DECIZIE nr. 138 din 23 aprilie 2002

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 673^11 din Codul de procedură civilă



Nicolae Popa – preşedinteCostica Bulai – judecătorNicolae Cochinescu – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorŞerban Viorel Stanoiu – judecătorLucian Stangu – judecătorIoan Vida – judecătorGabriela Ghita – procurorLaurentiu Cristescu – magistrat-asistentPe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 673^11 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Eduard Galan în Dosarul nr. 8.560/2001 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti într-o cauza având ca obiect ieşirea din indiviziune.La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Eduard Galan solicita admiterea excepţiei asa cum a fost formulată.Reprezentantul Ministerului Public arata ca prevederile privind ieşirea din indiviziune nu încalcă nici o dispoziţie din Constituţia României sau din vreo convenţie internationala ratificată de România, deoarece interesele tuturor părţilor sunt ocrotite în mod egal, fără nici un fel de discriminare. Solicita respingerea excepţiei ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constata următoarele:Prin Încheierea din 11 ianuarie 2002, pronunţată în Dosarul nr. 8.560/2001, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 673^11 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Eduard Galan.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine ca dispoziţiile art. 673^11 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât lezeaza dreptul de proprietate al copartasului. Coproprietarul care solicită sa i se atribuie în natura imobilul este obligat sa achite sulta pentru ceilalţi coproprietari, ceea ce de multe ori îi este imposibil, mai ales ca aceasta obligaţie trebuie îndeplinită în termen de 6 luni, altfel îşi pierde proprietatea. Mai arata ca în cazul în care s-a dispus vânzarea prin buna învoiala, iar aceasta nu s-a realizat se prevede vânzarea imobilului prin intermediul executorului judecătoresc, or, pe calea executării silite nu se poate obţine un preţ bun. Considera, în concluzie, ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, precum şi reglementărilor cuprinse la art. 3, 7 şi la art. 25 alin. 1 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, precum şi la art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, exprimandu-şi opinia, apreciază ca excepţia ridicată nu este intemeiata. Se arata ca, potrivit art. 728 alin. 1 din Codul civil, "Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere imparteala succesiunii, chiar când ar exista convenţii sau prohibiţii contrarii". De asemenea, instanţa precizează ca art. 673^11 din Codul de procedură civilă acorda intaietate vânzării prin buna învoiala, "soluţie care este în concordanta cu principiul disponibilităţii procesuale şi, numai dacă aceasta nu se poate realiza, instanţa va dispune, prin încheiere, ca vânzarea să se efectueze prin intermediul executorului judecătoresc".Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere cu privire la excepţia ridicată.Guvernul considera ca excepţia de neconstituţionalitate ridicată nu este intemeiata, deoarece procedura prevăzută pentru sistarea stării de coproprietate corespunde principiului constituţional potrivit căruia "trebuie ocrotite în mod egal interesele legitime ale tuturor coproprietarilor, inclusiv atunci când ele constau în încetarea stării de coproprietate". Mai arata ca soluţia adoptată prin textul de lege criticat nu contravine Constituţiei, "ci, dimpotriva, îşi are temeiul în textul art. 41 alin. (1), potrivit căruia conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege". Guvernul considera ca dispoziţiile legale criticate sunt în concordanta şi cu reglementările Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale primului Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece "vânzarea bunului respectiv nu duce la pierderea dreptului coproprietarilor, ci la transformarea cotei fiecăruia într-un drept exclusiv asupra unei părţi din suma de bani rezultată prin vânzare".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, retine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 673^11 din Codul de procedură civilă, care prevăd ca:"În cazul în care nici unul dintre coproprietari nu cere atribuirea bunului ori, deşi acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au depus, în termenul stabilit, sumele cuvenite celorlalţi coproprietari, instanţa, prin încheiere, va dispune vânzarea bunului, stabilind, totodată, dacă vânzarea se va face de către părţi prin buna învoiala ori de către executorul judecătoresc.Dacă s-a dispus ca vânzarea bunului să se facă de părţi prin buna învoiala, instanţa va stabili şi termenul în care aceasta va fi efectuată. Termenul nu poate fi mai mare de 6 luni. La împlinirea termenului părţile vor prezenta instanţei dovada vânzării.În cazul în care vânzarea prin buna învoiala nu se realizează în temeiul prevăzut de alin. 2, instanţa, prin încheiere, va dispune ca vânzarea să fie efectuată de executorul judecătoresc.Încheierile prevăzute în prezentul articol pot fi atacate separat cu apel. Dacă nu au fost astfel atacate, aceste încheieri nu mai pot fi supuse apelului o dată cu hotărârea asupra fondului procesului".Autorul excepţiei susţine ca aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (1) şi (2) din Constituţie, potrivit cărora: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor". … Considera, de asemenea, ca dispoziţiile legale criticate încalcă şi unele reglementări din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, adoptată şi proclamata de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 217A (III) din 10 decembrie 1948, şi anume:– Art. 3: "Orice fiinta umană are dreptul la viaţa, la libertate şi la securitatea sa.";– Art. 7: "Toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără deosebire la o protecţie egala a legii. Toţi oamenii au dreptul la o protecţie egala împotriva oricărei discriminări care ar încalcă prezenta declaraţie şi împotriva oricărei provocari la o astfel de discriminare.";– Art. 25 alin. 1: "Orice persoană are dreptul la un nivel de viaţa corespunzător asigurării sănătăţii sale, bunastarii proprii şi a familiei, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinta, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de şomaj, de boala, de invaliditate, vaduvie, batranete sau în alte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenta ca urmare a unor împrejurări independente de voinţa sa", precum şi prevederile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, conform cărora: "Orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinţă bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor".Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata următoarele:Reglementările invocate din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului nu sunt incidente în cauza, întrucât drepturile omului prevăzute în aceste reglementări sunt diferite de cele la care se referă art. 673^11 din Codul de procedură civilă. Dispoziţiile legale criticate instituie un tratament juridic egal pentru toţi coproprietarii, stabilind aceleaşi drepturi pentru toţi, în ele negasindu-se vreun privilegiu sau vreo discriminare. De asemenea, nu se poate retine ca dispoziţiile art. 673^11 din Codul de procedură civilă ar leza dreptul de proprietate al vreunuia dintre coproprietari, fiecare având drepturi egale asupra cotei ideale ce îi revine din bunul deţinut în codevalmasie.Unul dintre principalele atribute ale dreptului de proprietate este dreptul de dispoziţie. În virtutea acestui drept fiecare coproprietar poate hotărî în mod liber dacă doreşte sau nu sa rămână în indiviziune, iar ceilalţi coproprietari nu se pot opune hotărârii celui care solicită încetarea stării de indiviziune. Încetarea acestei stări se poate realiza prin mai multe modalităţi, în principal: conform acordului de voinţa al coindivizărilor sau pe baza unei hotărâri judecătoreşti prin împărţirea în natura a bunului, când natura acestuia permite divizarea; prin atribuirea bunului în natura unuia sau unora dintre coproprietari ori prin vânzarea bunului şi împărţirea preţului obţinut. În cazul în care bunul este atribuit în natura unuia dintre coproprietari, dacă nu s-ar prevedea obligaţia acestuia de a achită celorlalţi, într-un termen rezonabil, valoarea cotei ce le revine, în mod evident şi direct ar fi lezat dreptul lor de proprietate.Vânzarea bunului prin buna învoiala a coproprietarilor constituie o modalitate deopotrivă echitabila pentru toţi, dar şi aceasta trebuie realizată în cadrul unei limite de timp, stabilită de legiuitor la 6 luni, iar oponenta unuia dintre coproprietari, pentru motivul ca preţul ce se poate obţine nu este suficient de bun, ar putea leza drepturile şi interesele celorlalţi. Nerealizarea vânzării prin buna învoiala nu poate împiedica finalizarea procedurii de încetare a stării de indiviziune, ci, dimpotriva, constituie un motiv ce justifica aplicarea procedurilor executării silite.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,CURTEAÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 673^11 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Eduard Galan în Dosarul nr. 8.560/2001 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.Definitivă şi obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 aprilie 2002.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. NICOLAE POPAMagistrat-asistent,Laurentiu Cristescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește