DECIZIE nr. 135 din 21 februarie 2006

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIon Tiucă – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistent şefPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Ozyalcin Ramazan, Ali Abdullah Saleh şi Al Akshar Nabil Hashim în dosarele nr. 10.025/2005, nr. 11.049/2005 şi nr. 8.289/2005 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi de Mohamed Abdel Ahab Abdel Jawad Al-Ghafri în Dosarul nr. 6.830/RF/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, cauze înregistrate la Curtea Constituţională cu nr. 817D/2005, nr. 861D/2005, nr. 942D/2005 şi nr. 968D/2005.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, se constată prezenţa interpreţilor Omer Ildihan, pentru limba turcă, şi Dalati Bassam, pentru limba arabă.Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele menţionate au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea acestora.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 968D/2005, nr. 942D/2005 şi nr. 861D/2005 la Dosarul nr. 817D/2005, care a fost primul înregistrat.Cauza este în stare de judecată.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în aceste sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 7 octombrie 2005, 20 octombrie 2005 şi din 11 noiembrie 2005, pronunţate în dosarele nr. 10.025/2005, nr. 11.049/2005 şi nr. 8.289/2005, precum şi prin Încheierea din 3 noiembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 6.830/RF/2005, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România. Excepţiile au fost ridicate de Ozyalcin Ramazan, Ali Abdullah Saleh, Mohamed Abdel Ahab Abdel Jawad Al-Ghafri şi de Al Akshar Nabil Hashim în cauze având ca obiect plângeri formulate de aceştia împotriva hotărârilor Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de acordare a statutului de refugiat.În motivarea excepţiei, având un conţinut identic, se susţine că textul de lege criticat, care prevede posibilitatea de a declara recurs împotriva hotărârii instanţei de judecată în termen de 5 zile de la comunicare, este contrar art. 21 alin. (3) din Constituţie, art. 16 alin. 1 şi 2 din Convenţia privind statutul refugiaţilor – Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, raportat la art. 11 alin. (1) şi (2), art. 20 alin. (2) şi art. 18 alin. (2) din Constituţie. În ceea ce priveşte contradicţia faţă de art. 21 alin. (3) din Constituţie, se arată că regula instituită prin art. 16 alin. (7) din ordonanţă creează o situaţie inechitabilă între solicitantul de azil şi Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, primul fiind obligat, pentru a nu pierde termenul, să declare recurs împotriva sentinţei indiferent de soluţia pronunţată, pe când Oficiul Naţional pentru Refugiaţi este îndreptăţit să declare recurs numai atunci când soluţia îi este nefavorabilă. Contradicţia faţă de prevederile art. 16 alin. 1 şi 2 din Convenţia privind statutul refugiaţilor – Geneva, 1951, ratificată prin Legea nr. 46/1991, potrivit cărora în faţa instanţelor naţionale refugiaţii au drept de acces liber şi facil, bucurându-se de acelaşi tratament ca şi cetăţenii în ceea ce priveşte drepturile şi garanţiile procedurale, constă în aceea că art. 16 alin. (7) din ordonanţa criticată prevede, pentru declararea recursului împotriva hotărârii instanţei, un termen de 5 zile de la pronunţare. Or, în opinia autorilor excepţiei, „cauzele privindu-i pe refugiaţi au elemente din procedura civilă, din procedura penală şi din contenciosul administrativ”, iar „termenul de declarare a recursului este fie de 15 zile de la comunicare (procedura civilă şi contenciosul administrativ), fie 10 zile de la comunicare pentru deţinuţi (procedura penală)”. Aşadar, contrar dispoziţiilor convenţionale menţionate, legea aplicabilă cetăţenilor români conţine dispoziţii mai favorabile acestora, în raport cu cele stabilite pentru refugiaţi prin art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la folosirea căilor de atac, precum şi cea referitoare la semnificaţia principiului egalităţii în drepturi şi al nediscriminării.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât "nu conţin norme contrare dreptului părţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea cauzei lor într-un termen rezonabil" şi nici "restrângeri ale exerciţiului unor drepturi pentru străinii care urmează procedura de prelungire a dreptului de şedere temporară în România".Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională constată că a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, al cărui cuprins este următorul: „Împotriva hotărârii instanţei, contestatarul sau Oficiul Naţional pentru Refugiaţi poate declara recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Declararea recursului în termen suspendă executarea dispoziţiei de părăsire a teritoriului.”Autorul excepţiei consideră că acest text de lege contravine art. 21 alin. (3) şi art. 18 alin. (2) din Constituţie, care prevăd:– Art. 21 alin. (3): "Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil";– Art. 18 alin. (2): "Dreptul de azil se acordă şi se retrage în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte ."Se mai invocă încălcarea prevederilor art. 16 alin. 1 şi 2 din Convenţia privind statutul refugiaţilor – Geneva, 1951, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991, referitor la accesul oricărui refugiat în faţa tribunalelor de pe teritoriul statelor contractante, prin raportare la textele constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) „Dreptul internaţional şi dreptul intern” şi ale art. 20 alin. (2) „Tratatele internaţionale privind drepturile omului”.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, criticile formulate, textele din Constituţie şi actele internaţionale invocate ca fiind încălcate, Curtea constată următoarele:Prevederile art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale într-o cauză în care se susţinea, cu o motivare asemănătoare, încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, precum şi prevederi ale Convenţiei privind statutul refugiaţilor – Geneva, 1951, la care România a aderat prin Legea nr. 46/1991. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 503 din 4 octombrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 986 din 7 noiembrie 2005, excepţia ridicată a fost respinsă, constatându-se că art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 este constituţional, pentru argumentele acolo reţinute.Cele statuate prin decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea acestei jurisprudenţe.În plus, în această cauză, autorii excepţiei mai invocă şi încălcarea art. 18 alin. (2) din Constituţie referitor la acordarea şi retragerea dreptului de azil cetăţenilor străini şi apatrizilor. Cu privire la această susţinere, Curtea constată că, potrivit textului constituţional menţionat, dreptul de azil se acordă şi se retrage "[…] în condiţiile legii, cu respectarea tratatelor şi a convenţiilor internaţionale la care România este parte". Or, dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt, aşa cum deja s-a arătat, în concordanţă cu aceste exigenţe constituţionale.Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicată de Ozyalcin Ramazan, Ali Abdullah Saleh, şi Al Akshar Nabil Hashim în dosarele nr. 10.025/2005, nr. 11.049/2005 şi nr. 8.289/2005 ale Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi de Mohamed Abdel Ahab Abdel Jawad Al-Ghafri în Dosarul nr. 6.830/RF/2005 al Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent şef,Gabriela Dragomirescu––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește