DECIZIE nr. 132 din 21 februarie 2006

Redacția Lex24
Publicat in CC: Decizii, 20/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 14 martie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG (R) 194 12/12/2002 ART. 2
ActulREFERIRE LAOUG (R) 194 12/12/2002 ART. 82
ActulRESPINGE NECONSTITUTIONALITATEAOUG (R) 194 12/12/2002 ART. 64
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 3
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 10
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 11
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 29
ActulREFERIRE LALEGE (R) 47 18/05/1992 ART. 30
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 48
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 53
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 126
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 146
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 147
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 967 12/07/2011
ActulREFERIT DEDECIZIE 432 15/04/2010
ActulREFERIT DEDECIZIE 1261 08/10/2009
ActulREFERIT DEDECIZIE 1264 25/11/2008

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România



Ioan Vida – preşedinteNicolae Cochinescu – judecătorAspazia Cojocaru – judecătorConstantin Doldur – judecătorKozsokar Gabor – judecătorAcsinte Gaspar – judecătorPetre Ninosu – judecătorIon Predescu – judecătorIon Tiucă – procurorMihaela Senia Costinescu – magistrat-asistentPe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Bahman Naseh Jabadi în Dosarul nr. 1.315/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 4 octombrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 1.315/2005, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, excepţie ridicată de Bahman Naseh Jabadi.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, Autoritatea pentru străini poate stabili dacă o căsătorie este sau nu de convenienţă şi în baza acestei constatări poate refuza cetăţeanului străin prelungirea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României. Calificarea unei căsătorii ca fiind de convenienţă are ca efect declararea nulităţii absolute a acesteia. Or, competentă să constate nulitatea unui act juridic civil este numai instanţa judecătorească, iar nu o autoritate administrativă care exercită rolul unei instanţe extraordinare, aşa cum se întâmplă în cazul dedus judecăţii. Pentru aceste motive, prevederea legală criticată încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 48 alin. (2), art. 53 alin. (1) şi (2) şi ale art. 126 alin. (5).Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că efectele pe care le are stabilirea unei căsătorii ca fiind de convenienţă asupra dreptului de şedere al străinului în România nu pot fi asimilate constatării nulităţii căsătoriei. De asemenea, instanţa apreciază că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la încălcarea art. 53 din Constituţie, întrucât Autoritatea pentru străini are la dispoziţie o marjă de apreciere în cadrul căreia să analizeze, de la caz la caz, corelaţia dintre importanţa dreptului protejat şi măsurile administrative privind regimul străinilor în România.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul arată că Autoritatea pentru străini nu reprezintă o instanţă specializată, ci o structură specializată, competentă a exercita atribuţiile conferite prin lege în ceea ce priveşte regimul străinilor în România. Printre aceste atribuţii se găseşte şi aceea de prelungire a dreptului de şedere acordat în baza căsătoriei cu un cetăţean român, în funcţie de circumstanţele cauzei. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, prin art. 82 oferă însă posibilitatea solicitantului de a ataca în justiţie, în faţa curţii de apel, dispoziţia de părăsire a teritoriului emisă de Autoritatea pentru străini.Se susţine că stabilirea unei căsătorii ca fiind de convenienţă, de către această autoritate, nu echivalează cu nulitatea absolută şi nu reprezintă o restrângere a drepturilor sau a libertăţilor, ci are ca finalitate prevenirea efectelor încheierii unor căsătorii exclusiv pentru a obţine dreptul de şedere pe teritoriul României.Avocatul Poporului observă că dispoziţiile legale criticate stabilesc doar elementele pe baza cărora o căsătorie este considerată a fi de convenienţă şi în funcţie de care Autoritatea pentru străini este cea care decide prelungirea sau nu a şederii temporare în România. Instanţa de judecată este cea care pronunţă nulitatea căsătoriei atunci când încheierea acesteia a fost determinată de urmărirea altor scopuri decât cele specifice căsătoriei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 64 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul conţinut: „(2) Elementele pe baza cărora se poate stabili faptul că o căsătorie este de convenienţă pot fi următoarele:a) coabitarea matrimonială nu există;b) soţii nu s-au întâlnit niciodată înaintea căsătoriei;c) lipsa unei contribuţii efective la îndeplinirea obligaţiilor născute din căsătorie;d) soţii nu vorbesc o limbă înţeleasă de amândoi;e) unul dintre soţi a mai încheiat căsătorii de convenienţă;f) soţii sunt inconsecvenţi în declararea datelor cu caracter personal, precum şi a circumstanţelor în care s-au cunoscut;g) încheierea căsătoriei a fost condiţionată de plată unei sume de bani între soţi, cu excepţia sumelor primite cu titlu de dotă.(3) Elementele prevăzute la alin. (2) pot rezultă din:a) declaraţiile celor în cauză sau ale unor terţe persoane;b) înscrisuri;c) date obţinute cu ocazia realizării interviului sau a unor verificări suplimentare."Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 48 alin. (2) privitoare la familie, art. 53 alin. (1) şi (2) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi în art. 126 alin. (5) privind instanţele judecătoreşti.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 2 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, Autoritatea pentru străini reprezintă o structură specializată, organizată în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Ca instituţie administrativă publică, ea exercită atribuţiile ce îi sunt date în competenţă prin lege, cu privire la regimul străinilor în România, combaterea şederii ilegale, precum şi cu privire la gestionarea evidenţei străinilor cărora li s-a acordat dreptul de şedere în România.Printre atribuţiile consacrate de lege este şi prelungirea dreptului de şedere temporară pe teritoriul României, ce se poate acorda în vederea reîntregirii familiei, străinilor căsătoriţi cu cetăţeni români. Potrivit art. 64 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002, prelungirea va fi refuzată în cazul căsătoriilor de convenienţă.În acest context, dispoziţiile legale criticate cuprind elementele pe baza cărora se poate stabili faptul că o căsătorie este de convenienţă, precum şi mijloacele concrete din care rezultă aceste elemente. Dacă la data depunerii cererii prin care se solicită prelungirea dreptului de şedere nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile generale şi condiţiile speciale prevăzute de lege, constatându-se astfel existenţa vreunui element ce determină calificarea căsătoriei ca fiind de convenienţă, Autoritatea pentru străini va refuza străinului prelungirea acestui drept. Decizia de refuz, precum şi motivele care au stat la baza acesteia se comunică solicitantului prin dispoziţia de părăsire a teritoriului României, care poate fi contestată în faţa curţii de apel competente.Aşa fiind, se constată că, în exercitarea competenţelor atribuite prin lege, Autoritatea pentru străini nu desfăşoară o activitate jurisdicţională, ci exclusiv una administrativă, referitoare la circulaţia şi evidenţa persoanelor străine pe teritoriul României. Activitatea de combatere a căsătoriei de convenienţă încheiate în scopul eludării legii şi procedurile de îndepărtare de pe teritoriul naţional a străinilor care au încălcat dispoziţiile legale în vigoare nu pot constitui argumente pentru calificarea autorităţii administrative drept instanţă extraordinară, astfel încât nu poate fi reţinută critica autorului excepţiei în acest sens.De asemenea, se constată că nici susţinerea potrivit căreia stabilirea unei căsătorii ca fiind de convenienţă înseamnă practic nulitatea absolută a căsătoriei nu este întemeiată. Astfel, pe de o parte, nulitatea absolută a căsătoriei poate fi constatată numai prin hotărâre judecătorească şi reprezintă acea sancţiune civilă aplicabilă căsătoriei încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de Codul familiei, iar, pe de altă parte, căsătoria de convenienţă este constatată de o autoritate specializată, organizată în subordinea unui minister, şi produce efecte exclusiv asupra dreptului de şedere a străinilor în România, iar nu asupra statutului civil al persoanelor în cauză. Prin urmare, textul de lege criticat nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 48 alin. (2), art. 53 alin. (1) şi (2) şi în art. 126 alin. (5).Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Bahman Naseh Jabadi în Dosarul nr. 1.315/2005 al Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2006.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,prof. univ. dr. IOAN VIDAMagistrat-asistent,Mihaela Senia Costinescu––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x