DECIZIE nr. 132 din 3 februarie 2009

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 24/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 135 din 4 martie 2009
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 483 19/12/2006
ActulREFERIRE LAHG (R) 462 05/04/2006
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOG 36 02/08/2006 ART. 4
ActulREFERIRE LADECIZIE 203 26/06/2001
ActulREFERIRE LADECIZIE 126 04/07/2000
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 16
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 52
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 1104 08/09/2009

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 483/2006



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Lăzăroiu – judecătorIon Predescu – judecătorPuskas Valentin Zoltan – judecătorAugustin Zegrean – judecătorTudorel Toader – judecătorSimona Ricu – procurorClaudia Miu – prim-magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, excepţie ridicată de Asociaţia de proprietari din blocul D2, str. Izvorul Crişului nr. 8, sectorul 4, Bucureşti, în Dosarul nr. 4.566/302/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 8 ianuarie 2009 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunţarea pentru data de 15 ianuarie 2009 şi apoi pentru data de 3 februarie 2009.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 26 iunie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 4.566/302/2008, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, ridicată de Asociaţia de proprietari din blocul D2, str. Izvorul Crişului nr. 8, sectorul 4, Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că prevederile criticate, potrivit cărora se acordă consumatorilor casnici de energie termică racordaţi la sistemele centralizate de încălzire sume de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, cu titlu de ajutoare de stat pentru subvenţionarea producţiei şi a transportului de energie termică, încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi ale art. 52 alin. (1) din Constituţie. Astfel, se creează un tratament favorizant consumatorilor casnici de energie termică racordaţi la sistemele centralizate de încălzire, în detrimentul celor neracordaţi la astfel de sisteme de încălzire.Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (1)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 692 din 14 august 2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 483/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.028 din 27 decembrie 2006. Aceste dispoziţii au următorul cuprins: „(1) În vederea compensării creşterilor neprevizionate ale preţurilor la combustibilii utilizaţi pentru producerea energiei termice furnizate populaţiei prin sisteme centralizate, pe perioada derulării programului «Termoficare 2006-2009 calitate şi eficienţă», aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 462/2006, se acordă furnizorilor de energie termică sume din bugetele locale. Aceste sume se transferă bugetelor locale de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor.(2) Valoarea sumelor de la bugetul de stat prevăzute la alin. (1) va fi de maximum 45% din costurile determinate conform reglementărilor în vigoare pentru combustibilul propriu folosit pentru producerea energiei termice destinate populaţiei.(3) Autorităţile de reglementare competente vor elabora în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe metodologiile de determinare a sumelor necesare prevăzute la alin. (1). Pe baza acestor metodologii, autorităţile de reglementare competente vor stabili anual sumele necesare potrivit prevederilor alin. (1).(4) Autorităţile administraţiei publice locale vor asigura din bugetele locale sumele necesare acoperirii integrale a diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţurile locale de referinţă, după acordarea sumelor de la bugetul de stat, potrivit alin. (1), dar nu mai puţin de 10% din valoarea costurilor totale.(5) Pentru menţinerea unor preţuri suportabile la energia termică livrată populaţiei, energia electrică produsă în cogenerare va fi preluată cu prioritate în regim reglementat."Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt cuprinse la art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi şi la art. 52 alin. (1) referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că prin acordarea unor sume de la bugetul de stat şi de la bugetele locale, cu titlu de ajutoare de stat pentru subvenţionarea producţiei şi a transportului de energie termică, se aplică un tratament juridic diferit consumatorilor casnici racordaţi la sistemul centralizat de energie termică, faţă de cei neracordaţi la un astfel de sistem.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în practica sa jurisdicţională a statuat, în mod constant, că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, aşa încât, în cazul unor situaţii diferite, un tratament juridic diferit este posibil atunci când se justifică în mod obiectiv şi raţional. În acest sens sunt deciziile nr. 126 din 4 iulie 2000 şi nr. 203 din 26 iunie 2001, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000 şi, respectiv, nr. 621 din 2 octombrie 2001.Faţă de toate acestea, Curtea constată că prevederile art. 4 alin. (1)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât tratamentul diferit este justificat obiectiv şi raţional.Cât priveşte critica ce vizează încălcarea dispoziţiilor art. 52 din Constituţie, urmează să fie respinsă, întrucât aceasta nu este motivată aşa cum prevăd dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 483/2006, excepţie ridicată de Asociaţia de proprietari din blocul D2, str. Izvorul Crişului nr. 8, sectorul 4, Bucureşti, în Dosarul nr. 4.566/302/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 februarie 2009.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAPrim-magistrat-asistent,Claudia Miu––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x