciază ca toate părţile din procesul penal trebuie să aibă drepturi egale în apărarea intereselor lor, deoarece orice restrangere a drepturilor constituţionale nu se poate face decât în condiţiile art. 49 din Constituţie. Se mai arata ca dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) limitează drepturile părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente de a declara apel numai cu privire la latura civilă a procesului, eliminandu-se astfel dreptul persoanei vătămate constituite ca parte civilă de a invoca, susţine şi dovedi eroarea comisă de prima instanţa cu privire la corecta apreciere a vinovatiei penale a inculpatului. În continuare se susţine ca împiedicarea părţii civile de a dovedi întinderea vinovatiei inculpatului conduce la imposibilitatea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi de drept reale, iar faptul ca titularul acţiunii penale este statul, prin Ministerul Public, nu este suficient pentru ocrotirea intereselor legitime ale părţii vătămate sau ale părţii civile, deoarece Parchetul poate comite erori de apreciere din cauze obiective şi subiective.Curtea Suprema de Justiţie – Secţia penală, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, deoarece art. 21 din Constituţie nu face nici o distincţie în raport cu calitatea persoanelor din procesul penal, impunandu-se concluzia ca toate acestea trebuie să aibă sanse egale în exercitarea drepturilor lor. Or, dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală permit părţii civile dreptul de a declara apel numai în ceea ce priveşte latura civilă, limitându-se astfel posibilitatea acesteia de a invoca, susţine şi dovedi eventualele erori referitoare la aprecierea vinovatiei inculpatului, chiar dacă probele invocate de aceasta sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arata ca art. 21 din Constituţie, invocat în susţinerea neconstitutionalitatii textului criticat, "….. prin generalitatea formulării sale, permite oricărei persoane accesul la justiţie. El permite, de asemenea, accesul la justiţie pentru apărarea oricărui drept sau libertate şi a oricărui interes legitim, indiferent dacă acesta rezultă din Constituţie sau din alte legi", instanţele fiind astfel obligate sa ocroteasca numai ce este legitim. Se arata ca, în cadrul procesului penal, acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a persoanei care a săvârşit fapta prevăzută de legea penală, precum şi a persoanei care răspunde civil de actele făptuitorului, iar partea civilă poate declara apel numai în ceea ce priveşte latura civilă, pentru ca aceasta reprezintă interesul sau legitim în proces. Se arata ca acest sistem se regaseste şi în alte legislaţii, fiind menţionat în acest sens Codul de procedură penală francez. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia instanţa nu tine cont de probele, argumentele şi excepţiile formulate de partea civilă în proces, se apreciază ca aceasta este neîntemeiată, întrucât în Codul de procedură penală nu se regaseste o astfel de interdicţie.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională constata ca a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, al căror conţinut este următorul: Pot face apel: […]d) partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în ce priveşte latura civilă […]." … Critica de neconstituţionalitate consta în aceea ca dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, care prevăd dreptul părţii civile, în procesul penal, de a declara apel şi, respectiv, recurs numai în ceea ce priveşte latura civilă, iar nu şi în ceea ce priveşte latura penală, încalcă prevederile art. 21 şi 49 din Constituţie.Textele constituţionale care se considera ca sunt incalcate prin dispoziţiile de lege criticate prevăd:– Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."; … – Art. 49: "(1): "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţa, urmează a fi respinsă.Art. 362 din Codul de procedură penală prevede persoanele care pot face apel împotriva sentinţelor penale pronunţate în prima instanţa, printre acestea, la alin. 1 lit. d), numarandu-se partea civilă şi partea civilmente responsabilă, dar numai în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, atât în cauzele în care urmărirea penală şi desfăşurarea judecaţii se îndeplinesc din oficiu, cat şi în cele în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă. În aplicarea art. 130 din Constituţie privind rolul Ministerului Public procurorul este titularul acţiunii publice în procesul penal, ca reprezentant al intereselor generale ale societăţii. În acest context interdicţia părţii civile de a ataca latura penală a cauzei nu duce la o limitare a accesului acesteia la justiţie. Instanţa de control judiciar sesizată de partea civilă nu poate fi împiedicată de a constata, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost greşit achitat pentru motivul ca fapta imputată nu exista sau ca aceasta nu a fost săvârşită de el. Aceasta constatare produce efecte numai asupra acţiunii civile care va fi admisă, cea penală rămânând definitivă prin achitarea inculpatului. Contrarietatea de hotărâri poate fi însă înlăturată prin exercitarea căilor extraordinare de atac.Pe de altă parte însă, având deplina capacitate procesuala în tot ceea ce priveşte acţiunea civilă, partea civilă şi partea responsabilă civilmente vor putea discuta în apelurile sau, după caz, în recursurile lor şi aspectele penale ale hotărârii atacate, dacă de modul în care au fost soluţionate acestea depinde rezolvarea acţiunii civile. Astfel, în caz de achitare, instanţa are obligaţia de a se pronunţa asupra laturii civile, deci de a soluţiona acţiunea civilă integral. Aceasta înseamnă determinarea existenţei unui fapt civil generator de prejudicii, în condiţiile art. 998 şi următoarele din Codul civil. De altfel, în art. 346 din Codul de procedură penală se dispune ca, în caz de achitare sau de încetare a procesului penal, instanţa se pronunţa, prin aceeaşi sentinta, şi asupra acţiunii civile.Dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală reprezintă deopotrivă şi reflectarea prevederilor art. 128 din Constituţie, care stabilesc ca "Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", adică potrivit normelor de procedura. De aceea Curtea Constituţională considera ca instituirea unor reguli privind accesul la justiţie nu contravine, asa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate, prevederilor art. 21 din Constituţie, atâta timp cat părţilor interesate le este asigurata utilizarea căilor de atac.Totodată Curtea constata ca ratiunile pe care se întemeiază interdicţia părţii civile de a ataca latura penală în cadrul procesului penal se regăsesc şi în legislaţia străină. Astfel, în dreptul belgian partea civilă nu poate urmări anularea unei achitari decât relativ la interesele sale civile (art. 412 din Codul de instrucţie penală belgiana). În dreptul german, chiar şi atunci când procurorul nu înţelege sa acţioneze, interesul legitim al părţii civile poate forta şi intervenţia, alăturată, a procurorului (Legea pentru protecţia victimei din 1987). În Italia acţiunea civilă poate privi numai interesele civile (art. 74 din Codul de procedură penală italian).Pentru argumentele mai sus arătate nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia dispoziţiile art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală contravin art. 49 din Constituţie.De altfel asupra constituţionalităţii prevederilor art. 362 din Codul de procedură penală Curtea Constituţională s-a pronunţat, cu opinia separată a patru judecători, şi prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ileana Nicoleta Rata în Dosarul nr. 2.355/1999 al Curţii Supreme de Justiţie – Secţia penală.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 iulie 2000.PREŞEDINTELECURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește