DECIZIE nr. 138 din 8 aprilie 2003

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. c) teza întâi şi lit. d), art. 17 alin. (1) şi (5), art. 22, 38, art. 59 alin. (4) şi (5) şi ale art. 40^1 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorPaula C. Pantea – procurorDoina Suliman – magistrat-asistent şefPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. c) teza întâi şi lit. d), art. 17 alin. (1) şi (5), art. 22, 38, art. 59 alin. (4) şi (5), art. 78 şi 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Romtrade Star Import Export” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.614/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public, considerând ca textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca fiind neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 19 iunie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 7.614/1999, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. c) teza întâi şi lit. d), art. 17 alin. (1) şi (5), art. 22, 38, art. 59 alin. (4) şi (5), art. 78 şi 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Comercială „Romtrade Star Import Export” – S.R.L. din Bucureşti într-o cauza comercială.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, art. 49, art. 134 alin. (2) lit. a) şi ale art. 135 alin. (6), întrucât aduc atingere existenţei drepturilor debitorului de a-şi conduce activitatea şi restrang dreptul de proprietate în afară limitelor constituţionale. De asemenea, considera ca prin ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea nu se mai asigura libertatea comerţului, fiind infrant în acelaşi timp şi principiul constituţional al inviolabilitatii proprietăţii, deoarece bunurile suferă un proces de uzura fizica şi morala ca urmare a neexercitarii activităţii comerciale şi nu pot fi amortizate. Autorul excepţiei mai susţine ca prin textele de lege criticate se creează o situaţie de inechitate între administratori şi ceilalţi acţionari, în ceea ce priveşte posibilitatea de înstrăinare a acţiunilor sau a părţilor sociale.Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a comercială şi-a exprimat opinia asupra excepţiei în urma solicitării Curţii Constituţionale, în sensul că aceasta este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate. În acest sens, arata ca suspendarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea trebuie privită în contextul ratiunii întregii proceduri a reorganizării judiciare şi a falimentului, care este determinata tocmai de managementul defectuos al debitorului care a generat starea sa de insolventa şi care urmăreşte realizarea drepturilor creditorilor. De asemenea, considera ca interdicţia de înstrăinare a părţilor sociale sau a acţiunilor de către administrator nu creează o situaţie de inechitate a acestuia în raport cu ceilalţi acţionari, fiind concepută, în fapt, doar ca o măsura de protecţie pentru aceştia din urma care nu au putut cunoaşte situaţia reală a societăţii şi nu au putut anticipa, în consecinţa, profitul pe care l-ar fi putut obţine din vânzarea participatiilor la un moment dat.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1 alin. (1), art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. c) teza întâi şi lit. d), art. 17 alin. (1) şi (5), art. 22, 38, art. 59 alin. (4) şi (5), ale art. 78 şi 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 64/1995 a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, ordonanţa aprobată şi modificată prin Legea nr. 82/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003. Conform art. II al acestei ordonanţe, „prezenta ordonanţă intră în vigoare după 180 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepţia prevederilor art. III, care intră în vigoare la data publicării”. Asadar, art. I din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002 a intrat în vigoare la 1 august 2002, dispoziţiile legale criticate având următoarea redactare:– Art. 10 alin. (1) lit. c) şi d): "(1) Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: […]c) desemnarea, prin hotărâre, a administratorului sau a lichidatorului, stabilirea atribuţiilor acestora, controlul asupra activităţii lor şi, dacă este cazul, înlocuirea lor; … d) judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-şi mai conduce activitatea;" … – Art. 17 alin. (1) şi (5): "(1) În cadrul primei şedinţe a adunării creditorilor sau ulterior creditorii care deţin cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor pot decide desemnarea unui administrator – persoana fizica sau societate comercială -, stabilindu-i şi remuneraţia, indiferent dacă, prin hotărârea de deschidere a procedurii sau ulterior, judecătorul-sindic desemnase un administrator. […](5) Dacă creditorii nu decid desemnarea unui administrator, judecătorul-sindic poate dispune, în aceeaşi zi, printr-o încheiere, desemnarea unui administrator, dacă nu fusese desemnat de acesta un administrator prin hotărârea de deschidere a procedurii sau ulterior." … – Art. 22: "(1) În cazul în care dispune trecerea la faliment, judecătorul-sindic va desemna un lichidator, aplicându-se, în mod corespunzător, art. 17, 19, 20, 21 şi art. 69 alin. (4).(2) Atribuţiile administratorului încetează la momentul stabilirii atribuţiilor lichidatorului de către judecătorul-sindic. … (3) Poate fi desemnat lichidator şi administratorul desemnat anterior." … – Art. 38: "(1) După ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 31, este interzis administratorilor societăţii comerciale, sub sancţiunea nulităţii, sa înstrăineze, fără acordul judecătorului-sindic, acţiunile sau părţile lor sociale, deţinute la debitorul care face obiectul acestei proceduri.(2) Judecătorul-sindic va dispune indisponibilizarea acţiunilor sau a părţilor sociale, potrivit alin. (1), în registrele speciale de evidenta sau în conturile înregistrate electronic." … – Art. 59 alin. (4) şi (5): Alineatul (4) a fost abrogat."(5) Nerespectarea termenelor prevăzute la alin. (1), (1^1), respectiv (1^2) conduce la decăderea părţilor respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare şi, ca urmare, la trecerea, din dispoziţia judecătorului-sindic, la faliment."Articolele 78 şi 79 au fost abrogate.Prin art. I pct. 42 al Ordonanţei Guvernului nr. 38/2002 a fost însă introdus art. 40^1, care menţine soluţia legislativă din textele abrogate, în următoarea redactare:– Art. 40^1: "(1) Deschiderea procedurii ridica debitorului dreptul de administrare – constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea -, dacă acesta nu şi-a declarat, în condiţiile art. 26 alin. (1) lit. f) sau, după caz, art. 32 alin. (1), intenţia de reorganizare.(2) Cu excepţia cazurilor prevăzute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi bunurilor pe care debitorul le-ar dobândi ulterior deschiderii procedurii. … (3) Judecătorul-sindic va putea ordonă ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului o dată cu desemnarea unui administrator, indicând totodată şi condiţiile de exercitare a acestuia. … (4) Dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului. … (5) Creditorii, comitetul creditorilor, comitetul asociaţilor/acţionarilor, camera de comerţ şi industrie teritorială sau, după caz, asociaţia cooperatista teritorială, respectiv naţionala, poate oricând adresa judecătorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, având ca justificare pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan raţional de activitate. … (6) Judecătorul-sindic va examina în termen de 15 zile o astfel de cerere, într-o şedinţa la care vor fi citaţi debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor, comitetul asociaţilor/acţionarilor şi camera de comerţ şi industrie teritorială sau, după caz, asociaţia cooperatista teritorială, respectiv naţionala." … În susţinerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege, autorul excepţiei invoca încălcarea următoarelor prevederi constituţionale:– Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.(2) Nimeni nu este mai presus de lege." … – Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrangerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii." … – Art. 134 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie"; … – Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă."Autorul excepţiei susţine ca dispoziţiile legale criticate aduc atingere existenţei drepturilor debitorului de a-şi conduce activitatea şi de a administra bunurile, incalcand astfel dispoziţiile constituţionale privitoare la restrangerea unor drepturi sau libertăţi. Se considera, de asemenea, ca, prin efectul acestei atingeri aduse drepturilor debitorului, sunt afectate implicit şi principiile constituţionale ale libertăţii comerţului şi inviolabilitatii proprietăţii. De asemenea, se susţine ca, prin interzicerea dreptului administratorului de a instraina acţiunile sau părţile sociale pe care le deţine la societatea debitoare, se creează un regim discriminator între diferiţii acţionari ai societăţii debitoare.Analizând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. c) teza întâi şi lit. d), art. 17 alin. (1) şi (5), art. 22 şi ale art. 40^1 (articol ce preia soluţia legislativă cuprinsă în art. 78 şi 79, abrogate prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002), Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată.Aceste texte de lege nu numai că nu încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, ci, dimpotriva, sunt conforme cu litera şi spiritul acestora, ele având ca finalitate ridicarea dreptului de a-şi conduce activitatea pentru debitorul faţă de care s-a declansat procedura de reorganizare şi faliment şi care suferă pierderi continue din averea sa ori se afla în situaţia în care nu exista probabilitatea de realizare a unui plan raţional de activitate şi încredinţarea acestei administrări unui administrator sau lichidator, după caz. Astfel, referitor la invocarea încălcării art. 49 din Constituţie, se constată că acest text nu are incidenţa în cauza, întrucât dreptul comerciantului de a-şi conduce activitatea nu este unul dintre drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute în titlul II din Constituţie, la care se referă art. 49. În acest sens s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 45 din 7 februarie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 5 iunie 2001. Prin aceasta decizie s-a mai reţinut ca "posibilitatea de a ridica dreptul debitorului de a-şi conduce activitatea se înscrie în reglementările menite să asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenta loiala şi condiţiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie".De asemenea, Curtea constata ca textele legale criticate sunt constituţionale şi în raport cu art. 135 alin. (6) din Constituţie, deoarece se operează numai o indisponibilizare a bunurilor, care nu afectează în esenta dreptul de proprietate al debitorului. De altfel, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la acest aspect prin Decizia nr. 224 din 3 iulie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 26 septembrie 2001, în sensul că inviolabilitatea proprietăţii trebuie inteleasa "în condiţiile legii", asa cum de altfel stabileşte şi art. 135 alin. (6) din Constituţie.În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (4), Curtea constata ca aceasta a devenit inadmisibila, deoarece, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, aceste dispoziţii legale au fost abrogate prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002.În ceea ce priveşte critica referitoare la art. 59 alin. (5), Curtea constata ca şi aceasta este neîntemeiată. Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra acestui text prin Decizia nr. 229 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 1 martie 2001. Cu acel prilej s-a reţinut ca dispoziţiile Legii nr. 64/1995, republicată, sunt de natura procedurala, asa cum de altfel rezultă chiar din titlul legii: „privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului”. Or, potrivit dispoziţiilor art. 125 alin. (3) din Constituţie, „Competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege”. Asa fiind, intră în atributia exclusiva a legiuitorului stabilirea normelor procedurale, inclusiv a termenelor în care trebuie îndeplinite anumite acte procedurale, pentru ca acestea sa producă efecte. O norma procedurala poate să aducă atingere unor prevederi constituţionale în cazul în care împiedica sau ingradeste exercitarea unor drepturi sau libertăţi consacrate de Constituţie. În speta de faţa însă nu aceasta este situaţia, pentru ca societatea comercială ajunsă în incapacitate de plată, la fel ca oricare persoana legată printr-un interes de aceasta stare, are la dispoziţie timp suficient spre a elabora şi a depune un eventual plan de reorganizare ori de lichidare. Aceasta perioada se întinde până la introducerea cererii în justiţie şi deschiderea procedurii acesteia, precum şi după deschiderea acesteia, până la afişarea tabelului definitiv al creanţelor, asa cum prevede art. 59 alin. (1) lit. a), potrivit noii redactari rezultate prin Ordonanţa Guvernului nr. 38/2002. În aceeaşi decizie a Curţii Constituţionale s-a mai arătat ca o reglementare care ar prevedea prelungirea sine die a termenului în care se poate depune un eventual plan de organizare sau de lichidare ar fi de natura sa determine persistenta incertitudinii şi tergiversarea rezolvarii litigiilor, ceea ce ar leza, în mod evident, interesele legitime ale celorlalte părţi. De altfel, tocmai dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie creează în sarcina statului obligaţia de a asigura crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, iar aceste dispoziţii îi vizează, deopotrivă, pe toţi agenţii economici, atât pe debitori, ale căror datorii trebuie executate în condiţiile legii, cat şi pe creditori, faţă de care se impune crearea condiţiilor corespunzătoare pentru recuperarea creanţelor. De asemenea, s-a mai reţinut ca nerezolvarea situaţiilor de insolvabilitate poate leza interesele generale ale societăţii comerciale, întrucât aceasta determina existenta în lant a arieratelor, diminuarea capacităţii de plată şi afectează implicit posibilitatea continuării activităţii altor agenţi economici, având efecte şi asupra realizării veniturilor bugetului public naţional. În sfârşit, s-a mai arătat că nu este intemeiata nici susţinerea privind eventuala lezare a drepturilor şi intereselor persoanelor care, din cauza unor împrejurări obiective, nu au putut depune planul de organizare înlăuntrul termenului de decădere, deoarece acestora le sunt aplicabile dispoziţiile art. 103 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora neîndeplinirea actului de procedura în termenul prevăzut de lege atrage decăderea, „afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte ca a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei”. Asadar, acel act procedural poate fi valabil îndeplinit în termen de 15 zile de la data încetării cauzei care a împiedicat îndeplinirea sa. Pentru considerentele arătate mai sus, critica de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale nu poate fi reţinută nici prin raportare la art. 135 alin. (6) din Constituţie.Întrucât în cauza de faţa nu au fost aduse elemente noi, de natura sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cat şi soluţiile anterioare îşi păstrează valabilitatea.În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 64/1995, republicată, care instituie o interdicţie pentru administratorul care deţine acţiuni sau părţi sociale la societatea debitoare de a le instraina, Curtea observa ca aceste reglementări sunt chemate să asigure protejarea creditorilor. Potrivit art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, statul are obligaţia de a asigura, printre altele, crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, fapt ce vizează, deopotrivă, pe toţi agenţii economici, atât pe debitori, ale căror datorii trebuie executate în condiţiile legii, cat şi pe creditori, faţă de care statul trebuie să creeze condiţii adecvate pentru recuperarea creanţelor.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi (6), al art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEA,În numele legiiDECIDE:1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. c) teza întâi şi lit. d), art. 17 alin. (1) şi (5), art. 22, 38, art. 40^1 şi art. 59 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Romtrade Star Import Export” – S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.614/1999 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a comercială.II. Respinge, ca devenită inadmisibila, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (4) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 aprilie 2003.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent şef,Doina Suliman–––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește