DECIZIE nr. 135 din 10 martie 2005

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorKozsokar Gabor – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorŞerban Viorel Stănoiu – judecătorDana Titian – procurorBenke Karoly – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9^1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „OMV România Mineraloel” – S.R.L. în Dosarul nr. 1.072/C/2004 al Tribunalului Vâlcea – Secţia civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcă principiul constituţional al liberului acces la justiţie şi nu restrâng nici un drept constituţional. De asemenea, se mai susţine că nici prevederile art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie nu sunt încălcate, acestea, de altfel, neavând o legătură directă cu obiectul cauzei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 1.072/C/2004, Tribunalul Vâlcea – Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9^1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, excepţie ridicată de Societatea Comercială „OMV România Mineraloel” – S.R.L. într-o cauză având ca obiect soluţionarea unui recurs împotriva sentinţei prin care s-a dispus oprirea unor lucrări de construire.În motivarea excepţiei autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 9^1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21, 24, 45, 53, precum şi ale art. 135 alin. (2) lit. a).În argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate se apreciază că prevederea legală criticată "impune o restrângere a exerciţiului unui drept recunoscut de lege şi câştigat prin eliberarea autorizaţiei de construire, [iar] această restrângere ce operează în mod automat, succesiv introducerii unei acţiuni în anularea autorizaţiei, nu poate fi cenzurată de un judecător care să aprecieze dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 53 alin. (1) şi (2) al Constituţiei".Totodată, se arată că "suspendarea unui act administrativ (aşa cum este autorizaţia de construcţie) poate avea drept temei fie o dispoziţie legală, fie o hotărâre judecătorească", însă dispoziţiile criticate impun suspendarea de drept a autorizaţiei, "obligându-l pe judecător să dispună oprirea lucrărilor, fără a-i permite acestuia să aprecieze temeinicia motivelor, fără a solicita demonstrarea existenţei unor pagube iminente şi fără a preciza un termen rezonabil de soluţionare a unei astfel de cereri". În optica autorului excepţiei, "soluţia aleasă de legiuitor […] deschide calea abuzului de drept şi îl transformă pe magistrat într-un simplu instrument aflat la îndemâna petenţilor care solicită anularea autorizaţiei de construcţie", iar titularul autorizaţiei "va întâmpina dificultăţi mari ca urmare a unor acţiuni în anularea acesteia provenind din partea unor terţi de rea-credinţă, dificultăţi ce duc la pagube ireparabile, având în vedere natura lucrărilor şi importanţa finalizării lor la timp".Autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că "suspendarea de drept a autorizaţiei care face obiectul unei acţiuni în anulare introdusă de un terţ, în lipsa garanţiilor pe care i le-ar aduce beneficiarului o eventuală judecare a cererii de suspendare prin hotărâre judecătorească, poate determina avantaje specifice concurenţei neloiale pentru orice terţ care ar intenţiona să speculeze dispoziţiile inechitabile ale normei în discuţie". Se mai arată că "beneficiarul autorizaţiei nu dispune de nici o posibilitate de atac, creându-se astfel un mediu concurenţial inadecvat dezvoltării economice", ceea ce este de natură a contraveni prevederilor art. 45 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.Totodată, se consideră că legiuitorul "nu face decât să ridice suspendarea unui act administrativ extrem de important – autorizaţia de construcţie – la rangul de regulă", ceea ce contravine prevederilor constituţionale ale art. 21, 24, 45 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a).Tribunalul Vâlcea – Secţia civilă, formulându-şi opinia asupra excepţiei, apreciază că aceasta este neîntemeiată. În acest sens se consideră că prevederile art. 9^1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, prin faptul că „îngăduie suspendarea de drept şi, pe cale de consecinţă, posibilitatea instanţei sesizate asupra nelegalităţii autorizaţiei de construcţie de a dispune oprirea lucrărilor până la soluţionarea în fond a cauzei”, nu încalcă textul constituţional al art. 21. De asemenea, instanţa mai arată că „legiuitorul a prevăzut în mod expres posibilitatea suspendării şi opririi lucrărilor de construcţii, autorizate de către autoritatea administrativă competentă, tocmai pentru a verifica legalitatea autorizaţiei de construire, la solicitarea persoanei fizice sau juridice care invocă neconformitatea acesteia în condiţiile Legii nr. 50/1991 şi care justifică un interes legitim pentru demonstrarea aspectelor de nelegalitate la emiterea autorizaţiei”.Potrivit opiniei instanţei, nici dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituţie nu este încălcat, având în vedere că "acest drept a fost exercitat de către pârâtă în calea de atac a recursului, faţă de împrejurarea că […] ordonanţa de sistare a lucrărilor a fost dată «fără citarea părţilor», aşa cum prevede art. 581 alin. (3) din Codul de procedură civilă". În optica instanţei, prevederile legale criticate "înlătură posibilitatea unor aprecieri subiective din partea instanţelor atunci când sunt sesizate cu astfel de acţiuni şi se pune problema luării măsurilor de suspendare şi oprire a lucrărilor autorizate, până la verificarea legalităţii emiterii autorizaţiei de construire"; aşadar, legiuitorul a considerat că "nu mai este necesară […] în astfel de faze îndeplinirea altor condiţii şi cenzurarea lor de către instanţă".De asemenea, instanţa de judecată apreciază că prevederile legale criticate nu încalcă nici dispoziţiile art. 45, 53 şi ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere se arată că prevederile legale criticate prevăd că efectele actului administrativ de autorizare sunt suspendate temporar "tocmai pentru a se evita prejudiciile provocate prin continuarea lucrărilor de edificare sau de desfiinţare a unei construcţii, în baza unei autorizaţii contrare legii"; în consecinţă, nu se pune problema îngrădirii unor drepturi, ci se "asigură exercitarea lor conform scopului prevăzut de lege".Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens se arată că prevederile legale criticate nu încalcă textul art. 21 din Constituţie, având în vedere faptul că măsurile prevăzute "reprezintă o măsură cu caracter temporar, de natură să asigure respectarea regulilor disciplinei în construcţii, […], iar părţile interesate au posibilitatea de a exercita căile de atac prevăzute de lege, beneficiind astfel de garanţiile procesuale care dau expresie principiului constituţional al accesului liber la justiţie". De asemenea, în punctul de vedere prezentat se susţine că dispoziţiile art. 9^1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 nu încalcă prevederile art. 24, 45, ale art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, iar dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie dispoziţiile art. 9^1 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 13 ianuarie 1997, introduse prin art. I pct. 14 din Legea nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 1 august 2001. Ulterior sesizării Curţii, Legea nr. 50/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, iar soluţia legislativă criticată a fost preluată prin dispoziţiile art. 12 alin. (2) ale Legii nr. 50/1991, care au următorul cuprins: „(2) Prin introducerea acţiunii autorizaţia de construire sau de desfiinţare se suspendă de drept şi, pe cale de consecinţă, instanţa va dispune oprirea lucrărilor până la soluţionarea în fond a cauzei.”Textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei sunt art. 21, 24, 45, 53 şi art. 135 alin. (2) lit. a). Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate, deşi invocă în susţinerea criticii sale întregul cuprins al art. 21 şi 24, în realitate, se referă numai la dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(3) şi la cele ale art. 24 alin. (1). Astfel, dispoziţiile constituţionale considerate a fi fost încălcate au următorul cuprins:– Art. 21 alin. (1)-(3): "(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. … (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."; … – Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";– Art. 45: "Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.";– Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii."; … – Art. 135 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure:a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie; […]." … În esenţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că suspendarea de drept a autorizaţiei de construcţie doar pe baza existenţei unei cereri de anulare a acesteia în faţa instanţei de contencios administrativ încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (1)-(3), ale art. 24 alin. (1), ale art. 45, 53, precum şi ale art. 135 alin. (2) lit. a).Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie, ci, dimpotrivă, este o consecinţă a acestuia, întrucât suspendarea de drept a autorizaţiei de construcţie se impune pentru a evita prejudicierea unor drepturi sau interese legitime, după ce, în prealabil, a fost introdusă o acţiune pentru anularea autorizaţiei de construcţie. În acest sens, Curtea reţine că dispoziţia legală criticată vizează atât protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor care solicită instanţei de contencios administrativ anularea autorizaţiei de construcţie, cât şi drepturile şi interesele legitime ale titularului autorizaţiei, care, în cazul în care acţiunea va fi admisă, va realiza mai puţine pierderi decât în cazul în care, pe durata acţiunii, lucrările de construcţii ar fi continuat.De asemenea, Curtea constată că nici prevederile art. 24 alin. (1) din Constituţie nu sunt încălcate, părţilor fiindu-le garantat dreptul la apărare în cadrul procesului existent.Referitor la invocarea încălcării dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, care consacră libertatea economică, Curtea observă că acest text constituţional garantează accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora "în condiţiile legii", astfel încât stabilirea cadrului de exercitare a acestui drept constituţional este la latitudinea legiuitorului. În consecinţă, nu se poate reţine că textul criticat încalcă dispoziţiile art. 45 din Constituţie.În ceea ce priveşte susţinerea că textul criticat ar încălca obligaţia statului prevăzută de art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie, constând în asigurarea libertăţii comerţului, a protecţiei concurenţei loiale şi a creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, Curtea observă că într-un stat de drept, cum este definit şi statul român, conform art. 1 alin. (3) din Constituţie, nu este de conceput ca libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie să fie asigurate altfel decât cu stricta respectare a legii. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate, vizând respectarea regulilor disciplinei în construcţii, nu sunt de natură a contraveni textului constituţional al art. 135 alin. (2) lit. a).Privitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, care prevăd posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, Curtea constată că textul respectiv nu este incident în cauză, dispoziţiile legale criticate prevăzând suspendarea de drept a autorizaţiei de construcţie sau de desfiinţare a unei construcţii, cu consecinţa opririi lucrărilor până la soluţionarea în fond a cauzei, iar nu restrângerea unui drept constituţional.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „OMV România Mineraloel” – S.R.L. în Dosarul nr. 1.072/C/2004 al Tribunalului Vâlcea – Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 martie 2005.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Benke Karoly––––

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește