DECIZIE nr. 134 din 21 februarie 2012

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei



Augustin Zegrean – preşedinteAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorMircea Ştefan Minea – judecătorIulia Antoanella Motoc – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistent-şefCu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Georgeta Alexsoaie, Elena Botezatu, Orhan Eliaz, Maria Ioniţă, Tănase Mandragiu, Beinas Sadula şi Maria Vasile în Dosarul nr. 2.451/118/2010 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 52D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii în această materie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 7 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.451/118/2010, Curtea de Apel Constanţa – Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.Excepţia a fost ridicată de Georgeta Alexsoaie, Elena Botezatu, Orhan Eliaz, Maria Ioniţă, Tănase Mandragiu, Beinas Sadula şi Maria Vasile într-o cauză având ca obiect drepturi băneşti.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii apreciază că art. 36 din Legea nr. 85/2006 pune creditorul salariat în imposibilitatea de a-şi recupera salariile restante, deoarece textul de lege se aplică tuturor acţiunilor formulate de către orice creditor, fără a ţine seama de natura şi de data naşterii dreptului de creanţă. Legiuitorul ar fi trebuit să excludă acele acţiuni care au ca obiect recuperarea drepturilor salariale, deoarece salariaţii debitorului aflat în procedura insolvenţei rămân fără protecţie juridică în ceea ce priveşte recuperarea drepturilor lor.Aşa fiind, prin aplicarea acestor prevederi legale, se aduce atingere dreptului garantat constituţional de a fi remunerat pentru munca prestată.Pe de altă parte, deşi salariaţii au un drept preferenţial de înscriere la masa credală, legiuitorul nu a luat în considerare faptul că procedura insolvenţei şi a reorganizării judiciare se întinde pe parcursul mai multor ani, practic se întârzie atât de mult recuperarea acestor drepturi încât creditorii salariaţi rămân de cele mai multe ori neplătiţi.Curtea de Apel Constanţa – Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată şi face trimite la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv la Decizia nr. 701 din 25 mai 2010.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi care au următorul conţinut: „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia căilor de atac declanşate de debitor.”În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 41 referitor la garantarea dreptului la muncă, art. 42 privind munca forţată şi în art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, sunt considerate a fi nesocotite şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Anterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile legale criticate au fost modificate prin Legea nr. 169/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010, având în prezent următorul conţinut: „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.”Curtea constată că dispoziţia legală în noua redactare păstrează, în parte, soluţia legislativă criticată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale prin mai multe decizii şi, răspunzând unor critici asemănătoare, a statuat constant că acestea sunt în acord cu prevederile Legii fundamentale.Astfel, prin Decizia nr. 1.075 din 20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 7 ianuarie 2008, Curtea a stabilit că, „în cadrul procedurii insolvenţei, creditorii pot folosi toate mijloacele procedurale puse la dispoziţie de lege pentru realizarea drepturilor lor. În legătură cu acestea, se observă că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situaţia specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenţei a justificat instituirea unor norme de procedură speciale. Acest fapt nu înseamnă însă că nu se asigură o garanţie efectivă drepturilor creditorilor.”În al doilea rând, Curtea a reţinut că "dreptul la acţiune al creditorilor, suspendat de textul de lege criticat, nu dispare, el fiind conservat prin art. 40 din Legea nr. 85/2006, care prevede, de asemenea, suspendarea curgerii termenelor de prescripţie a acţiunilor la care se referă textul de lege criticat. Aceste termene încep să curgă din nou în cazul respingerii sau închiderii procedurii insolvenţei, în condiţiile art. 15 din Decretul nr. 167/1958, publicat în Buletinul Oficial nr. 19 din 21 aprilie 1958.Existenţa riscului ca, ulterior încheierii procedurii insolvenţei, creditorul să nu-şi mai poată recupera creanţa are ca temei lipsa de diligenţă a creditorului care nu a acţionat pentru valorificarea drepturilor sale în cadrul procedurii colective şi nu poate fi privită ca aducând vreo atingere dreptului la un proces echitabil sub aspectul puterii obligatorii a hotărârilor instanţei de judecată."Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte critica potrivit căreia legiuitorul ar fi trebuit să excludă de la suspendarea soluţionării acele acţiuni care au ca obiect recuperarea drepturilor salariale, deoarece salariaţii debitorului aflat în procedura insolvenţei rămân fără protecţie juridică în ceea ce priveşte recuperarea drepturilor lor, Curtea apreciază că, sub acest aspect, legea oferă garanţii sporite creditorilor care au calitatea de salariaţi ai debitorului. Astfel, creanţele ce izvorăsc din raporturi de muncă între debitor şi angajaţii acestuia sunt înregistrate din oficiu în tabelul de creanţe de către administratorul judiciar/lichidator şi beneficiază de un rang de prioritate mai ridicat în raport cu celelalte creanţe ale debitorului.Referitor la susţinerea conform căreia procedura insolvenţei se întinde pe parcursul mai multor ani, împrejurare ce întârzie mult recuperarea drepturilor salariale, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au ca scop, ca de altfel întreaga procedură instituită prin Legea nr. 85/2006, acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă şi, în acelaşi timp, pe un plan mai general, asanarea mediului comercial, ceea ce corespunde obligaţiei statului înscrise în art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Specificul procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie. În legătură cu aceasta, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 1.144 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2008), Curtea a arătat că procedura insolvenţei este o procedură specială, caracterizată de celeritate şi care are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind în acelaşi timp valorificarea cu eficienţă sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanţelor creditorilor.Distinct de cele reţinute în prealabil, Curtea constată că susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cărora textele de lege criticate creează posibilitatea debitorilor de rea-credinţă să tergiverseze şi să împiedice realizarea drepturilor legitime ale creditorilor, nu pot constitui argumente pentru calificarea respectivelor dispoziţii legale ca fiind neconstituţionale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Georgeta Alexsoaie, Elena Botezatu, Orhan Eliaz, Maria Ioniţă, Tănase Mandragiu, Beinas Sadula şi Maria Vasile în Dosarul nr. 2.451/118/2010 al Curţii de Apel Constanţa – Secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-şef,Mihaela Senia Costinescu––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește