DECIZIE nr. 138 din 8 mai 2001

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal



Lucian Mihai – preşedinteCostica Bulai – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorIoan Muraru – judecătorNicolae Popa – judecătorLucian Stangu – judecătorFlorin Bucur Vasilescu – judecătorRomul Petru Vonica – judecătorIuliana Nedelcu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Cecilia Cezara Bebis, Zora Mihaela Mincu şi Marian Petrescu în Dosarul nr. 18.518/2000 al Judecătoriei Sectorului 2, municipiul Bucureşti.La apelul nominal răspunde Asociaţia investitorilor pagubiti C.E.C. – F.N.I. 6.12.1999 – mai 2000, prin reprezentant, precum şi Nica Ştefan Popa, Ana Mihaila, Corneliu Virgil Mihaila şi Lucian Spetie, constatandu-se lipsa celorlalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Părţile prezente, având cuvântul, solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată. Se arata ca în legătură cu constituţionalitatea textelor de lege criticate Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii, dintre care sunt menţionate Decizia nr. 210 din 26 octombrie 2000 şi Decizia nr. 192 din 12 octombrie 2000. Se apreciază că nu exista elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceasta materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 2 martie 2001, pronunţată în Dosarul nr. 18.518/2000, Judecătoria Sectorului 2, municipiul Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Cecilia Cezara Bebis, Zora Mihaela Mincu şi Marian Petrescu într-o cauza penală.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, precum şi ale art. 20 alin. (1) din Constituţie, raportate la art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se arata ca, în esenta, potrivit acestor din urma dispoziţii, orice persoană cercetata are dreptul să fie informată în cel mai scurt timp asupra naturii şi cauzei acuzatiei, sa dispună de timpul şi de înlesnirile necesare pregătirii apărării, să se apere singura ori să fie asistată de un apărător, să poată pune întrebări martorilor acuzarii şi să obţină audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii. Or, dispoziţiile din Codul de procedură penală, criticate ca fiind neconstituţionale, nu stabilesc în sensul acestor prevederi nici o obligaţie pentru organul de urmărire penală în materie de apărare, în faza actelor premergătoare.Cu privire la neconstituţionalitatea prevederilor art. 147 alin. 2 din Codul penal, care defineste noţiunea de funcţionar, şi ale art. 258 din acelaşi cod, potrivit căruia dispoziţiile art. 246-250 din Codul penal se aplică şi funcţionarilor, se susţine ca acestea contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie, ce stabilesc ca statutul funcţionarilor publici se reglementează prin lege organică. Se mai arata ca, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituţie, tot prin lege organică se reglementează şi regimul privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia sociale. Asa fiind, se apreciază ca dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal sunt neconstituţionale, deoarece anulează distincţia prevăzută de Constituţie între regimul juridic al funcţionarilor publici şi regimul general al raporturilor de muncă.Judecătoria Sectorului 2, municipiul Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel se arata ca, potrivit dispoziţiilor art. 224 din Codul de procedură penală, "actele premergătoare sunt mijloace de investigatie prin care se verifica seriozitatea unei sesizări, precum şi existenta sau inexistenta vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 din Codul de procedură penală, ori a unui caz de nepedepsire". Se mai arata ca actele premergătoare se efectuează tocmai în vederea începerii urmăririi penale şi se situeaza înaintea declanşării urmăririi penale, sunt facultative şi nu se realizează dacă sesizarea este suficienta pentru a se dispune începerea urmăririi penale. Totodată se apreciază ca "în conţinutul actelor premergătoare intra activităţi ce nu au nimic în comun cu formele de realizare a actelor juridice propriu-zise, activităţi care sunt asemănătoare cu unele acte procedurale, dar care nu îmbracă haina juridică a acestora, precum şi activităţi ce au o consacrare procedurala şi care nu pot avea loc decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege". În sfârşit, se considera ca, întrucât actele premergătoare se limitează numai la actele necesare în vederea începerii urmăririi penale, în cadrul lor nu se pot efectua acte specifice urmăririi penale sau acte care nu sunt necesare pentru începerea urmăririi penale şi, cu atât mai mult, nu se pot administra probe, asa cum susţin autorii excepţiei.Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal se arata ca nici aceasta nu este intemeiata, întrucât "diferenţele existente între cele doua legi organice cu privire la noţiunea de funcţionar public constituie o chestiune de interpretare şi aplicare a legii, respectiv de conflict al legilor în timp şi nicidecum o încălcare a Constituţiei".Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, "întrucât dispoziţiile art. 6 alin. 1, art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 24 din Constituţie, iar dispoziţiile art. 147 şi 258 din Codul penal nu contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) şi l) din Constituţie şi nu încalcă nici alte prevederi constituţionale". În acest sens, cu privire la susţinerea potrivit căreia exerciţiul dreptului la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie, nu este asigurat şi în faza actelor premergătoare, se arata ca în mod constant Curtea Constituţională a statuat ca prevederile art. 224, ale art. 6 alin. 1 şi ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor constituţionale menţionate şi nici prevederilor art. 6 pct. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal se apreciază ca "existenta unor deosebiri între reglementările cuprinse între doua acte normative nu este o problemă de neconstituţionalitate, ci una de interpretare juridică, care excede competentei Curţii Constituţionale". În sprijinul acestor sustineri se menţionează Decizia Curţii Constituţionale nr. 192 din 12 octombrie 2000.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente şi concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal.Dispoziţiile din Codul de procedură penală, criticate ca fiind neconstituţionale, au următorul conţinut:– Art. 6 alin. 1: "Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal.";– Art. 172 alin. 1: "În cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi poate formula cereri şi depune memorii. Lipsa aparatorului nu împiedica efectuarea actului de urmărire penală, dacă exista dovada ca apărătorul a fost încunoştinţat de data şi ora efectuării actului.";– Art. 224: "În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.De asemenea, în vederea strangerii datelor necesare organelor de urmărire penală pentru începerea urmăririi penale, pot efectua acte premergătoare şi lucrătorii operativi din Ministerul de Interne, precum şi din celelalte organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, anume desemnaţi în acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale.Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba."Dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, de asemenea criticate ca fiind neconstituţionale, prevăd:– Art. 147: "Prin lt; lt;funcţionar public gt; gt; se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natura, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145.Prin lt; lt;funcţionar gt; gt; se înţelege persoana menţionată în alin. 1, precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.";– Art. 258: "Dispoziţiile art. 246-250 privitoare la funcţionari publici se aplică şi celorlalţi funcţionari, în acest caz maximul pedepsei reducându-se cu o treime."Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin ca textele din Codul de procedură penală şi cele din Codul penal, menţionate anterior, contravin art. 24 din Constituţie, care prevede: "(1) Dreptul la apărare este garantat.(2) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu", precum şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 72 alin. (3) lit. i) şi l), potrivit cărora: "(3) Prin lege organică se reglementează: […] … i) statutul funcţionarilor publici; […] … l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială." … Totodată se mai susţine ca sunt incalcate şi prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie (care stabilesc ca "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte"), prin raportare la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform cărora "Orice acuzat are, în special, dreptul:a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înţelege şi în mod amănunţit, asupra naturii şi cauzei acuzatiei aduse împotriva sa; … b) sa dispună de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; … c) să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer; … d) sa intrebe sau să solicite audierea martorilor acuzarii şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzarii […]." … Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională constata ca aceasta este neîntemeiată şi, în consecinţa, urmează să fie respinsă.I. O prima critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală, în legătură cu care se susţine ca încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare, precum şi pe cele ale art. 20 din Constituţie, prin raportare la dispoziţiile art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În sprijinul acestor sustineri se arata, în esenta, ca în faza actelor premergătoare, deşi împotriva autorilor excepţiei au fost efectuate numeroase activităţi specifice urmăririi penale, aceştia nu au putut fi asistaţi de apărător, deoarece nu aveau calitatea de învinuiţi sau inculpaţi. Se mai susţine, de asemenea, ca în faza actelor premergătoare au fost administrate probe fără ca autorii excepţiei să fie asistaţi de apărători şi fără sa li se aducă la cunoştinţa învinuirea.Analizând aceste sustineri, Curtea Constituţională constata ca asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 210 din 26 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 5 martie 2001, într-o cauza în care s-a invocat încălcarea aceloraşi texte din Constituţie şi pe baza, în esenta, a unei argumentari asemănătoare celei din prezentul dosar.Cu acel prilej, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea Constituţională a reţinut ca atât art. 6 alin. 1, cat şi art. 172 alin. 1 din Codul de procedură penală transpun în norme procedurale pentru inculpat, invinuit şi celelalte părţi ale procesului penal, pe tot parcursul procesului penal, principiul constituţional al dreptului de apărare, precum şi dreptul acestora de a fi asistaţi la apărător. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedură penală, "Procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale, cat şi în cursul judecaţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege". Art. 224 din Codul de procedură penală reglementează posibilitatea efectuării unor acte premergătoare începerii procesului penal. Faza actelor premergătoare nu este parte componenta a procesului penal şi, într-adevăr, pentru aceasta faza nu este reglementată asigurarea exercitării dreptului la apărare. Este de observat însă ca, potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedură penală, actele premergătoare se efectuează "în vederea începerii urmăririi penale".Începerea urmăririi penale se dispune, de principiu, în rem, atunci când exista date cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10, cu excepţia celui de la lit. b^1)". Începerea urmăririi penale se dispune în personam numai dacă în acelaşi timp exista suficiente date şi cu privire la persoana autorului infracţiunii.Totodată alin. 3 al art. 224 din Codul de procedură penală prevede că "Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba". Rezultă deci ca în aceasta faza, cu excepţia procesului-verbal menţionat în textul citat, nu pot fi efectuate acte care să constituie mijloace de proba în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedură penală şi care să vizeze o anumită persoana, banuita ca fiind autorul infracţiunii.Curtea a mai reţinut ca garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afară procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau de inculpat. Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strangerii datelor necesare pentru declanşarea procesului penal, nu reprezintă momentul începerii procesului penal, ci aceste acte se realizează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedură penală, procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de proba, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de proba.Sub aspectul criticii potrivit căreia textele din Codul de procedură penală apreciate de către autorii excepţiei ca fiind neconstituţionale încalcă şi prevederile art. 20 alin. (1) din Constituţie, prin raportare la art. 6 pct. 3 lit. a)-d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea Constituţională a statuat prin aceeaşi decizie ca art. 6 pct. 3 din convenţie reglementează drepturile acuzatului. În sensul acestui articol noţiunea de "acuzat" priveşte persoana căreia i se imputa, formal şi explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmărire penală îndreptate împotriva sa, săvârşirea unei infracţiuni. Potrivit regulilor procedurii penale române asemenea acte se efectuează doar în cursul procesului penal, în condiţiile asigurării exercitării dreptului la apărare prevăzut la art. 24 din Constituţie.Asa fiind, Curtea a respins şi sub acest aspect excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Întrucât nu au intervenit împrejurări noi de natura sa modifice acesta jurisprudenta, Curtea Constituţională urmează sa respingă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală.II. Cea de-a doua critica de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, în legătură cu care se susţine ca încalcă prevederile constituţionale ale art. 72 alin. (3) lit. i) şi l).În esenta, autorii excepţiei susţin ca dispoziţiile art. 147, precum şi ale art. 258 din Codul penal sunt neconstituţionale, întrucât anulează distincţia facuta de Constituţie între regimul juridic al funcţionarilor publici şi regimul general al raporturilor de muncă.Analizând aceste sustineri, Curtea Constituţională constata ca în legătură cu constituţionalitatea prevederilor art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal Curtea s-a mai pronunţat, şi anume prin Decizia nr. 192 din 12 octombrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 9 februarie 2001.Prin acea decizie, respingând excepţia de neconstituţionalitate, într-o cauza în care s-a invocat încălcarea aceloraşi prevederi constituţionale şi s-au formulat aceleaşi critici ca şi în prezentul dosar, Curtea Constituţională a reţinut următoarele:Constituţia nu defineste nici noţiunea de "funcţionar public" şi nici pe cea de "alţi funcţionari", definirea şi reglementarea statutului acestor categorii de salariaţi fiind de domeniul legii. Înţelesul acestor notiuni este stabilit, pe de o parte, în art. 147 din Codul penal, iar pe de altă parte, în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Deosebirile dintre cele doua reglementări legale nu reprezintă însă o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a legilor, ceea ce excede competentei Curţii Constituţionale, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, „[…] nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituţiei”. Or, asa cum s-a statuat în jurisprudenta constanta a Curţii (de exemplu, prin Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998), constituţionalitatea unei dispoziţii legale nu poate fi examinata prin raportare la o alta dispoziţie legală, ci doar prin raportare la o norma constituţională.În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia textele de lege criticate contravin prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) şi l) din Constituţie, care stabilesc ca statutul funcţionarilor publici şi regimul general al raporturilor de muncă se reglementează prin lege organică, prin Decizia nr. 192 din 12 octombrie 2000 Curtea Constituţională a reţinut ca aceste prevederi constituţionale nu sunt incidente în cauza. Aceasta deoarece atât Codul penal, cat şi Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici sunt legi organice. Prin aceeaşi decizie s-a mai reţinut ca art. 258 din Codul penal prevede incriminarea faptelor prevăzute la art. 246-250 din acelaşi cod şi în cazurile în care autorul nu are calitatea de funcţionar public, ci este un alt funcţionar, făcând distincţie doar sub aspectul limitelor pedepsei aplicabile. Stabilirea condiţiilor pentru îndeplinirea cerinței de subiect activ calificat în cazul anumitor infracţiuni intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. De altfel, Curtea Constituţională în jurisprudenta sa (de exemplu, prin Decizia nr. 81 din 15 iulie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 76 din 22 aprilie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 10 septembrie 1997) a reţinut în mod constant ca noţiunea generală de funcţionar nu este de nivel constituţional, iar reglementările referitoare la „funcţionar”, inclusiv cele legate de infracţiunile săvârşite de funcţionari, sunt de nivelul legii.Argumentele ce au fundamentat aceasta soluţie îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauza, deoarece nu au intervenit motive sau elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 224 din Codul de procedură penală,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 şi ale art. 224 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 147 alin. 2 şi ale art. 258 din Codul penal, excepţie ridicată de Cezara Cecilia Bebis, Zora Mihaela Mincu şi Marian Petrescu în Dosarul nr. 18.518/2000 al Judecătoriei Sectorului 2, municipiul Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2001.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,LUCIAN MIHAIMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește