DECIZIE Nr. 132*) din 23 noiembrie 1994

Notă …
*) Definitivă prin nerecurare. Antonie Iorgovan – preşedinteViorel Mihai Ciobanu – judecătorIoan Muraru – judecătorRaul Petrescu – procurorGabriela Dragomirescu – magistrat-asistentPe rol soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 şi 32 din Decretul nr. 221/1960 şi ale art. 39-51 din H.C.M. nr. 792/1960, invocată de Boca Irina în Dosarul nr. 839/1994 al Tribunalului Sibiu. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din 2 noiembrie 1994 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi dată, pronunţarea fiind amînată pentru 9 noiembrie 1994, iar apoi pentru 23 noiembrie 1994. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,având în vedere actele şi lucrările dosarului constata următoarele: Prin Încheierea din 2 iunie 1994 Tribunalul Sibiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 şi 32 din Decretul nr. 221/1960 şi a art. 39-51 din H.C.M. nr. 792/1960, invocată de Boca Irina în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 839/1994, aflat, în apel, pe rolul acestei instanţe. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arata ca, deşi Constituţia păstrează distincţia dintre proprietatea publică şi cea privată, în ceea ce priveşte ocrotirea ei nu se mai face nici o distincţie, astfel încât, deşi Decretul nr. 221/1960 nu a fost abrogat în mod expres, dispoziţiile sale referitoare la procedura de executare silită imobiliară au devenit caduce cel puţin în privinta creanţelor "organizaţiilor" ce au încetat să fie organizaţii socialiste, devenind societăţi comerciale care au primit statutul de unităţi economice private. Se apreciază ca, în aceste condiţii, executarea silită imobiliară pentru creanţele societăţilor comerciale, inclusiv pentru cele ale C.E.C., care are statutul de societate comercială şi banca de credit pentru populaţie, trebuie să se realizeze potrivit prevederilor Codului de procedura civilă. Sucursala C.E.C. – Sibiu, intimata în apelul declarat de Boca Irina, a apreciat în faţa Tribunalului Sibiu ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece C.E.C. nu este o societate comercială cu capital privat, ci, potrivit dispoziţiilor art. 3 din Statutul C.E.C., aprobat prin Decretul nr. 371/1958, este o instituţie centrala de stat cu personalitate juridică, care are planuri proprii de venituri şi cheltuieli, astfel încât procedura recuperării creanţelor de stat (foste organizaţii socialiste) este cea stabilită de Decretul nr. 221/1960 şi de H.C.M. nr. 792/1960. Prin încheierea de sesizare, Tribunalul Sibiu opineaza ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece executarea silită, reglementată de Codul de procedură civilă, nu a dobândit acel caracter suplu care să permită executarea cît mai rapida a debitorului, or, în cazul creanţelor statului sau ale oricărei unităţi de stat, împotriva persoanelor fizice şi juridice au fost edificate acte normative, între care şi Decretul nr. 221/1960 şi H.C.M. nr. 792/1960, prin care a fost perfectionat sistemul de executare silită. Procedura executionala specială reglementată de textele atacate este incidenţa în raport cu calitatea părţilor, dar şi cu natura creanţei pentru care se declanseaza executarea silită. Prin aceasta procedura specială nu se încalcă dispoziţiile art. 135 din Constituţie, deoarece ea nu impieteaza asupra fondului dreptului rezultat dintr-un titlu executoriu. Pe de altă parte, se retine ca legislatiile anterioare chiar şi anului 1945 au recunoscut prioritatea creanţelor statului şi ale unităţilor de stat, justificind proceduri care asigura, cu celeritate, executarea silită a debitorilor cu referire la acele creanţe. În condiţiile în care Tribunalul Sibiu a considerat ca dispoziţiile atacate nu sunt abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituţie, suntem în faţa unui text de lege în vigoare şi, ca atare, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate este justificată, iar Curtea Constituţională este competenţa să se pronunţe asupra ei. În vederea soluţionării excepţiei, s-au solicitat, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere Camerei Deputaţilor, Senatului şi Guvernului iar, în conformitate cu art. 12 alin. 4 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, a fost cerută şi opinia Ministerului Finanţelor. În punctul de vedere al Guvernului se arata ca, în prezent, Legea nr. 15/1990 şi Legea nr. 31/1990, cu modificările ce le-au fost aduse între timp, reglementează organizarea, ca unităţi economice, a regiilor autonome şi a societăţilor comerciale. Din principiu, este prevăzut ca ambele categorii de unităţi sunt proprietare ale bunurilor din patrimoniul lor (art. 5 şi art. 20 din Legea nr. 15/1990). În temeiul art. 135 alin. (5) din Constituţie, regiile autonome pot primi în administrare bunuri proprietate publică. Fiind declarate inalienabile prin textul constituţional menţionat, aceste bunuri nu pot fi supuse urmăririi şi asupra lor nu pot fi constituite garanţii. În cazul angajării răspunderii contractuale sau delictuale a regiei autonome, creditorii pot cere executarea silită numai asupra bunurilor din proprietatea regiei (art. 4 şi art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1993 privind unele măsuri pentru restructurarea activităţii regiilor autonome). Sub rezerva celor arătate în legătură cu bunurile proprietate publică, Guvernul retine ca regiile autonome şi societăţile comerciale au, de regula, bunuri în proprietate şi, pe aceasta baza, au independenta economică şi răspundere patrimonială proprie. Ca atare, potrivit principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de Constituţie, se apreciază că nu este de conceput sa participe la viaţa juridică actuala decît beneficiind de aceleaşi drepturi şi obligaţii prevăzute de lege pentru oricare alt subiect de drept civil şi deci regulile generale ce guvernează astăzi raporturile juridice privind executarea silită dintre actualele unităţi economice ori dintre acestea şi persoanele fizice nu pot fi decît cele ale dreptului comun, indiferent ca în aceste raporturi sunt sau nu părţi interesate şi regii autonome ori societăţi comerciale cu sau fără capital de stat. În consecinţa, Guvernul apreciază că nu numai textele atacate, ci toate dispoziţiile din Decretul nr. 221/1960 şi din H.C.M. nr. 792/1960, referitoare la executarea silită a creanţelor fostelor organizaţii socialiste, pot fi considerate abrogate conform art. 150 alin. (1) din Constituţie şi ca, în cauza, nu se pune problema rezolvarii unei excepţii de neconstituţionalitate. În opinia sa dispoziţiile Decretului nr. 221/1960 şi ale H.C.M. nr. 792/1960 rămân aplicabile numai cu privire la executarea silită a plăţii impozitelor, a taxelor neachitate în termen, precum şi cu privire la executarea confiscării. Ministerul Finanţelor apreciază, în esenta, ca o parte dintre dispoziţiile Decretului nr. 221/1960 şi ale H.C.M. nr. 792/1960 nu mai sunt adecvate şi se impune realizarea unei concepţii unitare şi uniforme pentru stabilirea şi urmărirea creanţelor statului şi ale instituţiilor publice. Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,examinînd încheierea de sesizare şi actele dosarului în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale Guvernului şi Ministerului Finanţelor, raportul prezentat de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, precum şi dispoziţiile legale atacate şi concordanta lor cu prevederile Constituţiei, retine următoarele: Decretul nr. 221/1960 are ca obiect , potrivit art. 1, reglementarea urmăririi silite a bunurilor şi veniturilor persoanelor fizice pentru realizarea impozitelor şi taxelor neachitate în termen, a creanţelor băneşti ale organizaţiilor socialiste constatate prin titluri executorii, aducerii la îndeplinire a măsurilor privind executarea confiscării, precum şi a unor măsuri asiguratorii. În art. 53 din Decretul nr. 221/1960 se precizează ca dispoziţiile sale privitoare la executarea silită a impozitelor şi taxelor se aplică şi primelor pentru asigurările prin efectul legii. De asemenea, art. 55 din decret stabileşte ca dispoziţiile privitoare la persoanele fizice se aplică şi persoanelor juridice, altele decît organizaţiile socialiste. Este incontestabil ca în condiţiile actuale nu mai exista organizaţii socialiste. Pe de altă parte, unităţile economice de stat, indiferent de organul în subordinea căruia îşi desfasurau activitatea, au fost organizate, potrivit Legii nr. 15/1990, ca regii autonome sau societăţi comerciale, bunurile aflate în patrimoniul lor constituind proprietatea regiei sau a societăţii, dacă nu au fost dobîndite cu alt titlu (art. 5 alin. 1 şi art. 20 alin. 2). În cazul acestora, fiind vorba de proprietate privată, chiar dacă statul este acţionar unic sau majoritar, dispoziţiile Decretului nr. 221/1960 nu mai sunt incidente şi se impune aplicarea normelor de drept comun. Aceasta soluţie rezultă şi din art. 51 alin. 1 al Legii nr. 15/1990, care prevede că litigiile de orice fel în care sunt implicate regii autonome sau societăţi comerciale cu capital de stat sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun. Este adevărat ca textul nu se referă în mod expres la executarea silită, dar este ştiut ca una dintre fazele litigiului, a procesului civil este executarea şi ea poate exista chiar dacă nu este precedată de faza judecaţii, în cazul în care se pune în executare un alt titlu executoriu decît hotărârea judecătorească. Este însă de observat ca noţiunea de organizaţii socialiste nu coincidea cu noţiunea de unităţi economice de stat, astfel încât excluderea regiilor autonome şi a societăţilor comerciale din sfera creditorilor care puteau apela la procedura specială reglementată de Decretul nr. 221/1960 nu epuizează toate categoriile de creditori care se incadrau în noţiunea de organizaţii socialiste. Curtea Constituţională nu este însă indreptatita să facă un inventar al unităţilor creditoare care ar mai putea recurge în prezent la dispoziţiile Decretului nr. 221/1960 sau al celor care sunt excluse de la aceasta procedura specială, deoarece ea este ţinuta să se pronunţe numai asupra excepţiei cu care a fost sesizată, iar, potrivit art. 150 alin. (2) din legea fundamentală, Consiliul Legislativ are îndatorirea de a examina conformitatea legislaţiei cu Constituţia şi de a face Parlamentului sau, după caz, Guvernului propuneri corespunzătoare. În cadrul excepţiei de faţa, Curtea Constituţională este chemată sa stabilească dacă dispoziţiile Decretului nr. 221/1960, pe baza cărora s-a întemeiat Sucursala C.E.C. – Sibiu pentru realizarea creanţei sale, sunt sau nu conforme art. 41 şi art. 135 din Constituţie, în raport cu susţinerea apelantei Boca Irina, potrivit cărora C.E.C. ar fi societate comercială şi banca de credit pentru populaţie, deci unitate economică privată. Constituţia stabileşte în art. 41 alin. (1) ca dreptul de proprietate este garantat, iar în alin. (2) ca proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. De asemenea, art. 135 din legea fundamentală prevede în alin. (1) ca statul ocroteşte proprietatea, iar în alin. (6) ca proprietatea privată este, în condiţiile legii, inviolabilă. Garantarea dreptului de proprietate implica însă, potrivit art. 41 alin. (6) din Constituţie, şi respectarea de către proprietar a obligaţiilor ce îi revin în aceasta calitate şi deci instituirea unei proceduri de executare silită, pentru ipoteza în care nu-şi îndeplineşte de buna voie obligaţiile, nu poate fi privită ca neconstitutionala. În legătură cu faptul dacă trebuie să se urmeze aceeaşi procedura de executare în toate cazurile, este de reţinut ca art. 41 alin. (2) din Constituţie are în vedere ocrotirea în mod egal a proprietăţii private, indiferent de titular şi deci se referă la ocrotirea în mod egal a proprietăţii aparţinând persoanelor fizice ori persoanelor juridice de drept privat, precum şi la ocrotirea bunurilor ce formează obiectul proprietăţii private a statului. Ca atare, art. 41 alin. (2) din Constituţie nu pune semnul egalităţii între proprietatea privată şi proprietatea publică în ce priveşte protecţia juridică. În consecinţa, instituirea de către legiuitor a unei proceduri de executare diferita de cea de drept comun, dacă se referă la alte situaţii decît cele avute în vedere de art. 41 alin. (2), nu poate fi considerată contrară Constituţiei. În acest sens Plenul Curţii Constituţionale s-a mai pronunţat, constatind, prin Decizia nr. 25 din 5 mai 1993, ca dispoziţiile cuprinse în art. 39 din Legea bugetului de stat pe anul 1993 sunt constituţionale. În aceeaşi măsura trebuie privită şi existenta Decretului nr. 221/1960, care se mai justifica în unele situaţii, urmînd ca, desigur, în aplicarea lui, să se ia în considerare modificările impuse de adoptarea Constituţiei din 1991. Cu referire la speta de fără, este de observat ca C.E.C., instituţie ce a fost înfiinţată în urma cu 130 de ani, este organizată astăzi prin Decretul nr. 371/1958, care a aprobat şi statutul sau. Potrivit pct. 3 din statut, "Casa de Economii şi Consemnaţiuni este o instituţie centrala de stat, cu personalitate juridică, are planuri proprii de venituri şi cheltuieli şi funcţionează sub conducerea generală a Ministerului Finanţelor", iar la pct. 8 din statut se stabileşte ca ea foloseşte sigiliul cu stema tarii. Din dispoziţiile Decretului nr. 371/1958 (art. 2 şi 8) şi ale Statutului C.E.C. (pct. 4, 5, 6 şi 20) rezultă sa sumele de bani depuse la C.E.C. sunt garantate de stat, scutite de impozite ori taxe şi, ca regula, confidenţiale şi insesizabile. Din scopul Casei de Economii şi Consemnaţiuni, înscris în art. 1 din Decretul nr. 371/1958, ca şi dispoziţiile legale mai sus citate, reiese ca ea are configuraţia unei instituţii de stat, deci de interes public. Nici o dispoziţie legală nu poate fi invocată în sprijinul tezei susţinute de partea care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, în sensul ce C.E.C. ar fi o societate comercială, o unitate economică privată. Asemănător Statutului C.E.C. este şi cel al Băncii Naţionale a României, care este calificată de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 34/1991 ca organ al statului, cu personalitate juridică. Asa fiind, faţă de posibilitatea instituirii unei proceduri executionale diferite de cea de drept comun, în măsura în care nu se încalcă dispoziţiile Constituţiei, precum şi faţă de caracterul instituţiei în discuţie – Casa de Economii şi Consemnaţiuni -, excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauza de faţa urmează a fi respinsă. Faţa de împrejurarea ca în faţa Curţii Constituţionale se examinează numai constituţionalitatea dispoziţiilor legale atacate, instanţa de judecată, în faţa căreia s-a invocat excepţia, va trebui sa verifice în ce măsura la speta s-a făcut o aplicare corecta şi completa a acestor dispoziţii, care să asigure protecţia drepturilor tuturor părţilor în cauza. Având în vedere considerentele expuse şi vazind şi dispoziţiile art. 41, art. 135, art. 144 lit. c) şi art. 150 din Constituţie, precum şi cele ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), art. 23 şi art. 25 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 31 şi art. 32 din Decretul nr. 221/1960 şi ale art. 39-51 din H.C.M. nr. 792/1960, invocată de Boca Irina, domiciliata în Medias, str, Milcov nr. 13, bl. 81, sc. B, et. 2, ap. 20, judeţul Sibiu, în Dosarul nr. 839/1994 aflat pe rolul Tribunalului Sibiu. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Antonie IorgovanMagistrat-asistent,Gabriela Dragomirescu–––––-

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește