Informatii Document
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 13 martie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorTudorel Toader – judecătorAugustin Zegrean – judecătorSimona Ricu – procurorValentina Bărbăţeanu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Ioan Iancu Motorca în Dosarul nr. 2.940/108/2007 al Tribunalului Arad – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.356D/2007 şi nr. 1.608D/2007, având ca obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Traian Mihai Chişu în Dosarul nr. 2.941/108/2007 al aceleiaşi instanţe şi de Adriana Violeta Drăgan în Dosarul nr. 5.755/30/2007 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Şi în aceste dosare, la apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 1.356D/2007 şi nr. 1.608D/2007 la Dosarul nr. 1.334D/2007, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că, prin deciziile nr. 915/2007 şi nr. 1.167/2007, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, iar în cauza de faţă nu există motive care să facă necesară modificarea acestei jurisprudenţe.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 12 septembrie 2007 şi 23 octombrie 2007, pronunţate de Tribunalul Arad – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 2.940/108/2007 şi nr. 2.941/108/2007 şi de Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ în Dosarul nr. 5.755/30/2007, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali. Excepţia a fost ridicată de Ioan Iancu Motorca, Traian Mihai Chişu şi, respectiv, Adriana Violeta Drăgan în litigii de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererilor de anulare a unor hotărâri ale Consiliului Local al Comunei Gurahonţ şi Consiliului Local al Oraşului Buziaş, prin care s-a luat act de încetarea de drept a mandatelor de consilier local ale acestora.În motivările excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, de vreme ce, prin Decizia nr. 61 din 18 ianuarie 2007, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (1) şi (3) din Legea nr. 249/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, înseamnă că şi prevederile art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 sunt neconstituţionale. De aceea, autorii excepţiei consideră că aleşii locali care nu şi-au declarat apartenenţa politică în 45 de zile de la data publicării Legii nr. 249/2006 nu îşi pierd mandatul. Se mai arată, printre altele, că, atunci când a ales consilierii locali, colectivitatea locală a avut în vedere nu numai partidul politic din care aceştia făceau parte, ci şi calităţile personale ale acestora.Tribunalul Arad – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal şi Tribunalul Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază, în punctele de vedere transmise la dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.334D/2007 şi 1.356D/2007, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Observă că autorii excepţiei se limitează la a afirma că neconstituţionalitatea textului criticat este consecinţa declarării ca neconstituţionale a altor dispoziţii legale. Consideră că, în cauză, este o problemă de aplicare a dispoziţiilor de lege criticate, în raport cu situaţia de fapt reţinută de instanţa de judecată.Avocatul Poporului arată că prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu contravin niciunei dispoziţii din Legea fundamentală, legiuitorul având competenţa de a stabili modalităţile şi condiţiile de funcţionare a sistemului electoral.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004. Textul de lege criticat a fost introdus prin art. I pct. 3 din Legea nr. 249/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 27 iunie 2006, şi are următorul cuprins:– Art. 9 alin. (2) lit. h^1): "(2) Calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: (…)h^1) pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales."În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, se invocă, de către autorul excepţiei ce face obiectul Dosarului nr. 1.608D/2007, încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 – "Universalitatea", art. 16 – "Egalitatea în drepturi", art. 37 – "Dreptul de a fi ales" şi art. 53 – "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi". Autorii excepţiei de neconstituţionalitate ce formează obiectul dosarelor nr. 1.334D/2007 şi 1.356D/2007 nu îşi raportează critica la niciun text sau principiu constituţional.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, iar prin Decizia nr. 915 din 18 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 14 noiembrie 2007, şi prin Decizia nr. 1.167 din 11 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, pentru argumentele acolo reţinute.Întrucât nu au intervenit elemente de noutate, care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, soluţiile pronunţate cu acele prilejuri şi considerentele acestora îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. h^1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, excepţie ridicată de Ioan Iancu Motorca şi, respectiv, Traian Mihai Chişu în dosarele nr. 2.940/108/2007 şi nr. 2.941/108/2007 ale Tribunalului Arad – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal şi de Adriana Violeta Drăgan în Dosarul nr. 5.755/30/2007 al Tribunalului Timiş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2008.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu––