DECIZIE Nr. 136 din 7 decembrie 1994

Vasile Gionea – preşedinte Mihai Constantinescu – judecător Miklos Fazakas – judecător Ioan Muraru – judecător Florin Bucur Vasilescu – judecător Ioan Griga – procuror Constantin Burada – magistrat-asistent Pe rol soluţionarea recursurilor declarate de către Ministerul Public şi Bozdog Ovidiu Nicolae împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 81 din 15 iulie 1994. La apelul nominal au lipsit părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă ca recursul Ministerului Public a fost retras, iar recursul formulat de Bozdog Ovidiu Nicolae este declarat în termen şi motivat. Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, soluţia pronunţată fiind în concordanta cu prevederile constituţionale, precum şi cu reglementările internaţionale în materie. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd decizia atacată cu recurs, motivele invocate, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele: Prin Decizia nr. 81 din 15 iulie 1994, Curtea Constituţională a admis, în parte, excepţia de neconstituţionalitate privind art. 200 alin. 1 din Codul penal, invocată de Bozdog Ovidiu Nicolae, Banu Ovidiu, Blaga Lucian, Stoica Iordan Ciprian, Hopris Florin Petru şi Nastase Gheorghe Cristian, şi a constatat ca prevederile acestui alineat sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică relaţiilor sexuale între persoane majore de acelaşi sex, liber consimţite, care nu sunt săvârşite în public ori nu produc scandal public. Totodată, Curtea a respins excepţia privind art. 200 alin. 2 din Codul penal, invocată de Bozdog Ovidiu Nicolae şi Blaga Lucian. Împotriva acestei decizii au declarat recurs Ministerul Public şi Bozdog Ovidiu Nicolae. Cu privire la recursul Ministerului Public, întrucît, prin adresa nr. 45654/7420/P/1994 a Parchetului General de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, procurorul general a comunicat ca, potrivit art. 330^4 din Codul de procedură civilă, îşi retrage recursul, urmează a se lua act de aceasta cerere. Prin recursul formulat de Bozdog Ovidiu Nicolae se solicita admiterea lui şi modificarea deciziei atacate, în sensul de a se constată că întreg articolul 200 din Codul penal este neconstitutional. În motivarea recursului se invoca, în principal, art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi Amendamentul nr. 8 al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Se susţine, în esenta, ca în recomandarea facuta prin amendamentul sus-menţionat de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei nu se face nici o distincţie între adulti şi minori, fapta fiind unica, doar subiectii diferiţi. Întrucît aceasta distincţie nu se regaseste în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi cum art. 20 alin. (2) din Constituţia României consacra principiul priorităţii normei de drept internaţional, se apreciază ca instanţa de contencios constituţional avea obligaţia sa declare ca fiind neconstitutional întreg articolul 200 din Codul penal. Recursul nu este întemeiat. Art. 200 alin. 1 din Codul penal prevede că relaţiile sexuale între persoane de acelaşi sex se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. Alin. 2 al aceluiaşi articol prevede că fapta prevăzută la alin. 1, săvârşită asupra unui minor, asupra unei persoane în imposibilitatea de a se apara ori de a-şi exprima voinţa, sau prin constringere, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. În analiza motivelor de recurs este necesar a se face distincţie între criticile aduse deciziei în legătură cu prevederile alin. 1 şi criticile referitoare la prevederile alin. 2 ale art. 200 din Codul penal. Aceasta distincţie se impune deoarece dispoziţiile art. 200 alin. 1 din Codul penal au fost declarate neconstituţionale, în anumite condiţii, iar alin. 2 al aceluiaşi articol nu a fost declarat neconstitutional, excepţia fiind respinsă. Cu privire la art. 200 alin. 1 din Codul penal, prin decizia recurată s-a statuat ca prevederile respective sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică relaţiilor sexuale între persoane majore de acelaşi sex, liber consimţite, care nu sunt săvârşite în public ori nu produc scandal public. Recurentul susţine ca referirea la persoane majore nu ar fi conformă Amendamentului nr. 8 al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la Raportul asupra cererii de aderare a tarii noastre la acest consiliu, ceea ce evident este inexact, deoarece din cuprinsul acestui raport rezultă ca recomandarea are în vedere cerinţa de a nu mai fi incriminate actele homosexuale, săvârşite în privat, între adultii care au consimţit la acestea. Chiar dacă nu ar fi existat aceasta circumstantiere, soluţia nu putea fi alta ţinând seama de prevederile art. 26 alin. (2) din Constituţie potrivit cărora "Persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri". Este evident ca relaţiile homosexuale cu un minor sau în public, ori care au produs scandal public, sunt contrare bunelor moravuri. De asemenea, astfel de relaţii aduc atingere şi ordinii publice ce ar putea fi grav afectată datorită consecinţelor unor asemenea relaţii în planul moralei publice. Din cuprinsul art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului rezultă ca dreptul persoanei la respectul vieţii sale private nu exclude atributul legiuitorului de a stabili măsurile necesare într-o societate democrata, pentru apărarea ordinii publice, protejarea sănătăţii, moralei, a drepturilor şi libertăţilor altora. Deci, acest drept poate fi exercitat numai atunci când el corespunde cerinţelor moralei şi ordinii publice şi nu aduce o atingere drepturilor altora. Recurentul absolutizeaza dreptul pe care îl are orice persoană la respectul vieţii sale private ca şi cum aceste cerinţe nici nu ar exista. O asemenea conceptie este însă contrară principiilor statului de drept şi regimului nostru constituţional care presupun întotdeauna interpretarea sistematica a drepturilor cetăţenilor, ceea ce, în speta, înseamnă şi dreptul minorilor la protecţie, consacrat în art. 45 alin. (1) din Constituţie, precum şi a dreptului fiecărui cetăţean de a pretinde statului sa apere morala publică şi bunele moravuri. Pentru aceste motive, criticile făcute de recurent referitoare la prevederile art. 200 alin. 1 din Codul penal sunt nefondate. În legătură cu alin. 2 al art. 200 din Codul penal, trebuie menţionat ca în motivarea recursului nu se face o critica specială acestor dispoziţii. În afară considerentelor expuse cu privire la alin. 1, trebuie subliniat faptul ca alin. 2 al art. 200 din Codul penal se referă, în principal, la săvârşirea faptei fără consimtamint. Acest lucru rezultă din enumerarea subiectilor pasivi arătaţi de alin. 2 al art. 200: minori, persoane în imposibilitatea de a se apara ori de a-şi exprima voinţa, sau prin constringere. În simile ratio, aceasta este şi situaţia minorului. Faţa de prevederile art. 26 alin. (1) din Constituţie, care instituie obligaţia autorităţilor publice de a respecta viaţa intima, familială şi privată, evident ca dispoziţiile sale au în vedere protecţia împotriva violarii acestui drept de către oricine, inclusiv de către persoanele fizice. Or, stabilirea de relaţii homosexuale fără liber consimtamint, cît şi, în general, stabilirea de relaţii sexuale între persoane de sex opus fără liber consimtamint constituie o încălcare evidenta a dreptului prevăzut de art. 26 alin. (1) din Constituţie privind respectarea şi ocrotirea vieţii intime, familiale şi private a cetăţenilor. De altminteri, interpretarea data în decizia recurată nu contravine nici art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că amestecul unei autorităţi publice în viaţa privată a cuiva nu este, prin ea însăşi, condamnabila cîte vreme ea are loc potrivit legii şi în interesul apărării unor valori morale ori al protejării drepturilor altora. Faţa de cele arătate, rezultă ca nici critica facuta de recurent deciziei atacate cu privire la art. 200 alin. 2 din Codul penal nu este fondată. Examinînd şi din oficiu decizia recurată, se constată că nu sunt motive care să justifice modificarea ei, astfel ca recursul urmează a fi respins. Vazind şi prevederile art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A c) şi ale art. 25 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Ia act de retragerea recursului declarat de Ministerul Public împotriva Deciziei Curţii Constituţionale nr. 81 din 15 iulie 1994. 2. Respinge recursul declarat de Bozdog Ovidiu Nicolae împotriva aceleiaşi decizii. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 7 decembrie 1994. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. dr. VASILE GIONEAMagistrat-asistent,Constantin Burada––––––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește